Paradisul

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins 

O lumină strălucea, mai presus de steaua mea 

Era lumina ce-mi placea, ce-mi aducea chemarea.

Raze întregi ce luptau să-mi afle menirea. 

 

 

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins 

Te-am zărit îndată fetițo 

Ca pe o clipă ce nu pot s-o descriu 

Erai așa strălucitoare și plină de mister 

Așteptăm să te aprind ca pe un foc mereu stins.

 

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins,

Tu mi-ai dat culoarea in suflet

Al clipelor de nedescris 

Și m-ai chemat la tine acolo 

Să ardem amândoi în stins 

Să aprindem cerul plin de nori 

Ce prea de mult timp m-a învins.

 

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins 

Te vad ca prima oară 

O lumină de nedescris 

Lasă-mă să-ți viu văpaia 

Ce te arde incet, încet 

Să-ți simt din nou chemarea 

Către semnul tau ceresc. 

 

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins 

Nu mă lăsa să mă sting iar

Aprinde mă din nou cu al tau dor 

Dor de soare, de lumina, de clipele senine 

Ce n-am vrut vreodată să apună. 

 

Iar de îndată ce tu mă simți 

Dincolo de paradis 

Să știi că inima și sufletul ți l-aș dărui 

Din nou și din nou 

Ca in prima, dar nu ultima zi...


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Alex Radulescu poezii.online Paradisul

Дата публикации: 12 апреля 2025

Timp de citire: ~3 min.

Просмотры: 705

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Dacă ți-aș promite acum

Dacă ți-aș promite acum...

Că dincolo de toate stelele 

Doar a noastră strălucește cel mai tare 

Oare m-ai crede? 

 

Dacă ți-aș promite acum 

Că mi-aș lăsa orice vis 

Orice rost, doar ca să fiu cu tine 

Oare m-ai crede? 

 

Dacă ți-aș promite acum 

Să lăsăm timpul în urmă 

Să ne uităm doar in viitor 

Oare m-ai crede? 

 

Dacă ți-aș promite acum 

Că orice aș face 

Nu o să mai lase sechele 

Oare m-ai crede? 

 

Dacă ți-aș promite acum 

Că ți-aș da și ultima stea de cer

Doar să strălucească prin tine

Oare mai crede? 

 

Dacă ți-aș promite acum 

Că toată lumea nimic n-ar însemna

Atâta timp cât tu ești în inima mea

Oare m-ai crede? 

 

Oare m-ai crede dacă ți-aș zice acum 

Că doar tu contezi pentru mine 

În toată această lume plină de haos...

Еще ...

Învață-mă

Când lumina sorții pălește 

De dorul atingerilor tale,

Ia-mă tu acum de mână 

Și învață-mă...

 

Când destinul nostru 

Parcă nu ne mai leagă,

Tu ia-mă de mână 

Și învață-mă...

 

Când speranța ce rămâne 

Încă îmi bate în piept,

Tu ia-mă de mână 

Și învață-mă...

 

Învață-mă cum să devin 

Cum să devin bărbatul tău,

Ce de mică ți-l doreai 

Și râvneai la el mereu.

Еще ...

Spre pod

Spre podul tăcerii 

Adesea eu am călcat,

Mă simțeam pierdut, uitat 

De când singur îl umblam.

 

Spre pod erau vise 

Uitate, luate prea în serios,

Răvășite de un dor anost 

Ce-mi chema calea fără de rost. 

 

Spre pod parcă zărisem ceva

O lumină ce parcă nu-mi cunoștea calea,

O strălucire ce parcă îmi lipsea

Și din cale, dar și din viața mea.

 

Spre pod ce să mai spun

Te-am zărit pe tine...

Parcă mi-ai luminat calea

Și nu mai erau vise uitate de lume.

 

Spre pod pășeam încet 

Cu pașii parcă împiedicați,

De frică poate să nu calc...

Pe drumul ce mi l-ai arătat.

 

Spre pod, dar niciodată înapoi 

Eu acum merg liniștit, agale

Că știu că te am cu mine 

Lumina zilelor mele cu soare.

Еще ...

Roua

Roua frumoasă

A nectarului tău

Îmi ține de sete 

În fiecare dimineață.

 

Mă-mbată cu dorință,

Mă-nebunește încet, încet,

Îmi rupe gândurile-n două

Cu fiecare clipă nouă!

 

Frumusețea ta

Mă ține treaz dimineața,

Când mă gândesc că așa o zână

Mă are în gând noaptea!!

 

Diminețiile sunt chiar puține

Să mă bucur de roua ta,

Dar aș vrea s-o sorb mereu

Căci mă-ntinerește întruna!

Еще ...

Doar tu îmi ești slăbiciune

Când seara se lasă iar

Tristă și apăsătoare,

Doar un gând la tine-mi ajunge 

Să mă schimb de stare.

 

Când vine iar clipa revederii 

Iar sufletul ți-ar spune multe,

Prefer să tac și să te privesc aievea

Căci doar tu îmi ești slăbiciune.

 

Când te țin în brațe 

Parca uit tot ce mă apasă,

Toate greutățile zilelor fără tine

Căci doar tu îmi ești slăbiciune.

 

Ar dansa și inima în vals

Și în același timp s-ar arde de necaz,

S-ar lipsi de tot și toate 

Însă doar tu îmi ești a ei aleasă.

 

Nu pot să te las să fii al altcuiva 

Chiar dacă în sinea mea poate părea aiurea;

Ești tot ce sufletul și inima își dorește 

Căci doar tu îmi ești slăbiciunea dintr-o filă de poveste.

Еще ...

Revers

Ce m-aș face eu fără zâmbetul tău

Fără să te știu aproape de mine,

Când nimeni nu a crezut in mine 

Doar tu ai făcut-o.

 

Aș întoarce paginile cărții noaste înapoi 

Să vezi și tu...

Cât de greu e să trăiești 

Fără tine în preajma mea...

 

Când nimeni nu a crezut in tine 

Eu am fost aici, 

Când nimeni nu a crezut in noi

Eu am fost aici. 

 

Și iată-mă tot aici 

Pe aceiași margine de pat

Așteptând soarele să răsară 

Și pe tine odată cu el...

Еще ...

Стихи из этой категории

Inima sau mintea?

Gându-mi fuge tot la tine

Nu știu cum să mi-l opresc,

L-aș trimite-n altă parte

Dar nu pot, că te iubesc

 

Mintea-mi spune nu e bine

Să-ți pierzi timpul prețios,

Inima mereu mă-ndeamnă

Luptă și-ai să fii victorios

 

Noaptea îmi pun capu-n pernă

După ruga sfântă ce-o rostesc,

Somnu-n-târzie să mă cufunde

Iar eu perna udă...o mototolesc

 

Dar nici somnul nu mi-i lin

Că-mi apari în vis tot timpul,

Unde ne iubim fără-ncetare

Și galant îți mângâi chipul

 

Dar cum visu-i doar visare

Mă trezesc și îmi lipsești,

Și mă-treb oare e bine?

Când tu inimă...mințești?

 

Cred că lupta e pierdută

Dacă mintea-mi folosesc,

Geaba-i viața pe pământ

Să trăiesc, când nu iubesc

 

Inima e cea ce-mi spune

Mintea nu crede-n iubire,

Dar eu simt că pot cu ea

Legământ să fac ca mire

 

Minții îi voi cere să m-ajute

Inima să-i frâng, s-o cuceresc,

Că nu pot trăi în astă lume

Fără dragoste și fata ce-o iubesc!

Еще ...

ochii mei frumoși, ochii mei triști

sper să cauți asta pe net și să vezi
ce am scris, poate să ți-aduci aminte de ochii mei verzi

 

tu, ochii mei frumoși, ochii mei triști,
nu știi cât mă doare mereu când insiști
că nu poți câștiga atunci când mintea ta
te îneacă cu scenarii, iar eu nu te pot ajuta

 

patul-i gol, e frig fără tine,
îmi e așa dor să adormi în brațe la mine,
să te strâng la piept, să simți cum inima-mi bate,
eu să mă uit de sus la ai tăi ochi și gene curbate

 

ochii tăi căprui, aproape negri,
îi iubesc, dar de ei mă și sperii,
Doamne, câtă ură e în spate,
însă eu doar aud ușoare șoapte
ce ar vrea să strige tare din al tău adânc:
„ai grijă de mine ca de un prunc”

 

Of, of, ochii mei frumoși, ochii mei triști,
ce mi-aș dori să încerci, poate să mai riști,
să duci lupta cu gândurile negre,
și când te-ntreb ce crezi, să nu-mi mai spui că n-ai vreo părere,
căci eu te vreau aproape,
vreau să sărut ale tale pleoape,
a ta frunte și ai tăi obraji,
să văd iar cum iubire degaji,
cum îți sclipesc ochii și cum îmi spui:

 

„Te iubesc”

Еще ...

Where You Are Not

I do not live these days, I wait.
I drift through time, disjointed fate,
each hour a wound the sun won't bind,
each minute stitched with you in mind.

 

Your absence is a second skin,
a quiet ache that hums within,
like violins too far to hear
but close enough to draw a tear.

 

And yes, I know, just one more night,
and Sunday blooms in fragile light.
But longing isn’t ruled by clocks,
nor caged by roads or mountain rocks.

 

I miss you like the roots miss rain,
like poets miss unwritten pain,
like hands that once knew how to hold
still tremble in the evening cold.

 

There’s no defense, no mask, no art,
just you engraved across my heart.
And though I’ll see your face so soon,
tonight I kiss the empty moon.

 

If you feel anything at all,
let it be this, let silence fall
like stars collapsing in your chest,
and know: where you are not, I rest
in shadows only you can part,
I breathe, I break, with all my heart.

Еще ...

Poem

Ne-am revăzut în Mall, 

Puțin surprinsă de astfel,

Tu erai cu ea,fericit păreai, 

Eu cu al meu, care de drag mă săruta. 

 

În acel moment,n-am simțit un anti-regret, 

Eram ca o sticla de vin demisec,ce se  se lasă cu o picătură, nu știi dacă vrei să mai bei un pic,

Cand blândețea ta ce o așteptai, vine la pachet și c-un trecut zbuciumat,poate și cu o supa la plic. 

 

E-un fel de vii sau nu te mai aștept,

Dar dorul a pătruns și-n oase,

Nu știu, cum l-aș putea scoate,

Din acel trecut simt doar un miros de lemn putred,

M-am rupt de acolo,de momentele acelea, cu greu și nimic, m-am ridicat.

A pătruns acea dezamăgire, și acum sunt tot iubită, dar parcă rece ca zăpada. 

 

Еще ...

Simte

M-ai ținut strâns în palma ta

Și ai învățat totul despre mine

Ți-ai dat seama de ceva

Ce putea duce doar la bine

Nu mi-ai spus altceva

Doar că afara ninge

Era frig, apa-ngheța

Voiam a te atinge

Nu o sa te pot uita

Focul se aprinde

I-ami inima

Și simte,

Simte.

 

Еще ...

Chiar n-am vrut să fie-așa

Chiar n-am vrut să fie-așa,

N-am zis niciodată că-i vina ta.

Se termină o ceartă-ntr-o clipă,

Și-ncepe alta, parcă tipă-n inimă.

 

Îmi răspunzi după jum’ de oră,

Apoi mă-ntrebi dacă mai stăm o oră.

Deja intru să mă joc în horă,

Poate, cine știe, ne revenim iară.

 

Tre’ să realizăm ce devenim,

Că am intrat într-un regim,

Unde totul merge clandestin,

Și nu mai rămânem la fel, nici puțin.

 

Oare tu chiar ții la mine?

Sau doar pare că dau hate spre tine?

Șase luni, și tot ne ține,

O să fim bine — oricât s-ar întâmpla între tine și mine.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍