Pasul doi

Mă tem de multe să știi,

mă tem chiar și de mine,

de nu știu ce mă oprește

să-ți spun tot ce simt pentru tine.

 

Poate crezi că-mi place să-ți scriu

mai mult decât să-ți vorbesc direct,

dar adevărul este că ești atât de importantă pentru mine,

că nu vreau să greșesc.

 

Cuvintele-mi stau pe vârful inimii,

Vor să fie rostite în realitate, dar nu știu ce stângăcie, ce nenoroc,

îmi pune în glas tăcere

și cuvintele mi le așează la loc.

 

Mă tem și să rămânem doar printre cuvinte nespuse,

Și mă tem cel mai și cel mai tare,

că poate niciodată nu o să știu cum se simt…

îmbrățișările tale.

 

Știi… primul pas e de vină,

vreau să fac o petiție să se înceapă cu pasul doi,

cand știm deja sa mergem

amândoi.

 

Nu vreau sa ne mai pierdem în suferințe inutile,

și în priviri furate pe ascuns,

noi ne temem să rostim cuvinte,

dar cred că de fapt și să stăm în tăcere, eu lângă tine, tu lângă mine…

ar fi de ajuns.

 

 


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: AnaS poezii.online Pasul doi

Дата публикации: 5 марта

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 547

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Ce-ai spune

De asta un grăunte și-o găină

niciodată nu se îndrăgostesc,

pentru că nu ar ști

cum să-și spună „te iubesc”.

Și până s-ar decide cine, ce, cum să exclame,

găina ar mânca grăuntele de foame.

 

Noi nu suntem nici grăunțe,

nici găini, desigur

( dacă am fi, pot să nu fiu eu găina? ),

dar vreau să fiu pentru tine

locul tău sigur,

în care să vii când nici inima ta,

nici a mea

nu știu ce să facă, ce să-și spună,

ca să nu știm împreună.

 

Pentru că liniștea dintre noi

acum e ca un cer fără nicio stea

( chiar eu le-am alungat ),

ca să nu vadă oricine vrea

că ești omul meu preferat.

Deși am mai întâlnit pe ici, pe colo,

totuși câte-o floare,

spunând că-n treacăt m-au pârât lor

mai multe stele căzătoare.

Și când să fac pace și să-mi spun că-i bine,

se uită și florile după tine.

( Doamne… ce are universul cu mine? )

 

Până când stelele căzătoare

continuă să mă pârască

și florile mai au puțin, puțin

până să te iubească,

ce-ai spune să-mi ușurezi năpasta

și să dormi în visul meu în seara asta?

 

( Mă pun la somn chiar acuma,

să te visez frumoasă cum ești întotdeauna. )

Еще ...

Din vis în vis

Ai tot căzut din vis în vis

Te țineai strâns de stele.

Până când cerul s-a deschis,

Și nicio stea n-a mai rămas,

Atunci ai căzut… direct în brațele mele.

 

Din îmbrățișarea noastră

Pe cerul viu și luminos se năștea

Cât nici nu putem număra:

Stea după stea.

 

Erai obosită de-atâtea căderi

Și-ai adormit în brațele mele,

În timp ce priveam cât de frumos dormi,

Cerul dădea pe din afară de stele.

 

Și-a început să plouă cu ele

Și îmi era și drag, și necaz,

Că fiecare stea ce pica…

Te săruta pe obraz.

 

 

Еще ...

Cireș galben

Că am dormit sau nu

nici nu mai contează,

că oricum mintea mea

și adormită și trează 

te visează.

 

Cum dormi, cum ești trează,

când se înnoptează,

cum răstorni noaptea

care te îmbrățișează 

când luna îți dansează.

 

De ce să dorm, când pot

să te privesc mai bine?

Când cerul noaptea își pune stelele

pe tine…

și te îmbrățișează pentru mine.

 

N-a fost intenția mea să-ți scriu,

a fost vina unui cireș galben

din mintea mea.

Se scutura neliniștit 

și mă tot întreba

de ce tac,

dacă mi-e dor de tine,

noaptea  mea.

 

Așa că acum îți scriu

pentru că am ascultat

un cireș galben încăpățânat

care mă tot asigura

că nu te stresez prea mult

Dacă îți scriu și azi ceva.

 

Și eu nu ascult niciodată 

nici de copaci, nici de oameni,

dar vreau să știi 

că te iubesc așa tare

Încât am început să ascult

de cireși galbeni.

 

Еще ...

Clipind

Mă uit la tine și clipesc prea des,

De parcă mi-ar fi teamă

Că, dacă clipesc mai lung, o să dispari

Și-o să-mi rămâi încurcată printre gene

Sau o să-ți ascunzi ochii frumoși

La adăpost sub ochelari.

 

Nu știu niciodată

La care apus din ochii tăi să mă opresc,

Așa că aleg să clipesc, să tot clipesc…

Până când, dintr-un ochi de-al tău,

Se naște un infinit

Și apusul, debusolat,

Se transformă în răsărit.

 

Cum poți fi, în același timp,

Atât de frumoasă și atât de deșteaptă,

Și drăgălașă, și blândă,

Și elegantă, și serioasă,

Și nor, și scânteie,

Și copil, și femeie?

 

Am încercat, clipind, să te învăț pe ascuns,

Dar mi-am dat seama că n-am ochi de-ajuns,

Iar celor pe care îi am

Le este deja dor de tine, nespus.

Еще ...

Încă

Uite acum în ploaia care ne udă

Se scrie o lungă, o scurtă, o oarecare poezie,

Când anotimpul se schimbă și nici nu știi,

Cât de dragă îmi ești tu mie.

 

Dar dacă te-ai uita mai atent până mâine,

În ploaia care ii udă și pe ei, și pe noi…încă se simte,

Căldura dăților în care care ți-am spus

Un te iubesc fără cuvinte.

 

Am încercat de atâtea ori să te las liberă,

Nu în sensul să nu te mai iubesc și să se termine,

În sensul să te las să exiști în lume, in oameni, într-o zi frumoasă, într-un cântec cântat pe jumătate, într-o carte, într-un râs de copil, într-o plantă care crește, într-o rază de soare care nu știe cât arde, într-o poveste, într-o speranță, într-o rugăminte, într-o minte, în lumea în sine, în inimi străine…

 

Doar ca să realizez de fapt,

Câtă nevoie am de tine.

 

Timpul ăsta vezi… trece și dacă o să pleci în lumi reci,

Nu vreau să știu când se întâmplă,

Pentru că si atunci in mijlocul unei lumi în colaps,

Eu o să mă așez pe marginea ei și-o să-mi flutur picioarele în abis,

Și lasă-mă așa,

Sperând și așteptându-te încă.

 

 

Еще ...

O nouă lume

Vezi, ți-aș spune că

Nu știu de ce anume

Mă tot gândesc la mâine

Când am putea construi pentru noi

O nouă lume.

 

În care ploaia nu-i rece

Și timpul nu trece,

Și cerul e mov.

Când plouă,

plouă cu verde

O lume a noastră

În care ne iubim

Și nimeni nu vede.

 

Și din nori construim orașe,

Din ochii tăi case,

Care să poarte căldură

Din sufletul tău

Frumoasă făptură.

 

Din minute facem ore,

Din ore alte ore cresc,

Noi ne mutăm undeva

Înspre vest.

Într-o casă cu vedere la mare

Să-ți răsară dimineața pe chip

Cel mai strălucitor soare.

 

Vezi, ți-aș spune că

Eu consider și cred,

Cât de norocoasă sunt

Să-mi fie teamă

Că pot să te pierd.

 

Nu vreau să mă resemnez,

Dar cât de norocoasă sunt

Că pot să te visez.

Că pot să privesc

la oameni zburând

Cu tine în gând.

 

Cât de norocoasă sunt!

 

De asta îmi doresc pentru noi

O lume nouă

În care există doar azi

Și soarele îți răsare pe obraji.

Еще ...

Стихи из этой категории

5 iulie

 

Prima dată când mi-ai dat mesaj

L-am deschis parcă era miraj

Mi-ai plăcut de la început

Când nu-mi erai deloc cunoscut

 

Apoi ca într-un vals lent , pas cu pas

Lumea amuțea și doar tu aveai glas

Ochii mei îți căutau privirea

Căci doar ei îmi puteau vedea strălucirea

 

Prima dată când mi-ai dat mesaj

Inima mea a făcut cu tine un colaj

De sentimente adunate aderent

Și doar prezența ta îmi era tratament

 

Și-am început să ne iubim ca focul pe pământ

Tot mai tare cu fiecare cuvânt

Nici unul n-a știut ce avea să fie în viitor

Nici că copacul din Eden v-a fi înfloritor

Еще ...

Invocare

 

Aștept solemn în portul vieții mele
Un semn din lumea celor ce-au plecat,
Mai cred în îngerii din stele
Și-n mortu-acela ce-a-nviat.

 

Sunt superstiţios, de-aceea cred în umbre
Și-n visele în care îmi apari,
Te văd, iubita mea, pe o cărare
Aproape de-o pădure de stejari.

 

Un fel de rază-ţi luminează chipul,
Așa cum luminează luna chipul meu,
Zâmbesc, chiar dacă îmi doresc sfârșitul,
Dar moartea nu mă vrea, că-s derbedeu.

 

Privesc spre ochii tăi a nu știu câta oară,
Destinul nostru-i frânt de la mijloc,
Sunt izolat în lumea de afară,
Căci lângă tine nu mai este loc.

 

Flutur în vânt scheletul mâinii drepte,
Într-un adio-n care nu aș vrea să cred,
Te-aștept la-aceeași oră mâine-noapte,
Căci doar în negrul nopții mă încred.

 

Exasperat de fața-mi de paiață,
Mă-ntorc la târgul meu dintâi,
Paloarea ta înseamnă viață
Și-aș vrea de azi să-ți stau la căpătâi.

 

Când viața nu mai vrea să fie calmă,
Să te așezi pe stânca sufletului meu,
Căci barca existenței mele n-are cârmă
Din ziua-n care tu te-ai dus la Dumnezeu.


Еще ...

Sub Luna Albă.

Te-am întâlnit sub luna albă,

Cu vântul blând prin al tău păr,

Iar ochii tăi – o mare caldă –

Mă pierdeau în al tău adevăr.

 

Erai o taină din pădure,

Un dor de stele și izvoare,

O femeie care nu se-ndură,

Să stea în inimi trecătoare.

 

Dar eu ți-am spus: „Nu pleca,

că-n pieptul meu e foc aprins,

și dacă umbra ta va dispărea,

rămân o piatră din munte desprins.”

 

Atunci ai râs, ca din lumină,

Și-ai fost a mea, măcar un vis,

Iar clipa noastră, cristalină,

Încă mă ține trist și nedescris.

 

Еще ...

Nebunie pură!

Inima lui de ghiață,

Acum se topește,

L-ai readus la viață,

Știai că te iubește....

 

Își lasă-n urmă trecutul,

Îl lasă doar pentru tine,

Acesta vă va fi-nceputul,

Drumul vostru către nebunie....

 

Este nebun din fire,

Este nebun după tine

Nu știa ce-i aia iubire,

Până te-a cunoscut pe tine.....

 

În pura lui nebunie,

Tu ești linia de plutire,

În pura lui nebunie,

Se gândeșre doar la a ta iubire.....

 

În pura lui nebunie,

Ar face totul pentru tine,

În pura lui nebunie,

Fără tine nu există mâine.......

 

În pura lui nebunie,

Tu ești tot ce contează,

În pura lui nebunie,

Viața fără tine-i film de groază.......

 

În pura lui nebunie,

Varsă lacrimi de iubire,

În pura lui nebunie,

Lasă versuri fără sens pe hârtie....

 

În pura lui nebunie,

Doar pe tine te dorește,

În pura lui nebunie,

După trupul tău gol tânjește.....

 

Încă se gândește la felul în care îl priveai,

Când goală-n pat de plăcere gemeai,

Încă-ți simte sânii tăi moi la el în palme,

Încă simte cum îl săruți cu buze calde 

 

Este nebun după tine, tânjește să te aibă o eternitate lângă el. Știe că poate nu-ți poate oferi tot ce alți ar putea, însă știe că poate să-ți ofere propria lui viață, poate să-ți pună inima-n palme fără ca măcar să clipească. Este dispus să moară de un infinit de ori blocat într-o buclă temporală doar să știe că ție îți va fi bine. Avea sufletul mort când te-a cunoscut și nu știa ce înseamnă să iubești, însă din clipa în care te-a cunoscut a știu că tu ești sufletul lui pereche. A greșit mult în fața ta pentru că n-a știut cum să prețuiască iubirea, acum regretă dar timpul nu-l poate da înapoi ca să schimbe tot ce a fost între voi, însă are întregul viitor în față ca să-și îndrepte greșelile. Poate că n-o să fie niciodată așa cum ți-ai dori tu să fie, însă îți jură că va încerca și se va strădui să fie pe placul tău......

Еще ...

Rime de iubire

Azi, mi-a venit așa deodată,
Cu foc să te îmbrățișez,
Dar, ești departe și-ți creez,
O rimă doar, îmbrățișată.

Și, ți-o trimit ca-ntr-o scrisoare,
Pe-o caldă aripă de vânt,
Când îți va coborâ în gând,
Să simți a mea îmbrățișare.

Mai fac o rimă și-n pereche,
Să te sărute în ureche
Și, ca un răsărit de soare,
Duios în suflet să-ți coboare.

Să te învăluie-n iubire,
Ca într-un voal de-argint, subțire,
Astfel, privindu-te, oricine,
Iubirii tale să se-nchine.

Și, să-nțelegi cât te visez,
În orice zi, în orice noapte,
Încep și rima-ncrucișez
Dar, tot iubire o s-arate.

Nopți împletesc și sori în ea,
Spre tine o trimit și, fie
Să împletească-n viața ta
Numai surâs și bucurie!

Să te înveselesc nițel,
Îți scriu acum și-um mic gazel.
Mă cerți? Trimit la tine dorul,
De-o ști să te-mbuneze el.
Nu vrei nici dor? Îți trimit gândul
Sau, iată, am găsit alt fel:
Am să trimit la tine vântul
Să mângâie-al tău păr rebel
Și, să-ți șoptească-ncetinel,
Iubirea mea-ntr-un cântecel.

Еще ...

Durere in cap

Cu perdelele lăsate,

Șed la masa mea de brad

De la Ikea

Focul pâlpâie în sobă 

Iară eu pe gânduri cad.

 

A fost și înca este un vis frumos. 

Însa doar un vis

Nu și realitatea. 

 

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.

Te urmăream de-a lungul molatecei poteci

Ale facebookului

Pân’-ai pierit, la capăt, în trifoi.

Nu te-ai uitat o dată înapoi!

 

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍