Am stiut...

În braţele tale, lumea dispare,

Timpul este tăcut, nimic nu trece,

Și inima ta deasupra mea,

E-un adăpost cald și dulce...

Vocea ta calmează furtunile mele,

Ca un cântec secret,

Şi în ochii tăi, văd vara,

Dar și iarna cu al ei ingheț.

Vreau să rămân aici, să nu treci 

În această clipă plină de emotie,

Să uit de oră, zgomot, legi,

Să te trăiesc dincolo de fire.

Și chiar de totul s-a terminat,

Voi păstra mereu in amintire,

Că-n braţele tale, chiar am stiut,

Ce înseamnă să porți parfum de fericire

Ce rost mai au atâtea gânduri... in poezii scrise

Dacă de ochii tăi... nu sunt citite...

La ce folos că-mi ești de-un an doar în vise

Dacă în realitate toate cele... mi-s interzise...

Mi-e sufletul în haos... și nimic nu mai înțeleg 

Nimic din ce eram cândva nu se mai leagă,

Te strig de dor in tăcere, încercând să mă dezleg

De durerea nopții ce pare că mă încearcă...

Să nu cedez... mă mint, e tot ce pot să fac

Și scot din pahar vise, iluzii, speranțe 

Toate intr-o imensă și profundă tăcere

Să mă mai simt, cum eram, în ale tale brațe...

M-am tot oprit din drumul meu, chiar zi de zi, cu tâmpla-n vânt 

Cu pașii grei și gândul dus, de parcă era jurământ, 

Purtam pe umeri zeci de lupte, însă niciuna pentru mine 

Și tot uitam cum este viața, tot încercând să fie bine.

Aveam un zâmbet obosit, cusut cu fire de tăceri 

Şi-un trup ce parcă refuza să mai răspundă la plăceri, 

Căci dincolo de oboseală, sub piele îmi dormea un dor 

Un dor ce n-a murit vreodată, doar s-a ascuns, arzând uşor.

Dar într-o noapte fără stele, când totul părea să fie anost

M-am auzit pe mine clar, ca un ecou ce n-a mai fost, 

Și am simţit tăcerea grea, cum dispare in în întuneric 

Nu din alt suflet, ci din mine, stârpind orice gând himeric.

Căci dorul nu mi-a fost balsam, ci jar ce m-a ars pe-ntregime 

O flacără ce-n loc să stingā, i-a dat absenței tale nume, 

Și-am înţeles că frumusețea nu stă doar în ce se vede 

Ci-n felul cum renasc din nou.. eu... femeia care nu mai crede.

Și-acum încerc fiece pas cu înţeles, chiar dacă drumul e-n furtună...

Cu ochii plini de foc curat, cu gura caldă şi nebună, 

Nu mai așteapt nici o "salvare", și nici nu mă tem de tăcere 

Căci flacăra ce-n suflet arde, azi e pentru mine și arde fără durere.

...Două suflete ce ne-am întâlnit 

Când ceasul și clipa nu s-au potrivit

Și nici timpul nu ne-a ținut aproape

Lăsând poezia să ne fie punte în noapte.

Nicicând n-am prins contur în zori

Dar urme au rămas...fluturi, fiori...

Noi n-am avut destul ca să simțim deplin

Un spațiu fără margini, o umbră de destin

Azi mai vibrăm doar în versuri

În lumi paralele ne poartă prezentul

Cuvintele ne mai aduc pe același drum

... e singura legătură ce nu vrea să moară nicicum.

Căci nu de multe ori îmi spun că-i ultima poezie scrisă 

Dar ceva îmi amintește mereu de tine... 

Și mi se face dor de-aroma ta de toamnă 

Și-ncep s-aștern pe foi tot sufletul din mine.

Încerc să te alung mereu din gând 

Să nu mai știu..nimic să nu mai știi 

Dar când uitarea uită să se-aștearnă

Speranța-și face loc șoptind c-ai să revii.

În poezii am mestecat durerea toată 

A poveștii noastre pierdută-n final

Și-am lăsat versul să ne împlinească

Născând din umbre...poezia care ne-a păstrat.

Octombrie s-a lăsat cu ploi peste oraș 

... luna când sufletul mă doare cel mai tare

Dar nu mai plâng... las cerul să o facă-n locul meu

...Octombrie... când ai plecat fără un vin și-o-mbrățisare.

Poate-ntr-o zi ne-om intalni

Cândva la un apus de soare

De-un vin alb in doi sa ne bucuram

Și sa ne dam o-mbratisare.

Ani o s-aștept sa ne vedem din nou

Desi sa uit de tine tu mi-ai spus

De-ai ști ce dulce-i aşteptarea

Când tot ce-astepti e un vin la apus

În fum de țigară,un gând destinat

Să nu ma simt precară

Când am mersul clătinat

Sărutul ce vindecară,

Singurătatea primară.

Galaxiile sunt descrise pe corp

O hartă interstelară

Vreau să uităm de tot,

Până în ultima zi de vară.

Să-mi săruți tatuajul în iarnă,

Sângele proaspăt uscat,

Așa cum viața aștearnă,

Gândul secat,îmbrăcat,marcat

Euforia scurtă,

Dependența de oxitocină,

Cum mergem fără rută,

Nu ma simt o străină

Am iubit doar o dată
Și am urât de mii de ori,
Într-o noapte înverșunată
Ți-am dăruit aceste flori.

Atingerea ta cea lină
Mi-a făcut mintea să zboare
Și cu tot cu ea,
Inima parcă a prins picioare.

Ți-aș dărui luna de pe cer
La ce mult te iubes,
Și cu tot cu ea,
Raiul cel ceresc.

În vatră arde focul,

Privesc afară cum bate vântul,

În minte îmi fuge gândul

Cum mi a fost mie norocul

Să mi întâlnesc băiatul,

Târziu dar așa mi a fost destinul.

Dar oare? Va veni și pruncul?

Ce mi zgândărește sufletul.

În vatră arde focul

Dar și în inimă unde i locul

Pentru că îmi iubesc soțul.

Într-o seară de vară...

Răcoroasă, specială,

Noi doi ne-am întâlnit 

Și destinele le-am unit

 Am vorbit, ne-am plăcut , 

 Și cu entuziasm am început 

Planuri pentru viitor ,

În care sa existăm noi doi. 

Astfel 2 luni trecuse 

Și dragostea noastră crescuse,

A trebuit ca să pleci, 

Dar noi doi am fost puternici .

În ciuda distantei am rezistat ,

Pentru că ne iubim cu adevărat.

Iar pe zi ce trecea 

Iubirea noastră aducea: 

Clipe numeroase, drăgăstoase

Frumoase și prețioase!

Multe certuri, neînțelegeri 

Întotdeauna multe plângeri 

La toate le facem față

Încât și eu sunt șocată....

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Við þekkjumst í sjón

hversu margar hverfular stundir

aldrei á vegi þeirra

þeir hættu ekki

örugg og fljót að ganga

Við þekkjumst í sjón

aðeins augun í þögn

sögðu þeir svo oft

allt sem þeir vildu

þegar þeir mættu ljósinu sínu...

Ekki einu sinni óvart

Ég sagði ekki orð

Á svo mörgum fundum,

þessi starandi leikur

það skemmti okkur báðum.

Við þekkjumst í sjón

en það er alltaf gaman

minninguna til að geyma

og rifja upp

augun sem þú hefur þekkt alla ævi

hittast í fyrramálið

og þegar það snjóar og þegar það rignir

í bíl 179.

Við þekkjumst í sjón...

Og svo!

Við þekkjumst í sjón

hversu margar hverfular stundir

við stoppuðum aldrei á leiðinni

örugg og fljót að ganga

Við þekkjumst í sjón

aðeins augun í þögn

sögðu þeir svo oft

allt sem þeir vildu

þegar þeir mættu ljósinu sínu...

Ekki einu sinni óvart

Ég sagði ekki orð

Á svo mörgum fundum,

þessi starandi leikur

það skemmti okkur báðum.

Við þekkjumst í sjón

en það er alltaf gaman

minninguna til að geyma

og rifja upp

augun sem þú hefur þekkt alla ævi

hittast í fyrramálið

og þegar það snjóar og þegar það rignir

í bíl 179.

Við þekkjumst í sjón...

Og svo!

Lacrimi de april se scurg pe obraz

Vântul îmi poartă visu-n neant

Primăvară mi-era inima toată 

Dar tristețea m-a îmbrățișat deodată.

Și scriu o poezie-n seară 

Vreau sa adorm în gând c-o lună

S-o rog să te-mbrațiseze 

Să-ți șoptească lin... noapte bună!

Să-mi trimiți în noapte vise

Să îmi țină somnul lin

Colorate... jucăușe 

Cu parfum dulce de vin!