Zile
Sunt zile când înlocuiesc paharul de vin cu sticla
și zile când nu rămân urme de ruj pe ea;
când adaug și ultima țigară din pachet
sau când mă amețește doar fantoma parfumului tău.
Sunt zile când las lumina aprinsă
și când apare o a doua pernă lângă a mea;
când aștept să te văd pe unde n-ai mai pășit de mult
sau să ne întâlnim după ce adorm.
Sunt zile când îți spun lucruri pe care nu le auzi
și când te caut pe unde nu exiști;
când îți pictez zâmbetul în ceașca de ceai
și o uit lângă mine până se răcește;
când te strâng în brațe puțin prea tare
și apoi te las să dispari, pentru că nu ești aici;
când îți fac mai mult loc sub umbrelă
ca să realizez că nici măcar nu plouă.
Sunt zile când mi-e dor de tine
Zile și zile despre noi – eu și tu.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Ana-Maria Avram-Rusu
Дата публикации: 23 октября 2022
Просмотры: 1067
Стихи из этой категории
Zâmbesc
Ai vrut să-mi vezi şi lacrimile,
Dar nu ţi-am oferit plăcerea
Zâmbeam,
Chiar dacă mult prea grea era durerea.
Ai vrut să-ţi cad în genunchi,
Să te rog să rămâi, să nu pleci,
Zâmbeam,
În loc să plâng cu lacrimi grele şi reci.
Ai vrut să tânjesc după iubirea ta,
Cu toate că-mi venea ades să plâng...
Zâmeam,
Vezi...Lacrimi nu mai curg!
Ai vrut să mă vezi jos la pământ,
Dar uite, mă înalţ tot mai sus,
Şi zâmbesc,
Suferinţa nu m-a răpuns!
Urbe basarabă
Dintre dune-mpădurite,
Argeșul își cată
cale,
Și-i căderea lui curmată
și urmată
de baraje și canale
Și o urbe basarabă.
Așezare-amestecată
Dintre multe neștiute
E știută, mai degrabă,
Catedrala ortodoxă – o biserică arabă.
Loc de basm șeherezad pe tărâm voievodal
E o perlă traforată,
O poemă sidefată.
Turlele unduitoare,
Într-un dans oriental,
Monahal
Taj Mahal,
Opalescent.
Dragoste mistuitoare
Necuprinsă,
Prinsă
-N piatră și ciment.
Peste vale,
Stau hotare pietruite
Între vremuri feudale
și prozaice clădiri
Actuale.
Cu iubiri,
Trăiri
Trăite,
Oraș-sat care preface visele în amintiri
Un decor pestriț de iurte
Șandramale
Blocuri, case, fabrici, hale
Peste vale
Și pe burți.
În trecut, oraș de Curte,
Astăzi, un oraș de curți.
Drumurile potecite
Sinuoase
Peticite
Rătăcite
Printre case
Ca în sat
Clopotele bat
Răcnite
Să anunțe-un răposat.
Un bătrân solemn și sobru ca un nuc
Ține pasul clopotelii, tălăngindu-și mersu-n cale
Cu bătrâna lui, agale,
Peste vale
Duc poveri de ei știute - și se duc.
Teii-ncolonați așteaptă
Lung de bulevard,
Horind ca un gard.
Parcă vor să însoțească
Oameni ce pășesc în șoaptă
Să nu rătăcească
Ori să afle scurtătură de la strada dreaptă.
Din pădurile arame,
Urși domesticiți
De foame
-Cum, necum-
Cu dulăi sălbăticiți,
Ca într-un safari
Stau la marginea răbdării
și de drum.
Schit pustiu la San Nicoară
În uitare,
Nepăsare
De muzeu
Ca un Colizeu
Depărtat de oameni, dară
Sus, în zare,
E apropiat de soare
și de Dumnezeu
Marius Boacă
Bătăile inimii
Sunt gânduri ce nu se dezvăluie,
Vise ce nu se împărtășesc,
Simțăminte ce prin suflet bântuie,
Bătăi ale inimii ce nu se liniștesc.
Toate se înșiruie-n tumult
Sub bagheta nevăzută a destinului.
Chinuite de-amintiri de demult
În ritmul înfrigurat al timpului.
Ceasurile serilor trec,
Zilele săptămânilor zboară,
Lunile anilor te-ntrec
Iar singurătatea te doboară.
Te agăți de o fărâmă de timp,
Plutești pe o mare nesigură,
Numărând anotimp după anotimp
Și într-un final ești singură.
MĂ GÂNDESC !
LÂNGĂ GEAM ÎMI BEAU CAFEAUA ,
S -A RĂCIT DE CÂND PRIVESC !
ADORMITĂ -MI GRĂDINA ;
NUMAI IARNA ,POARTĂ VINA ...
DAR MĂ BUCUR CA COPILUL
CE-Ș GĂSEȘTE ...JUCĂRIA ...
MĂ GÂNDESC ,LA ZIUA -N CARE :
CÂTE FLORI VOR FI ÎN EA ?
CÂND GRĂDINA VA ÎNVIA !...
Și dacă n-ar fi el …
Acest gând e atit de straniu,
să nu trăiești cînd nu iubești,
cînd în suflet se topește aer-
cînd nu-l mai vezi, cînd nu-i zîmbești.
Ci doar un trecut zidit din răni
poate iubi prezentul bun la nesfârșit,
cînd inima se v-a dezgheața încet -
căci n-a uitat ce a trăit ,ce a iubit.
Şi dacă pleacă iarăși înapoi -
Tu , spargi pereții tainelor în lume ,
cînd n-o să simți că mai trăiești
atunci, îl vei uita pe El ,anume..
despre el...
despre el, aș putea vorbii o viață,
și totuși, nu mi ar fi deajuns,
în ochii mei mereu va fi dorință,
în ochii lui, un sentiment ascuns.
căci ochii lui frumosi, pătrunzători,
ca frunzele uscate ale toamnei,
genele lungi ce-ascund ochii săi mari,
ce strălucesc când se-ntâlnesc cu ochii mei.
iar parul lui, stufos și castaniu,
și zâmbetul său cel fermecător,
așa frumos e, nu știu sa îl descriu,
și are un suflet tare iubitor.
așa frumos, așa un zâmbet are,
ca să-l privesc nici anii nu-s destui,
mă cucerește cu a lui privire,
mă pierd mereu când dau de ochii lui.
Zâmbesc
Ai vrut să-mi vezi şi lacrimile,
Dar nu ţi-am oferit plăcerea
Zâmbeam,
Chiar dacă mult prea grea era durerea.
Ai vrut să-ţi cad în genunchi,
Să te rog să rămâi, să nu pleci,
Zâmbeam,
În loc să plâng cu lacrimi grele şi reci.
Ai vrut să tânjesc după iubirea ta,
Cu toate că-mi venea ades să plâng...
Zâmeam,
Vezi...Lacrimi nu mai curg!
Ai vrut să mă vezi jos la pământ,
Dar uite, mă înalţ tot mai sus,
Şi zâmbesc,
Suferinţa nu m-a răpuns!
Urbe basarabă
Dintre dune-mpădurite,
Argeșul își cată
cale,
Și-i căderea lui curmată
și urmată
de baraje și canale
Și o urbe basarabă.
Așezare-amestecată
Dintre multe neștiute
E știută, mai degrabă,
Catedrala ortodoxă – o biserică arabă.
Loc de basm șeherezad pe tărâm voievodal
E o perlă traforată,
O poemă sidefată.
Turlele unduitoare,
Într-un dans oriental,
Monahal
Taj Mahal,
Opalescent.
Dragoste mistuitoare
Necuprinsă,
Prinsă
-N piatră și ciment.
Peste vale,
Stau hotare pietruite
Între vremuri feudale
și prozaice clădiri
Actuale.
Cu iubiri,
Trăiri
Trăite,
Oraș-sat care preface visele în amintiri
Un decor pestriț de iurte
Șandramale
Blocuri, case, fabrici, hale
Peste vale
Și pe burți.
În trecut, oraș de Curte,
Astăzi, un oraș de curți.
Drumurile potecite
Sinuoase
Peticite
Rătăcite
Printre case
Ca în sat
Clopotele bat
Răcnite
Să anunțe-un răposat.
Un bătrân solemn și sobru ca un nuc
Ține pasul clopotelii, tălăngindu-și mersu-n cale
Cu bătrâna lui, agale,
Peste vale
Duc poveri de ei știute - și se duc.
Teii-ncolonați așteaptă
Lung de bulevard,
Horind ca un gard.
Parcă vor să însoțească
Oameni ce pășesc în șoaptă
Să nu rătăcească
Ori să afle scurtătură de la strada dreaptă.
Din pădurile arame,
Urși domesticiți
De foame
-Cum, necum-
Cu dulăi sălbăticiți,
Ca într-un safari
Stau la marginea răbdării
și de drum.
Schit pustiu la San Nicoară
În uitare,
Nepăsare
De muzeu
Ca un Colizeu
Depărtat de oameni, dară
Sus, în zare,
E apropiat de soare
și de Dumnezeu
Marius Boacă
Bătăile inimii
Sunt gânduri ce nu se dezvăluie,
Vise ce nu se împărtășesc,
Simțăminte ce prin suflet bântuie,
Bătăi ale inimii ce nu se liniștesc.
Toate se înșiruie-n tumult
Sub bagheta nevăzută a destinului.
Chinuite de-amintiri de demult
În ritmul înfrigurat al timpului.
Ceasurile serilor trec,
Zilele săptămânilor zboară,
Lunile anilor te-ntrec
Iar singurătatea te doboară.
Te agăți de o fărâmă de timp,
Plutești pe o mare nesigură,
Numărând anotimp după anotimp
Și într-un final ești singură.
MĂ GÂNDESC !
LÂNGĂ GEAM ÎMI BEAU CAFEAUA ,
S -A RĂCIT DE CÂND PRIVESC !
ADORMITĂ -MI GRĂDINA ;
NUMAI IARNA ,POARTĂ VINA ...
DAR MĂ BUCUR CA COPILUL
CE-Ș GĂSEȘTE ...JUCĂRIA ...
MĂ GÂNDESC ,LA ZIUA -N CARE :
CÂTE FLORI VOR FI ÎN EA ?
CÂND GRĂDINA VA ÎNVIA !...
Și dacă n-ar fi el …
Acest gând e atit de straniu,
să nu trăiești cînd nu iubești,
cînd în suflet se topește aer-
cînd nu-l mai vezi, cînd nu-i zîmbești.
Ci doar un trecut zidit din răni
poate iubi prezentul bun la nesfârșit,
cînd inima se v-a dezgheața încet -
căci n-a uitat ce a trăit ,ce a iubit.
Şi dacă pleacă iarăși înapoi -
Tu , spargi pereții tainelor în lume ,
cînd n-o să simți că mai trăiești
atunci, îl vei uita pe El ,anume..
despre el...
despre el, aș putea vorbii o viață,
și totuși, nu mi ar fi deajuns,
în ochii mei mereu va fi dorință,
în ochii lui, un sentiment ascuns.
căci ochii lui frumosi, pătrunzători,
ca frunzele uscate ale toamnei,
genele lungi ce-ascund ochii săi mari,
ce strălucesc când se-ntâlnesc cu ochii mei.
iar parul lui, stufos și castaniu,
și zâmbetul său cel fermecător,
așa frumos e, nu știu sa îl descriu,
și are un suflet tare iubitor.
așa frumos, așa un zâmbet are,
ca să-l privesc nici anii nu-s destui,
mă cucerește cu a lui privire,
mă pierd mereu când dau de ochii lui.
Другие стихотворения автора
Sonată
Ți-am cântat pe corp sonate
Pieptul tău era vioara,
Arcuș din degete-am făcut
În taină, când se lasă seara.
Un secret și-o eternitate
Împărțeam sub un cearșaf
Și nu am fi lăsat vreodată
Iubirea să ne facă praf.
La final, doar o fantomă
Bântuia în lung și-n lat,
Răsăritul, prea devreme,
Îmbrăca al nostru pat.
Doi străini noi am rămas
Când zorii zilei ne-au străpuns
Și-ntre noi un glas uitat
Și-ntrebări fără răspuns.
Gânduri pentru mama
Pe când brațele-mi sunt reci
Și mă găsesc în disperare,
Doar la tine mă gândesc,
Căci mi-ești dulce alinare
Tu-mi ești înger când greșesc
Și când plouă, tu-mi ești soare.
Tu-mi ești stele-n bezna nopții
Și când sec, tu îmi ești mare.
Aș da la schimb o lume-ntreagă
Să te pot vedea zâmbind,
Să te văd, cu ochii calzi,
Spre mine-n pași grăbiți venind...
Mai tare te-aș fi strâns de mână,
Mai mult ți-aș fi cântat cu drag
De-aș fi știut cât de mult suferi
Când mă vezi plecând din prag...
Îmi pare rău c-am dispărut
Și că nu ți-am spus de ce
Cu noaptea-n cap, fără măcar
O lacrimă să-ți mai pot șterge...
Îmi pare rău că sunt departe,
Iară casa e prea goală
Și că-n cea mai neagră noapte
N-are cin’ să-ți spună „mamă”...
Așteptare
Am dat foc cearșafurilor noastre
Și le-am privit cum ard.
Le-am privit cum s-au făcut cenușă
din ceea ce de mult
ne îmbrățișa trupurile ascunse de necunoscutul zilei ce urma.
Le-am părăsit în camera noastră,
Le-am lăsat să fie devorate de creaturile nopților în care nu mai erai acolo.
Am rămas cu o cenușă mai dulce decât dispariția ta
Pentru că am putut privi așternuturile noastre prefăcându-se în nimic.
Tu, în schimb, nu mai erai când m-am trezit
Nu mi-ai dat dreptul de a te vedea plecând pentru ultima oară;
Nu mi-ai lăsat nici măcar vreun sărut sau vreo scrisoare,
altfel încă aș fi avut o bucată din tine în care mi-aș fi vărsat lacrimile.
Între timp, lacrimile au devenit râuri
Cu fiecare oră în care te-am așteptat
și nu veneai.
Râurile au devenit cascade
Cu fiecare seară în care te-am așteptat
și nu veneai.
Cascadele au devenit lacuri
Cu fiecare săptămână în care te-am așteptat
și nu veneai.
Lacurile au devenit oceane
Cu fiecare lună în care te-am așteptat
și nu mai veneai.
Rămâneam fără aer,
mă înecam,
și am decis să îți las amintirea să dispară în locul meu;
S-a scufundat împreună cu o parte din mine.
Cealaltă parte, însă, mi-a rămas
pentru că este singura parte care nu a murit încă din seara de când ai plecat.
Jumătate
Clopotele bat la 9 jumătate
Exact la ora la care te simțeam cel mai aproape
Precum Afrodita aștepta iubita-și primăvară
Uitând subit de-a iernii lungi povară.
Clopotele bat la 9 jumătate
Exact când doar praful mai avea greutate
La fel cum mă prindeai cândva ușor de mână
Și-mi jurai eterna-ți iubire păgână.
Clopotele bat la 9 jumătate
Exact când vocea ta venea din altă parte
Și, distras, vedeai prin mine-n înstrăinare
Surzind la a mea disperată chemare.
Clopotele bat la 9 jumătate
Exact la ora la care te vedeam cel mai departe,
Dar eu eram în urmă cu jumătatea de oră la care m-ai părăsit.
Clopotele bat – de fapt – la 10 fix.
Sonată
Ți-am cântat pe corp sonate
Pieptul tău era vioara,
Arcuș din degete-am făcut
În taină, când se lasă seara.
Un secret și-o eternitate
Împărțeam sub un cearșaf
Și nu am fi lăsat vreodată
Iubirea să ne facă praf.
La final, doar o fantomă
Bântuia în lung și-n lat,
Răsăritul, prea devreme,
Îmbrăca al nostru pat.
Doi străini noi am rămas
Când zorii zilei ne-au străpuns
Și-ntre noi un glas uitat
Și-ntrebări fără răspuns.
Gânduri pentru mama
Pe când brațele-mi sunt reci
Și mă găsesc în disperare,
Doar la tine mă gândesc,
Căci mi-ești dulce alinare
Tu-mi ești înger când greșesc
Și când plouă, tu-mi ești soare.
Tu-mi ești stele-n bezna nopții
Și când sec, tu îmi ești mare.
Aș da la schimb o lume-ntreagă
Să te pot vedea zâmbind,
Să te văd, cu ochii calzi,
Spre mine-n pași grăbiți venind...
Mai tare te-aș fi strâns de mână,
Mai mult ți-aș fi cântat cu drag
De-aș fi știut cât de mult suferi
Când mă vezi plecând din prag...
Îmi pare rău c-am dispărut
Și că nu ți-am spus de ce
Cu noaptea-n cap, fără măcar
O lacrimă să-ți mai pot șterge...
Îmi pare rău că sunt departe,
Iară casa e prea goală
Și că-n cea mai neagră noapte
N-are cin’ să-ți spună „mamă”...
Așteptare
Am dat foc cearșafurilor noastre
Și le-am privit cum ard.
Le-am privit cum s-au făcut cenușă
din ceea ce de mult
ne îmbrățișa trupurile ascunse de necunoscutul zilei ce urma.
Le-am părăsit în camera noastră,
Le-am lăsat să fie devorate de creaturile nopților în care nu mai erai acolo.
Am rămas cu o cenușă mai dulce decât dispariția ta
Pentru că am putut privi așternuturile noastre prefăcându-se în nimic.
Tu, în schimb, nu mai erai când m-am trezit
Nu mi-ai dat dreptul de a te vedea plecând pentru ultima oară;
Nu mi-ai lăsat nici măcar vreun sărut sau vreo scrisoare,
altfel încă aș fi avut o bucată din tine în care mi-aș fi vărsat lacrimile.
Între timp, lacrimile au devenit râuri
Cu fiecare oră în care te-am așteptat
și nu veneai.
Râurile au devenit cascade
Cu fiecare seară în care te-am așteptat
și nu veneai.
Cascadele au devenit lacuri
Cu fiecare săptămână în care te-am așteptat
și nu veneai.
Lacurile au devenit oceane
Cu fiecare lună în care te-am așteptat
și nu mai veneai.
Rămâneam fără aer,
mă înecam,
și am decis să îți las amintirea să dispară în locul meu;
S-a scufundat împreună cu o parte din mine.
Cealaltă parte, însă, mi-a rămas
pentru că este singura parte care nu a murit încă din seara de când ai plecat.
Jumătate
Clopotele bat la 9 jumătate
Exact la ora la care te simțeam cel mai aproape
Precum Afrodita aștepta iubita-și primăvară
Uitând subit de-a iernii lungi povară.
Clopotele bat la 9 jumătate
Exact când doar praful mai avea greutate
La fel cum mă prindeai cândva ușor de mână
Și-mi jurai eterna-ți iubire păgână.
Clopotele bat la 9 jumătate
Exact când vocea ta venea din altă parte
Și, distras, vedeai prin mine-n înstrăinare
Surzind la a mea disperată chemare.
Clopotele bat la 9 jumătate
Exact la ora la care te vedeam cel mai departe,
Dar eu eram în urmă cu jumătatea de oră la care m-ai părăsit.
Clopotele bat – de fapt – la 10 fix.