Plouă în sat!

Stau și-ascult cum cade apa

Din norul ce ziua s-a plimbat,

Și doar pe seară s-a îndurat

Să ude solul foarte însetat.

 

Demult n-a mai plouat la noi

În satul mic întins sub deal,

Râul Siret aproape că-i secat

De strângi în brațe mal cu mal.

 

Mă uit poate mai văd pe cineva

Trecând grăbit din deal la vale,

Dar tata-mi spune cu tristețe

Că mulți îs duși în lutul moale.

 

Mă fac că nu-l aud ce-a zis

Și îl întreb de una ba de alta,

Cu greu scoți vorbă de la el

Și doar repetă că-i vine plata.

 

Îl iau de braț și ne-ndreptăm

La cimitir unde așteaptă mama,

Cu coada ochiului mă uit spre el

Și-l văd cum își ascunde lacrima.

 

Vorbim printre picături de ploaie

Toți trei de o umbrelă protejați,

Îi amintim că ne e tare dor de ea

Și să mai stăm la masă așezați.

 

Mă uit în jur și îi cunosc pe toți

Cam trei sferturi de sat mutat,

La căpătâi e scrisă a-lor adresă

Nume, prenume, an și decedat.

 

Ne strecurăm ușor pe o portiță

Ce scârțâie urât în urma noastră,

Ajunși acasă povestim de viață

Retrași la o cafea lângă fereastră.

 

Ploaia se-aude cum bate tabla

Și bălți plutesc prin toată curtea,

Ne pregătim să mergem la culcare

Când peste sat încet coboară noaptea!

 

 

 

 


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online Plouă în sat!

Data postării: 12 septembrie 2024

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 803

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Corul Divin!

De Sus se-aude-un cor divin 

Ce ne vestește că s-a născut, 

În Betleem orașul binecuvântat 

Un Prunc lui Dumnezeu plăcut. 

 

E cântul sfânt de mare bucurie 

Al îngerilor din prea înaltul Cer, 

Și care de Crăciun este-n colinde 

Cu un frumos refren de leru-i ler. 

 

Copiii prin colind ne dau de știre 

Că astăzi, Maria l-a avut pe Iisus, 

Darul Ceresc, calea spre mântuire 

Pentru creștinii din Est și din Apus. 

 

Cu toții să ne-nchinăm la Domnul 

Să-i mulțumim că zilnic ne iubește, 

Chiar  și atunci când mai păcătuim 

Că mila Lui nicicând nu se oprește. 

 

Acum vă-ndemn să primim vestea 

Și cu iubire în jur să dăruim iubire, 

Să fim mai buni și-n pace să trăim 

Până chemați suntem...la întâlnire!

Mai mult...

În ajun de Crăciun!

Venim astăzi să colindăm

Pe bunici să-i bucurăm,

Sănătate multă le dorim

Iubire, dragoste le oferim

 

Seara asta suntem cu voi

Și știm c-aveți unele boli,

Bunicul are dureri de oase

Bunica ceva grăsimi pe vase

 

Noi știm că ei se-mpacă bine

Precum un pisoi c-un câine,

Când cățelul latră tare

Pisicuța-si scoate gheare

 

Dar acum când e Craciun

Bunicul e omul bun,

Și bunica-i mulțumește

Și pe loc îl răsplătește,

Cu bucate pe alese

Puse frumos pe mese,

De copii cu drag aduse

Care astăzi le-au făcut,

Pentru cei ce i-au născut

 

Acum să cântăm în prag

Un colind frumos și drag,

Despre Nașterea lui IIsus

Pruncul sfânt ce șade Sus

 

Colindăm, colindăm pe seară

Vouă vă aducem veste bună,

Că s-a născut în ieslea goală

Pruncul ce poartă azi cunună

 

La oameni El din înalt a venit

Să ne ierte pe toți de păcate,

Iar drept răsplată El a primit

Trădare, batjocură si multa răutate

 

În seara asta de Craciun

Noi toți cântăm cu veselie,

Și colindăm la omul bun

Și vrem s-aducem bucurie

 

Dar an de an mai rar se-aude

De Nasterea Pruncului drag,

Se pierd și obiceiuri și colinde

Și tot mai puțini copii in prag

 

Cu umilinta noi ne rugam la Tine

Ca omenirea s-o schimbi în bine,

Iar noi să nu uităm in veci vreodată

Că Tu ești viată, adevăr și calea dreaptă!

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Mamă!

Sunt ani de când tu ai plecat

Pe-acel tărâm lipsit de dor,

Lăsându-ne străini pe lume

Făr'a avea la cine cere ajutor. 

 

Cândva eram cu toți la masă

Și fericirea-n casă ne plutea,

Îl ascultam pe tata în tăcere

Când rugăciunea ne spunea. 

 

Îți văd și-acum chipul frumos

Ce mi-a rămas doar amintire,

Mi-e foarte dor de tine, mamă

Și trist că nu primesc...vreo știre. 

 

Cât mi-aș dori să-ți povestesc

Despre nepoții ce i-ai crescut,

Că sunt cu carte și, la casa lor

Așa cum tu bunică, le-ai cerut. 

 

Dar câte aș avea să îți mai spun

Din cele ce n-am putut cândva,

Să nu te supăr, așa am judecat

Crezând că timpul, le va rezolva. 

 

Revin la casa noastră tot mai rar

Și flori cu lacrimi pun pe mormânt,

Îl rog pe tata, care știu că e cu tine

Grijă să aibă, când Sus... adie vânt!

 

Mai mult...

Tăcerea e de aur!

Vorbe!

De când mă știu mult n-am vorbit

și mai ales făr' niciun rost,

Am stat în banca mea și-am învățat

...de la deștept și de la prost.

 

Mama mi-a spus...ascultă ce zice

fiecare și ia ce ți se pare a fi bun,

Și niciodată nu pune etichetă...că

unu-i înțelept și celălalt nebun.

 

Când gura o deschizi...ai grijă vorba

nu se mai întoarce,

Și mult are de câștigat...cel ce limba

și-o strunește și tace.

 

O vorbă din popor ne zice...tăcerea

e de aur când nimic nu ai a spune,

Așa că tu învață, de la viață,..ce-i rău

și ce e bine și stop ispitei pune.

 

Dar, nici mut nu fi când știi că ai

dreptate și pe nedrept ești acuzat,

Le spune verde-n față...unde-au

greșit, mințit și te-au lezat.

 

Gându-mi închei...spunându-vă

ce mult îmi place,

De Omul drept, ce mult nu vorbește,

tace și bine face.

 

Mai mult...

Mă plimb!

Mă plimb pe drumul prăfuit 

Și-n jur eu îmi rotesc privirea, 

Poate te voi zări și îți voi spune 

Întoarce-te, să ne trăim iubirea. 

 

Salut în stânga și în dreapta 

Și mă înclin ușor în fața lor, 

Sub pălărie îmi ascund tristețea 

Și-mi zic în barbă...ești visător. 

 

Oare cum poți gândi la întâlnire 

Când știi că totul este terminat, 

Iar ea are deja copii și un destin 

Lângă iubit, ce-i e acum bărbat. 

 

M-așez pe banca de sub plopi 

Și las gândul să mi-se-adune, 

Aș vrea să scriu un vers cu rimă 

Dar simt că n-am nimic a spune. 

 

Îmi pun în buzunar la loc stiloul 

Și mă ridic să plec pe drumul meu, 

Mă-ntreb și îmi răspund...ce știu 

Că vinovat de despărțire...sunt eu!

 

Mai mult...

Fulgul!

Mi-a bătut un fulg în geam

Ca să-mi spună este iarnă,

I-am deschis și l-am poftit

Poate vrea să stea pe pernă

 

Trist pe mine m-a privit

Și mi-a șoptit la ureche,

Că nu-i place la căldură

Și doar frigu-i e pereche 

 

Scuze mi-am cerut la el

Și i-am zis să mă aștepte,

Să cobor Om bun să-l fac

Îndrăzneala să-mi accepte

 

Iute am luat ceva pe mine

Și pe trepte am alunecat,

Am privit în stânga, dreapta

Însă fulgul meu...era plecat!

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Timpule, mai lasă-mi timp!

Mă cert cu tine mai mereu

Că nu te-oprești de a fura,

Din anii mei tot mai puțini

Timpule, cât pot eu îndura?

 

Când m-am născut a fost ursita

Care mi-a zis că voi atinge suta,

Și mi-a urat să am noroc în viață

Și-atent la cum se-nvârte roata.

 

În timp, ai apărut tu, măi timpule

Și-ai început să iei puțin câte puțin,

Până m-ai dus la vârsta bătrâneții

Fără puteri și doar cu rugă la divin.

 

Mi-ai luat fără să știu copilăria

Și a urmat la rând și anii tinereții,

La schimb mi-ai dat ceva din boli

Pe care le tratez în zorii dimineții.

 

Cu toate astea simt să-ți mulțumesc

Că anii vieții mi-au fost prelungiți,

Dar îndrăznesc la tine cu o rugăminte

Timpule, mai lasă-mi timp și ani linistiți!

 

Mai mult...

Că a fost în ziua de luni treisprezece.

Când aud că se plânge toată lumea,

Căci cutremurul a fost acum lunea.

Dar lumea îi proastă și nu gândește,

Că a fost în ziua de luni treisprezece.

 

Auzi să spui, că a fost cutremur ieri,

Că nu au fost morți chiar nicăieri.

Nici clădiri sau blocuri căzute,

Și nici morți sau pagube văzute.

 

Este o adevărată acum isterie,

Făcută de români ce au în cap prostie.

Fiindcă românii se feresc de moarte,

Dar nu știu că de ea nu pot să scape.

 

În Oltenia acum toată lumea zace,

Cutremurul ăla mic nu le dă pace.

Și toți să îi vezi cum dau de pomană,

C-au scăpat și nu îl mai iau în seamă.

 

Vor face babele plecăciuni în faţa popii,

Că au scăpat oltenii de la moarte cu toții.

Și acum pot să mai bârfească iar la poartă,

Așa cum o făceau babele de cutremur odată.

 

Așa că oameni buni nu mai fiți speriați,

Că de cutremur și moarte nu scăpați.

Când vă venii timpul ca să plecați,

De dracul cu toții veți atunci luați!

Mai mult...

Ca să vezi….

Ce e greșit și ce-i corect?

Astăzi vorbim și mâine nu,

Tot ce rostim are efect,

De vină eu sau poate tu...

 

Ba îmi vorbești, ba esti tăcut,

Când ne certăm te faci ca plouă,

Și dar iar vina pe trecut,

Aștepți o oră,poate două...

 

Nici timpul nu ține cu noi,

Pe ceas arată ora zece,

Mă uit cum este iară joi,

Orgoliul tău nu vrea să plece.

 

Poate că sunt eu vinovată,

Pentru ce ți se-ntâmplă ție,

Mai rup din mine o bucată,

Și timp să mă destăinui mie.

 

De ce alegem mereu drama?

Când totul e atât de simplu,

Cuvântul și-l va spune karma,

Iar restul ne arată timpul.

Mai mult...

Din nou spre soare

Steaua mea s-a stins,

Frunza palidă,a plâns,

Raza gândului ardea

Visului ce -mi surâdea..

 

Mă udă bolta cu cenușă,

Arunc cheia de la ușă,

Că să nu mă -nchid în casă,

Zdrențuită și ploioasă...

 

Îmi pierd urmele în zare

Și amintirile în mare;

Mă vindec când mă doare

Și zbor din nou spre soare..

Mai mult...

,,Pe bună dreptate ''

Pe bună dreptate nu te cunosc pe tine,

O umbră ce a fost cândva o siluetă,

Un soare ce s-a luminat pe sine,

Ai fost un bun prieten.

 

O adiere ușoară de mai a lăsat o greutate în urmă,

A trecut vijelia și a ieșit iarăși soarele,

Un bun tovarăș alături de care am trecut furtuna,

Alături de care s-au liniștit apele.

 

Și fug oamenii pe lângă mine,întrec momentele pe secunde,

Dar nimeni nu-mi poate fi un prieten așa cum mi-ai fost tu,

Permite-mi să te felicit dragă,

Acum îmi ești un frate bun.

Mai mult...

Catapeteasma văzduhului

Deschise răni ale văzduhului —
stărnută și tușesc cu sânge,
nici nu-ți vine să crezi…
undeva, în cer, un înger plânge,
iar lacrimile-i cad printre crengi
ca o ploaie de psalmi neînvățați.

 

Ce umezeală, ce jale sub cer…
printre stele, la strajă, stă un grănicer —
nu veghează hotare, ci tăceri,
numără respirațiile lumii
și le trece în catastif de vecernie.

 

Luna se-mbulzește pe alee,
obosită de atâta lumină neîmpărtășită,
vai — plecată-i în concediu de boală
Calea Lactee,
iar cerul umblă desculț,
cu stigmate de frig în tălpi.

 

Dumnezeu tace —
nu din absență,
ci dintr-o prea mare apropiere.
Tăcerea Lui apasă ca o epitrahilă
peste umerii nopții,
și orice cuvânt ar fi o rană în plus.

 

Îngerii își spală aripile în întuneric,
căci lumina s-a subțiat de atâta vină,
iar rugăciunea —
ah, rugăciunea —
sângerează la marginea gurii
ca o ostie mușcată de îndoială.

 

Eu stau în genunchi între două lumi,
fără să știu
dacă mă rog sau sunt judecat/ă.
Inima mea bate ca un clopot spart,
chemând la slujbă un cer
care și-a pierdut credincioșii.

 

Și totuși —
dincolo de boală, de sânge, de tăcere,
cineva aprinde o candelă în nevăzut.
Poate chiar rana însăși
se roagă pentru noi,
iar mântuirea vine
nu ca răspuns,
ci ca răbdare.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍