,,Nu te enerva" în turcă

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melankoli

Sonbaharda ne kütük, ne feryat...

Ve vahşi orman uluyor -

Koklelerde bir patlama yankılanıyor,

Ve bayan daha acınası bir şekilde başlıyor.

- Dinle, tamam bebeğim.

Ağlama ve korkma -

Derinlerden ne kadar zor olduğunu duy,

Toprak bizi ona çağırıyor...

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

Överraskningarna i den nya lägenheten

Efter att ha flyttat till den nya lägenheten, närmare bestämt tagit med sig alla sina ägodelar, började Cecilia upptäcka allt mer onaturliga saker. Han flyttade till exempel på möbler och vid ett tillfälle hörde han ett knarr i väggen. Förbryllad knackade Cecilia lite på väggen med nageln, gipset lossnade på en sekund och avslöjade ett vackert hål i väggen. Så våra hårt arbetande och engagerade byggare täcker hålen med genomskinlig tejp över vilken de applicerar kalk. Det vore minst sagt konstigt, vi borde också säga att det är arbete som bara utförs av världens ögon. Vid jordbävningar eller något, vad gör vi med väggar? De faller på hyresgästerna innan de kan fly från lägenheten.

Ta med sig dukarna till badrummet, vad mer kunde han hitta i badrummet, en dubbel Cheeseburger-macka, bortglömd där i en månad, men i nästan perfekt skick. Det går inte att äta längre, men det ser fantastiskt gott ut. Det finns även förpackningar från cordon bleu, äppelpaj från Hornbach, österrikisk skinka (godaste skinkan för byggare), Martinel-korvar, det verkar som att folk föredrar tysk kvalitet i maten de äter, det är bara en observation.

Men dessa webbplatsingenjörer är lite sömniga, eftersom de glömde sina mekaniska pennor, anteckningsböcker, jag vet inte hur många pennor runt huset. Det passar Cecilia, det kommer att tjäna henne väldigt bra att sätta betygen fyra och två, för det är allt hennes hjärta tillåter. Den som lyckas få en sjua på sina prov kan verkligen en del engelska. Men han tror inte att det skulle vara svårt, han menar att ansträngningen måste komma från båda hållen, inte bara den ena ger, den andra tar emot. Dessutom tror hon att det underlättar inlärningen väldigt bra, men hon är lite osäker på den här förmågan, hon vill övertyga sig själv genom att läsa barnproven. Det ser kallt ut, men inuti döljer sig ett varmt, känsligt, till och med barnsligt hjärta. Av för mycket lust att vara barn blir hon inte upprörd, hon skrattar till och med när hon ser bordet i vardagsrummet, samma gamla bord från morföräldrarnas lägenhet. Hur klottrad, ritad med kritor, färgpennor, akvareller hon förblev från tiden när hennes son var ca 2-3 år gammal. När han packar upp ser han sina målarböcker från tidigare år, han ser hur klumpigt, men ändå bedårande, han färgade varje karaktär, varje hus, varje detalj i bilderna, hur bra han fick färg på vägen. Han utelämnar inte heller korten med meddelanden, som han fick när han var äldre, för cirka 5 år. Det fanns meningar som han borde ha slutfört, som: "Om jag hade en blomma skulle jag ge den till henne...", Om jag skulle tacka min mamma skulle jag göra det för att..." korta texter av tacksamhet, en julklapp från en moster.

Vackra minnen, men överraskningarna i lägenheten slutar inte, fortsätter de. Parkettgolvet knarrar varje gång Cecilia trampar på det. På liknande musikaliska toner knarrar också dörrarna när du öppnar dem. Lådorna faller ur nattduksbordet, det enda nattduksbordet i deras sovrum. Vad kan vi säga om barnets rum? Alla lådor som de förvarar sina leksaker i smälls på varandra och det är dessutom obeskrivligt kallt. I alla rum är temperaturen medelmåttig, bara i sonens rum är det olidligt kallt. Fönstret hade tvåglas, men det fixades inte bra, det saknas även ett lager värmeisolering.

Cecilia larmade, vad ska hon göra med sin pojke som ändå får bihåleinflammationer och måste ta itu med sin näsa ganska ofta, för att han ser ut som hon? Han beställde en morgonrock med huva att bära hela tiden, inklusive att sova.

Taklampan ger också ett discoljus, eftersom det alltid flimrar, det är lite irriterande för att skriva, läsa eller klippa tånaglar, men som rumslampa är det bra som det är, än så länge. I framtiden kommer hon att köpa en ljuskrona med svalare ljus eftersom hon har körsbärsuniform och inte gillar hur körsbär ser ut i gult ljus. Han gillar lila, å andra, och om ljuset är blått kommer uniformen att se lila ut, vilket han skulle tycka var fascinerande, att det skulle vara en mycket mer intressant, visuellt tilltalande uniform än den han var van vid så långa år.

För att sammanfatta allt som constrictors lyckades göra fram till ögonblicket när Cecilia flyttade in i lägenheten, fanns det många överraskningar, och lera på golvet i varje rum, matrester, bortglömda föremål, men det är en beboelig lägenhet, det är tillräckligt varmt, i vissa rum fungerar tv:n, kylskåpet, internet och vi hoppas att de fortsätter att fungera, det är inte över, då det blåser i november, allt går sönder, och hyresgästerna som får det sönder får skylla p.g.a. ledningarna är gamla, att de är värmekänsliga, att de är en massa tekniska detaljer som får oss att krypa ihop, inte vettigt, komplicera våra liv, och det skulle vara viktigt att ha tillgång till allt så länge de betalar hela pris, inte hälften eller en fjärdedel. Varför ska barnet få dåliga betyg för att han inte avslutade sin studentexamen förrän två på morgonen, varför skulle han ha förstörd mat i kylskåpet, för elen är inte konstant, maten i kylen är intagen och stinker, den barnet äter det och sedan behöver det av undantag från skolan eller från meditationer som han inte kan presentera sig själv i det tillstånd han är i? Varför skulle han behöva ta igen de timmarna? Missade de det med flit? Gjorde han medvetet inte vad andra förväntade sig att han skulle göra, eller hade han ingen möjlighet? Ja, bättre berätta för oss vem som försöker döma andra som inte har gjort det. Nuförtiden, att inte ha jämlikar att inte kunna.

Det är få som verkligen kan förstå, sitta och analysera situationer. De som inte har måste ha samma chans till allt som de som har. Detta bör inte bli ett hinder. Om han vill ge antagning till biologi och hans internet misslyckas, hur kan han konsultera specialiserade avhandlingar? Föräldrar ska ta hand om barnets behov av kunskap och tillfredsställelse. Föräldrar tar hand om sig, det är inte problemet. Problemet börjar med vem som visste så väl hur man skulle ställa upp allt från början. Cecilia, om du bryr dig om ditt barns framtid, beröva honom några ursäkter (som ber om ursäkt, anklagar sig själv), förklaringar "för enkla kanske" inte smälts av någon, som han kommer att ge år och år senare. Gör honom en tjänst och flytta honom till en stad med fler möjligheter, låt honom inte fastna i situationer som han kommer att ångra någon gång.

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

A ficção de Roald Dahl na vida real

A história infantil de Roald Dahl, Matilda, também tem um fundo de verdade. O retrato de Matilda (com ligeiros desvios da Matilda refletida em seus escritos) existe na vida cotidiana. Aquela pessoa fazia permutações, logaritmos, equações de não sei em que grau, cálculos elevado a 1000 sem usar a função calculadora do telefone, lia desde os 4 anos, via seus próprios interesses e paixões enquanto sua irmã mais velha estava pintando as unhas dela, e o irmão dela estava assistindo a uma partida de futebol do não sei qual time argentino, se o pai dela a subestimou, ele lambuzou o forro da jaqueta que usava com mais frequência com antitranspirante roll-on, ele sabia quanto tempo iria acabar de todos os cereais em sua tigela, ela também sabia quem iria fornecê-la e antes que acabasse, ela sempre escolhia leite da mesma empresa (porque ela só gostava daquele), ela também poderia dizer de os olhares quanto derramar para não inundar a toalha de mesa, ela sabia não ser ridicularizada nos bailes pisando no pé do companheiro, sabia quando ia chover com uma precisão muito melhor que o app AccuWeather, ela sentia quando ela foi rejeitada ou aceita por quem estava eu juro, muitas vezes se sentia incompreendida, embora entendesse todo mundo o tempo todo, sabia quais eram os motivos e medos de todos, sabia não se deixar ser inferior, sabia lutar pelos seus direitos , por justiça e verdade. Para ela, sempre importou o que era justo. Ele sempre foi uma pessoa calma e pé no chão, mas igualmente engraçado. Cantando o esforço de todos, ninguém ficou injustiçado ou ignorado.

Ele viu as intenções de cada um, o que anima cada homem, o que o revigora, o que o deprime ou cansa. Ela sabia em quem confiar e quem a teria decepcionado em uma situação mais complexa. Cam quase conseguia imaginar o que esperar de cada um, como reagiriam, o que os faria cooperar ou rejeitar a ideia de cooperação, como falariam com cada um individualmente. Ninguém poderia surpreendê-la com nada, ela estava familiarizada com a maioria das situações que poderiam surgir ao longo do caminho.

Ele podia ver a beleza natural das pessoas, não a beleza artificial, que elas colocariam maquiagem, que passariam batom, que criariam um volume bufante nos cabelos, ou que estariam na academia trabalhando em todos os seus grupos de músculos. Não, nada disso, ela apreciava as pessoas pelo que eram, não pelo que queriam parecer. Ela não precisava de cosméticos desnecessários, a naturalidade era a mais real, por isso ela era linda. O que havia de mais especial nela era o fato de valorizar as pessoas pelo que elas eram, não necessariamente pelo que elas ofereceriam ou provariam. Tudo isso porque ela via as pessoas de todas as perspectivas, absorvia seus olhares, lia-os como se estivesse lendo romances. Ela estava ansiosa para observar os detalhes da personalidade de cada pessoa, para tirar o melhor de cada uma, assim como uma abelha coleta o pólen das flores para processar e transformar em mel.

Ao mesmo tempo, ela era modesta, percebia o que podia e o que não podia fazer. Ela nunca pensou por um momento que poderia fazer tudo sozinha. Ele conhecia seus limites. Ela entendeu que há situações em que ela também precisa consultar conhecidos para opinar e agir com conhecimento do caso.

Ele tinha uma avaliação muito precisa e cuidadosa das consequências de suas próprias ações e de como elas poderiam afetar as pessoas ao seu redor.

O personagem do livro de Roald Dahl poderia encontrar seu equivalente moderno em ninguém menos que Cecilia.

Fluturi albi şi roşii,

Şi pestriţi, frumoşi,

Eu îi prind în plasă,

Când mama mă lasă.

Eu îi prind din zbor,

Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,

Că sunt mititei,

Şi frumoşi, şi-mi plac,

Dar eu nu le fac

Nici un rău, deloc.

Şi dacă mă joc

Cu vreunul, ştiu

Binişor să-l ţiu

Şi pe toţi, din plasă,

Îi ajut să iasă,

Şi să plece-n zbor

După voia lor.

Les papillons

Papillons blancs et rouges,

Et varié, beau,

Je les attrape dans le filet,

Quand ma mère me quitte.

Je les attrape en vol,

Mais je ne les tue pas ;

Mais je les regarde,

Qu'ils sont petits,

Et beaux, et je les aime,

Mais je ne les fais pas

Pas de mal, pas du tout.

Et si je joue

Avec certains, je sais

Ravi de l'avoir

Et tout le monde, sur le net,

Je les aide

Et prends ton envol

Selon leur volonté.

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Mer vacker

Du är långt borta och du har mig

En enorm kraft

Jag vaknar och ler varje dag

Vilken chans att få träffa dig

Jag trodde inte på kärlek på länge.

Jag vill i din kärleksfulla värld

Jag har aldrig varit så kär förut

Den lycka jag får

Jag vill bara leva det med dig

Med dig lär jag mig att älska.

Du ser mig

Vackrare än jag vet

du får mig att känna

Att jag är världens centrum

Och du lugnar mig, du lugnar mig, du lugnar mig

Med söta ord

Mitt hjärta vill inte ljuga för henne

Han vill inte att du ska glömma det.

Jag vill i din kärleksfulla värld

Att vakna leende varje dag

Den lycka jag får

Jag vill bara leva det med dig

Med dig lär jag mig att älska.

Du ser mig

Vackrare än jag vet

du får mig att känna

Att jag är världens centrum

Och du lugnar mig, du lugnar mig, du lugnar mig

Med söta ord

Mitt hjärta vill inte ljuga för henne

Han vill inte att du ska glömma det.

Ibland utan dig

Vägen är hård

Jag skulle vilja att du var med mig,

Alltid med mig.

Den lycka jag får

Jag vill bara leva det med dig.

Du ser mig

Vackrare än jag vet

du får mig att känna

Att jag är världens centrum

Och du lugnar mig, du lugnar mig, du lugnar mig

Med söta ord

Mitt hjärta vill inte ljuga för henne

Han vill inte att du ska glömma det.

Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space. 

Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.

Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.

Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".

Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."

Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"

Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare. 

Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."

Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."

Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice. 

Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.

Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.

Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.

Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.

Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase. 

Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."

Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.

Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".

Byggeprojekt plus noget sludder

Cecilia og hendes mand planlægger at flytte ind i et nyt hus. De blev ved med at søge på internettet efter annoncer fra ejendomsmæglere. I princippet er det ikke kompliceret, hvad de vil have, en lejlighed med tre værelser, to badeværelser, en stue, to altaner, fra de opdagede, som ikke har vægge eller vinduer (fordi Cecilia kan lide at sidde i solen, at tan) , et køkken, men også et opbevaringsrum til skoæsker. De fleste af argumenterne tager udgangspunkt i denne opbevaringsplads, Cecilias mand er ikke enig i. Han mener, at de kassers plads kunne være lige på altanen. Plus, lagerplads ville ikke lade ham udvide sit badeværelse med en hængekøje. Næsten mennesket ønsker et åbent badeværelse.

De ser sig omkring, leder efter tilbud, de bemærker en ret fordelagtig en, en treværelses lejlighed, som de ønskede, men ikke i det centrale område af byen, men et sted i udkanten, i den nordvestlige del af byen. Beliggenheden vil ikke rigtigt tilfredsstille Cecilias behov for sol og varme, men hvad kan vi gøre, vi kan ikke få dem alle sammen, vi må stadig opgive nogle af de udvælgelseskriterier, de gerne ville have til deres kommende Hus.

De går omkring kl. 9 på onsdag for at tale med bygherrerne. Men lige fra indgangen har Cecilia en mærkelig følelse. Manden spørger hende, hvorfor det ikke ville være godt at blive der. Hun begynder med en række grunde: at det er langt fra drengens børnehave, fra hans klaverundervisning, fra rådhuset, fra den skønhedssalon, han besøger, fra enhver butik, hvor han kunne gøre sine indkøb.

Til alt dette giver manden et meget "intelligent" svar:,, der er offentlig transport". Cecilia nervøs:,, Så du skal ikke hjælpe mig med at flytte fra et sted til et andet?".

Cecilias mand har igen en replik, der får os til at undre os over, hvor trofast og dedikeret han er som ægtemand: "Du har tilladelse til alle kategorier, du gider virkelig ikke engang køre på scooter, der er taxaer, som du kan ringe til evt. tid på dagen og fra natten." Cecilia er endnu hårdere:,, Du ved noget, jeg fik mine kørekort for mig selv, for at vise mig selv, at jeg kan, hvad er min skyld, at jeg i trafikken har haft alle mulige særlinger, som dig, der virkelig vil støde ind i mig? Jeg er bange for så mange trafikanter." Manden siger til hende med genert stemme: "Okay, jeg skal hjælpe dig med turene."

Tingene falder til ro for øjeblikket, de to går for at tale med bygherrerne. De giver dem en plan over lejligheden, så de kan se alle de arkitektoniske detaljer mere detaljeret. Manden ser det mindre badeværelse, som han vil gøre til et åbent rum. Cecilia begynder med en kritisk og moraliserende stemme: "Jeg forstår ikke, hvorfor du har brug for et åbent badeværelse?" Hvor har du set denne badeværelsesmodel før? På pubben?!"

Manden siger, at han vil have hende, fordi han har innovative ideer, ikke konservative, til at se tingene ensidigt som Cecilia, at have alle væggene pænt arrangeret, en ikke at komme på skrå i 95 grader, og at Cecilias behov for perfektion overbelaster ham, blokerer , føles som om alt er stillestående på grund af hendes typiske præferencer.

Cecilia rødmer, tier, men lægger mærke til tingene. Cecilia siger:,, Og det forekommer mig, at der mangler så mange ting, jeg ville ikke blive her, det er et tomt rum."

Bygherrerne fortæller ham: "Det er tomt nu, for der er ingen genstande, vi nåede knap at bygge væggene, når du flytter hertil, vil du se, at huset begynder at tage form, du vil dekorere det som du vil, tilpasse det , og alt det der."

Cecilia taler med sin mand, hun vil overbevise ham om at udsætte flytningen, indtil hendes søn er færdig i børnehaven, fordi han er en meget følelsesladet dreng, og enhver større forandring kan have en ubehagelig indvirkning på hans akademiske præstationer.

Manden er ikke enig, afviser Cecilias forslag og lover bygherrerne, at han flytter ind, så snart lejligheden er bygget, møbleret, pudset. Han accepterer dog, at opbevaringspladsen til skoæskerne er i det åbne badeværelse.

Cecilia giver efter, hun ser at hun alligevel ikke har nogen at snakke med, hun har en sidste anmodning inden hun flytter ud af bedsteforældrenes lejlighed, nemlig: at passe på med alle 20 malerier fra sine bedsteforældre, ikke at miste dem, at tage på. 't chip deres ramme, når han tager dem ud af bilen og bærer dem til lejligheden. Han lover, at han vil være forsigtig, at han ikke vil tabe dem, ridse dem, røre ved rækværket og så videre.

Flyttedagen kommer, på en fredag, han har ikke engang hentet drengen fra børnehaven, han har ikke et kompas i tasken, ingen kort eller "Maps"-applikationen installeret på sin telefon, han har at gætte, hvor det nye hjem er.Hvis han lykkes derhjemme godt, hvis ikke, sover han på gaden.

Cecilias malerier, de stakkels, sidder i bagagerummet ved siden af to Aqua Carpatica vandflasker, en pose fuld af æsker Cremșnit, en anden pose med otte pakker mel, et akvarium, jeg ved ikke hvor mange kasser med servietter, klude og alt det der.

Mens han bærer dem, er han forsigtig med hvert skridt, han træder på, men fordi han har fem i den ene hånd og fem i den anden hånd, ridser han rammen af et maleri, han holder i højre hånd. Cecilia har ikke mistanke om, hvad der er sket, før hendes mand sætter ham fast på en væg. Cecilia med sit adrætte syn, et ørneøje, der bemærker selv den mindste defekt ved +1,75 dioptri, ser ridsen. Han siger til manden:,, I morgen vil jeg gerne have, at du går til den kinesiske butik på det lille marked og køber en ny, men stadig guldramme som denne. Jeg kan ikke se på dette maleri, du har ødelagt det med din skødesløshed!" Og hvad var det egentlig for en formue? Det var bare et maleri af lodne katte.

Manden spørger hende:,, Men kan det ikke repareres med lim?" Cecilia irriteret over udugelighed,, Nej, det kan ikke repareres med lim. Det er ridset, der mangler ikke et stykke af rammen... "

Manden reflekterer udenfor over Cecilias ord:,, En kvinde, der heller ikke ved, hvad hun vil have, vil ikke have lim, jeg giver hende grunde til at ville have lim." Og han går videre til endnu modigere gerninger, bryder akvariet ind i bagagerummet Cecilia ser alt fra balkonen, sender hende en besked på telefonen om også at købe et nyt akvarium fra den kinesiske butik og muligvis nye fisk fra dyrehandleren, mens hun kæmper for at genoplive alle, der var i det akvarium, sætte dem på hanen, under vandstrålen og i en vase med blomster.

Hvad skal man gøre? Cecilias mand burde have vidst, at "hast ødelægger jobbet".

De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.

Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.

Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.

Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.

A-ul vine de la ANA este numele lui mama,

B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.

C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.

D-ul vine din Donat pentru românul sărac.

E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.

F-ul vine din Furat, România am devastat.

G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,

H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.

I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,

J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.

K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,

L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.

M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,

N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!

O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.

P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.

R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,

S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?

Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,

T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.

U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,

V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.

Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.

Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.

Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,

Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.

Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.

Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.

Toți pot să producă o schimbare

Toți sunt capabili de modificare

Toți pot ridica o cărămidă

Și să o așeze pe o fundație solidă

Dar din păcate nu toți știu

Să distingă fondul de pustiu

Mulți știu să lucreze cu informație

Să pună soluții în ecuație

Mulți cunosc drumul spre țintă

Și ceea ce ea reprezintă

Dar din păcate puțini vor

Să își dedice timpul lor 

Puțini vor să se dedice 

Pentru alții să se sacrifice 

Puțini încearcă și se zbat

Cu norodul ce nu vrea schimbat

Din păcate nimeni nu reușește

Și sârguința puținora se irosește

Nimeni nu reușește nimic din păcate

Când tresăririle vin doar de la minoritate

Nimeni nu reușește, nimeni nu face

Când majoritatea fie nu știe, fie tace

Degeaba toți posedă potențial

Să producă conținut esențial

Degeaba pe mulți cogniția îi duce

Când dorința doar la puțini se reduce

Și prea puțini încearcă și caută mijloace

Toți pot, mulți știu, puțini vor, nimeni nu face.

Noapte întunecată

Ploaie deșartă

O silueta se distinge

Dar ușor, ușor se stinge

Și o privesc neîncetat

Lăcrimez înspăimântat

Cine e, ce o fi și asta

Poate iubirea, poate moartea

Nu mi dau seama, nu disting

Durerea n suflet mi o aprind

Nici nu știu care i mai buna

Ma sting ușor, privesc la luna

Caut un răspuns

Ma tem de un surâs

Îmi trage sufletul din mine

Și rămân căzând pe vine

O durere ma lovește

Ploaia rece ma trezește

Și s iar singur undeva

Fără silueta mea

Vinul dulce mă seduce,
Dar pe jos mă duce, duce.

Beau paharul, beau și cana,
Mă trezesc iubind icoana.

Visinata, dulce glie,
Dintr-un glonț faci pandemie.

La un vin, dau peste cap,
Și-n final dorm pe dulap.

Beau un vin, mă țin de masă,
Mâine jur că fug de casă.

Vinul roșu mă îmbie,
Dar mă lasă-n pușcărie.

Vinul merge, ochii se-nchid,
Unde sunt? Într-un lichid.

Beau la greu, beau și la mic,
Dimineața sunt pitic.

În zori de primăvară, renaște o lume adormită,

pe cărări de doruri vechi, sub umbra vremurilor grele,

fiecare floare ce înmugurește e o speranță reînviată,

întregind cu înțelepciune trecutul, în culori de zile noi.

Din amintiri cu margini aspre și nopți pline de plâns,

s-au țesut fire de curaj, ascunse în inimi ce nu renunță,

cu fiecare bătaie, înfruntând furtunile ce s-au abătut,

a răsărit o lumină ce desenează promisiuni de viitor.

Sub cerul senin al unei primăveri târzii, se-mpletesc visele,

fiecare rază de soare alină cicatricile unei iubiri stricate,

din cenușă, renaște un spirit născut din foc și dorință,

îndemnând pașii obosiți să meargă spre un zbor de libertate.

Cu glas de vânt, se-aud șoapte ce își spun poveștile,

despre clipe grele ce-au fost sculptate în fragmente de amintire,

acum se împletesc într-o simfonie de speranță și înțelepciune,

chemându-ne să privim în față, cu inimi pline de curaj.

E un trecut efervescent, scris pe pagini de viață,

o lecție ne-nvăluită în roua primăverii ce învie,

împreună înălțăm privirea spre un orizont curat și luminos,

unde fiecare clipă de dorință se transformă-ntr-un nou început.

Să-ți fie sufletul o pânză, pictată de culori de speranță,

de prunci de soare ce se nasc dincolo de furtuni aprinse,

și să știi că, deși drumul a fost greu, viitorul e plin de farmec,

o chemare de a merge înainte, din trecut spre un etern îmbrățișare.

Privesc cum valul scaldă plaja

Și-mi mângâie ușor piciorul,

Și simt c-ar vrea să îmi aducă

O știre de cum a eșuat vaporul. 

Citesc din nou rândul din ziar

Să înțeleg ce-a fost cu nava,

De cum s-a scufundat în larg

Și cine își revendică...epava. 

Nu stau prea mult pe gânduri

Și valul îl întreb despre ce știe,

Nu îmi răspunde dar îmi aduce

Cu apa mării, o stranie...cutie. 

Mă uit atent, o iau și o deschid

Să văd ce pot descoperi în ea,

Surprins rămân să văd o sticlă

Iar în lichidul ei, plutind o stea. 

Mirat, scot dopul și vărs lichidul

Și-n mână, obiectul îmi rămâne,

Ce poartă 'nsemn frumos gravat

Gheorghe, căzut pe front..române. 

Tristețea îmi cuprinde sufletul

La stea mă-nchin și gând trimit,

Către oșteanul ce-n luptă a căzut

Ca noi liberi să fim..el s-a jertfit. 

Mesaju' înțeleg cu resemnare

Și valului frumos îi mulțumesc,

Nu știu de-i vis sau adevăr trăiesc

Cu spuma mării, din val... mă învelesc!