Apicultoru înrăit,

Pe mulţi români din România,

Ia apucat, acuma iarăş nostalgia .

De două ori, pe an acolo ei se duc,

La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.

Cu flori şi cu coroane acolo ei se duc,

Şi candela, le –o aprind la al lor mormânt.

Dar au uitat cât el şi Leana au fost în viaţă,

Cu toţii îi înjurau şi le rugau de moarte.

Noi nu putem ,ca să uităm ce a fost odată,

Cu toţii am avut de mult, o viaţă prea frumoasă.

Aveam servici, aveam şi case şi mâncare,

Aveam şi şcoli şi teatre şi spitale.

Aveam serviciu în industrie şi acolo pe ogoare,

Mergeam cu toţii, la munte şi la mare.

Că în România, a fost o perioadă în care,

Românii ,nu au dus ei lipsă de mâncare.

Dar începând, cu anul optzeci şi doi se ştie,

Atunci românul, a ajuns parcă era stafie.

Pentru că în România, a venit o criză mare,

Şi în magazine, românul nu mai găsea mâncare.

Încet, încet, românul tot a fost înfometat,

Se lua căldura, curentul şi asta ia înspăimântat.

Lucrau cu toţii, de dimineaţă până în seară,

Să dea producţie ,mare pentru ţară.

Şi atunci românii ,au înţeles cu toţii de afară,

El Ceauşescu, trebuie în grabă să dispară.

Şi Comunismul ,să dispară din a noastră ţară,

La noi democraţia, trebuie să apară.

Şi în anul optzeci şi nouă să întâmplat,

Pe Ceauşescu ,românii toţi s-au răzbunat.

Şi în Decembrie, atunci la Timişoara,

Ea revoluţia, a început şi apoi în toată ţara.

În disperarea lui ,de a scăpa atunci de moarte,

El Ceauşescu şi cu Leana, au crezut că fug departe.

Dar ei atunci, au fost trădaţi de propria lor gardă,

Care nici ei ,nu mai doreau atunci să îi vadă.

Şi la Târgovişte ,la marea unitatea militară,

Pe Ceauşescu şi pe Leana, soldaţii o predară.

Să fie judecaţi urgent şi condamnaţi la moarte,

De un complet de judecată ,ce au hotărât a lor pedeapsă.

Şi în ziua aceia călduroasă şi sfântă de Crăciun,

Atunci când el, tot omul nostru e ceva mai bun.

Cu toţii au hotărât, în unanimitate să îl omoare.

Pe Ceauşescu şi pe Leana, să scape ţara de teroare.

El dictatorul ,Nicolae Ceauşescu şi cu Leana lui soţie,

Prin împuşcare ,în curte ei aveau atunci să fie.

Executaţi de un pluton, la zid în ziua aceia mare,

Când de Crăciun ,în toată lumea este mare sărbătoare.

La el acum în fiecare an ,se adună lumea la mormânt,

Sunt acei nostalgici, care vin acolo şi îl plâng.

Uitând că au stat în frig, fără lumină şi chiar fără mâncare,

Cu toţii vin acolo la mormânt ,să aprindă o sfântă lumânare !

Azi mamă am fost la tine iar la cimitir,
Din curtea ta eu ţi-am adus un trandafir.
Un trandafir de-al roşu şi împupit,
E floarea dragă mamă ce ai iubit.

Şi ţi-am adus măicuţa mea şi –o lumânare,
Ca să o aprind la sfânta cruce că e sărbătoare.
Şi candela ţi-aprind încet în taină,
Să nu-ţi perturb eu somnul, iubită mamă.

Şi chiar afară dacă este frig sau soare,
La tine mamă am să vin să-mi cer iertare.
Cu ochii –n lacrimi mă aplec acum şi plâng,
Eu candela ţi-aprind avându-te mereu în gând.

Acolo sus, pe cerul plin de stele,
Zăresc şi chipul mamei mele.
Ce încearcă într-una, să-mi vorbească,
De relele de pe pământ, să mă ferească.

Şi tac, ascult şi încep acum să plâng,
Când ştiu, că mama a plecat de pe pământ.
La ceruri sus, va fii mereu,
Că aşa a vrut-o, bunul Dumnezeu.

Dar mult prea tânără, săraca a plecat,
Acolo sus, la Domnul a urcat.
Şi paşii i-mi veghează zi şi noapte,
Vorbinu-mi, mie doar în şoapte.

Şi încerc cu ea, în noapte să vorbesc,
Dar chipul ei, blajin nu îl între zăresc.
Şi de odată eu tresar, mirat din somn,
Privesc icoana, din perete şi apoi dorm.

Şi dimineaţa, mă trezesc îngândurat,
Căci visul, repede sa terminat.
Şi deodată, repede îmi dau seama,
Căci pe pământ, nu mai e mama.

Eu mis Ţepeş Vlad Dracula,

Pentru hoţi folosesc sula.

Şi îi trag pe toţi în ea,

Ca să simtă sula mea.

Şi îi las să pătimească,

Până mor să chinuiască.

De furat ei să se lase,

De vor de sulă să scape.

Că astfel milă de ei n-am,

Şi îi omor întregul neam.

De cei ce oamenii îi fură,

Pentru ei am scârbă, ură.

Şi am să îi trag pe toţi în ţeapă,

Şi de nimeni nu îmi pasă.

Că am să scap ţara de hoţi,

De trântori şi neghiobi !

Viaţa de albină-i grea,

Nu o ştie nimenea.

Treizeci de zile trăieşte,

Ea aleargă şi munceşte.

Zi de zi din stup ea zboară,

Ca să facă miere, ceară.

Ea zboară din floare-n floare,

Cu polen pe aripioare.

Albinele –s călătoare,

Zumzăie din floare în floare.

Florile polenizează,

Şi la stupi se întorc în grabă.

Polenu îndată adunat,

La stupină îi tot cărat.

Acolo-i pus cu migală,

Ca să-l facă miere, ceară.

Altele stau în stupină,

Şi au grijă de regină.

Stau acolo fac curat,

Şi mierea-n faguri o împart.

Căci acolo în stupină,

Numai zumzet de albină.

Toate au sectorul lor,

Îngrijesc, muncesc cu spor.

Est e-o vorbă din popor,

Munceşte nu sta trântor,

E zicala, bat-o vina,

Să fii harnic ca albina. 

 E luna Martie, a primăverii lună,

E luna, în care păsările încep să vină.

Şi florile în grădină, să înflorească,

Şi dragostea, curată ea să dăinuiască.

E luna când, se dăruieşte în dar o floare,

Pentru femei, această lună îi sărbătoare.

Bărbaţii toţi la doamne, fac cadou o floare,

Şi ca un semn al dragostei, oferă mărtişoare.

La doamne, domnişoare, mame şi surori,

Bărbaţii şi copii, toţi oferă un buchet de flori.

Ca semn al dragostei, nemărginite pentru ele,

El este un buchet, de trandafiri şi de lalele!

Căci vinovați! Și totuși sunt stăpâni

Deasupra lor , al păcătoșilor desculți,

Ce zac în chin , la fericire par imuni

Cinstiți cu frica  va par niște inculți 

Schingiuiți de foame voi îi vedeți pociți,

Acești copii ai lumii din viață măturați,

Privesc tăcuți cu ochii lor tociți 

Chiar moartea se întreabă, de ce nu sunt salvați 

Năzuiți spre pace dar semănați război,

Agresivi in turmă ,dar cereți ajutor

Moștenitori ai vicleniei visați să fiți eroi,

Regal moment trăiți, dar el este muritor

Nici moartea nu vă va aduce alinarea,

Căci mâncător al morților e ciuma

Călăuziți, Anubis vă va deschide calea

Iar sângele pe oase va dispărea că bruma

Vezi totul prin ochii celorlalti,

Doar nu prin ai tai.

Si cand ma uit in acei ochi,

Ma uit in ochii mei.

Suntem aceasi persoana,

Doar ca tu te ascunzi intre sutele de persoane,

Si eu ma pierd in poeziile pe care le-am scris.

Tu,un nimeni,un ciudat introvertit,

Eu,un om tacut,un scriitor,prieten bun,doar putin nedumerit.

In ochii lor un copil ciudat si necioplit,

Dar eu te vad ca pe un om creativ.

Iti e frica de parerea celorlalti,nu?

Mereu ti-a fost,

Mereu iti va fi.

Doar lasa-te purtat de vant,scrie si fi fericit.

Ai ma trait o zi,este ceva de zambit.

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Ne vous fâchez pas!

Juste un mot

Dit au hasard

Impitoyable

Cela me renverse.

le coeur croit

La pensée le mesure,

Le silence est parti

Pour toujours.

Malheureusement, c'est ma nature,

Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :

"Ne vous fâchez pas!"

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

Peut-être involontairement, parfois tu es touché

En un mot, ce n'est pas approprié.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Allez, souriez et écoutez mes conseils.

Juste un mot

Cela m'apporte de lourdes pensées

Et seulement avec eux

Cela m'entoure.

C'est de la jalousie

C'est comme un fardeau

Et un cauchemar indescriptible

La nuit dans le rêve descend.

Malheureusement, c'est ma nature,

Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :

"Ne vous fâchez pas!"

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

Peut-être involontairement, parfois tu es touché

En un mot, ce n'est pas approprié.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Allez, souriez et écoutez les conseils.

Et tu sauras

Te dire

de toute façon,

tous ceux qui

Ne vous fâchez pas!

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

Ne vous fâchez pas!

O lacrimă cade,

mică, fără zgomot,

pe obrazul obosit

al sufletului rătăcit.

Ea nu cere răsplată,

nu vrea aplauze,

nu caută priviri.

Doar străbate tăcerea

și spală cenușa păcatului.

În ea se ascunde frica

și durerea de sine,

dar și dorunța de a fi mai bun,

de a începe din nou.

Lacrima pocăinței

nu se pierde;

se scurge în adâncul inimii

și acolo naște iertarea.

curățirea, renașterea.

Când ochiul se usucă,

nu rămâne gol,

ci plin de speranță,

căci în fiecare cădere

Dumnezeu ridică.

Și astfel sufletul învață

că pocăința nu e sfârșit,

ci începutul drumului

spre lumina eternă.

Încã avem, sã ştiţi, suflet în noi,

Pe care nu-l lãsãm la îndemâna

Unor aşa netrebnici de ciocoi

De nu ştiu ce-i ruşinea şi nici frâna!

Sã nu mişcãm, voi ne legaţi de pat

Iar de durerea noastrã-n cot vã doare!

Sunteţi nãtângi sau voi chiar aţi uitat

Cã umilirea, cere rãzbunare?

Abia-aşteptaţi sã zicem: "Aoleu!"

Ca sã ne şi reduceţi la tãcere...

Fãrã sã ştiţi c-avem un Dumnezeu

Mai lângã noi ca multe-infirmiere!

Noi nu o sã vã fim vouã pe plac

Urmând a voastrã dezumanizare!

Voi nu aveţi seringã şi nici ac

Din oamenii cinstiţi, sã faceţi FIARE!

Lehamite ne e de ce legi daţi

- Ce n-au avut românii-n veci sub soare! -

Vã plac oamenii tot mai încuiaţi,

Cu cheile prostiei sclipitoare.

Minţiţi poporul, din obişnuinţã,

Aşa cum procedaţi voi, an de an!

Promiteţi tot ce nu vã stã-n putinţã,

O, neam fãrã ruşine şi viclean!

Voi v-aţi înstrãinat de-acest pãmânt

Şi aţi fãcut dreptatea de ocarã,

Atunci când v-aţi legat cu jurãmânt

Sã prãpãdiţi tot ce e sfânt din ţarã!

Pre legea voastrã nu mã pot baza

- Elevi cu patru-n tezã la chimie! -

Pre indivizi ce-acuz-o formã rea

Şi fãrã precedent: DE NEBUNIE!

                         ☆

De nebunia lor ne-am sãturat,

De ştiri, de propagandã, de mizerii,

Ni-e dor sã respirãm aer curat

Şi fãrã presupusele bacterii!

02.12.2021, Gostkow, Pl

Departe de tărâmul drag

Stau rezematä-n prag,

Și plutind în nostalgie, 

Mä transform ca prin magie

Într-o pasăre ciudată 

De fantezia mea creată, 

Ce prinse viață, subit,

Zburând spre zări, tacit.

Unde gândul meu o duce,

Poposind la o răscruce, 

Privi în urma ei cu teamă, 

Se cuibări la mine-n palmă, 

Proroci al meu destin, 

Gläsuind in grai străin. 

Pe raza Stelei călătoare 

Pecetlui a mea cărare. 

Închisem ușa pe -nserate;

Poate norocu mi bate,

Să mă smulg din colivie, 

Să fac și un pic de terapie;

Ca să mi pot lua avântul, 

Unde mă va duce vântul...