Spune-mi orice

E iarnă...e întuneric și e rece

Mă străpunge un aer de plumb și de gheață,

Timpu-i greoi și pare că nu mai trece 

Și simt cum dorul de tine ușor mă agăță.

N-aș vrea să-ți scriu că mă usuc de dor

Sau că de-un an nu mi te pot uita

Căci din iubire nu cred că am să mor,

Și dacă da...într-un final, e moartea mea. 

Nu vreau să mă mai știi, să îți hrănești ego-ul

Cu faptul că mi-ai fost drag cât lumea toată 

Ce port în suflet ...cândva îi vei simți ecoul

Și-atunci vei înțelege că...nu meritam așa tratată.

Un an întreg am rătăcit prin viața mea

Să te-nțeleg am vrut... și pare c-am greșit 

Și ți-am lăsat tăcerea , să-mi măture ființa

De m-am pierdut și nici că m-am găsit...

Și după tot, sunt vie dar fără de viață 

Prea multă durere mi-ai lăsat de trăit 

Mi-ai legat fericirea cu cea mai scurtă ață 

Apoi ai rupt-o, ai plecat si-napoi n-ai privit.

E atât de rece că și luna a înghețat 

Sunt singură înconjurată doar de gânduri

Îmi desfac o sticlă de vin...unul spumant

Că te-am avut și azi, doar că, printre rânduri...

Ce ti-am fost eu de Încă mai scriu poezii

Tu ce mi-ai fi de-ar fi Sa le citesti

Si impreună noi ce-am fi de le-am trăi

In umbra unui ceas de vara intim..

Cine sunt eu când uneori te chem

Tu cine ești când taci si imi ești efemer

Şi ce-am fost noi de-am stat imbratisati

La fel cum sta ața-ntru-n ghem..

Eu cine-am fost când am fost doi?

Tu cine-ai fost când fost-am noi?

Ce am fost noi de astăzi "singular"

E pentru tine adjectivul necesar.

Azi cine sunt când nu mai sunt

Tu cine ești azi făr" vreun cuvânt

Ce am fost noi de imi servesti tacerea?

Mai ieri imi serveai vin...azi imi deplâng plăcerea.

Ți-aș spune că de tine mi-e dor🫠,

Că nu vreau sufletul să mă mai doară🥲 

Ți-aș spune că vreau,să-mi dai o ultimă îmbratișare🤗, 

Să mă cuprinzi blând...fiorii să mă împresoare🥹...

Ți-aș spune cât imi doresc să citesc a ta poezie îmbuteliată🍷

Ți-aș spune toate astea... o dată și... încă o dată....😌

privesc cu noi fotografia

ma uit la ea in orele tarzii,

prezenta ta cu gesturi mici

imi lipseste.de ce nu ești aici?..

de ce tu oare? de ce ma doare?

ca ai ales sa-mi fii străin

si ieri cu vinul, îmi faceai cerul senin?

de-ai ști ca mi-a fost frica

ca ai sa pleci fără o vorba mica,

fara sa-mi lasi amintire

vinul născut din tine..

de -atunci te scriu.. .ca-mi pasă

si scriu...finalul încă ma apasa....

jur! as vrea sa nu imi fie asa,

dar sufletul e contra mea.

mi-ai rămas dorința arzătoare

un gând sublim ..uneori chin

fți scriu căci uneori mi-e alinare

eu..femeia unui singur vin..

Imi e dor în taină și nu pot sa-l chem

E un foc ce arde in al bratelor poem

E-atat de departe ...deși în gand mereu

Caci intre noi s-a pus destinul greu...

Sunt captiva intr-un legământ uitat

Și sufletul mi-e pe jumate sfâșiat 

Nu ați intelege ce port in piept

O iubire ascunsă ce-o tin în secret.

El n-a vrut sa știe ce mult îl doresc 

Cat de tare ma doare sa nu-l îmbrățișez 

Pe foaie mi-a ramas ca un vis

Un "ce-ar fi fost"???...cu roșu scris...

Mi-e dorul de tine, dor ce mă arde

Foc ascuns sub inima dărâmată 

Te chem cu gândul în tăcere 

Deși îmi ești uitare în toate cele...

Mi-e dor de privirea ta, senină și clară 

Știu că nu-ți pasă... a mea începe să doară 

As vrea să te mai văd pentru o clipă 

Poate simți cum sufletul te strigă...

Te văd și te chem din imensa tăcere 

Te caut în vise rămase efemere

În nopțile pline de acută durere 

Dar ești doar o umbră, ce în zori piere...

Mi-e dor ca și când nu ai plecat nicicând 

Fără o-mbrățisare...fără "un vin"

Un dor ce speră la o umbră de noi 

Ca și când intr-o zi te-ai mai uita inapoi...

Iluzii... sufletul simte în al său adânc 

Că brațele tale azi sunt rece mormânt... 

Si-n dorul ce arde mocnit în piept

Te caut, te găsesc si-apoi, te pierd...

Mă doare și nu-mi rămâne decât să te uit

Să fac din durere, pentru inimă, scut,  

Chiar de dorul nu-i stins și stă așezat 

Într-un colț de suflet, ce l-ai refuzat...

un drum lung eu te-am căutat,

și am sperat că n-am uitat,

să îți aduc în dar,

scrisorile promise de un veac.

visezi cu ochii mari spre lună

iar eu mă las purtat de vină 

căci tu nu cânți și pari neutră 

dar când mă atingi, te ard pe mână 

spune-mi cum e să ai corpul rece?

cel oferit de nopți pierdute

doar prezentat lunii bătrâne

cum poți visa chiar și acum 

cât timp ei cred că nu ești om

iar tu nu crezi că-s visător.

Te caut în amurg,în umbra fiecărui om

Te simt în talismane, în cărți de-a pururea uitate

Am să te simt și după ce-am să mor

Atunci o să-mi devii singura prioritate

Tu, fecioară cu imortalitate.

În fruntea îngerilor căzuți

Tu stai neclintită, înmiresmată cu parfum de miruri

În fruntea tuturor arbuștilor

Tu stai cu-n suflet plin de dor și pururea adorat.

În cer, tu ești zeița tuturor stăpânelor

De pretutindeni, din pământ și până-n cer

În sufletul meu ești un simplu înger

Pur ca izvorul vieții din al tău palat.

Îți simt mirosul dulce ca mierea de albine

Dar mai mult îți simt buzele pe al meu obraz

Oh, zeița mea din ceruri

Dă-mi să simt inocența din ochii tăi.

Nu pot crede ,privindu-i mai bine 

Atent ,iscoditor așa cum se cuvine.

Ce bine semănăm oamenii , unii cu alții

Aceiași ochi, aceiași frunte înaltă 

Acelaș sânge,acelaș mers bipet

Și nu pot înțelege ,cum sufletul,simțirea

Pe oameni îi împarte

În îngeri și în demoni

Pot jura că am întânlit 

Asemenea oameni...

Nici nu știi ce greu mi-a fost să te găsesc 

eram eu în pustiu înconjurat de femei 

și dintre toate tu erai muza pierdută 

muza ce mai târziu era inspirație 

și-am scris despre tine iubita mea 

și te găseam în fiecare poem vechi 

și parcă niciunul nu te descria bine

și mi-am asumat eu datoria asta

și așa am început să te scriu 

te scriam seara cu vinul pe masă 

te scriam dimineața cu țigara 

te scriam și lângă marea pierdută 

și marea atunci se făcea verde 

 și-mi aducea aminte doar de tine 

de fata mea cu ochii verzi 

ce a plecat cu furtuna mării 

Adâncimea ochilor tăi este încă tipărită în mintea mea,

Sclipirea lor mă face să mă gândesc la valurile din marea grea.

Ezit, pentru că mi-e frică de necunoscut,

Dar văd frământarea ta.

De ce rămâi tăcut?

Vreau să simt îmbrățișarea ta, să mă simt din nou acasă,

Însă gândul din mintea mea nu mă lasă.

Ești ca un val pe un țărm necunoscut,

Ce-mi atinge inima, dar rămâne tăcut.

Te caut iar în adâncul ochilor tăi,

Caut inima ta, la iazul unde ți-ai lăsat-o odată.

Îmi e greu, și recunosc

Că ești unicul ce-mi poate

Readuce ce am fost 

Îmi e dor, dar ce pot face?

Eu ți-aș scrie fără sens

Tu crezi una, că-s nebună...

Eu simt alta, că mă pierd

Aș muri, că cui îi pasă?

Că trăiam eu pentru tine

Dar trăiam printre minciuni.

Vorbe calde îmi spuneai

Însă cu atâta drag

Puteam să jur că-i chiar real

Trăiesc în trecut

Trecutul frumos

În prezent nu pot

Nu pot să mă recunosc

Te visez că-mi ești alături

Însă, mă trezesc plângând

Dece? Că te iubesc!

La fel de mult cât mă urăști

Ai zis că-ți pasă, multe ai zis

Acum nu mai vrei.

Nu te mai simți singur

Și pe mine m-ai lăsat

Să te caut printre toți.

Și oricum mă doare, știi?

Știu că știi

Că eu ți-am zis

Dar reacție n-ai avut

Dacă-i indiferent, așa mi-ai zis

Dece nu pot să trec peste?

Dece cred că nu-i finalul?

Oare poate șansa este ?

Să te caut printre toți.

Și oricum mă doare, știi?

Știu că știi

Că eu ți-am zis

Dar reacție n-ai avut

Dacă-i indiferent, așa mi-ai zis

Dece nu pot să trec peste?

Dece cred că nu-i finalul?

oare poate sansa este ?

Și trăiesc doar cu speranța

Speranța să te văd din nou

Din nou la mine pe ecran 

Și din nou la mine în brațe

Și știu că-i imposibil

Că asta-i tot.

Vreau să te întreb, Ce faci?

Poate măcar la 2 noaptea

Îți mai amintești

Susținerea ce ți-am lăsat-o

Sau iarăși stau și inventez...