,,Uită nostalgia" în finlandeză

Imaginez că ești perna mea
Doar eu știu cât de aproape te simt
Îmi înfing capul în pieptul tau
Și respir încet, inspir...Expir...
Las gândurile să mi se împrăștie
Însă gândul despre tine tot acolo stă
Gândul despre tine mă face să cred în iubire
Acest ideal îi dă orgoliului meu un sentiment de mânie.
[...]
Grav obicei de a nu mă stăpâni
Laș mi-e sufletul, slabă mi-e inima
De ce continui să mă primești în casa ta,
Dacă eu doar suferință îți voi împărtăși?
Nu-s vreun făt frumos
Sau înzestrat cu sute de arginți,
Nu-s călare pe un cal alb
Sau un mare cunoscut prinț.
Chiar de aș avea o femeie mai frumoasă ca tine,
Aceasta n-ar exista cu adevărat
Chiar de aș avea toți banii lumii,
Fără tine sunt sărac.

Ați candidat vreodată la iubire

Știind că cea care vă pune l-ancercare

Ea însăși e candidată a iubirilor pierdute?

Și cine poate spune că iubita mea frumoasă

N-a candidat si ea

Și a pierdut finala pe care a jucat-o

Cu cel ce-i fusese candidat cândva....?

Când vine vorba de iubire,

Cu toții suntem candidații sorții

Eu știu că însăși dragostea-i pe liste,

Și-i candidatul favorit,

Dar pierde mai mereu partide,

Știu sigur ,chiar ea așa mi-a povestit!

(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Să-ți spun ceva ,tu suflet neâmplinit,

Neliniștit de gânduri și de griji

De vise care s-au pierdut ,s-au stins ,

De câte strânse pe întreg parcurs .

Ai adunat în piept atâtea doruri ,

Frânturi de clipe ,visuri spulberate ,

Ai râs cu toți ,dar plân-ai în pridvoruri

Cu lacrimi neștiute ,îngropate .

Te-nalți și cazi,te lupți cu neputința 

Căutând  speranța -n miez de noapte 

Iar ziua ,porți o masca a credinței 

Dar inima  îti striga printre șoapte .

Și -ai vrea sa fie toate altfel mâine ,

Să simți că zbori ,sa poți să ierti ușor ,

Dar astăzi ești doar umbra de sub tine 

Și lași în spate urme de amor .

Ce ti-am fost eu de Încă mai scriu poezii

Tu ce mi-ai fi de-ar fi Sa le citesti

Si impreună noi ce-am fi de le-am trăi

In umbra unui ceas de vara intim..

Cine sunt eu când uneori te chem

Tu cine ești când taci si imi ești efemer

Şi ce-am fost noi de-am stat imbratisati

La fel cum sta ața-ntru-n ghem..

Eu cine-am fost când am fost doi?

Tu cine-ai fost când fost-am noi?

Ce am fost noi de astăzi "singular"

E pentru tine adjectivul necesar.

Azi cine sunt când nu mai sunt

Tu cine ești azi făr" vreun cuvânt

Ce am fost noi de imi servesti tacerea?

Mai ieri imi serveai vin...azi imi deplâng plăcerea.

Când tremură sufletul de dorul tău 

Cu lame adânci ce înjunghie mereu,

Lăsat parcă de lungi nopți de agonie 

Ce sfâșie de dragul tău.

Eu îmi aduc aminte că ești doar a mea

Și lipsa ta se simte aievea 

Căci sufletul meu îți aparține 

Peste mii și mii de zile.

Zile care par pustii 

De dragul și agonia inimii 

Să te simtă din nou aproape ar vrea

Și simt clipa și chemarea.

Clipa ce v-a venii atât de repede, 

Mai repede decât îmi pot imagina

Căci sufletul meu îl simte pe al tau 

Iar golul se umple de speranțe mereu.

Când vântul vieții suflă rece,

Și umbre lungi se-aștern pe drum,

Eu sunt aici. Nimic nu trece

Fără să-ți simt al tau parfum.

Când cerul plânge peste tine,

Și nopțile te dor prea mult,

Îți voi fi scut. Îți voi fi mâine.

Îți voi fi timpul ce-a trecut.

Căci dragostea nu se destramă

Sub greutăți sau dor nespus,

Ea crește-n noi - lumină calmă

Ce ne conduce spre apus.

Așa că, ține-mi mâna strânsă!

Orice-ar veni peste noi doi-

Iubește-mă! Să nu uiți însă

Că lumea noastră suntem chiar noi.

Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space. 

Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.

Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.

Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".

Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."

Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"

Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare. 

Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."

Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."

Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice. 

Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.

Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.

Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.

Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.

Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase. 

Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."

Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.

Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".

Byggingarframkvæmdir plús eitthvað bull

Cecilia og eiginmaður hennar ætla að flytja í nýtt hús. Þeir héldu áfram að leita á netinu að auglýsingum frá fasteignasölum. Í grundvallaratriðum er það ekki flókið hvað þeir vilja, íbúð með þremur herbergjum, tveimur baðherbergjum, stofu, tveimur svölum, frá þeim sem fundust, sem hafa enga veggi eða glugga (vegna þess að Cecilia finnst gaman að sitja í sólinni, að brúnast) , eldhús, en einnig geymslupláss fyrir skókassa. Flest rifrildi byrja á þessu geymsluplássi, eiginmaður Ceciliu er ekki sammála. Hann telur að staður þessara kassa gæti verið rétt á svölunum. Auk þess myndi geymslupláss ekki leyfa honum að lengja baðherbergið sitt með hengirúmi. Nánast maðurinn vill hafa opið baðherbergi.

Þeir líta í kringum sig, leita að tilboðum, þeir taka eftir frekar hagstæðari, þriggja herbergja íbúð eins og þeir vildu, en ekki miðsvæðis í borginni, heldur einhvers staðar í útjaðri borgarinnar, í norðvesturhluta borgarinnar. Staðsetningin mun í rauninni ekki fullnægja þörf Ceciliu fyrir sól og hlýju, en hvað getum við gert, við getum ekki haft þau öll, við verðum samt að gefa upp hluta af þeim valforsendum sem þau hefðu viljað fyrir framtíðarhúsið sitt.

Þeir fara um níuleytið á miðvikudaginn til að tala við smiðirnir. En strax frá innganginum hefur Cecilia undarlega tilfinningu. Maðurinn spyr hana hvers vegna ekki væri gott að vera þar. Hún byrjar á ýmsum ástæðum: að það er langt frá leikskóla drengsins, frá píanótímanum hans, frá ráðhúsinu, frá snyrtistofunni sem hann snýr að, frá hvaða verslun sem er þar sem hann gæti verslað.

Við þessu öllu svarar eiginmaðurinn mjög "gáfulegt" svar:,, það eru almenningssamgöngur". Cecilia kvíðin:,, Þannig að þú ætlar ekki að hjálpa mér að flytja frá einum stað til annars?".

Eiginmaður Ceciliu er aftur með línu sem fær okkur til að velta fyrir okkur hversu trúr og hollur hann er sem eiginmaður: „Þú ert með leyfi fyrir alla flokka, þú vilt í raun ekki einu sinni fara á vespu, það eru leigubílar sem þú getur hringt í hvenær sem er. tími dags og frá nóttu." Cecilia er enn grimmari:,, Þú veist eitthvað, ég fékk leyfin mín fyrir sjálfa mig, til að sýna sjálfri mér að ég get, hvað er mér að kenna að í umferðinni hef ég verið með alls konar skrítna, eins og þú, hver vill virkilega rekast á mig? Ég er hræddur um svo marga þátttakendur í umferð." Eiginmaðurinn segir við hana feimnislegri röddu: "Jæja, ég skal hjálpa þér með ferðirnar."

Hlutirnir róast í augnablikinu, þeir tveir fara til að tala við smiðirnir. Þeir gefa þeim uppdrátt af íbúðinni, svo þeir geti séð allar byggingarlistar upplýsingar nánar. Eiginmaðurinn sér minna baðherbergið sem hann vill gera að opnu rými. Cecilia byrjar með gagnrýninni og siðferðislegri rödd: "Ég skil ekki hvers vegna þú þarft opið baðherbergi?" Hvar hefur þú séð þessa baðherbergismódel áður? Á kránni?!"

Maðurinn segir að hann vilji hana vegna þess að hann hafi nýstárlegar hugmyndir, ekki íhaldssamar, til að sjá hlutina einhliða eins og Cecilia, hafa alla veggi fallega raðað, einn til að halla ekki í 95 gráður og að þörf Ceciliu fyrir fullkomnun stíflar hann, hindrar. , finnst eins og allt sé staðnað vegna dæmigerðra óska hennar.

Cecilia roðnar, þegir en tekur eftir hlutunum. Cecilia segir:,, Og mér sýnist sem svo margt vanti, ég myndi ekki vera hér, það er tómt rými.“

Smiðirnir segja við hann: „Það er tómt núna, því það eru engir hlutir, við náðum varla að byggja veggina, þegar þú flytur hingað muntu sjá að húsið fer að taka á sig mynd, þú munt skreyta það eins og þú vilt, sérsníða , og allt það."

Cecilia talar við eiginmann sinn, hún vill sannfæra hann um að fresta flutningi þar til sonur hennar klárar leikskóla því hann er mjög tilfinningaríkur strákur og allar meiriháttar breytingar gætu haft óþægileg áhrif á námsárangur hans.

Eiginmaðurinn er ekki sammála, hafnar tillögu Ceciliu og lofar húsbyggjendum að hann flytji inn um leið og íbúðin er byggð, innréttuð, múrhúðuð. Hann tekur þó undir að geymsluplássið fyrir skókassana sé í opnu baðherberginu.

Cecilia lætur undan, hún sér að hún hefur engan til að tala við hvort sem er, hún er með eina síðustu beiðni áður en hún flytur úr íbúð ömmu og afa, nefnilega: að fara varlega með öll 20 málverkin frá ömmu og afa, missa þau ekki, klæða sig. Ekki slíta grindina á þeim þegar hann tekur þá út úr bílnum og fer með þá í íbúðina. Hann lofar að fara varlega, missa þá ekki, klóra þá, snerta handrið og svo framvegis.

Flutningsdagurinn kemur, á föstudegi, hann er ekki einu sinni búinn að sækja drenginn á leikskólann, hann er ekki með áttavita í töskunni, engin kort, né "Maps" forritið uppsett á símanum, hann hefur að giska á hvar nýja heimilið er Ef honum gengur vel heima, ef ekki, þá sefur hann á götunni.

Málverkin hennar Ceciliu, greyið, sitja í skottinu við hliðina á tveimur Aqua Carpatica vatnsflöskum, poka fullum af kössum af Cremșnit, annar poki með átta pökkum af hveiti, fiskabúr, ég veit ekki hversu margir kassar af servíettum, tuskur og allt það.

Um leið og hann ber þau er hann varkár við hvert fótmál sem hann stígur á, en vegna þess að hann er með fimm í annarri hendi og fimm í hinni, klórar hann ramma málverks sem hann heldur í hægri hendi. Ceciliu grunar ekki hvað hefur gerst fyrr en eiginmaður hennar festir hann við vegg. Cecilia með sína lipru sjón, arnarauga sem tekur eftir jafnvel minnstu galla við +1,75 díóptri, sér rispuna. Hann segir við manninn:,, Á morgun vil ég að þú farir í kínversku búðina á litla markaðnum og kaupir nýja en samt gyllta ramma eins og þessa. Ég get ekki horft á þetta málverk, þú ert búinn að eyðileggja það með kæruleysi þínu!“ Og í alvöru, hvaða gæfa var þetta? Þetta var bara málverk af loðnum köttum.

Eiginmaðurinn spyr hana:,, En er ekki hægt að gera við það með lími?" Cecilia pirruð yfir svona óhæfni,, Nei, það er ekki hægt að laga það með lími. Það er rispað, það vantar ekki bita af rammanum... "

Eiginmaðurinn veltir fyrir sér orðum Ceciliu fyrir utan:,, Kona sem veit ekki hvað hún vill heldur vill ekki lím, ég gef henni ástæður til að vilja lím.“ Og hann heldur áfram að gera enn hugrakkari, brýtur fiskabúrið inn. skottinu. Cecilia sér allt af svölunum, sendir henni skilaboð í símann um að kaupa líka nýtt fiskabúr í kínversku versluninni og hugsanlega nýja fiska úr dýrabúðinni, á meðan hún berst við að endurlífga alla sem voru í því fiskabúr, setja þá á krana, undir vatnsstraumnum og í blómavasa.

Hvað skal gera? Eiginmaður Ceciliu hefði átt að vita að „flýti spillir starfinu“.

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

Der Anfang zählt

Der Anfang, so hart wie spannend. Du trägst in deinem Herzen ein breites Spektrum an Erfahrungen, Emotionen, Stimmungen und Empfindungen. Viele davon sind vielleicht zu ungeschickt wiedergegeben, ausgedrückt, so ist es jetzt. Es ist eine Zeit der Kompetenzbildung, des Suchens, der Entdeckungen, der Offenbarungen, des Lernens aus Fehlern und Misserfolgen, Momente, in denen Sie mehr testen und nicht davon überzeugt sind, dass Sie das fortsetzen wollen, was Sie begonnen haben. Manchmal wissen wir, dass ein neuer Lebensabschnitt beginnt, nach dem wir selbst oder die Menschen um uns herum suchen.

Wie dem auch sei, der Anfang zählt. Stellen Sie sich einen guten Sportler vor, der an verschiedenen Wettkämpfen teilgenommen hätte und ich weiß nicht an welchen, würde er es trotzdem schaffen, wenn er keine Unterstützung hätte, wenn er die nicht hätte Glück, den Trainer zu finden, der seinem Lernstil und seinen Bedürfnissen entspricht? Nein auf keinen Fall.

Auf die gleiche Weise stellen wir uns vielleicht einen Markennamen vor. Wäre er erfolgreich gewesen, hätten so viele Menschen dort gekauft, wenn es keinen Support, keine Werbung und keine Promotionen auf – ich weiß nicht wie vielen – Social-Media-Kanälen gäbe? Nein, natürlich nicht, die Welt würde nicht einmal wissen, dass diese Marke existiert.

Der Anfang bedeutet die Loslösung vom Vorhergehenden. Es kann im Voraus geplant oder ungeplant sein, es hängt davon ab, womit wir beginnen wollen. Wenn wir uns zum Beispiel für einen Ballettunterricht anmelden wollen, können wir den Beginn ja planen, auch wenn es dann nicht wirklich planbar ist, wenn die Ausbilderin nicht bis zum festgelegten Termin aus dem Mutterschutz zurückkommt. Wenn wir im Mutterschaftsurlaub sind, kann die Geburt nicht geplant werden, wir können den Monat, in dem wir entbinden, nicht wählen, geschweige denn den Tag, die Uhrzeit. Es passiert momentan. Dann haben wir und das Kind einen Anfang, einen neuen Weg, den wir gemeinsam gehen werden. Es ist wichtig, wie wir wollen, dass das Kind sein Leben beginnt. Als Eltern können wir entscheiden, was wir unserem Kind wünschen. Wir drücken unsere Liebe nur aus, indem wir ihm Geld und Pakete mit Spielzeug aus dem Land, in dem wir arbeiten, schicken, aber währenddessen kümmert sich ein Fremder um unser Kind? Lassen Sie uns später nicht überrascht sein, dass es Barrieren und Einschränkungen zwischen uns und dem Kind geben wird. Die fehlende Nähe zum Kind und die fehlende Kommunikation mit ihm wirken sich negativ auf seine Entwicklung aus, denn es hätte sich nie gewollt gefühlt. Er wird sich nur an seine leiblichen Eltern erinnern, diese aber nicht als Eltern im eigentlichen Sinne erkennen.

Auf der anderen Seite stehen die Eltern, die sich dafür entscheiden, im Land zu bleiben. Der Morgen bringt Unsicherheiten hervor, dieser Stress, der durch die Unsicherheiten entsteht, die wir uns vorstellen, überträgt sich auf das Kind, wenn wir nicht wissen, wie wir uns beherrschen und es tun lassen können, was es will. Dann werden die Eltern jähzornig und erzählen dem Kind aus heiterem Himmel Unsinn, faktisch Unsinn. Wir widmen dem Kind im ersten Teil der Kindheit große Aufmerksamkeit, denn sein Geist ist wie ein Schwamm. Nehmen Sie alles auf, jedes Wort, jede Geste, jeden Tonfall. Widerwillig wird er sich diesen Anfang aneignen. Es wird Stimmungen, Gedanken, Eindrücke, Einstellungen übernehmen. Es wäre eine Schande, wenn das passieren würde. Er muss in jeder Hinsicht wunderbar aufwachsen, denn seine Eltern hätten ihn auf die besten Schulen, auf die besten Gymnasien, auf das sehnlichst erträumte College und ich weiß nicht wohin gebracht, das wäre umsonst gewesen Er würde eine Körpergröße von 1,90 erreichen, gut entwickelt, athletisch und ich weiß nicht wie, wenn wir in unserem Inneren eine Mischung aus Traumata finden würden, die wir in uns behalten, nicht rechtzeitig erkennen, nicht zum Ausdruck bringen, nicht geheilt. Äußerlich würde es gut aussehen, aber im Inneren würde man sehen, dass keine Seele in sein Wachstum gesteckt wurde, denn es würde definitiv an dem Wertvollsten fehlen: Mitgefühl und Menschlichkeit. Welche Familie wird er wiederum gründen? Welche Generationen werden aus dieser Familie hervorgehen und so weiter?

Er braucht die Wärme der Seele, genau wie der Baum, wenn wir ihn pflanzen, achten wir neben dem Gießen darauf, dass er gerade und dick wächst, er braucht auch die Wärme der Sonne, um sich in jeder Hinsicht gut zu entwickeln.

Manchmal kann der Anfang bedeuten, Sport zu treiben, Fahrrad zu fahren, neue Rezepte kochen zu lernen und so weiter. Seien Sie jedoch vorsichtig, wenn Sie sich dafür entscheiden, etwas zu lernen, das nicht einfach durch das Ansehen von YouTube-Videos gelernt werden kann, und das war's, Sie brauchen Ausbilder oder Lehrer für diesen Job. Versuchen Sie, eine Person zu suchen, die zumindest die minimale Bereitschaft dazu hat Verstehe deinen Wunsch, diese Fähigkeit zu erlernen, deine intrinsische Motivation, aus dieser Sicht unabhängiger zu werden, deine Ängste, dich dort zu unterstützen, wo du es nicht ganz schaffst, dieses Hindernis gemeinsam zu überwinden. Sonst wirst du auch leiden, du wirst auch voller Frustration und Nervosität sein, dass du für diesen Kurs bezahlt hast und der Lehrer keine Zeit für dich hat, er hat immer andere, er stellt sie immer vor dich, mit allem, was du auch bezahlt hast den gleichen Geldbetrag wie die Favoriten.

Ebenso wie im Schulunterricht gibt es die Theorie der multiplen Intelligenzen, nach der es 9 Arten von Intelligenz gibt. Ich weiß nicht, warum manche Lehrer immer noch denken, dass ihre Schüler ihr Fach gut beherrschen müssen. Wenn er sich dafür entscheidet, ihn öffentlich vor der Klasse zu demütigen, weil er so wenig Mathe kann, dann wäre es fair, wenn er ihn nach dieser Stunde finanzieren würde, ihm Geld für Therapiesitzungen geben würde, um von seiner Angst zu heilen Versagen, Angstzustände, die zu Nasenbluten, Übelkeit, Schwindel, Schlaf- und Herzrhythmusstörungen führen. Wenn er in Mathe nicht gut ist, ist das absolut kein Problem, vielleicht ist er ausdrucksstärker, besser in Malen, Schlagzeug, Sprachen, Sport und anderen Fächern. Es wäre keineswegs fair, ihm das Etikett zu geben, dass er nichts tun kann, dass er es sowieso nicht weiß und nicht versteht, dass für ihn und mit ihm nichts getan werden kann, dass im Leben nichts von Bedeutung sein wird und alle möglichen Szenarien wie dieses. Jeder Mensch ist einzigartig, er hat seine eigenen Qualitäten, die geübt, bearbeitet und verfeinert werden müssen. Das ist es, was Eltern und Lehrer tun sollten, die die veraltete Meinung vertreten, dass jemand, der nicht Mathe lernen kann, nichts tun kann. Aus Neugier sind die Absolventen der Fakultät für Mathematik nach ihrem Abschluss zufrieden: Wie viele unterrichten tatsächlich Mathematik, wenn der Weg zu dem, was sie wollten, auf Schritt und Tritt mit Hindernissen übersät ist und selbst Verdienste und Wissen keine Rolle mehr spielen? Wenn er von einer Liste mit 10 Kriterien nicht nur eines erfüllte, andernfalls hätte er alle erfüllt und wurde nie angenommen? Welchen Sinn hat es, sie zu einem Weg zu zwingen, den selbst diejenigen, die Mathematik lieben, nicht gehen würden? Lassen Sie Kinder, Lernende, Lernende aller Art ihren eigenen Weg wählen, egal wie viel oder wie wenig ihnen passt! Versetzen Sie sich nicht in die Lage anderer Menschen und denken Sie, dass Sie sie besser kennen, dass Sie intuitiv ahnen, was sie wollen und wonach sie streben. Eigen gemachte Fehler lassen sich viel leichter korrigieren als solche, die gemacht wurden, weil andere einem zu einem Fehler geraten haben.

Es kommt auf den Einzelfall an: Wenn das Kind fügsamer ist, wird es die Situation akzeptieren und versuchen, damit umzugehen, obwohl es deprimiert sein wird, nicht im Reinen mit sich selbst, voller Wut und versteckter Frustration. Aber wenn wir von einer Natur sprechen, die nicht gehorcht, die in ihren eigenen Entscheidungen und Vorlieben unabhängig sein will, dann besteht die Gefahr, dass es zu einer steigenden Rate an Schulabbrechern kommt. Er würde darüber nachdenken, warum er zu diesem Mate-Info-Kurs gehen sollte, wenn er sowieso in nichts gefunden wird, was dort besprochen wird, nichts auf ihn zutrifft und nicht zu ihm passt. Deshalb wird Eltern empfohlen, ihre Kinder zu verstehen und sie in allen wichtigen Lebensabschnitten zu unterstützen.

Auch wenn ich mich auf die weniger angenehmen Aspekte konzentriert habe, gehören sie zur Realität eines jeden Anfangs, schließlich ist der Anfang der komplizierteste. Unterwegs werden die Dinge einfacher, fließender und alles wird zu einer Erfahrung, die es viel wert ist, gelebt, erlebt und gefühlt zu werden. Natürlich haben die Menschen, denen man in jeder Lebensphase eines jungen Menschen begegnet, ihre Vorzüge.

Also lasst uns unseren Eltern danken, die uns unterstützt haben, so gut sie konnten. Bis zu einem bestimmten Alter haben sie uns Möglichkeiten, Kleidung, Accessoires, Gadgets und all das gegeben, sie haben uns gefüttert, sowohl mit Essen als auch mit positiven Gefühlen, die sie uns gegeben haben eine Pille, dass sie unsere Wunden nach jedem Sturz verbanden, dass sie unsere Depression linderten, als wir dachten, es sei nutzlos, dass sie die Geduld hatten, uns zu studieren, uns zu analysieren und uns zu sagen, was uns in den meisten Situationen besser passen würde, dass sie gingen Sie führten uns durch Parks, zu Kunstgalerien, Gelaterias und Konditoreien, sie kultivierten einen gewissen Geschmack für Musik und schöne Künste, sie gaben uns erste Anweisungen, die erste Bedienungsanleitung des Lebens.

Wir danken auch den Pädagogen, Lehrern und Professoren, denn auch sie haben einen guten Teil der Zeit bei uns verbracht, und sie haben möglicherweise das Gleiche erlebt wie wir, die Emotionen der Prüfungen waren nicht nur unsere, sondern auch ihre. Wir freuen uns über jeden guten Gedanken, jedes Mal, wenn sie uns den Unterricht verlassen ließen, wenn es uns nicht gut ging, wenn sie uns korrigierten, wenn sie uns zu einem Wettbewerb zwangen, wenn sie es uns erklärten, wenn wir buchstabierten, lasen mit ihnen, als sie uns neue Dinge beibrachten, als sie das Schicksal veränderten, als sie unserem Leben einen Sinn gaben, als sie uns halfen, unsere Zeit besser zu verwalten und nicht mehr so zerstreut zu sein wie wir.

Wir danken von ganzem Herzen allen, die uns dabei geholfen haben, uns weiterzuentwickeln, positive Veränderungen durchzumachen und uns unter ihre schützenden Fittiche zu nehmen.

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Più bello

Sei lontano e mi hai

Un potere immenso

Mi sveglio sorridente ogni giorno

Che occasione di averti incontrato

Per molto tempo non ho creduto all'amore.

Voglio restare nel tuo mondo amorevole

Non mi sono mai innamorato così prima

La felicità che ricevo

Voglio viverlo solo con te

Con te imparo ad amare.

Mi vedi

Più bello di quanto io sappia

mi fai sentire

Che sono il centro del mondo

E tu mi calmi, mi calmi, mi calmi

Con parole dolci

Il mio cuore non vuole mentirle

Non vuole che tu lo dimentichi.

Voglio restare nel tuo mondo amorevole

Per svegliarsi sorridente ogni giorno

La felicità che ricevo

Voglio viverlo solo con te

Con te imparo ad amare.

Mi vedi

Più bello di quanto io sappia

mi fai sentire

Che sono il centro del mondo

E tu mi calmi, mi calmi, mi calmi

Con parole dolci

Il mio cuore non vuole mentirle

Non vuole che tu lo dimentichi.

A volte senza di te

La strada è dura

Vorrei che tu fossi con me,

Sempre con me.

La felicità che ricevo

Voglio viverlo solo con te.

Mi vedi

Più bello di quanto io sappia

mi fai sentire

Che sono il centro del mondo

E tu mi calmi, mi calmi, mi calmi

Con parole dolci

Il mio cuore non vuole mentirle

Non vuole che tu lo dimentichi.

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

Vergeef me voor deze kinderachtige gril

Vergeef me, kom bij mij terug zoals voorheen

Ik hou teveel van je en ik kan niet zonder je leven

Vergeef me voor deze kinderachtige gril

Vergeef me, kom bij mij terug zoals voorheen

Ik hou teveel van je en ik kan niet zonder je leven

Het was de tijd van “Ik hou van jou”

Wij twee leefden gelukkig in onze dromen

Het was de tijd van “Ik hou van jou”

En toen wilde ik met mijn vleugels vliegen

Ik wilde andere liefdes ervaren

Anderen “Ik hou van je”, anderen “altijd”

Maar jij bent het waar ik 's nachts van droomde, mijn liefste

Vergeef me voor deze kinderachtige gril

Vergeef me, kom bij mij terug zoals voorheen

Ik hou teveel van je en ik kan niet zonder je leven

Het was willen en weten

Alles in het leven, te snel misschien

Het was het ontdekken van het leven

Met zijn verdriet, zijn vreugde, zijn waanzin

Ik wilde leven als tijd

Houd mijn uren bij, leef in het heden

Hoe langer ik leefde, hoe meer ik teder van je hield

Vergeef me voor deze kinderachtige gril

Vergeef me, kom bij mij terug zoals voorheen

Ik hou teveel van je en ik kan niet zonder je leven.

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.

Arv

I dag vil vi diskutere en speciel genstand, en genstand, der er kær for os, dem af os, der stadig opbevarer ting på loftet i huset, mere præcist en filthat. Bayersk hat, hat af ubestridelig historisk betydning, fangede fem dåb, to dimissioner, flere bryllupper og det er det hele. Hat som flere generationer kun havde, men at have på, det tror jeg ikke de har haft på, den er ikke længere at bære for længe siden. Som jeg nævnte tidligere, er den filt, den er blå (en elektrisk blå eller kongeblå), og den har en fjer fastgjort til siden.

Cecilias insisterede på, at hun skulle holdes under de bedst mulige forhold. Noget der skete, kun tidens gang har sagt, det er ikke længere som det plejede at være, det sidder ikke længere som det plejer. Selv den blå nuance er ikke længere levende, den er mere lurvet, gammel, støvet. Det ville være fantastisk til vintage outfit-ideer, men ellers hold det smukt, bare til samlingen.

Det var ikke en lille overraskelse for Cecilia at opdage, at hatten, der er beskrevet så poetisk indtil videre, skjuler en stor defekt, nærmere bestemt huser den en mølfamilie. Så lad os se det i øjnene, når nogen arver en hat, får de ikke bare hatten, de får også møl til den.

En familie ville leve i hatten. Familie?, så mange?, dynasti måske, det har også en konge og en monark og stort set alt, hvad det behøver for at være et fuldgyldigt monarki. Men hvordan kan man sådan her? Hvor længe har han været ude af mølkugler?, siden hvornår er Pronto blevet brugt til skadedyrsbekæmpelse? En vred og grublende Cecilia stiller sig selv disse spørgsmål konstant. Hvordan med al den tilsyneladende omhu, som alle har taget, ender hatten med at gå i opløsning i denne hastighed. Hvis den oldemor vidste og var i live, ville hun være ekstremt vred. Cecilia sidder og sidder og tænker på en løsning for at genoprette sin herlighed en anden gang.

Han fandt det, han ved, hvad han skal gøre, han vil komme med en løsning, der vil dræbe dem, efter at de dør, vil han tage og skære den del af materialet ud, der vil fjernes.

Fortsæt som jeg har beskrevet. Kun ved at lege og uddybe den afskårne del mere og mere, når han den anden side af materialet med saksen. Gode mennesker, I har haft det i fire generationer, hvordan ved I, hvordan man tager sig af et aktiv, nogen efterlod jer? Hun gav dig det ikke at lægge et ansvar på dine skuldre, hun gav det til dig, fordi hun syntes, det ville være rart for dig at have noget, hun godt kunne lide. Du krydsede virkelig grænsen for letsindighed! Vi forstår godt, at du er ligeglad med selve hatten, men er du ikke også ligeglad med den oldemor, der har betroet dig den?

Cecilia begyndte at sy med tråd af samme farve som hatten oprindeligt ville have været. Hvad er pointen? Perfekt synonymi findes ikke, hverken i farver eller i ord, desværre var farven unik, den var uerstattelig. Cecilia, ved sin dioptri på +1,75 tror, at det var den samme farve. Vi ved ikke, hvad vi ellers skal sige... intentionen var god... at "give sin ære tilbage en anden gang", men på grund af for meget overdreven iver blev resultatet lidt af. Cecilia, vi sætter pris på pleje du du havde den på, desinficeret den, renset den, passet den, hvilket altid er værdsat, men hvis du ikke havde haft det så sjovt med at klippe den ud, var den stadig meget god. Det er altid tilrådeligt at have balance i alt. Hvorfor er det godt at måle vores handlinger, beslutninger? Fordi lad os sige, at vi kører, og vi skal dreje, vi har en kurve foran os, vi skal måle vores hastighed (fordi for meget kan tage os af vejen, afviger fra vores vej), ønsket med hvilket vi ønsker at passere den kurve, det er lige meget hvor lang tid det ville tage, hvor hurtigt, hvor ekspert, hvad jeg ved ikke hvad.. hvad der betyder noget er hvordan harmonisk og hvor sikre vi ved, hvordan vi kommer igennem alt. Ingen bifalder os, vi er bare os selv, og vi har ikke brug for klapsalver.

Ligeledes i nærværende tilfælde kunne den nedarvede hat være forblevet intakt, den ville ikke have krævet indgreb, reparationer, istandsættelse, retouchering, hvis ikke vores kære Cecilia havde villet så brændende at forbedre den helt. Også værd at overveje er, at tingene ofte ikke kræver en radikal ændring for at fungere, bare en delvis eller kun en fjerdedel ville hjælpe lige meget.

Cecilia...Cecilia...enten havde du ikke en sikker hånd, eller også brød du dig for meget om hatten.

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

Igen, csak akarnunk kell,

Igen, ha pozitív hatással volt ránk,

Igen, ha ez motivált minket,

Igen, ha megértene minket (a legtöbb ember nem tud),

Igen, ha közvetítene nekünk valamit jelleméből, lelkének szépségéből és szenvedélyeiből,

Igen, ha még mindig örömömben sóhajtok a képeit nézegetve,

Igen, ha szótlanul hagyott minket, hogy milyen egyediek az ötletei (az egyik nagyon meglepett minden tekintetben),

Igen, ha tudná, hogyan keltsen bennünket arra, hogy lássuk az ő nézőpontját,

Igen, ha ajándékai egymilliárd részét nekünk adhatná,

Igen, ha megfertőzött minket a nevetésével, a kedvességével és a kívánságaival,

Igen, ha úgy gondolja, hogy jó irányba változtatott, gazdagabb lett (erkölcsileg, etikailag, érzelmileg),

Igen, ha nem mondott le rólad, inkább bízott benned, nem gondolta, hogy eredmény nélkül pazarolja az idejét,

Igen, ha te sem árultad el a bizalmát,

Igen, ha tudta, hogyan csepegtesse belénk ambíciókat és növelje azokat mindaddig, amíg ismertük egymást,

Igen, ha azt látjuk, hogy nem sokan voltak hozzá hasonlók,

Igen, ha valóban törődött az erkölcsi értékekkel, hogyan érheti el minden ember önmaga jobb, szelídebb, gondoskodóbb, kellemesebb változatát?

Igen, ha mindig ugyanaz volt az izgalom, valahányszor megláttam, akkor nem számított, hogy sáros esővízzel fröcskölte, voltak pillanatai, amikor idegesebb volt, dühös volt, fáradt, influenzás volt, és már nem tudtuk élvezni ugyanazokat a kiváló jellemvonásokat,

Igen, ha a rá irányuló gondolatok gyümölcsöt hoznak a szívünkben,

Igen, ha nem valami idegen, akkor valami több volt annál, érezted, hogy közelebb kerülsz hozzá, olyan volt, mint egy barát vagy egy nővér.

Igen, ha minden nap feljebb lépnél az ő segítségével,

Igen, ha mindent olyan higgadtsággal és szenvedéllyel tudna felépíteni, hogy nem tudsz reagálni, ha rá gondolsz,

Igen, ha úgy gondolja, hogy hiába próbálta volna lenyűgözni őt,

Igen, az idős kor valóban a szépséget jelentette az ő esetében, fiatalon sokkal kövérebb volt, de volt benne fogyni akarás, volt ideje kijavítani az őt zavaró hibákat, hogy 50 évesen mindannyiunkat megörvendeztessen. ,

Igen, tényleg érdemes lett volna részt venni egy olyan valóságshow-ban, mint a "románoknak van tehetsége".

Igen, mert felhoztam a "tehetség" szót, tőle tanultam meg, hogy ilyen nincs, tehetséget nem kapunk és nem viszünk magunkkal a másik világra, az a tehetség, amit mutatott, megszerzett. készség, valami szokásos eredménye,

Igen, amikor elestem (megbotlottam), tudta, hogyan tud felsegíteni,

Igen, ha még mindig látnád őt a járdán, a piacon, a koncerteken, a városházán, a stadionban, amely ma 70 évesen fut,

Igen, szeretném még egyszer látni...

Drága asszonyom (és a C. P. kezdőbetűvel), akik nekem (kb. 42 évvel) inkább nővéremnek számítottak 7 évig, aztán neked is menned kellett, jött egy újabb szakasz. Rejtélyként maradtál a tudatalattimban, nem is tudom a mai napig, hogyan akartál volna lenni, mit szeretted volna jobban megmutatni neked, de valahol ott maradtál, a "Nők" listáján 10 és 10 férfiból", mintha egy 10 osztályos műsorból lenne.

Bocsásd meg az ügyetlenségem mindenben, de nem szándékosan, de megfagyok, hevesen kalapál a szívem, szívdobogásom van, izzadok néha hidegen, néha melegen, olyan, mintha nem kapnék elég levegőt a tüdőm, amikor csodálom a személyiséget, az erőfeszítéseket, mindazt, amit mutattál nekem, és én, tekintve, hogy azóta nem vagyok hozzáértőm, nem tudtam mást mutatni, mint amit mindig láttál.