Cireș galben

E toamnă pe pământ, între noi,

Din cer primul strigat al iernii răsună,

Copacii desfrunziți și înfrigurați

Poartă doar haine trecătoare de brumă.

Nepregătiți, s-ar ascunde

De zăpadă, de iarnă, caută soare,

Și mă întreb de ce se tem atât,

De prima ninsoare.

Știm prea bine că primii fulgi de nea nu rezistă,

Doar îmbracă pentru puțin lumea

Într-un decor gri, în sine.

Iar eu, prins în acest peisaj,

Mă gândesc ba la toamnă, ba la prima ninsoare, ba la tine.

Mă plimb printre copacii goi

Și îi aud murmurând între anotimpuri:

Le e frică de iarnă, de frig, își șoptesc,

Dar nu știu ei că prima ninsoare

Nu-i mai rece decât să fii aproape

Și să nu pot… să te privesc.

Ești mereu în gândurile mele,

Și uneori chiar îmi zic:

Cum poți fi atât de aproape de mine,

Și totuși, niciodată nu pot să te-ating?

Ești mereu în gândurile mele,

Și uneori îmi doresc să te împiedici de-un gând,

Să cazi lângă mine în tăcere,

Și să rămâi acolo cât poți tu de mult.

Ești mereu în gândurile mele,

Pășești printre ele ca-ntr-o simfonie,

Noaptea se apleacă pe coate de stele,

Să te picteze în gânduri cu mine.

Ești mereu în gândurile mele,

O mare de flori de catifea.

Luna își scaldă lumina pe chipul tău,

Iar în mintea mea ești un fel de... tra la la.

Îmi treci prin gând grăbită,

unde te grăbești?

Nu vrei deloc să încetinești…

Mă lași cu dor,

mă frâng pe pernă.

Într-o zi o să te prind de gleznă.

Momentan, încă nu am reușit, ahhh…

îmi vărs amarul pe pernă.

De la o vreme ești o hoață

cu mintea creață,

când trebuie să mă concentrez,

îmi apari în minte de niciunde,

și mă întristez când îmi dau seama

că te-aș strânge în brațe, dar

să te iau nu am de unde 🥺

Apari, te stingi,

Apari, te stingi,

ca un întrerupător,

și-mi umpli lumea de dor.

(Ai noroc că ești un întrerupător dulce,

altfel aduceam un electrician 😈)

Aș vrea să pot să-ți pun în inimioară,

câte puțină iubire din a mea

(de fapt mint, aș vrea să-ți acopăr inimioara cu iubire)

până când ne umplem de noi așa de mult,

că ochii noștri se privesc și ca să nu explodeze își fură un sărut.

Apoi desigur, se pornește o întreagă revoltă în mine,

și după ce mă sfătuiesc cu câteva frunze,

te sărut pe buze.

(o viață avem 😎)

Și după ce se termină,

mă sfătuiesc cu aceleași frunze,

și te mai sărut o dată pe buze.

Și după, de rușine,

mă ascund în brațe la tine.

Noapte bună, prințesă mică 🐥!

 Îți cunosc mersul,

ochii, nasul, gura, zâmbetul cel mai viu

Chicotelile podelelor când le calci hotărât sub tocuri,

Chiar și copacii ți-i știu.

Și știu ca tu știi, și știi ca eu știu

că-i prea târziu acuma

cand îți cunosc și umbra, si urma

lumea să ne mai pară totuna.

Te știu din cerul care se aprinde și se înnoptează,

Din inima mea care de dorul tău oftează,

De la albine, furnici, de la crini,

de la spini.

Te știu din tăcerile tale mai ales.

Oho și cât te știu de la stele,

De la gândurile mele.

Te știu câte puțin din toate

Și toate știu cât te iubesc,

Și cat de tare vreau să-ți vorbesc.

Dar daca le rog să-ți vorbească ele pentru mine,

nu le convine,

Sunt încăpățânate ca tine.

Și încep să vorbească-n culori,

Cu albastrul din nori.

Ți-aș da întâlnire pe lună,

Dar e așa de departe,

Și sincer…

Vreau să te întâlnesc în realitate.

Să te ating,

Să-ți mângâi mâinile, să te simt.

Să te știu din toate astea e bine,

Dar vreau să te știu mai întâi… de la tine.

Vreau să te știu din tristețile tale,

Din ce te face pe ascuns să plângi,

Din ce detești cel mai mult,

Din ce iubești să mănânci.

Din îmbrățișările tale vreau să te știu

(Din ele cel mai mult de fapt)

Din ce muzică asculți

Și din ce îți provoacă dureri de cap.

(Sper ca nu și eu)

Vreau sa te știu din somnul tău,

Vreau să am grijă de tine,

Vreau să țin inimioara ta in piept la mine

Cand e prea grea și pieptul tău n-o mai ține…

Vreau să te știu de la tine.

Măi prințesă mică,

doar nu credeai că nu-ți scriu…

da știu,

uneori mai adorm,

dar când mă trezesc

tot eu mor de dor,

și nu un dor oarecare,

imaginează-ți o floare

de la tulpină,

(o floarea soarelui 🥺)

dorul meu e mult mai mare de atât,

e cât o rădăcină.

Nimeni nu bănuiește

că sub ochiul cuiva închis,

este o persoană care și-ar dori

să știe cum să se întoarcă din vis,

la o prințesă care stă ea seara

mititică împreună cu luna,

(mă topesc numai când mă gândesc)

cu stelele, și mă așteaptă să apar,

și când vede că nu vin,

cred că în loc de lună,

vede un șlap.

(pe care să mi-l arunce în cap)

Și e okay dacă este șlapul ei,

îl accept,

dar dacă gândește vreodată

ceva negativ despre ea,

s-ar putea să facă și ea cunoștință

cu luna mea 😡

O să plec de aici în curând,

și i să-mi caut altceva pe parcurs,

sper eu cu folos,

pentru că unul din motivele

pentru care am încercat,

a fost să-ți demonstrez

că pot să fiu și un om serios 🥺

ceea ce e destul de greu de făcut,

mai ales când te visez cu ochii deschiși

(dacă se mai repetă,

o să trebuiască să deschid o anchetă)

Noapte bună, 🐥

te iubesc mult, mult, mult de tot…

Și nu mai am stare până să te văd 🥺

De când te cunosc,

din apus până-n zori,

îmi duc existența

plutind printre nori.

Și-atât că tu ești

tot ce și eu sunt,

încât mă împiedic

să te întâlnesc…

cad oameni ca mine

din nori,

pe pământ.

Din nori ca mătasea

mă arunc într-un zbor,

ca într-o bătaie din palme,

și mă așez lângă tine,

să-ți spun cât mi-ești de dragă

în fața unei mări calme.

Să ne audă marea,

dar nu oricum,

toate mările unite

la un loc,

să ne audă nisipul,

scoicile și peștii din larg,

iar eu

să-ți spun în timp ce

toate astea ne privesc,

ce n-am știut niciodată

să spun altfel,

că te iubesc.

Tu mă primești în ochișorii tăi,

să nu-mi fie șederea

pe pământ străină,

iar eu mă prăbușesc

în brațele tale,

dulcea mea lumină,

trăgându-mă din ger

bătăile alerte ale inimi tale,

ajung la mine pe tâmplă,

și mă înalță acum și mai sus de cer.

Iar când vântul, nebunul,

se joacă prin părul tău

și-ți mângâie obrazul,

aș vrea să fiu gelos pe el,

dar îl las…

fiindcă atunci când nimeni

nu se mai uită la noi,

eu și vântul

te mângâiem amândoi pe obraz.

Tu, suflet drag,

tu, fata mea frumoasă,

dacă m-ai întreba

unde aș vrea să-ți spun

pentru prima dată

că te iubesc,

ți-aș spune:

la malul unei mări calme,

într-o armonie solemnă,

cu tălpile în nisip,

cu scoici ascunse pe jumătate

în țărm,

cu peștii trecând prin albastru

și cu mine, soarele, marea…

topindu-ne de dragul tău.

(mai mult eu)

(Somn ușor 🐥)

Vino, ia-mă,

scoate-mă din formă

numai scapă-mă de aici,

din locul ăsta cu sclipici.

Vino, ia-mă

și du-mă departe

de lumile astea deșarte

și de-a oamenilor teamă.

Vino și uită-mă îndată,

numai lasă-mi zilele acasă.

Dă-i-le oricui,

oricui tu cunoscui,

și lasă-mă să merg

doar acolo unde cred.

Vino, visule,

si nu pleca,

scoate-ma din bule

si ajuta-ma a vindeca.

Lasa-ma s-alunec

pe ale tale aripi

pline doar de-al tau farmec.

Ma simt murdară-n ochii tăi 

Și pura-n visele cu tine;

Din ale inimii bătăi 

Te am sculptat in mine 

Esti un înger fără aripi

Ori un demon fără chip?..

M ai sedus cât ai clipi ,

Sub vraja ta și râd ,și țip. 

De senzații tari flamand 

Din raiul simțului divin

M -arunci în hăul fără fund,

Sa am parte și de chin..

Eu sunt orbită de iubire 

Și ma las în voia sorții. 

Ai pus pe mine stăpânire, 

Răvășindu-ma-n emoții. 

Eu te cred totuși un înger,

Deghizat subit in demon;

Recunoaște și fii sincer, 

Ca suntem un unison .

Multe dispoziții am avut,

Și la fel în toate am crezut,

Pe toate le-am ascultat,

Pe toate le-am auzit.

Doar o dispoziție de bază a fost!

Pe nume FERICIREA.

De voiam să plâng,să mă bucur,

să sar în sus de bucurie și noroc,

Din nou repet, 

De bază îmi stătea fericirea.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia am compus-o pe 16.10.2024

Jumătate de iubire

Ce mă tine-n lanțuri grele,

Nici n-o pot lăsa să plece,

Nici da inimii ce cere...

Ca un picur ce alina

Dar nu stinge setea grea,

Ca un ochi ce vede câmpul,

Dar  ceata ia vraja sa...

Jumătate de iubire,

Ca un drog , și viața trece,

Însă visul  amăgire

Noaptea-n gândul meu trăiește...

E doar vis, e doar trăire,

Dar el zilnic făurește

Jumătate de iubire...,jumătatea ce lipsește...

Cînd pe foi mi- aștern iubirea și cu lacrimi o declar,
Beau, nebună de durere, tot pahar după pahar
Si-mi simt gâtul ca pelinul, înecat de vin amar,
Mintea însă îmi e trează, că-mi simt vremea în zadar.

Nu mi-i vinul o plăcere și plăcerea nu mi-i vin-
Vreau să șterg din mine dorul prefăcut în rău venin,
Să uit sufletul din tine și din zâmbetu - ți senin
Ce mi-au prefăcut din viață cel mai aprig și greu chin.

Si când mâna mi se-nmoiae și când fruntea mi se pleacă,
Eu aștept că nebunia ca un rece vânt să treacă,
Dar ea crește și mai mare și ca aburul mă - neacă,
Însă după limpezire inima mi-e și mai seacă.

azi un baiat mi a sarutat obrajii

pe care ieri curgeau lacrimi

dar pielea mea nu a mai vazut de mult

altceva decat durere, e necunoscut

asa ca s a simtit la fel

usor sarat, plin de durere

el era fericit, ochii ii sclipeau a iubire

cum sa i explic ca sunt bolnava de nefericire

ca inima mea nu a fost franta

a fost arsa, am doar cenusa

imprastiata pe o coasta