Pierdută în ochii străinului

Cred că mă înțelegi,fiindcă văd acea sclipire

Din ochii mei, rânjetul ăla lung ca de copil cu-n surâs ideal.

Mă văd fericită alături de al tău braț

M-ai scos din râpa nesfârșită și m-ai adus pe câmpie

Mi se pare ireal.

Îmi alungi până și amarul fierii mele

Cu acei ochi, cu acel stil de a vorbi

Mă faci să nu mai știu ce e real

Mă pierd în jurul a mii de stele

Dar tu când mă găsești în final începi a-mi șopti:

“Nu-ți observ defectele. Nu mai vărsa lacrimi ca n-ai de ce.

Am să găsesc mereu o cale să nu te mai simți ca și cum ai sta pe ace.”

N-am mai simțit de mult acest sentiment de acceptare de sine

Ma faci să mă pot descărca în ale tale brațe

Să mă spun , să-ți spun suspinele

Și să nu mă simt ciudat după ce am terminat

De spus cuvintele de nespus…

Privesc la malul unui râu

Și brusc te văd pe tine 

Observ că apa-i pân' la brâu 

Şi ceva în cap îmi vine.

Mi-aduc aminte în trecut 

Când încă ne iubeam 

C-aici mereu am petrecut

Și-aici mereu zâmbeam.

Curând nu voi mai fi

 Voi pune capăt sorții 

Cât pot mă voi jertfi 

Și voi ține pactul morții.

Ai zis că vrei să-ți dedic o poezie doar ție

Pot să-ți îndeplinesc dorințele,dar când te vei căsători cu mine?

Nu rezist să nu te știu al meu,să nu îți fiu soție

Știu că la finalul timpului meu îmi vei aparține.

Ce-ar putea glasul meu mort să împărtășească despre noi,

Dacă iubim așa mult, încât ne evităm și ne ascundem?

Poveștile de dragoste mereu se vor termina în doi

Astfel cei goi,și anume noi,sufletul unul altuia îl pătrundem.

Dacă am juca vreodată într-o piesă de teatru,

Eu aș fi acea femeie care e nebună după tine,

Iar tu, tu ai fi acel bărbat pe care l-ar împărți dracu-n patru,

Încercând din răsputeri să mă facă să nu-l pot obține.

Ești un mare porc care nu-și vede de treaba lui.

Ți-aș da în cap cu tot ce aș prinde la mâna dreaptă,

Dar și când te-oi prinde te voi săruta în noapte până vei simți razele soarelui…

Până atunci las ca relația dintre noi să rămână tăcută,să vorbească în șoaptă.

Oh...Doamne ce miros îmbietor 

Ne-a învăluit cabina de tren 

Un voal mângâietor,

Un motiv de a scrie un catren...

Stau cu ochii pe tavan 

Și-aștept să treacă timpul ,

Mă uit cum urcă câte-un bețivan 

Ce repede mai trece anotimpul...

Mă simt sedusă de valuri

De marea cea îndepărtată ,

Aștept să trec de dealuri 

S-ajung pe partea cealaltă...

Haide cu mine, haide amândoi 

Să ne simțim și noi odată bine ,

Haide cu-al tău spirit vioi 

Să ne facă sufletele pline...

Văd cum privești amorul meu

Ce simți la mine știi doar tu.

Tot ce știu e tu și eu?

Doar ca tu ai un alt atu.

Cu sărutul tău frumos, 

Cu părul plin de soare, 

Alături de gândul tău fricos

Să-mi devii conducătoare. 

Ce vrei să-mi fii, nebună? 

Plină de-a sufletului ticăloasă! 

Am fantezii cu tine sub lună, 

Și te văd prin suflet frumoasă. 

Îți bag mâinile în păr, 

Te trag și în spate te car 

Mă uit peste al meu umăr 

Și îmi alungi orice amar.

Au trecut aproape doi ani

Doi ani de când zaci acolo sub pământ

Nici nu te mai simt,însă tristețe îmi emani

mereu când îți pun lumânări pe mormânt.

Mi-e așa dor de tine

Nici nu știu când trece timpul

Trece,trece și te alungă departe de mine

Așa cu el trece și anotimpul…

Nu s-a mai schimbat nimic pe-aici

Totul e la fel,doar vieți normale

Eu încă port dor de ale tale îmbrățișări

și de saluturile noastre speciale.

N-am să te mint… chiar îmi lipsești

Chiar aș vrea să te mai văd în forma ta originală

Te văd doar prin poze vechi

Chiar și așa n-am nici șansa ocazională.

Sper că ești bine acolo oriunde te aflii

Sper că nu ți-e frig la mâine

Că n-am să pot a le încălzi

N-am să pot a le atinge

Fiindcă tu nu te mai întorci,tu nu mai vii…

Vai, cata greutate am suportat!

Am inghitit si apa, am rezistat.

Mereu pe fata mea ai tot calcat

Si niciodata nu m-am suparat.

Acum, eu sunt afara inghetat.

Tu calci pe mine mereu si ne-ncetat;

Nu simti durerea care ma apasa,

Treci peste mine si intri-n casa.

Simt caldura cum vine pe sub usa;

Ma simt bucuros, ca o matusa

Cand copiii se zbenguie in casa

Si de griji nicidecum nu le pasa.

M-ai lovit si m-ai strivit de multe ori,

Iar usa, de cate ori mi-a dat fiori!

Cand nu se inchide, se impotriveste

Si de fiecare data ma zdreleste.

Greu tu tragi usa ca sa se inchida.

Vezi cum eu de multa apa m-am umflat,

Nu gandesti, dar uita-te in oglinda.

Te infurii si tot tragi neincetat.

Vai cate greutate am suportat!

Am inghitit si apa, am rezistat.

Dar pentru ce atat’ sa mai support?

Vine o vreme cand spui;” Nu mai pot!”

Asa ca eu va spun la toti acum;

“Fiti rezistenti si mereu un prag bun.

Nu cedati la frig si umezeala,

Stapanul pentru toti are-o socoteala”.

Vai, ce frig mi-e jumatatea de afara!

Cand in iarna grea gerul ma doboara.

Jumatatea mea din casa-mi spune:

“Stai linistit ca esti pe maini bune”

Ce n-aș da acum, offf...

Să dau timpul înapoi,

Să fim iar amândoi macar o dată 

O singură noapte din nou.

Să te strâng la piept 

Să nu-ți mai dau drumul, 

Să-ți simt inima cum bate 

Nu doar mie ca nebunul.

Un nebun ce te iubește 

Prin șoapte în liniștea nopții 

Ce ar face orice acum 

Să te simtă iar aproape.

Să-ți arate viața nouă 

Mai frumoasa ca oricând,

Frumusețe mai presus

De orice fel de cuvânt.

Aș vrea să-ți pot spune tot ceea ce simt

Dar,de fel,sunt cam pesimist.

Mi-e frică să fiu respins,

Căci un refuz de-al tău m-ar arunca-n abis.

M-ar face să mă căiesc o viață întreagă,

Căci am fost sortit să primesc această judecată.

Inima mi-ar fi sfâșiată-n două

Iar pe față lacrimile mi-ar curge două câte două...

Aș vrea să te pot strânge  tare în brațe 

Și să-ți șoptesc vorbe dulci în noapte.

Să te cuprind de după mijloc și-un sărut să-ți fur atunci pe loc.

Dar frica și emoția nu-mi dau pace,

Și în preajma ta mă simt ca pe ace...

Of, cât de mult aș vrea să-ți spun că te iubesc,

Dar n-am să pot, bineînțeles,

Curajul eu nu mi-l găsesc

Să îți mărturisesc 

Ce simt atunci când te privesc. 

Văd flori în perechi la picioare - 
Cu mâina mai ieri le strângeam 
Şi-abia ofilite de soare 
Copilului meu le duceam. 

(Făcut-am din ele coroana 
Pe cap fetei mele s-aşez; 
Lăsând-o în lume cu dorul 
Din flori, eu, de sus , să veghez.) 

De tot ce-am lăsat pe pământuri, 
Ce stă-ntre fântână şi nor, 
De toate mă las fără grijă - 
De dânsa - mie straşnic să mor! 

De dânsa - nu vreau să mă rupă 
Nici Duhul, nici omul păgân 
Şi fac legământ între spirit - 
Alături mereu să-i rămân… 

Copila mă strânge de mâină; 
Copila ar merge cu mine, 
Dar eu îi şoptesc printre vânturi: 
“- Devreme-i acum pentru tine! 

Mai stai, să te ştiu fericită , 
Primită de lumea străină.” 
“- Amar este dorul de tată 
Şi –o lume-i atât de puţină!” 

Nici moartea, blestem peste viaţă, 
Ca zidu-ntre noi nu va sta; 
Iubirea ne este că marea- 
Mă spulber, te spulberi de ea.

Toate cu timpul

Într-un suflet pe piele

Umbrim acel amalgam de sentimente

Sub o pătura de ampremente.

Timpul a plecat

Noi ne-am lăsat

Cu o dragoste pustie

Suferind de maladie.

Poate cu timpul 

Tu te vei întoarce , pe al meu piedestal

Într-un suflet pe piele 

Cu-n sărut aprins sub al nostru cer de stele.