Categoria Poezii diverse
Oglindă
Oglindă oglinjoară.
Spune-mi cine-i cel mai frumos din țară.
Oglindă magică de pe perete,
Umple-mă de epitete,
Șterge-mi toate petele,
Și adu-mi toate fetele.
Hai! Hai! Nu mai sta!
Măi oglindă oglinjoară,
Acum tot răul mă-nconjoară!
Ce mi-ai făcut măi oglinjoară?
Voiam doar o viață mai ușoară.
Eu nu asta ți-am cerut
Că ești magică si bună am crezut,
Dar, doar magia am văzut.

O dată
Mă topesc, ca un metal,
și curg anevoie,
într-o formă de-a mea,
mai veche, mai frumoasă.
Carnea încinsă, trosnește,
oasele-mi sfârâie....
mă răcesc.
Îndepărtez zgura,
apoi șlefuiesc, șlefuiesc, șlefuiesc!
Dar nu, nu sunt eu!
Nu voi mai putea fi ceea,
ce am fost odată!
Ce straniu,
nu am mai putut localiza
cuvântul... ODATĂ!
De aceea, acum, mă definesc clar,
O dată!
Atât mi-e destinul...

EGO
Se pierd simțuri, se pierd gânduri
Mii nenumărate suflete se pierd
Sunt doar valuri care se petrec
Se tot duc în largul nesfârșit, în rânduri
Rătăcit-am gusturi, rătăcim tradiții
Căutăm în van esența altor lumi, făliți
Mai presus de oameni și de sfinți copii
Facem decadența altar de neciopliți
Ne-am închis în viduri, ne-am închis în noi
Ne-am făcut armate, cuiburi, cazemate
Respirăm parfumuri, doar mirosuri noi
Repetăm haotic vise despre noi
Mințile, grădini întortocheate
Cândva temple raționale
Temple luminate, pline de balans
Pierd dendritele vibrante
Rătăcesc în golul ce le-a prins
Rămân acum adânc iraționale
Marius Ene, Iulie, Polonia

Să purtăm în noi magia
Mă privea prin geam o fată
După chipul meu pictată,
Ce-mi întinse o mână,
Să ne pierdem în grădină.
Acolo unde odată
Copilăria mea toată
O resimt ca prin vis;
Frânturi din paradis.
Unde poveștile nespuse
Din timpuril demult apuse,
Prind viață peste noapte,
Învăluindu -ne cu șoapte.
Fermecați sorbim din ele,
Împletim din flori mărgele,
Alergăm prin iarba deasă,
Mușcând din para zemoasă.
Pe craca nucului cărunt
Ne spunem câte -un jurământ;
Să nu știrbim vreodată
Piesa de noi jucată.
Să purtăm în noi magia
Și vie-n amintiri scânteia
Trăirilor de neuitat,
Pe unde am cutreierat.

Agonie
Din ochii goi o lacrimă-i căzuse,
Și mâna întinsă i-a rămas,
Un fulger alb o străbătuse,
Si-apoi rămase fără glas.
Un tremur îi pătrunse-n carne,
Iar inima-i în piept se frânse,
Părea că totu-n ceruri doarme,
Și teama-n juru-i se restrânse.
Mari umbre, reci, spre ea coboară,
Sub pașii moi, pământul geme,
Un vânt străin adie a vară,
Și sloi de gheață-i curge-n vene.
Pe frunte, miru-i se prelinge,
Ca dintr-o rană neavută,
Un cer pustiu parc-o atinge,
Cu steaua morții nevăzută.
Știute voci din alte timpuri vin,
Din culmi, abisuri și morminte,
Chemând-o blând înspre destin,
Prin cânturi dulci lipsite de cuvinte.
Dar ea, cu ochii plini de teamă,
Se-oprește-n pragul nopții grele,
Și-n chipu-i blând de dulce mamă,
Amar sclipește două stele.
Și-atunci, din neguri se desprinse,
Un dor de ducă, altfel, nelumesc,
Și-ncet, de mână, cald, mă prinse,
Și-mi spuse tainic... Te iubesc!

Înspre lumini
Eu știu deja ce am în mâini,
Și știu concret ce-n suflet port,
Iar Doamne, traiul de-mi amâni,
Voi duce-n spate trupu-mi mort.
Mă lasă iar, firesc să șchiopătez,
Și nu-mi da aripi ca să zbor,
Căci zilnic doar pământ visez,
Și-n prăbușiri mi-e temă c-o să mor.
Mă-nchide Doamne după gratii,
Căci libertatea mi-e păcat,
Și-adumi la masă numai patimi,
Să am în trup, tot sângele, curat.
Să-mi fie spinii, dor învolburat,
Să-mi sape-n carne-un legământ,
Căci doar prin sângele adevărat,
Ajung la cer, din lutul frânt.
Nu-mi da nici soare, nici izvoare,
Căci setea-mi arde ca un jar,
Și-n întuneric stau călare,
Pe-al meu blestem profund amar.
Dar fă-mi din lacrimi untdelemn,
Să ard în candela din piept,
Căci focul care-i plâns e-un semn,
Că pasu-mi este pe-un drum drept.
Adu-mi povară pe-a mea cruce,
Să nu-mi mai fie pașii lini,
Căci numai jugul greu mă duce,
De pe Golgota Ta înspre lumini.

Pe -un drum părăginit
Blocată -n timpi de așteptare,
Buza gării rău famate
Împrăștie în jur duhoare,
Împânzind drumuri ferate.
Pasaju-i stropit cu mocirlă
Colcăie de pași grăbiți;
Un glas ,sinistru, urlă,
Scrâșnind din dinți.
Sosea trenul , scârțâind,
Pufăie din a lui rugină,
Văităndu-se în gând
De a lui veșnica rutină..
Prăfuit până -n coate,
Mutilat de la uzură,
Lipsit de-o salubritate,
Putea până și -n gură.
Puhoi de oameni zdrențuiți
Sălășluiau pe culoare,
Înfometați și obosiți,
Dormitau pe niscaiva ziare..
Trenul porni din nou agale
Spre o destinație oarecare,
Tremurând din balamale,
Tânjea în sine o schimbare..

Cine sunt eu?
Cine sunt eu, te întrebi oare?
Sunt cel ce împarte bucăți din sine,
…Pentru fiecare.
Un ecou tăcut, visător sub stele,
Țesând prin întunericul nopții cărări ce duc
…Spre ele.
Căutând mereu adăpost pentru gânduri,
Pe foile vieții universuri se nasc
…Prin rânduri.
În oglinda timpului mozaicuri nesfârșite se reflectă,
Fragmentate în mii de gesturi, într-o lume
…Imperfectă.
Pe pânza sorții, viitorul se pictează,
Speranțe, dezamăgiri și visuri, încetișor
…Se conturează.
În acest tablou al vieții, fiecare pată de culoare
În focul pasiunii, se topește precum
…O lumânare.
În liniștea nopții, vocea ta fin răsună.
Mă întreb: cuvintele tale sunt adevăr
…Sau minciună?
Prin vâltoarea zilelor, ce curg neîncetat,
Căutând semne tainice pe un drum
…Neumblat.
📆 01-02-2024

În Umbra Lăcomiei: Epitaf pentru o oglindă spartă
Orașul tăcut, sub lună așteaptă,
În cufere vechi ruginesc amintiri.
Justiția-n lanțuri de-argint e legată,
Iar legile scrise-s doar povestiri.
Copii cer pâine, în palme au pietre,
Banii se scurg printre degete reci.
Dreptatea, stafie, prin neguri se zbate,
Minciuna rămâne, nu dispare în veci.
Betonul sugrumă rădăcini otrăvite,
Prin venele viselor curge venin.
Tribunalele pline de coroane-mpietrite
Se pleacă-n tăcere sub aur străin.
Eu scrijelesc, cuvinte în flăcări.
Crescut printre ierburi ce-ascund doar boscheți.
Corupția-mi fură glasul din lacrimi,
Iar gura-mi înghite doar amăgiri reci.
Mă prăbușesc… sub povara nedreaptă,
Cu inima-n mâini, ca un templu sfăr’mat.
Aurul tău… e doar o piatră,
Corupția ucide… oglinda s-a spart.
📅 31-01-2025

Renasc
Pe stânci de piatră veche, sfărâmate,
Îmi scriu blestemul într-un colț de sat,
Iar lacrimile mele, astăzi înghețate,
Au adăpat cândva al lor pârâu secat.
Am fulgerat tăcut prin multe ploi străine,
Și-am șuierat ca vânt, pământuri sterpe,
În ochi purtam amurguri clandestine,
Și mă uitam spășit spre ceruri să mă ierte.
Se frânge-n mine timpul, ca un lemn uscat,
Și-n crăpătura lui se-adună vântul rece,
Sub pasul meu, pământul s-a lăsat,
Și-n umbrele lui stranii, o taină se petrece.
Din palmele străvechi îmi curge iarăși lutul,
Model de trup rănit, ce nu mai vrea să fie,
Și-n colbul din privire îngrop iar începutul,
Ca să renasc tăcut sub crucea de pe glie.
Pe buze-mi stă o rană, nescrisă și amară,
Ce strigă către stânci, dar stâncile-s tăcute,
Și totuși, din cădere, o stea se naște iară,
Să-mi limpezească gândul și nopțile pierdute.
Și poate că blestemul, odată risipit,
Va fi doar amintirea unui drum ce piere,
Iar eu, din pietre oarbe, mi-oi face-un chivot mic,
Să-mi strâng în el tăcerea și dorul de durere.

Exil
Nu mă legați de mâini și de picioare,
Precum un mânz lăsați-mă să zburd,
Căci două aripi am avut, ca fiecare,
Dar le-am pierdut la un pariu absurd.
Goniți-mă în iarna cruntă de la poluri,
Smulgeți-mi barba ca gerul să m-atingă,
Să plece lunile de toamnă-n stoluri,
Sub ochii-mi triști ca din infern să ningă.
Să fiu o ploaie prinsă-n nori de vată,
Să-mi târâi dorul printre cruci de fum,
Să-mi muște noaptea carnea vinovată,
Din stele, mai apoi, să plouă numai scrum.
Să-mi ferecați privirea-n sticlă spartă,
Să-mi sângereze visul ne-mplinit,
Iar mâna mea, tristețe să vă-mpartă,
De la-nceputul vieții până la sfârșit.
Să-mi toarne ceasul clipe de otravă,
Să-mi crească-n piept păduri de plumb,
Pe lună s-o răpesc, să-mi fie sclavă,
Sub cerul meu de noapte s-o ascund.
Abandonați-mă pe trepte de ruine,
Cu spini în loc de carne și de os,
Să fiu străin de tot ce-mi aparține,
Iar pentru voi un suflet de prisos.
Să mă îngroape viforul sub ghețuri,
Să-mi sape frigul veșnic un mormânt,
Pe sub zăpezi să scormonesc după verdețuri,
Să-i fac un ceai bătrânului pământ.

Rugăciune
Călăuzește-mi pașii pe drumul cel bun,
Ajută-mă să fac doar ce este bine,
Cu bunătate și iubire, mereu să răspund,
Să văd frumosul, când în față am doar ruine.
Iartă-mă, Tată, pentru lucrurile rele ce uneori le cuget,
Pune-mă să plătesc, atunci când greșesc,
Să răspund la ură mereu cu un sincer zâmbet,
Frații și surorile, oricum ar fi, să îi iubesc.
Dă-mi ochi să văd lumina chiar și-n întuneric,
Să nu judec omul când e rătăcit,
Să port răbdare-n suflet, când sunt obosit,
Și-n loc de ceartă, pacea să o fi oferit.
Să fiu un sprijin pentru cei ce cad,
O mână caldă celor ce plâng în taină,
Să nu-mi pierd nădejdea când drumul pare terminat,
Și să aleg cărarea ce duce spre lumină.
Când voi rătăci, să-mi amintești de Tine,
Să-mi fii în suflet far și călăuză-n vânt,
Să nu mă tem de ploi, nici de furtuni străine,
Să-mi fii Tu drumul, pacea și al vieții cânt.

Poezii ce cuprind diferite tematici. Vei fi inconjurat de o diversitate de poeme ce cuprind multe categorii. Poezii Diverse scrise de autori amatori din întreaga lume, scrieri literare diverse, aforisme, fabule, povesti si povestiri. Cele mai frumoase poezii diverse din literatura romană și universală, în diferite limbi.