Poezii din aceiaşi categorie
Poem sarcastic
Bună! Sunt eu cea care mereu a încercat
Și n-a contat... ce mult te-am adorat!
Bună! Sunt eu cea care scrie dup-acelasi clișeu
Căci nu mai contează... tăcerea atârna prea greu.
Bună! Sunt eu cea căreia i-ai spus "pleacă!" atât de penal
Fără un schimb de brațe ... fără un vin în pahar...
Bună! Sunt eu cea care in tăcere numele ți-am strigat
N-ai auzit și la asta... unul mai bun ca tine nicicând n-a existat.
Noapte bună! Iti spune cea care ți-a adorat vinul
Dar n-a contat... și i-ai vărsat în suflet pelinul
Cea care te-a sperat ca o minune în viață
Noapte buna!...durerea își cere dreptul la vers sarcastic...contează???
Moartea
Înfuleci cruci şi scuipi sicrie,
Asculţi doar muzică de clopot,
Şi-i ceri lui Dumnezeu simbrie,
Când dinţii coasei râd în hohot.
Luate-ar dracu și pe tine,
Apoi să-ngheţe iadul bocnă,
Îngerii cu lungi patine,
Să vină, să dea la copcă.
Să halim pe burta goală,
Mușchi de moarte congelat,
Să trăim fără morală,
Duși cu pluta spre păcat.
Biciuire
Mai fac, mai scriu, mai spun prostii,
nu sunt de plopi, sau de campii.
Nu am în sînge fir de scriitor,
nu pot să scriu de frumuseţe şi amor.
De moarte ştiu să scriu mai bine,
şi numai moartea’n cap îmi vine.
Doar negru văd ce voi vedeţi frumos,
si unde voi zburaţi, eu merg pe jos.
Sunt trist mereu şi’mi pare bine,
că bucuria, doar din bucurie’mi vine.
Ce să mă fac cu atâta viaţă?
Ce greu se-mpacă-n mine gânduri
Şi al sentimentelor fior,
Cu prea puţinii ani de viaţă
Dintr-un destin de muritor.
De ce-ai sădit în mine, Doamne,
Această lume atât de vie?!
De parcă viaţa ce mi-ai dat-o
M-ar însoţi o veşnicie.
E atâta abundenţă-n mine
De potenţiale dimineţi,
Că mi-ar ajunge pentru zile
Ce le-aş trăi în mii de vieţi.
Şi atâta freamăt mă animă
Când simt în mine totul viu,
C-aproape nici nu-mi vine-a crede
Că într-o zi n-am să mai fiu.
Ce să mă fac cu atâta viaţă?
Cum o să mă despart de ea?
Mi-e şi mai greu să mor acuma,
Când oricum moartea este grea.
Bătrânețe
Pe hruba-mi veche și întunecată,
Tăcerea o îmbracă în uitare,
Iar timpul stă cu tâmpla aplecată,
Ca un bătrân ce-și caută iertare.
Și plouă-n mine gânduri fără glas,
Târzii, uitate-n umbra înserării,
Tânjește piatra după obositu-mi pas,
Căci iarba o-nconjoară ca pradă a uitării.
Prin ramuri frânte, viscolind tăcerea,
Alunecă umbre în gropi de lumină,
Un dor renăscut îmi strigă durerea,
Printr-un oftat ce se pierde-n surdină.
Pământul înghite fum din crucile arse,
Cărările-mi sunt cufundate-n noroaie,
Trăirile toate îmi sunt azi reîntoarse,
Prin liniștea sumbră ce-mi plânge-n odaie.
Pe prispa-n ruină, beteag și nătâng,
Ascult o litanie rostită-n vechile altare,
Iar timpul, uitatul, mi-l molfăi și-l frâng,
În rugi neîncetate, și-n lacrimi amare.
P.S.
salut! iti scriu iarasi pe internet, nu pe papir.
totu-i ok, doar c-am racit de la-atita rau, de la ura,
dar mama mi-a spus: «respira - si eu respir -
deaspura unui cartof fierbinte, larg deschizind gura.»
stiu, prostii. acum nu mai trece asa angina,
nu se trateaza raceala, bronsita, nimic din ce doare,
dar mama mi-a spus: «arunca acum aspirina,
ea nu este buna. si sufletul clateste-l cu soda si sare.
paraseste-i pe cei, de care ades esti uitata,
pe cei, ce-nafara de suferinta nu-ti mai pot da nimic.
sa nu-ti fie teama, ca o sa il pierzi vreodata.»
P.S. gitul deja a trecut, pe mama nu o mai contrazic.
Poem sarcastic
Bună! Sunt eu cea care mereu a încercat
Și n-a contat... ce mult te-am adorat!
Bună! Sunt eu cea care scrie dup-acelasi clișeu
Căci nu mai contează... tăcerea atârna prea greu.
Bună! Sunt eu cea căreia i-ai spus "pleacă!" atât de penal
Fără un schimb de brațe ... fără un vin în pahar...
Bună! Sunt eu cea care in tăcere numele ți-am strigat
N-ai auzit și la asta... unul mai bun ca tine nicicând n-a existat.
Noapte bună! Iti spune cea care ți-a adorat vinul
Dar n-a contat... și i-ai vărsat în suflet pelinul
Cea care te-a sperat ca o minune în viață
Noapte buna!...durerea își cere dreptul la vers sarcastic...contează???
Moartea
Înfuleci cruci şi scuipi sicrie,
Asculţi doar muzică de clopot,
Şi-i ceri lui Dumnezeu simbrie,
Când dinţii coasei râd în hohot.
Luate-ar dracu și pe tine,
Apoi să-ngheţe iadul bocnă,
Îngerii cu lungi patine,
Să vină, să dea la copcă.
Să halim pe burta goală,
Mușchi de moarte congelat,
Să trăim fără morală,
Duși cu pluta spre păcat.
Biciuire
Mai fac, mai scriu, mai spun prostii,
nu sunt de plopi, sau de campii.
Nu am în sînge fir de scriitor,
nu pot să scriu de frumuseţe şi amor.
De moarte ştiu să scriu mai bine,
şi numai moartea’n cap îmi vine.
Doar negru văd ce voi vedeţi frumos,
si unde voi zburaţi, eu merg pe jos.
Sunt trist mereu şi’mi pare bine,
că bucuria, doar din bucurie’mi vine.
Ce să mă fac cu atâta viaţă?
Ce greu se-mpacă-n mine gânduri
Şi al sentimentelor fior,
Cu prea puţinii ani de viaţă
Dintr-un destin de muritor.
De ce-ai sădit în mine, Doamne,
Această lume atât de vie?!
De parcă viaţa ce mi-ai dat-o
M-ar însoţi o veşnicie.
E atâta abundenţă-n mine
De potenţiale dimineţi,
Că mi-ar ajunge pentru zile
Ce le-aş trăi în mii de vieţi.
Şi atâta freamăt mă animă
Când simt în mine totul viu,
C-aproape nici nu-mi vine-a crede
Că într-o zi n-am să mai fiu.
Ce să mă fac cu atâta viaţă?
Cum o să mă despart de ea?
Mi-e şi mai greu să mor acuma,
Când oricum moartea este grea.
Bătrânețe
Pe hruba-mi veche și întunecată,
Tăcerea o îmbracă în uitare,
Iar timpul stă cu tâmpla aplecată,
Ca un bătrân ce-și caută iertare.
Și plouă-n mine gânduri fără glas,
Târzii, uitate-n umbra înserării,
Tânjește piatra după obositu-mi pas,
Căci iarba o-nconjoară ca pradă a uitării.
Prin ramuri frânte, viscolind tăcerea,
Alunecă umbre în gropi de lumină,
Un dor renăscut îmi strigă durerea,
Printr-un oftat ce se pierde-n surdină.
Pământul înghite fum din crucile arse,
Cărările-mi sunt cufundate-n noroaie,
Trăirile toate îmi sunt azi reîntoarse,
Prin liniștea sumbră ce-mi plânge-n odaie.
Pe prispa-n ruină, beteag și nătâng,
Ascult o litanie rostită-n vechile altare,
Iar timpul, uitatul, mi-l molfăi și-l frâng,
În rugi neîncetate, și-n lacrimi amare.
P.S.
salut! iti scriu iarasi pe internet, nu pe papir.
totu-i ok, doar c-am racit de la-atita rau, de la ura,
dar mama mi-a spus: «respira - si eu respir -
deaspura unui cartof fierbinte, larg deschizind gura.»
stiu, prostii. acum nu mai trece asa angina,
nu se trateaza raceala, bronsita, nimic din ce doare,
dar mama mi-a spus: «arunca acum aspirina,
ea nu este buna. si sufletul clateste-l cu soda si sare.
paraseste-i pe cei, de care ades esti uitata,
pe cei, ce-nafara de suferinta nu-ti mai pot da nimic.
sa nu-ti fie teama, ca o sa il pierzi vreodata.»
P.S. gitul deja a trecut, pe mama nu o mai contrazic.
Alte poezii ale autorului
Vântul
Nimic nu e al meu,
nici pasul, nici tăcerea;
sunt dansul,
dar nu dansatorul.
Într-un punct fără margini
cad florile timpului,
iar rădăcinile cresc în sus –
spre nicăieri.
Ce rămâne?
Un ecou fără început,
o sete fără formă,
o iubire care nu întreabă.
Reflecție într-o apă fără nume
Întâmplarea are formă.
Cuvintele — rădăcini
ale unei păduri
care nu există
decât atunci când
nu o privești.
Eu sunt tu
privindu-mă
într-o apă
care n-a atins niciodată
malul.
Întâmplare
Am deschis o carte,
dar mâna mea s-a născut
din toate cărțile pe care nu le-am citit.
Puls
Din margini de vis
se naște curgerea –
ne-mbrățișăm.
În fiecare lucru
se naște răsăritul –
totul e acasă.
Tu?
Tu nu ești doar tu.
Ești foamea mamei tale
când te purta,
și visul bunicului
despre un copil cu ochi limpezi.
Vântul
Nimic nu e al meu,
nici pasul, nici tăcerea;
sunt dansul,
dar nu dansatorul.
Într-un punct fără margini
cad florile timpului,
iar rădăcinile cresc în sus –
spre nicăieri.
Ce rămâne?
Un ecou fără început,
o sete fără formă,
o iubire care nu întreabă.
Reflecție într-o apă fără nume
Întâmplarea are formă.
Cuvintele — rădăcini
ale unei păduri
care nu există
decât atunci când
nu o privești.
Eu sunt tu
privindu-mă
într-o apă
care n-a atins niciodată
malul.
Întâmplare
Am deschis o carte,
dar mâna mea s-a născut
din toate cărțile pe care nu le-am citit.
Puls
Din margini de vis
se naște curgerea –
ne-mbrățișăm.
În fiecare lucru
se naște răsăritul –
totul e acasă.
Tu?
Tu nu ești doar tu.
Ești foamea mamei tale
când te purta,
și visul bunicului
despre un copil cu ochi limpezi.