Pe dos

În ochiul tău albastru se întâmplă

Că se revarsă un râu înapoi

O apă care se urcă,

Se ridică…

Și dă înapoi.

 

Se întâmplă că în ochiul tău albastru

Lumea e-o haină luată pe dos

Purtată de-un nor ce bea ploaia

Și învață să locuiască pe jos.

 

În ochiul tău albastru se vede o viață

Cu sufletul bătând dinspre moarte

Și dintre toate mormintele toate

Am învățat să citesc invers o carte.

 

De-a dreptul dacă te-aș citi

Din ochiul tău albastru aș vedea numai frumos,

Tu ești mai mult decât se vede cu ochiul liber…

Eu vreau să fiu orb,

De asta te iubesc pe dos.

 

Pe dos ca atunci cand îmi este dor

De-o îmbrățișare adevărată mai mult decât orice cuvânt,

În care nu am fost încă

Dar pe care am trăit-o de atâtea ori

În gând.

 

Pe dos ca atunci când te văd cum încerci să fii ca o piatră

Și încerci să aduni în tine toți norii posibili,

Atunci se vede cel mai tare în ochii tăi

Că porți albastrul cel mai sensibil.

 

De asta eu te iubesc pe dos,

Pentru că, deși ești cea mai frumoasă dintre toate zilele senine,

Frumusețea ta... e cel mai puțin interesant lucru la tine.


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: AnaS poezii.online Pe dos

Дата публикации: 31 января

Timp de citire: ~3 min.

Просмотры: 595

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

În cădere

… Cred că sufăr de inimă

plină, plină,

(în ultimul stadiu)

pentru că încep să mă asemăn

din ce în ce mai tare

cu o lumină.

 

Tot ce știu despre lumina asta

este ca îți este identică, aș putea să zic,

(ba nu, tu ești mai frumoasă)

oricum de când mi-e dor de privirile tale,

până și boala asta incurabilă

e mai blândă un pic.

 

Dacă am fi construiți fizic din lumină,

Te-aș duce pe marginea unei prăpastii să iți spun că te iubesc,

într-un decor plin de crini,

în timp ce mă dau mare în fata altor lumini.

 

Tu nu ai zice nimic,

Dar din felul tău de a mă privi,

de a fi,

te uiți prin mine și îmi spui că deja știi.

 

Și îți pui mâna pe obrazul meu,

dar nu rezist atingerii tale

așa că îți iau mâna în mâna mea

și îți sărut podul palmei.

 

Inima îmi bate ca nebuna,

(Nu serios, ți-am zis la început ca sufăr de inimă plină, plină)

Ne uităm unul la altul cu atâta iubire,

Că stânca pe care stăm nu ne mai ține.

 

Dar stânca a pierdut din vedere

că suntem lumini și luminile

nu mor în cădere.

 

(Doar de inimă plină, plină)

Еще ...

În vis

Te-am visat în noaptea asta tăcută,

Și-n mine curgeau poezii fără glas,

Când luna plutea peste lume pierdută,

Iar umbrele serii domneau peste oraș.

 

În somn te-apropiai, ca o rază subțire,

Între noi tăcerea vorbea cu mult foc,

Privirea-ți ardea cu atâta simțire,

Și timpul, deodată, se oprise în loc.

 

M-am trezit, și încăperea-mi spunea despre tine,

Pe geam se topea întunericul mut,

Păstram în priviri chipul tău din lumine,

Și-aș mai fi visat… dar mi-ai fi lipsit și mai mult.

 

Și parcă te simt, ești aproape, dar nu,

În suflet se luptă tăceri ce mă obosesc,

E târziu… și mă las iar pe gânduri, acum,

Poate iar te visez.

Еще ...

Nesomn

Dă-mi privirea ta… doar pentru o clipă,

Căci nopțile mi-s lungi și fug de zori

Primește-mă sub genele tale lungi,

Să mă învelesc în albastrul ochilor tăi.

 

Mă pierd în ochii tăi ca într-o poveste,

Ca într-o noapte-n care nu adorm,

Și-aș vrea să nu clipești prea mult…

Mi-e dor de tine până la nesomn.

 

 

Atât de mult m-a strâns tăcerea lumii,

Că brațele-mi tânjesc să te cuprind,

Să-mi odihnesc fruntea pe umărul tău,

Lângă inima mea să te simt.

 

Dă-mi ochii tăi și lasă-mă să-ți dau

Pentru privirea ta, o stea…

Și dacă somnul tot nu vine, rămâi,

Fii noaptea mea.

 

Iar dacă o să clipești prea des

Și din privirea ta mă pierd,

Te ating cu un sărut pe obraz

Și cad cu dorul meu în piept.

Și când îmi fac curaj,

Iar te privesc.

Еще ...

Fără tine

Nu pot să tac, nu pot dormi,

nu voi câștiga niciodată acest joc

fără tine.

 

Fără tine sunt pierdut, nu sunt eu,

nu voi mai fi niciodată la fel

fără tine.

 

Nu pot să mă mai prefac, nu știu să lupt,

tot ce am nevoie ești tu- nu vreau

fără tine.

 

Nu pot renunța acum, e greșit și e trist,

să rămână o lume plină de tine,

fără tine.

 

Nu pot să plec, nu pot să te uit,

când în fiecare gând numele tău e purtat

fără tine.

 

Nu pot să tac, nu pot dormi,

nu voi câștiga niciodată acest joc

fără tine.

 

Nu pot să privesc apusul în pace,

când tot ce-i frumos îmi pare străin

fără tine.

 

Nu pot să mai fiu ce eram odată,

căci inima mea nu mai bate la fel

fără tine.

 

Nu pot să găsesc liniștea-n mine,

nici stelele nu-mi mai vorbesc

fără tine.

 

Nu pot să visez, să cred și să sper,

când fiecare zi mă-ntreabă

de tine.

 

Nu pot să accept că s-a sfârșit,

că ar putea exista un drum

fără tine.

 

Dar dacă tot ce-am fost se pierde

și rămâne doar umbra amintirii,

ți-aș mai șopti, cu-n ultim oftat:

 

– Nu pot, nu vreau, nu sunt

fără tine.

Еще ...

Să-ți scriu

Azi vreau să‑ți scriu ceva, orice,

Despre cum văd eu o lume mai bună și caldă,

Despre universul ce se întinde ca un covor de comete

Și câte stele-am putea număra împreună înainte ca vreuna să cadă.

 

Câte gânduri încap într-un vers ce nu vrea să rimeze,

Câți picuri de ploaie-mbracă o umbrelă în argint strălucitor,

De câte ori, de-a lungul vieții, omul își caută pacea privind pe-o fereastră,

Și cât de tare, în tăceri, de tine mi-e dor.

 

Azi vreau să‑ți scriu ceva, orice,

Despre timpul care, dacă ar vrea, ar putea aștepta, nici nu știu,

Despre norii ce se-adună și‑și schimbă formele,

Sau despre cât de greu îmi este când nu pot să-ți scriu.

 

Azi vreau să-ți scriu ceva, orice,

Doar ca să simt că, preț de-o clipă, amândoi,

Privim către aceeași stea, în același nopți pline,

Și totul devine un pic mai ușor între noi.

Еще ...

Improvizație

N-am inspirație, dar vreau să-ți scriu,

Deci, în mare parte, o să improvizez,

O să scriu lucruri la întâmplare,

Sperând, cumva, printr-un miracol, să te impresionez.

 

În momentul de față, la ora asta târzie,

Mă gândesc la tine și la mâncare,

Nu-i combinația cea mai romantică,

Dar mi-e doooor de tine și da, mi-e și foame.

(Deși, clar, dorul e mai mare.)

 

Despre mine… îmi place spațiul,

Dar nu spațiul dintre noi.

Singurul spațiu dintre noi pe care-l accept sunt

Stelele, planetele și vreo câțiva nori.

 

Îmi place cel mai mult să mă uit la nori…

Au forme ciudate, deși-s incolori.

Dacă noi vedem în ei altceva mereu,

Oare și ei ne văd deformați

Când se uită la noi?

(Tu crezi că norii ne privesc înapoi?)

 

Îmi place și natura, mă inspiră (nu azi),

Într-un fel cam ciudat și neașteptat, lemnele

Care se transformă în hârtii…

Îmi plac hârtiile…

(Cu multe zerouri pe ele.)

(Apropo, cel mai mult îmi place când din ochii tăi se nasc stele.)

 

Uneori mă bucur suspect de tare de zilele libere,

Le trăiesc prea leneș și-ajung la aceeași morală:

Că n-am lucrat la nimic…

Panică generală!

(Se întâmplă mai des decât aș vrea, e-o situație reală.)

 

Nu-mi plac zilele care se termină cu „i”,

(Cu excepția celor în care te văd.)

Dacă te-aș vedea în fiecare zi, luni, marți, miercuri, joi, vineri…

Nu mi-ar mai plăcea deloc

Cele care se termină cu „ă”.

 

Despre tine… ești prea adorabilă când explici ceva,

Gesticulezi și vorbești cu foc.

Sper că ceilalți pot fi atenți,

Eu nu prea pot să fiu deloc.

(Încerc totuși. Serios.)

 

Ar trebui să mă opresc acum,

Încerc să păstrez puțin mister, dar mereu îți zic prea multe.

Sper că te-am impresionat…

Iar dacă nu, măcar sper că te-am făcut să zâmbești.

(Ai zâmbetul cel mai dulce.)

Еще ...

Стихи из этой категории

Prin parcul ăsta doamnă

Prin parcul ăsta doamnă,

Mai ştii când te-am văzut?

Era-nceput de toamnă,

Când totul a-nceput.

 

Sub salcia asta uite,

Stăteai când te-am zărit,

Venise toamna iute

Şi august lua sfârşit.

 

Pe banca asta iată,

Ţi-am dat primul sărut,

Trecea septembrie-n grabă

Şi octombrie a-nceput.

 

Şi-n deget pe alee,

Acest inel ţi-am pus

Şi-ai devenit femeie,

Şi era noiembrie dus.

 

Prin parcul ăsta doamnă,

Şi azi încă venim,

Şi este iarăşi toamnă,

Şi încă ne iubim.

Еще ...

TE-AM ÎNTÂNLIT

         Te am  întânlit  eu

         M-ai întânlit  tu pe mine ,

          Amândoi  ne-am întânlit !...

          Ce zi să fi fost ,oare?

          Și tu nu știi că mi te-ai

          Lipit de suflet ,

          Ca marca pe-o scrisoare ?

          De atunci  persoana  ta

          E mereu cu mine ,

          Câteodată îmi și zâmbește

           Și mă apucă râsul ...

           Râd așa sunt bucuros

           Că te-am întânlit ...

           Că ma-ai  întânlit!...

 

Еще ...

Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine

Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine,

te-ai învălui în lumina zilelor mele,

fiecare gând ar fi o adiere de dor,

fiecare pas, un cânt de alinare pentru sufletul meu.

Ai fi cu tine cum sunt eu cu tine –

neîncetat, cu fiecare clipă ca pe un dar.

 

Dacă te-ai iubi, cum o fac eu,

ai înțelege că iubirea nu cere,

nu cere nimic altceva decât să fie –

simplă, pură, fără forme,

fără ziduri de apărat,

fără măști de purtat.

Te-ai îmbrățișa, știind că tu ești tot ce am,

și tot ce am fost,

și tot ce voi fi.

 

Te-ai cunoaște în adâncurile tăcerii,

în acele colțuri de lumina dimineții

în care eu mă regăsesc cu tine,

fără cuvinte,

fără planuri,

doar un puls comun între două inimi.

 

Dacă te-ai iubi, aș putea să îți dau toată iubirea mea

fără frică, fără teamă de-a pierde.

Dacă ai ține la tine,

ar însemna că tu mă porți în fiecare zi,

ca un secret păstrat în pielea ta,

ca o fereastră deschisă către lume,

unde doar noi doi știm cum să iubim.

 

 

Еще ...

LUMEA TA M-A SCHIMBAT

Într-o noapte de iarna grea, si foarte rece,
Mă gândeam că viața încet, incet, îmi trece.
Și știind că de curand n-aveam ce face,
Sentimentul sigurătății, nu mă lăsa în pace.

Descurăjat, lovit amar, si plin de durere.
Simțeam sentimentul urii, de-a nu mai trăi
Iarna a fost grea si rece, ca și trupul meu,
Și tu tremurând dragă, mi-ai dat fularul tău.

Într-o noapte de iarnă grea, și foarte rece,
Am cunoscut o fata, ce avea un nume dulce!
Și privindu-mă, mam pierdut în lumea ei,
Precum și ea, sa pierdut in lumea mea de obicei!

N-am știut ca lumea unei fete e atât de mare,
O lume, în care eu aveam, senzații de calmare.
Și am înțeles, că nu mai vreau să plec dea-colo,
Pentru că, eram salvat în lumea ei de dincolo.

Și-mi pare bine, că sentimentele mi sau întors,
Că prin puterea ta draga, nu le-am lăsat pe dos...
Și-mi pare minunat, pentru ca stiu de ce trăiesc,
Și acum pe zi ce trece, eu nu încetez sa înfloresc!

Еще ...

Când plouă

Mi-e dor de tine pe bucăți,

Ca de-o hartă ruptă-n două.

Mi-e dor de vocea ta vioaie,

Mi-e dor de tine când plouă.

 

Mi-e dor de ochii tăi ca marea,

Când din cer rămân doar ruine

Și ploaia te aduce-n gânduri la mine.

 

Mi-e dor de pleoapa ta stângă,

Cea care cade prima-n vis.

Ba nu, mi-e dor de cea dreaptă mai tare,

Ba nu, de ochiul încă deschis,

Ultima fereastră-a zilei

Când cerul s-a stins.

 

M-am hotărât: mi-e dor de pleoapele tale-amândouă,

Mi-e dor de prima picătură de ploaie care te-a atins.

 

Vreau să te văd când plouă, cât ești de frumoasă,

Cu părul ud, spunându-mi povești.

Vino măcar cu gândul lângă mine,

Să te imaginez așa cum ești.

 

Când norii se-aprind de lumină,

Ploaia mea senină.

 

Să stai în brațele mele,

Cu ochii pe jumătate-nchiși,

Iar pe obraji să-ți desenez

Cu buzele mele un vis.

Un vis în care ai trecut pe la mine

Când ploaia curgea pentru tine.

 

Să te văd cum mai ești…

Și ca pământul după furtună 

Chipul  să mi se-nmoaie

Când, înghețată de frig,

Te-ai adăpostit la mine-n suflet, de ploaie.

 

Еще ...

Zile

Sunt zile când înlocuiesc paharul de vin cu sticla

și zile când nu rămân urme de ruj pe ea;

când adaug și ultima țigară din pachet

sau când mă amețește doar fantoma parfumului tău.

 

Sunt zile când las lumina aprinsă

și când apare o a doua pernă lângă a mea;

când aștept să te văd pe unde n-ai mai pășit de mult

sau să ne întâlnim după ce adorm.

 

Sunt zile când îți spun lucruri pe care nu le auzi

și când te caut pe unde nu exiști;

când îți pictez zâmbetul în ceașca de ceai

și o uit lângă mine până se răcește;

când te strâng în brațe puțin prea tare

și apoi te las să dispari, pentru că nu ești aici;

când îți fac mai mult loc sub umbrelă

ca să realizez că nici măcar nu plouă.

 

Sunt zile când mi-e dor de tine

Zile și zile despre noi – eu și tu.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍