Știi cum?

Ți-aș sculpta chipul 

Din mii de zâmbete

Câte tu mi-ai pus pe față 

De când ai apărut în a mea viață.

Ți-aș sculpta chipul 

Din milioane de stele,

Dar din câte sunt pe cer

Doar tu strălucești dintre ele.

Ți-aș sculpta chipul 

Din milioane de inimi,

Dar dintre toate

Doar a ta contează tare.

Ți-aș sculpta chipul 

În stânca munților 

Ca să nu poți vreodată 

Să te topești de al meu dor.

Ți-aș sculpta chipul 

Din absolut orice,

Dar nu din marmură 

Căci n-aș vrea să-l strivesc 

Cu iubirea mea toată.

Daca cineva m-ar întreba acum 

Ce înseamnă iubirea? 

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești iubirea. 

Daca cineva m-ar întreba acum

Ce contează pentru tine? 

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești liniștea.

Dacă cineva m-ar întreba acum

Ce e mai frumos pe lume? 

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești frumusețea.

Dacă cineva m-ar întreba acum 

În ce îți vezi fericirea? 

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești fericirea.

Dacă cineva m-ar întreba acum 

Ce înseamnă pentru tine acasă?

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești casa sufletului.

Dacă cineva m-ar întreba acum 

Ce te face mai complet?

I-aș răspunde scurt și tare:

TU mă completezi perfect.

Însă nimeni nu mă întreabă 

Căci tot ce pentru mine contează

Ai să rămâi mereu doar TU.

Deși acum suntem departe 

Inima îți aparține,

Ți-o las ție pe toată 

Să o tratezi așa cum se cuvine.

Mi-e dor de glasul, ochii și zâmbetul tău,

Mi-e dor de tot ce făceai și păream alt om,

Mi-e dor de liniștea ce doar tu mi-ai oferit-o,

Mi-e dor acum de noi. 

In haosul ce l-am creat

Doar tu îmi ești liniștea,

Gândul că v-a fi bine 

Îmi dă speranță să nu închid ușa.

Ne-am greșit de multe ori, recunosc

Am inceput sa stricăm tot ce-a fost frumos,

Dar inima mea te simte mereu și-mi spune:

Tu ești al meu "acasă" și chiar ești pe bune.

Cât de frumos se-nfiripa dragostea in piept

Când lacrimile de bucurie se simt prea des,

Și când se lasă la voia întâmplării să răsară lângă tine

Cea mai minunată floare din gradina cu suspine.

Tu lasă inima să-ți zburde prin surâsul apelor

Să te atingă din nou peste ploapele-ți brăzdate ,

Și când valul mare v-a să vie să-ți cutremure inima toată 

Să știi că am să te salvez deîndată de la acest val numit "viață".

Căci viața-n doi e așa frumoasă, nu? 

Te atinge de sus până jos cu lumina ei toată 

Tu las-o in voia ei și deîndată vei vedea

Cât de frumos arată valul alături de inima mea.

Poezii ți-aș scrie o mie, ca într-un film cu Șeherezada

Ți-aș înfăptui suspine, dar numai și numai de fericire;

Te-aș lăsa în jos și iar te-aș ridica 

În valul asta plin de oferte numit "viața mea".

Singur prin cărările vieții 

Merg adesea agale,

Fără vreun țel anume 

Și mă țin mai de oricine.

Frânt parcă, fără de sfârșit 

Acest ciclu de neînlocuit 

Mă ține prins 

Parcă nu-mi dă drumul,

Nu-mi mai dă sens la drum 

Într-un ciclu nesfârșit.

Plimbându-mă cum o fac mai mereu 

Am găsit o cărare 

Din care parcă, strălucea ceva...

Mă intriga să mă apropii 

Fără să mă gândesc la ce ar putea urma

Mă apropiam încet, încet 

Cu pași timizi

Fără a știi ce mă așteaptă.

Chemat parcă de necunoscut 

Mi-am dorit sa vad 

De unde venea lumina 

Iar când am văzut am realizat...

Că am ajuns unde mi-am propus.

Unde de mult visam 

Să-mi găsesc calea...

Și am găsit-o atât de repede 

Brusc venită fără să anunțe,

Când am văzut cine făcea această lumină 

Parcă dintr-o dată mi-a stat inima.

Nici un cuvânt, nici o mie de nopți pline de lună 

Nu-i poate descrie frumusețea 

Nici un înger nu-și poate explica 

Cum de doar tu strălucești așa...

Cum luminezi totul în întuneric

Iar mie îmi dai din nou 

Sens vieții iară.

Inima și sufletul îmi străluceau de fericire

Îmbătat parcă de a ta lumină 

In constelații de mult pierdută 

Parcă a venit din nou 

Să-mi lumineze numai mie.

Să nu-ți pierzi vreodată strălucirea

Căci odată cu ea mă pierd și eu,

Îmi pierd calea de mult așteptată 

Și cu totul menirea.

Ești mai presus de orice stea 🌟 

Mai presus de orice om își poate imagina

Strălucirea ta îmi dă acum puterea

Iar sufletul și inima îmi sunt legate de ea

Doar tu ești și îmi vei rămâne mereu strălucirea...

Simt că zilele trec fără vreun rost

Când nu te simt aproape mă simt anost,

Zilele parcă se scurg cu greu din calendar 

Așteptând ziua în care am să te revăd iar.

Când sute de probleme apar de nicăieri 

Tu îmi ești leacul ce mă scapă de ele,

Tu îmi ești antidot când totul merge prost

Doar o îmbrățișare-mi ajunge și totul are din nou rost.

Când sufletu-mi pierdut, fără de tine mai mereu 

Un zâmbet parcă apasă 

Știind că "acolo" ai să vii din nou...

Singur pe lume mă simt fără tine, dragoste

Zilele parcă-mi sunt numărate 

Aștept așa de mult clipa revederii;

Să mă vindec din nou de toate în "brațele tăcerii".

Nici nu știi ce greu mi-a fost să te găsesc 

eram eu în pustiu înconjurat de femei 

și dintre toate tu erai muza pierdută 

muza ce mai târziu era inspirație 

și-am scris despre tine iubita mea 

și te găseam în fiecare poem vechi 

și parcă niciunul nu te descria bine

și mi-am asumat eu datoria asta

și așa am început să te scriu 

te scriam seara cu vinul pe masă 

te scriam dimineața cu țigara 

te scriam și lângă marea pierdută 

și marea atunci se făcea verde 

 și-mi aducea aminte doar de tine 

de fata mea cu ochii verzi 

ce a plecat cu furtuna mării 

S-au vorbit toamna și vântul

Să cutreere pământul

Să se asundă în pădure

Și tot farmecul să-i fure.

Sus în vârf de rămurele

Cântă în coruri păsărele,

Simfonie de culori

Te vrăjește până-n zori.

Dar un zvon de brumă rece

Fac ca frunzele,florile să plece,

Cântăreții triști se adună

Au plecat, ne fac din mână!...

Codrul plânge după ele

Noaptea-i neagră fără stele

Doar pustiul se așterne

Norii grei zăpadă cerne.

Sunt dependent de tine,

Când vreau să mă droghez,

Nu iau amfetamine,

Te alint şi te curtez!

Nu-mi trebuie nici prafuri,

Pe nas ca să le trag,

Nu-mi trebuie cocaină

Când te sărut cu drag.

Şi te privesc cu sete

În ochii larg deschişi,

Nu-mi trebuie marijuana,

Nu-mi trebuie haşiş.

Nu vreau nici heroină,

Vreau doar să nu mă laşi,

Cum pleci pentru o clipă,

Cum intru în sevraj.

Sunt dependent de tine,

Când vreau ca să plutesc,

Nu bag seringa-n mine,

Te alint şi te iubesc!

Rog zorii să te cheme
S-aduci șuvițe de gânduri  înapoi
Să mă preumblu  printre ele
Într-un joc copilăresc în doi.
Din  liniștea clipei de azi
Și de mâine
Îți voi fura sămânța dulce
A vorbelor tale,
Așezându-le toate pe - o tipsie
Hrană  dimineața să îmi fie.
Când nu te mai zăresc
Și cerul rupe  zdrențe din nori
E  ora înserării
Mă-nchid în cupola nopții
Cu vise deșarte
Peste ochii acoperiți de pleoape.
Bat orele…
În geamul timpului  bat
Deschid fereastra cu privirea,
De  gânduri înveșmântat
Rog zorii să te cheme
Și  ziua să - mi dea iubirea.

Să-ți cobor stelele de pe cer,
le-aș așeza pe față și aș face colaje.
Te-aș privi cum n-aș putea de sincer
și am trăi meschin, ca două personaje.

Dar mie-mi place marea s-o zăresc în ochii tăi,
să-ți strălucească lumina părului ud.
Te-aș mângâia blând cu ochii mei uscați și răi,
ca jocul nostru să continue tot mai mut.

M-afund tot mai adânc în întunericul ocean
și pot doar să observ ceea ce e neînsemnat.
Căci doar glasul tău mai este cântec de pian,
Iar ce avem noi nu este adevărat.

Mi-ai prezentat și marea, soarele, și spațiul protector,
Ființe nedumerite în fumuri de arsură.
Mi-ai furat inima asemeni unui infractor,
lăsând în urmă drumul fără de căldură.

Am căzut printre rândurile amestecate de dorințe,
când vorbele tale mi-au oferit siguranță.
Medusa ta sunt eu, aleasă dintre ființe,
Sau doar am fost, cândva, acum — doar ignoranță.

Vin dulce prelins de-a lungul gurii,
ca toate cuvintele rostite de tine.
Speranțe împietrite prin arta literaturii,
'medusa ta' ce-a distrus niște destine.

Cad peste noi picuri de apă

Ce ne pătrund până la piele,

Mă cert cu norul dus de vânt

Că ne-a ascuns bolta cu stele

Sunt la plimbare pe-nserat

La braț cu draga mea soție,

Îmi spune despre ziua grea

O liniștesc și îi recit o poezie

Ne strecurăm sub un copac

Până ce ploaia nu mai curge,

O strâng în brațe, ne sărutăm

Și regretăm că timpul fuge

Într-un târziu pornim la drum

Și ne vorbim vrute, nevrute,

Despre trecut, prezent și viitor

Și de-ale noastre mici dispute

Plimbarea ne e mereu cadou

Ce ne-amintește de tinerețe,

Despre povestea lungă de iubire

Pe care-o credem fără bătrânețe

Intrăm în casă și suntem fericiți

Că astăzi ne avem unul pe altul,

Perechea potrivită pe pământ

Mărturisind..iubirea e secretul!