Renunțare

✨Trecerea vieții..✨

Trec clipele ca valul lin,
Și viața curge-n al său rost,
În urma noastră lasă-un spin,
Dar și amintiri ce n-au un cost.

Privim spre anii ce-au zburat,
Și-n suflet strângem dor nestins,
Uităm că timpul ne-a lăsat
Doar amintiri ce pier în vis.

Adunăm aur, strângem faimă,
Dar ce rămâne e iubirea,
Nu-i loc pe drum pentru o haină,
Ci doar pentru ce-nalță firea.

Să ne oprim un ceas, o zi,
Să prețuim ce-avem sub stele,
Căci Cerul ne va dărui
Lumină-n loc de drumuri grele.

_________________________________________
✍️A.A.-Aga Andreia ✨

Orașul gol

Orașul pare mai pustiu,

De când nu-ți mai trimit ce scriu.

Străzile tac, luminile pier,

Vântul îmi șoptește stingher.

Băncile vechi îmi spun de noi,

Umbre se-ntind pe trotuare goi.

Fără cuvinte, fără avânt,

Timpul se-oprește-ntr-un singur cuvânt.

Dar dacă mâna-mi va scrie iar,

Poate va fi un alt hotar,

Unde orașul va înflori,

Și tu, din nou, vei reveni.

Să plec a fost o mângâiere,

Un dor ascuns, o înviere.

Am înțeles ce-i de păstrat,

Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.

Din rădăcini cresc ramuri noi,

Dar nu uităm ce-i sub noi doi.

Cuvintele rămân tăcute,

Dar faptele sunt celeute.

În încheiere spun cu rost:

Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,

M-au învățat să merg spre soare,

Să las în urmă ce mă doare.

Eu sunt în trecere prin lume,

Nu-mi amintesc de unde vin,

Rup pașii mei, mă las de lume,

Și merg desculță, fără chin.

Eu sunt o clipă printre voi,

Îmi scutur sufletul prin vise,

Sunt vântul blând printre nevoi,

În cartea mea de doruri scrise.

Eu sunt pe chipul mamei blânde,

Fără de școală și de rost,

Și-ajung la Dumnezeu oriunde

Când iau iubire drept adăpost.

Merg braț la braț cu-al timpului mers,

Și iert de-am rătăcit cărare,

De-am pus o umbră-n univers,

Pe vreun destin sau pe o floare.

Eu am venit pe drumul greu,

În lumea asta zbuciumată,

Și par că duc un vis mereu,

Dar nimeni nu mă mai așteaptă.

Scriu vorba simplă, cum mi-e dat,

Cu mâini ce vin din lut curat,

Sub unghii port pământ bogat,

Dar inima, mi-e de păcat.

Eu sunt o trecătoare-n zi,

E drumul aspru, nu-i de mine,

Căci merg desculță printre spini,

Cu sufletul… senin din mine.

Ești rana închisă în inima mea,

O umbră ce-n taină mă cheamă mereu,

Durerea ce arde, dar nu va cădea,

Un foc ce se stinge încet, dar e-al meu.

Ești visul ce-ntoarce trecutul pierdut,

Un dor fără nume, ascuns și profund,

Ești glasul tăcut ce n-a mai durut,

Dar încă tresaltă sub cerul rotund.

Ești ploaia târzie ce cade ușor,

Pe gânduri ce-n noapte se pierd amagitor

Ești vântul ce suflă cu-al vieții fior,

Un cântec uitat, dar mereu fremătând.

Ești rana închisă în inima mea,

O taină ce doare, dar nu pot să-ți cer

Să pleci… căci iubirea, oricât ar dura,

Rămâne, tăcută, un veșnic mister.

Par o copilă, uneori,

Cu vise-n păr, cu flori în zori,

Dar port pe umeri, nevăzut,

Un dor adânc, un gând tăcut.

Par o copilă, uneori,

Cu râsul prins în vis și flori,

Dar port pe umeri, zi de zi,

Povara unor amintiri.

Mă bucur încă de ce-i mic,

De vânt, de ploaie, de un chic,

Dar viața-n taină mi-a lăsat

Și lacrimi ce m-au încercat.

Încerc să râd, să nu mă frâng,

Să cred că-n mine-i foc adânc,

Că orice vânt ar vrea să bată,

Eu tot rămân… mereu întreagă.

Azi-noapte am visat atât de real,

Cum în brațele tale mă tot alintam,

Simțeam cum râsul meu zgomotos se auzea,

Ca un ecou în cameră răsuna,

Îmi era teamă să nu pierd tot,

Orice trăire sau râset cu foc,

Privirea-mi era prinsă în ai tăi ochi,

Căci o clipire mă trezea pe loc.

În gând te rugam, imploram să mai stai,

E întuneric afară,e noapte,

Și până în zori mai pot sta în brațe,

Și râsul îndată-i înlocuit,de gemete lungi spre răsărit.

Îmi este teama de clipa trezirii,

Când visul febril devine doar fum,

Și se consuma precum o țigară,

Te-aprinde,te arde și rămâne scrum.

Campia cristalina cu inima aurie,

Unde stelele mandre, visele si inima este plumburie,

Amorul cel melancolic in patura azurie, 

Își învelește mandra bucurie. 

Cu vesele flori și stele, 

Cu doruri dulci in rămurele, 

În rubinele și smaraldele, vise de cântecele, 

Unde gândul meu se duc cu ele. 

Amorul e un cântec răspicat, 

Pe drumul argintiu ai plecat,

Peste campia cristalina m-ai lăsat, 

Ca să plâng zi și noapte, cu fața de gheață, de neuitat. 

Câmpia plină de suspinuri și inimi uitate, 

În stoluri dulci, indepartate, 

Unde ziua mandra, sufletele sunt luminate, 

În campia cristalina, rubinele fericite sunt lăsate. 

Soțul meu,egal nu are și este perfect

Chiar de aș știi că are,nu ii văd nici un defect 

Și mă simt norocoasă că îl am lângă mine,

Mă iubește,îl iubesc și ne este bine.

Cel ce iubește în viață cu adevărat,

Este fericit lângă femeia cu care s-a-nsurat

Și prețuiește orice lucru fie cât de mic,

O iubește,o ia în brațe și îi dă un pupic.

Iar ia se simte apreciată și este mulțumită,

Lângă bărbatul potrivit,ia știe că-i iubită.

Îmi e greu, și recunosc

Că ești unicul ce-mi poate

Readuce ce am fost 

Îmi e dor, dar ce pot face?

Eu ți-aș scrie fără sens

Tu crezi una, că-s nebună...

Eu simt alta, că mă pierd

Aș muri, că cui îi pasă?

Că trăiam eu pentru tine

Dar trăiam printre minciuni.

Vorbe calde îmi spuneai

Însă cu atâta drag

Puteam să jur că-i chiar real

Trăiesc în trecut

Trecutul frumos

În prezent nu pot

Nu pot să mă recunosc

Te visez că-mi ești alături

Însă, mă trezesc plângând

Dece? Că te iubesc!

La fel de mult cât mă urăști

Ai zis că-ți pasă, multe ai zis

Acum nu mai vrei.

Nu te mai simți singur

Și pe mine m-ai lăsat

Să te caut printre toți.

Și oricum mă doare, știi?

Știu că știi

Că eu ți-am zis

Dar reacție n-ai avut

Dacă-i indiferent, așa mi-ai zis

Dece nu pot să trec peste?

Dece cred că nu-i finalul?

Oare poate șansa este ?

Să te caut printre toți.

Și oricum mă doare, știi?

Știu că știi

Că eu ți-am zis

Dar reacție n-ai avut

Dacă-i indiferent, așa mi-ai zis

Dece nu pot să trec peste?

Dece cred că nu-i finalul?

oare poate sansa este ?

Și trăiesc doar cu speranța

Speranța să te văd din nou

Din nou la mine pe ecran 

Și din nou la mine în brațe

Și știu că-i imposibil

Că asta-i tot.

Vreau să te întreb, Ce faci?

Poate măcar la 2 noaptea

Îți mai amintești

Susținerea ce ți-am lăsat-o

Sau iarăși stau și inventez...

Lângă lacul fermecat

Plin de nuferi minunați

Stăteam eu îndurerat

Cu multe întrebări în cap

Cum pluteam noi împreunați

Sub lumina armonioasă

De stele eram spionați

Luminându-ți chipul vast

Vântul apa o mișca

Arătând iubirea mea

Pe care gestul o isca

În prezența dumneata

Dar...tu m-ai părăsit

Într-o taină neștiută

Nici nu știu dacă m-ai iubit

Stând în lacul înghețat

De ce să te aștept, când lumea se zbate,

În haosul zilei, tu ești calmul dorit?

De ce să te aștept, când inima bate

Cu dorul de tine, în ritm de ecou?

De ce încă-ți păstrez amintirea,

Când timpul totul va uita?

E oare vindecare, iubirea,

Sau doar un drum spre altundeva?