Sperând că citești...
Sperând că-mi citești acum
ale mele sincere versuri,
te las să știi că nimic din ce a fost
în mine încă n-a pierit,
însă depărtarea parcă a mai pus
la temelia despărțirilor mersuri
încă o piatră, încă un corp împietrit
la așezământul timpului oprit.
Să nu cutez să sting para trandafirie,
pe asta o aș vrea,
să nu aduc la cele de ieri
trepte ale templului Afroditei
buchet de cucută ori să nu danțez
singur pe cânt de cucuvea.
Polenul singur mai stă în galben,
dar unul bolnav, al aiuritei,
aiuritei zile de toamnă,
în care se agită ca de vină, precum și în trupul meu,
frunzele așezate pe linia apei, îmbrăcând luciul
solzos al peștilor din heleșteu.