Autorul Crăciun Ștefana

Cum focul nu arde fără aer,

Pamantul nu da viața fără apa.

Intunericul fără lumina e eter,

Fara noapte nici zorii nu crapă!

Cum luna nu luminează fără soare,

Curcubeul nu colorează cerul

fără ploaie.

Sarea va fi cea care va da

hranei savoare,

Iar copacii poveștilor nescrise

câte o foaie.

O lume calculata perfect matematic,

Elementele parca vii se

completează in ansamblu,

In mediul lor natural se

prezintă sălbatic.

Misterioase ca și proveniența

culorii albastru.

Ascuns in suflet și văzut

doar in ceata,

Aerul ne conectează cu ceea ce

numim noi acasă.

Prin legile atracției ne ghidează

și ne învață,

In mijlocul peisajului va fi chiar

vârful nasului.

Din magma pământului sau

fulgerul cerului,

Focul este un spectacol

mistic al naturii.

Flamele-i dansând duc spre

descoperirea sinelui,

Simbol al dorinței și al

pasiunilor mărturii. 

Putitatea și sălbăticia s-au incorporat

in viața verde

Natura in sine este un element viu,

misterios.

Sub semnul infinitului sământa ei

nu se va pierde.

Din pământ fertil creste

meticulos și curios.

Imaculat, puterea apei este

inimaginabil de puternica.

Purifica hidratează și reimprospateaza

tot ce atinge.

Avand propria memorie și o vasta

latura artistica 

In lupta cu focul se poate încinge

sau flăcările stinge.

Magic e puțin spus și fascinant

nu e îndeajuns,

Un puzzle perfect unde imperfectul

nu e in plus!

Se definesc una pe alta și cumva

binele in rău inclus.

Prin noi planeta e in viața,suntem

al inimii ei puls!

Alerg prin ploaie, cu picături în par, un zâmbet larg pe buze și gânduri în aer. Ploaia mă mângâie cu gesturi ușoare, îmi curăță mintea și-mi dă pace-n zare.

Aerul este rece, curat și proaspăt, simt cum mă eliberez, cum mi-se arată un drum luminos, o cale mai bună, pe care să merg fără nicio temere. 

Nu mai am griji, nu mai am dureri, doar o lume minunată în care trăiesc. Mă uit la cer și simt picăturile de ploaie, inspir adânc, îmi umplu plămânii cu aer curat. 

Este atât de frumos, să alergi prin ploaie, să simți cum te eliberezi și cum zbori spre zare. Mă bucur de fiecare moment, de fiecare clipă, căci în ploaie îmi găsesc liniștea și fericirea mea .  

Dacă stai a judeca,

A fost dreptate cândva?

Sau este un cuvânt care,

Foarte curând va dispare.

Mă întreb uite așa...

Cei dreptatea? Ce e ea...?

Cum se poate unii oare,

Să câștige înzecit,

Au muncit mai diferit !?

S-au spetit oare mai tare,

Au o gură, mult mai mare ...

Unii chiar la judecată,

Na-au de ce se bucura,

Căci dreptate nu există,

Doar întâmplător așa...

Există un judecător 

Al nostru al tuturor,

Care cu dreptatea sa,

Pe toți ne va judeca.

Chiar dacă în astă lume

E şi vreme de furtună,

Într-o altă dimensiune

Mereu este vreme bună!

Chiar dacă în astă lume,

Nori de ploaie trec şi vin,

Într-o altă dimensiune

Mereu este cer senin!

Chiar dacă în astă lume,

Ziua cu noaptea se-mbină,

Într-o altă dimensiune

Mereu este doar lumină!

Chiar dacă în astă lume,

Moartea rupe a vieţii aţă,

Într-o altă dimensiune

Mereu este numai viaţă!

Chiar dacă în astă lume

Este ură în neştire,

Într-o altă dimensiune

Mereu este doar iubire!

Tot ce pot spera de acum,

E că atunci când plec din lume,

S-ajung într-un loc mai bun...

Într-o altă dimensiune!

Ai plecat în zori, fără cuvinte,

Dar lasă-mă să-ți spun ce n-am avut cuvinte,

Îți mulțumesc, căci tot ce sunt îți datorez,

Deși te-ai dus, în inima mea trăiești.

Aș fi vrut să mai rămâi, să stăm sub cerul clar,

Să-mi spui povești de viață, să-mi fii far.

Dar șoapta vântului acum e vocea ta,

Și-n amintiri, mereu vei fi aici, cumva.

Lumină-n noapte mi-ai fost, drum lin în zi,

Acum, în stele, ești acolo, undeva, la mii.

Te port cu mine-n suflet, te simt mereu aproape,

Tată, îți mulțumesc, și n-am să te uit, sub nici o noapte.