Uitând...vârsta!


Ce repede îmbătrânim, soție
Și cât de mulți ani au trecut,
De când ochii ți-am întâlnit
Simțind cum sunt... pierdut.

Și nu prin locuri, necunoscute
Și în a ta privire ce-mi spunea,
Aici iubirea mea... te-așteaptă
Și tot aici găsești și, dragostea.

A fost pe la-nceput de toamnă
Pe când cocorii, pluteau în zbor,
Și din înalt, parcă mă îndemnau
Din piedestal la tine... să cobor.

Pe gând am stat și-am înțeles
De ce în piept, ceva se întâmpla,
Cu inima-mi... ce nu mă asculta
Pentru că stăpâna era altcineva.

Timpul, nu l-am lăsat să treacă
Și vorbă către tine-am aruncat,
De vrei să mă-nsoțesti în viață
Să simt că de iubire-s... vindecat.

Răspunsul a venit într-un târziu
Când inima, mi-ai zis... este a ta,
Și de atunci, până-n aceste clipe
Trăim, iubindu-ne...uitând vârsta!

...............................................

Din când în când, privim în amintiri
Și fericiți, ciocnim, gustând un vin,
Și Domnului, evlavioși Îi mulțumim
Că ne iubește, Îl iubim...ce dar Divin!


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Zugun poezii.online Uitând...vârsta!

Дата публикации: 17 января

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 569

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Poveste de iubire!

Când printre fete te-am văzut

Era pe toamnă, pe la-nceput,

Nu îmi explic cum mi-ai plăcut

Dar știu ce dulce-a fost al tău sărut

 

Îmi amintesc cum tu mi-ai spus

Că ai venit să îți încerci norocul,

Ce mândra-i fost când lista s-a adus

Și cum pe mine m-ai călcat cu tocul

 

Am tresărit simțind ceva durere

Ce mi-a trecut când te-ai scuzat,

Privirea ta m-a lăsat fără repere

Și instinctiv eu te-am îmbrățișat

 

Nu te-ai retras, ai acceptat a mea pornire

Pe mână m-ai atins, eu iute m-am aprins,

Și-n mine-a năvălit torentul de iubire

Mulțimile de mreje, puternic m-au încins

............................

Ce a urmat a fost lunga poveste

Trăită zi de zi, fără punct în iubire,

Iar când în viață a apărut tristețe

Nu am căzut, sperând în fericire

........................ ....

Și-ndrăgostit am fost la prima vedere

De ea, ce-n timp mi-a devenit soție,

Din dragoste noi ne-am extras putere

Și-s fericit că sunt iubit de-a mea Mărie!

Еще ...

Luptă am dus..!

Mereu ți-am zis că te iubesc

Iar tu m-ai părăsit pe mine,

Nu știu dacă pe altul ai ales

Mie lăsându-mi poza cu tine 

 

De multe ori am vrut s-o rup

Și bucățele să arunc în vânt,

Iar pala să le ducă și ascundă

Să nu se-ntoarcă pe pământ

 

Desigur, așa era în mintea mea

Dar nu la fel a hotărât și inima,

Care bătând încă destul de tare

A zis că dragostea n-o poți mima

 

Acum nu știu de cine să ascult

Să lupt să-mi recâștig iubirea,

Sau să renunț, să-mi refac viața

Cu cineva care-mi aduce fericirea

......................

E greu să te bazezi pe minte

Când inima îți spune altceva,

Și doar soarta poate decide

Cu cine-n viață..poți pleca

.................

La inimă mâna ușor mi-am dus

Și am simțit că bate pentru ea,

Acum nici mintea nu s-a mai opus

Și lupta-m dus...pentru soția mea!

 

Еще ...

Vântul mă bate!

Vântul mă bate și-ar vrea să-mi zică

Să uit iubita ce-a fost, cândva, odată,

Să nu mai sufăr, să-mi caut fericirea

Ce mă așteaptă negreșit, la altă fată. 

 

M-ascund puțin și-l las să vijelească

Gândind că poate pleacă cum a venit,

Cu sfaturile lui ce viața mi-o încurcă

Acum când dragostea mi-am întâlnit. 

 

De mine, eu îți spun să nu te-ascunzi

Că doar ți-aduc vestea ce am văzut-o,

Ochii să ții deschizi și chiar să înțelegi

Că fata dragă, din păcate...ai pierdut-o. 

 

Cum poți să-mi spui, tu vânt răutăcios

S-o uit și să-mi găsesc rapid o altă fată,

Când o aștept de zece luni să se întoarcă

Să facem nuntă mare-n sat și să fiu..tată. 

 

Eu, n-aș fi vrut să-ți povestesc vreodată

C-a ta aleasă are iubit student american,

Așa că doar am îndrăznit asta să-ți spun

Și să-nțelegi că eu...nu-ți sunt dușman

Iar viața uneori e filă scrisă...de roman.

 

Atunci, la vânt, frumos am mulțumit

Și am crezut în tot ce îmi vorbește,

Ne-am despărțit, adevărați prieteni

Înțelegând povestea...celui ce iubește!

 

 

Еще ...

Moșul!

De mic copil aștept Crăciunul

Și Moșul să-mi aducă dulciuri,

Să fiu lăsat să-i mângâi barba

Și-apoi timid să-i recit versuri

 

Mereu îmi puneam întrebări?

Cine ar putea fi bătrânul?

De unde are atâtea jucării?

Și oare ce mănâncă renul?

 

Pe timpuri era doar Moș Gerilă

Ce ne-aducea doar frig și ger,

Părinți-n șoaptă îmi spuneau

Că Moș Crăciun e doar în Cer

 

E greu acum să crezi ce spun

Că Moșul n-a venit vreodată,

Când eu copil pe el îl așteptam

Să-l văd că-mi bate-n poartă

 

Într-un târziu ai mei mi-au spus

Că Moș Crăciun există cu adevărat,

Dar cineva nu-l vrea intrat în țară

Că pe la noi doar Moș Gerilă-i adorat

 

Mult timp ochii mi-au lăcrimat

Până prin anii nouăzeci,

Când Moșul viza-căpătat

Dar eu aveam deja treizeci

 

Acum și eu am devenit un Moș

Și an de an duc daruri la nepoți,

Nu folosesc sania trasă de reni

Sunt Moș modern cu SUV..pe patru roți!

Еще ...

Mama și tata!

A întâlnit-o când era flăcău

În satul de dincolo de deal,

Mergând la ea cu bicicleta

Sau chiar, încălecând un cal.

 

Purta în suflet o frică zilnic

Să nu e-o fure vreun cavaler,

Când nu putea să o curteze

Și liber n-avea...de la boier. 

 

Lungă-i părea o săptămână

Și ziua de duminică s-apară,

Că doar în zi de sărbătoare

Putea s-o plimbe...pe afară. 

 

Mult timp n-avea s-o vadă

Și doar cât maica-i stabilea,

Făra să-i prindă... oră târzie

C-altfel era pe ei, mare belea. 

 

Ce scriu a fost...în alte timpuri

Când mama era o domnișoară,

Iar tata un frumos băiat din sat

Un pretendent...mâna să-i ceară. 

 

Povestea o cunosc de l-amândoi

Pe când eram copil și-i întrebam,

Să aflu cum și und ' s-au cunoscut

Când lângă ei în pat mă cuibăream. 

......................................

Ei doi au fost părinții noștri dragi

Care acum s-au dus, fiind chemați,

De Cineva ce locul Sus le-apregătit

Lăsându-ne în lacrimi...neconsolați!.

 

 

Еще ...

Nicăieri nu-i ca acasă!

 

Azi am trecut pe la părinți,

Că n-am fost de-atâta timp,

Mereu pe ei îi găsim frânți,

De munca grea din câmp

 

Ajung la poartă, câinele latră,

Străini ne simte, nu ne mai știe,

Mă sui pe gard, arunc o piatră,

Degeaba, nimeni nu văd să vie

 

Împing și mă strecor în curte,

În scârtâit uràt de balamale,

Simt miros plăcut de turte,

Și-aud un zăngănit de oale

 

De după ușă se ivește mama,

Având drept sprijin un baston,

Cu mare grijă, își pune năframa,

Iar peste umeri poartă palton

 

În spate-ncovoiat apare tata,

Pe cap purtând căciulă neagră,

La câine face-un semn să tacă,

Și înspre noi încep să meargă

 

Înaintăm spre ei cu pas vioi,

Simțind cum dorul ne împinge,

Mâna le-o sărutăm la amândoi,

În timp ce ochiul nostru plânge

 

Pe banca dinaintea casei stăm,

Sub via care-ncepe să rodească,

Și multe amintiri mai depănăm,

Rugându-ne ca ei să mai trăiască

 

Când vorbele de duh s-au terminat,

Ne ridicăm pentru-a-intra în casă,

Unde-s bucate multe de gustat,

Și un vin roșu într-un ulcior pe masă

 

E bucurie multă în casa de la deal,

Când ne-adunăm să stăm la masă,

Și cât de bine e în satul tău natal,

Când ai părinți, ce te doresc acasă

 

Șederea noastră nu e prea lungă,

Și-n liniște ne spunem noapte bună,

Simțind cum mama vrea să plângă,

O-mbrățișăm și ne rugăm ca Domnul..

să o mai  tină

 

 

 

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Iubirea noastră -pasăre de foc-

Pe lacul serii tremura argint

Și teii își plecau cununa,

Iar vântul, rătăcind printre cuvinte,

Fura parfum din noaptea brună.

 

Tu coborai încet ca o lumină

Din visul stelelor albastre,

Păreai o tainică regină

A unor lumi uitate-n astre.

 

Aveai în păr miresme de salcâm

Și-n ochi adâncuri de izvoare,

De parcă cerul tot, din drum în drum,

Se-adăpostea în căutare.

 

Când mă priveai, pădurea amuțea,

Și luna se oprea pe ramuri,

Iar timpul, ca o apă grea,

Curgea încet sub vechiul farmec.

 

Iubirea noastră — pasăre de foc —

Ardea tăcută peste lume,

Și fiecare clipă, fiecare loc

Primea din noi alt rost și nume.

 

Dar astăzi numai vântul mai suspină

Pe unde pașii tăi trecură,

Și dorul meu, ca floarea fără vină,

Se stinge-n noaptea cea obscură.

 

Iar eu rămân sub cerul fără mal,

Cu inima de umbre plină,

Visând la chipul tău ireal

Ca la o veșnică lumină.

Еще ...

Efect Antihalo

Îți sunt efect antihalo,
Te readuc înapoi în abis,
Dictând portative pierdute-n ecou
Mă seduci cu vorbe irbis.


Lasă-mă să te duc acolo circumscris,
Unde nu duce nicăieri.
Să poți simți totul într-un fel precis:
“Pietre seci în serile reci”

 

Privind luminile murind pe rând,
Îți prezentam ca un copil,
Clipele tale triste zburând
În ale mele întunerici.

 

Asta e ceea ce vrei?
Sau te mai întreb altă dată…
Invocându-mă, mă chemi
Din adâncul pierdutelor judecăți.



Еще ...

ȚARĂ FURATĂ

Ce-a mai rămas de valoare în lume?

Dacă valoare au,minciuna,hoția și crima?

Toate au înflorit ca într-o oază 

Când conștiința-i bolnavă

Din cercuri înalte și mai departe

Se fură, se minte.

Și-zace în mizerii o țară

Fără școli și spitale

Nu ai nici o șansă și mori.

Copii părăsiți ,păcatele cad pe bunici.

În ziua ce vine ,pe cer nu văd ,nici o stea

Pentru sărmana țara mea.

ș

 

Еще ...

Cercul viciului iubirii

Mi-am frânt firea-n umbre mute,

Într-un joc de ne-nțeles,

Printre inimi reci, pierdute,

Însă n-am fost eu ales.

 

Fug de cel ce mi se-nchină,

Caut ochii reci, de sloi,

Prins într-un vârtej de vină,

Amețit de amândoi.

 

Iar când pasul mi se frânge,

Și în gol am să cobor,

Oare cine mă va strânge?

Cel pe care îl ador?

Еще ...

Cupidon

Cupidon

 

Zelos, din tolba-mi se răsfiră,
cuprinse-n valuri de dorinţă,
săgeţi ce dragoste respiră,
ducând perechile-n credinţă.

Unit-am suflete-n simţire,
priviri ascunse de privire,
scăpate vieţi în asfinţire,
regine, regi în preaslăvire.

Venind din stele căzătoare,
mă simt părtaşul împlinirii,
prin zile veşnic călătoare
eu sunt arcaşul omenirii.

Destine gemene se-adună,
eu singur trec singurătatea,
în ochi cu lacrimă de lună,
urlând în noapte castitatea.

Tu, lună, lasă-mi răsuflarea
s-alunge umbra-ţi de pe faţă,
femeie prinsă pe cărarea
cernută-n dorul meu de soaţă.

Tăcută arzi în neputinţă,
urăşti destinul de proscrisă,
absurd iubită-n nefiinţă,
în slove soarta-ţi e rescrisă.

Pierdut în focul din privire,
renasc din irisul de gheaţă,
m-ascund în patos de iubire,
s-astâmpăr dragostea răzleaţă.

Tu sus, iar zeii nu mă lasă
săgeata-mi bolta să încerce,
furtuna vorbelor m-apasă,
cu tine veacul mă petrece.

Trecut-au ani de suferinţă,
lui Eros Psyche i se-arată,
iubirea-i visul de dorinţă
adus prin propria săgeată.

memorabilia - family notebook

w-poesis magazine

 

Еще ...

două semne

află-mă, să nu trebuiască să te caut

în joaca de-a mingea cu luna copilul

naște-mă, să pot avea moarte,

să-mi fie trebuincios sângele în viață,

vinul acela ce-l bem pârguitori de Măr

 

când mă vei găsi inima mi se va înjumătăți

va sta ca proasta ca un semn de întrebare

în fața semnului întrebării tale,

două semne-ale mirării față în față

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍