Psalmi - LVII - Urcușul prin deznădejde
Am căzut, Doamne,
nu o dată, ci de o mie de ori.
Și fiecare cădere
m-a lăsat mai singur,
mai zdrobit,
mai gol.
Am strigat, și cerul era mut,
pământul rece,
iar inima — de piatră.
Dar în prăpastie
nu ai trimis o scară,
ci o rană mai adâncă
prin care am putut urca.
Deznădejdea nu m-a ucis,
ci m-a spart ca pe un vas de lut
în care nu era nimic sfânt.
Și astfel, golit de mine,
am început să urc.
Nu pe munți de slavă,
ci pe o coastă sângerândă
pe care ai urcat Tu.
Am urcat fără vedere,
dar cu nădejdea oarbă
că Tu ești mai sus.
Și sus nu am găsit un tron,
ci o cruce,
și lângă ea, o lumină
care nu arde,
ci renaște și purifică.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Ștefan Hristian Trofin
Data postării: 27 mai
Vizualizări: 35
Poezii din aceiaşi categorie
Alte poezii ale autorului
#Interesant
Poem: Ma voi intoarce
Poem: Dansul Universului Închis
Lista celor mai vândute cărți Cartier de istorie, proză, poezie, albume, pentru copii și adolescenți
Poem: Moșule,ce faci, ești bine?
Poem: Beție, ah…
O primă carte cu versurile lui Grigore Vieru în limba italiană a fost lansată la Chişinău
Poem: Poezia mea nu e bună
Poem: Frunze ?
Salonul Internațional de Carte „Bookfest” începe astăzi la Chișinău