Ai căutat: "o latura uitata"
Nu au fost găsite rezultate!
Creaţii aleatorii :)
Pour lui
tout le monde est en colère contre nous parce qu'on s'aime
une rose fanée, un soleil rouge et avec eux des poètes extraterrestres.
Le vin rouge est notre faiblesse
mon rêve, toi.
Je vous dis le mot « amour » dans toutes les langues.
l'hiver est fini.
Je l'aime toujours.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 23.10.2024.
OSTENITĂ DE AȘTEPTARE
Ostenită de așteptare
Teama mă frământă
Cu dureri stridente-n frunte
Pentru câte runde?
Ostenită de învoiala
Plânsului etern
Poți și râde ,poți și râde
Fii un claun modern.
Ostenită se retrage
Ca într-o colivie
Teama de-a nu fi excentric,
Plângând de bucurie.
Ostenită fuge clipa
Timpului mereu prezent,
Contratimpul e-o balanță
Pe un scurt segment.
Ostenită-i chiar și umbra
Pare greu bonlavă ,
Torent cuprins de nevroză
Fluvii ,afluenții de lavă.
Adevăr
Aceste voci încep să iasă,
Însa stresul nu mă lasă,
Lucrurile devin enervante...
Și încep să le las la oparte,
Eu încerc să le controlez,
Dar ceva în mine îmi spune că mai bine cedez,
Problemele tot se adună,
Dar mă strădui să le țin împreună,
Nu cred că are sens ceea ce zic,
Dar cu timpul mă voi gândi că pic..
Totul e o pierdere de timp,
Însă totuși între ele este un anumit ritm,
Oamenii sunt niște creaturi fără valoare,
Ei habar nu au ceea ce înseamnă purtare,
Le e greu să înțeleagă ce e aia iubire,
Dar vor la rândul lor să aibă fericire,
Vor să se bucure de viață,
Dar ei nu cred în speranță,
Vor să le fie ușor,
Dar le e greu să lucreze cu spor,
Vor să fie tratați cu respect,
Însă ei sunt pierduți concret,
Atât rău e pe acest pământ,
Încât putem spune că vom crea un mormânt,
Încetul cu încetul devenim adulți,
Dar parcă în același timp suntem pierduți,
Nu mai pot suporta această indiferență,
Îmi e deja silă sa privesc oamenii cu insistență
Dar vai, această politică e culmea
Lumea nu mai înțelege minunea,
Ei nu mai știu ce să aleagă...
Deja le e și frică să înțeleagă,
Să cunoască purul adevăr,
Ce e ascuns după multe regretări...
Multe probleme sunt în țară,
Însă mai multe o să apară,
Dacă nu le oferi răspunsul concret
Cetățenilor, ce așteaptă cu respect
Frustrarea lor crește și totul devine defect,
De aceea au nevoie de răspunsul corect,
E greu să fii om în această generație,
Mulți te consideră doar o simplă creație,
Însă fiecare cu opinia lui,
Totuși ție trebuie să-ți fie pohui.
Orchestrarea dorului nemuritor
Când te privesc, se-nalță universul,
În ochii tăi, o lume se destramă,
Și luna-și uită-n ceruri înțelesul,
Căci tu devii întreaga mea viață.
Pe pielea ta se scriu balade mute,
Un foc mocnit pe-altarul unui vis,
Iar mâinile-mi, de tine neștiute,
Te poartă-n vals spre margini de abis.
Din glasul tău se naște o orchestră,
Un cântec de vioară, plin de dor,
Îmi spui un singur cuvânt, e simfonia,
Ce-mi face sufletul nemuritor.
Atingerea ta arde ca o rugă,
Fiorii scriu poeme pe-al meu piept,
Iar în tăcerea nopții, chiar și luna
Se-oprește să asculte căt mi te doresc.
Aștept....
Îmi aștept sfârșitul,
Tăcut, blocat în singurătate,
Îmi aștept sfârșitul,
În lacrimi lipsite de dreptate....
Vreau să plec departe,
Vreau să rămân doar eu cu mine,
Vreau să plec departe,
Dar... nu vreau să renunț la tine....
Fără ,,Te iubesc"
Am scris versuri pentru tine,
Despre ceea ce eu simțeam,
Vina toată-mi aparține,
Păcatul meu, că te iubeam.
Scriam povești de tine pline,
Scriam ceva ce nu erai,
Vina toată-ți aparține,
Păcatul tău, că nu iubeai.
N-am așteptat nestemate,
O floare mi-era de-ajuns,
Vina la doi se-mparte,
Păcatul... ,,te iubesc" n-am spus.
Pour lui
tout le monde est en colère contre nous parce qu'on s'aime
une rose fanée, un soleil rouge et avec eux des poètes extraterrestres.
Le vin rouge est notre faiblesse
mon rêve, toi.
Je vous dis le mot « amour » dans toutes les langues.
l'hiver est fini.
Je l'aime toujours.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 23.10.2024.
OSTENITĂ DE AȘTEPTARE
Ostenită de așteptare
Teama mă frământă
Cu dureri stridente-n frunte
Pentru câte runde?
Ostenită de învoiala
Plânsului etern
Poți și râde ,poți și râde
Fii un claun modern.
Ostenită se retrage
Ca într-o colivie
Teama de-a nu fi excentric,
Plângând de bucurie.
Ostenită fuge clipa
Timpului mereu prezent,
Contratimpul e-o balanță
Pe un scurt segment.
Ostenită-i chiar și umbra
Pare greu bonlavă ,
Torent cuprins de nevroză
Fluvii ,afluenții de lavă.
Adevăr
Aceste voci încep să iasă,
Însa stresul nu mă lasă,
Lucrurile devin enervante...
Și încep să le las la oparte,
Eu încerc să le controlez,
Dar ceva în mine îmi spune că mai bine cedez,
Problemele tot se adună,
Dar mă strădui să le țin împreună,
Nu cred că are sens ceea ce zic,
Dar cu timpul mă voi gândi că pic..
Totul e o pierdere de timp,
Însă totuși între ele este un anumit ritm,
Oamenii sunt niște creaturi fără valoare,
Ei habar nu au ceea ce înseamnă purtare,
Le e greu să înțeleagă ce e aia iubire,
Dar vor la rândul lor să aibă fericire,
Vor să se bucure de viață,
Dar ei nu cred în speranță,
Vor să le fie ușor,
Dar le e greu să lucreze cu spor,
Vor să fie tratați cu respect,
Însă ei sunt pierduți concret,
Atât rău e pe acest pământ,
Încât putem spune că vom crea un mormânt,
Încetul cu încetul devenim adulți,
Dar parcă în același timp suntem pierduți,
Nu mai pot suporta această indiferență,
Îmi e deja silă sa privesc oamenii cu insistență
Dar vai, această politică e culmea
Lumea nu mai înțelege minunea,
Ei nu mai știu ce să aleagă...
Deja le e și frică să înțeleagă,
Să cunoască purul adevăr,
Ce e ascuns după multe regretări...
Multe probleme sunt în țară,
Însă mai multe o să apară,
Dacă nu le oferi răspunsul concret
Cetățenilor, ce așteaptă cu respect
Frustrarea lor crește și totul devine defect,
De aceea au nevoie de răspunsul corect,
E greu să fii om în această generație,
Mulți te consideră doar o simplă creație,
Însă fiecare cu opinia lui,
Totuși ție trebuie să-ți fie pohui.
Orchestrarea dorului nemuritor
Când te privesc, se-nalță universul,
În ochii tăi, o lume se destramă,
Și luna-și uită-n ceruri înțelesul,
Căci tu devii întreaga mea viață.
Pe pielea ta se scriu balade mute,
Un foc mocnit pe-altarul unui vis,
Iar mâinile-mi, de tine neștiute,
Te poartă-n vals spre margini de abis.
Din glasul tău se naște o orchestră,
Un cântec de vioară, plin de dor,
Îmi spui un singur cuvânt, e simfonia,
Ce-mi face sufletul nemuritor.
Atingerea ta arde ca o rugă,
Fiorii scriu poeme pe-al meu piept,
Iar în tăcerea nopții, chiar și luna
Se-oprește să asculte căt mi te doresc.
Aștept....
Îmi aștept sfârșitul,
Tăcut, blocat în singurătate,
Îmi aștept sfârșitul,
În lacrimi lipsite de dreptate....
Vreau să plec departe,
Vreau să rămân doar eu cu mine,
Vreau să plec departe,
Dar... nu vreau să renunț la tine....
Fără ,,Te iubesc"
Am scris versuri pentru tine,
Despre ceea ce eu simțeam,
Vina toată-mi aparține,
Păcatul meu, că te iubeam.
Scriam povești de tine pline,
Scriam ceva ce nu erai,
Vina toată-ți aparține,
Păcatul tău, că nu iubeai.
N-am așteptat nestemate,
O floare mi-era de-ajuns,
Vina la doi se-mparte,
Păcatul... ,,te iubesc" n-am spus.