Cartea din copilărie

Te-am lăsat cândva, demult,

Într-un colţ de casă.

Te-am lăsat într-o lume

Sfântă şi frumoasă.

 

Te-am învelit în hârtie albă,

Te-am învelit cu dor,

Mă întorceam iarăşi la tine

De mii şi mii de ori.

 

Mi-ai dăruit cei dragi

Cărţi de care-am vrut -

Scumpe, colorate, ilustrate,

Dar pe tine să te uit n-am putut.

 

Am plecat departe

Şi tare îmi lipseai,

Îmi era dor de ale tale poveşti

Dar prea departe erai.

 

N-am vrut să te iau cu mine,

Te-am lăsat ACASĂ,

În lumea-n care am crescut -

Cea sfântă şi frumoasă.

 

De câte ori mă-ntorc,

Întâi la tine vin,

Te şterg de praf, de timp

Şi lângă piept te ţin...

 

Îmi eşti comoara fără preţ

Amintirea cea mai vie,

Ce repede mai zboară anii!

Carte din copilărie.


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: marinadamaschi poezii.online Cartea din copilărie

Data postării: 22 februarie 2014

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 3791

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Nu mă întrebaţi, vă rog!

Nu mă întrebaţi, vă rog, ce face el,

De unde aş putea să ştiu,

Nu ne-am văzut de-atâta timp

De-atunci s-a tot scurs nisip...

 

Fie-vă milă de inima mea,

Ea când aude de el încă vibrează,

Întrebaţi-mă mai bine de altceva,

De orice, dar nu de durerea mea.

 

Întrebaţi-mă de timpul de afară

De cum mă simt, de orice,

Despre mama să vorbim niţel

Numai nu mă întrebaţi de el.

 

Despre fleacuri întrebaţi-mă vă rog,

Recunoscătoare am să vă fiu!

Sau mai bine nu mă întrebaţi nimic

Lăsaţi-mă să mă ridic.

 

Să îmi revin, e încă greu...

Nu mă întrebaţi ce face el

Întrebaţi-mă despre orice

Dar despre el, vă rog, nu îndrăzniţi!

 

 

Mai mult...

Măicuţei

Am pornit în lumea mare,

Să caut cea mai frumoasă floare

Pentru tine.

Am mers mult, am colindat 

Pământul în lung şi-n lat

Mai multe zile.

Speram să găsesc în sfârşit

Floarea de care-am pomenit

Dar nu dam de ea...

Mergeam, căutam, întrebam,

Orele le număram,

Timpul tot curgea...

Am ajuns într-o ţară

De-o frumuseţe rară,

Credeam s-o găsesc în fine.

Obosită şi dezamăgită eram

Nici o floare nu găseam

Mai frumoasă ca tine!

 

Mai mult...

Vreau să alerg prin iarbă

Vreau să mă trezesc acum acasă,

Şi să simt mirosul de iarbă verde

Vreau să mă pierd în câmpuri

Precum aerul în el se pierde.

 

Vreau să alerg prin iarbă

Să simt mângîierea ei pe talpă

Vreau s-o aud pe mama cum mă strigă

Şi cum braţele spre mine îşi îndreaptă.

 

Vreau să mă joc cu fluturii

Şi să alerg după ei prin flori

Să mă adoarmă stelele din cer

Să mă trezească soarele în zori.

 

Vreau să miros fânul uscat

Să mă culc pe el şi să visez

Că sunt iar copilul răsfăţat

Chiar dacă ştiu c-o să mă trezesc.

 

Am să mă trezesc şi visul va dispărea

Şi iar singură voi fi departe

Departe de iarba de acasă

De care mii de kilometri mă desparte.

 

Mai mult...

Adevăr

Viaţa mea este o gară,

Cu mii şi mii de pasageri

Unii - cu bagaje de iubire

Alţii - cu vagoane de dureri.

Pe unii îi voi revedea şi mâine,

Pe alţii, cu siguranţă, niciodată

Tu eşti un simplu pasager

Ce treci prin gara vieţii mele doar o dată.

Mai mult...

Zi de primăvară

Alerg printre păpădii,

Prin iarba abia încolţită

Şi zâmbesc.

A venit primăvara,

Vreau să cânt,

Să strig că iubesc!

 

Vreau să sărut liliacul,

Să mă nasc din nou - 

Sunt fericită!

A venit primăvara,

Vino şi tu

Să mă simt şi iubită!

 

Vreau să cuprind cerul,

Să alerg desculţ

Printre muguri de flori.

E primăvară,

Sunt învăluită de parfum

Şi de fiori...

 

 

Mai mult...

Afară e primăvară, în sulet e toamnă

Toată lumea renaște, eu simt că mor

Soarele strălucește, eu văd numai nor.

E primăvară, ar trebui să zâmbesc,

Eu însă ca o frunză moartă plutesc.

Ce stare absurdă de lâncezeală,

Ce suflet gol, înăcrit și pustiu

De ce la toți e primăvară

Iar la mine nu...de ce? Nu știu...

E de vină durerea, de vină ești tu

Că nu se topește zăpada cea grea,

Si ghioceii nu înfloresc

Si-n viața mea...

În loc de ei am doar frunze descompuse

În loc de triluri de păsări, am dor,

Afară e primăvară, la mine e toamnă

Si ploile toamnei prea tare mă dor...

 

 

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Cu capul în nori

Alerg pe urmele dimineţii să prind albastrul.

Mă împedic în verde şi cad ,

Ochiul meu drept sare şi prinde la timp ochiul meu stâng .

Eu rămân cu genunchii înverziţi ,

De unde păsări ciugulesc iluzia de muguri roşii .

Mai mult...

Psalmi - XXII - Iertarea pentru dușmani

 

Iartă-mi dușmanii, Doamne,

pentru că sunt în mine.

Căci nu doar în ceilalți se află ura,

ci și în inima mea,

acolo unde nu am loc pentru Tine.

 

Iartă-mi dușmanii, Doamne,

care mă rănesc fără cuvinte,

și pe cei care mă rănesc cu tăcerea lor.

Pe cei care mă insultă,

pe cei care mă înfruntă,

pe cei care mă uită ca și cum n-aș fi.

 

Mă doare că nu pot să iubesc,

că mă frâng în fața răului lor

și în fața răului din mine.

Dă-mi iertarea care se naște dintr-o tăcere adâncă,

dintr-o iubire ce nu așteaptă răsplată.

 

Te rog, nu mă lăsa să fiu prizonierul urii,

ci lasă-mă să fiu asemenea Ție,

care știi să ierți și să iubești

chiar pe cei ce Te-au răstignit.

 

Îți dau inima mea, Doamne,

ca pe un dar al iertării,

să o cureți de tot ce-i străin

de iubirea Ta.

Mai mult...

Aorta timpului

 

O picătură cade — sânge viu de timp,
Pe lama rece-a clipei ce curmă orice nimb.
Sub cerul care tace în veșnicul amurg,
Secunde se destramă și-n neființă curg.

 

O, cât de fină-i lama ce taie fără glas,
Și cât de scurt e drumul din „mâine” spre „rămas”.
Noi strângem amânarea ca pe un scut fragil,
Dar timpul o sfărâmă cu gestul lui subtil.

 

Am spus: „Va fi și mâine… mai este încă loc”,
Dar mâine se subțiază ca firul prins în foc.
Și-n palma mea rămâne doar tremurul târziu
Al clipelor pierdute ce nu mai pot să fiu.

 

Atunci am prins să văd — sub liniștea de fier —
Cum viața se aprinde doar într-un singur ieri.
Nu mâine ne aparține, nici ieri nu mai e drum,
Ci numai clipa vie ce arde-n noi acum.

 

De-aceea, suflet drag, când inima te cheamă,
Nu lăsa fericirea să tremure de teamă.
Spune cuvântul simplu ce poate să aline,
Că lama timpului nu întreabă pe nimeni.

 

Și dacă totuși curge din aorta lui rar
O picătură caldă din veșnicul hotar,
Primește-o ca pe darul ce nu se mai repetă —
O clipă trăită plin valorează o planetă.

Mai mult...

Noi, frații!



Ce repede mai trece vremea
Iar clipa, nu se mai întoarce,
Simt cum anii mei se-adună
Și vârsta, de puteri mă stoarce.

Gandu-mi fuge spre copilarie
Și la frate și, la dragele surori,
La părinți ce astăzi sunt în Cer
Doamne-Ți cer... să mi-i cobori.

Mamă și, tu tată ne- ați dat viață
Nouă, celor cinci copii, mult adorați,
Ne-ați trimis la școli și spus mereu
Nu uitați nicicând... că sunteți frați.


Unul pe altul ne-am crescut de mici
Și ajutat a buchisi, a scrie și a socoti,
Convinși fiind, că cel ce carte-nvață
Cuvintele corect, prin vorbă..va rosti.
...........................................

Acum, a noastră casă părintească
Așteaptă pragul vechi să il pășim,
Să fim din nou...ca altădată acasă
Și de părinți, cu dor, să ne-amintim
Iar la mormânt, noi frații... să jelim!













Mai mult...

Universul - Femeie

În palma ta se leagănă speranța,
Ca un izvor ce curge către zări,
Iar gândul tău îmbracă-n dor distanța
Și naște liniști peste depărtări.

 

În glasul tău se-adună marea toată,
Cu valuri dulci de vis și dăruire,
Iar inima, de cer e luminată,
Își scrie taina-n dor și nemurire.

 

Femeie, ești un templu de tăcere,
În care ard lumini de rugăciune,
Din umbra ta se naște mângâiere
Și pacea lumii prinde rădăcină.

Mai mult...

Starea de Bine - Fior Ascuns

E fior ascuns în tine,
Nu-l aștepți, dar el tot vine;
Vine-n dar la fiecare,
Și la fel, în dar, dispare.

Pe-un surâs, pe-o vorbă bună,
Pe un cântec despre lună;
Pe-un miros de primăvară,
Din orice poate s-apară.

O vibrație născută,
Dintr-o lume nevăzută,
Curge-n suflet, și-l inundă,
Izvor cald, cu Viață Sfântă.

Când apare, când dispare,
Și când vine parcă-i bine,
Și tu vrei cu disperare
Să rămână mult la tine;

Îns-aproape din senin,
Se topește ca o boare,
Rămânând în loc venin,
Până data viitoare.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍