Octombrie roșu

Natura se dezlănțuie peste pământ 

Ce fragile-au fost razele de ieri!...

Plouă într-una fără discernământ 

Din liberi sub cer senin... prizonieri.

O ploaie rece ce te provoacă 

La fel ca viața când te-ncearcă

Ce cade-n ropot și mă-ntreabă

De sunt puternică... sau slabă...?

Sub norii gri flămânzi de-un soare

Deschid umbrelă de hârtie cerului greu

Un pahar de poezie în așteptare 

Pe cer să scrie culori de curcubeu...

Noaptea cu al ei aspu si rece oftat 

Îmi aduce in gând bărbatul de altă dat'

Raza ce îmi încălzește sufletul trist

Deși și azi, vei rămâne o iluzie la răsărit..

Luna mi-e plină...stelele sclipesc a rece

Simt cum dorul ar vrea să mă înece 

Dar vântul în taină îmi șoptește 

C-ai fost doar un vis, ce-n suflet mai trăiește.

Privesc spre cer, e tot ce pot să fac

E locul unde dorul te poartă solitar

Departe de gândul fără leac

Ce caută dulceața-ți roșie în pahar...

Și-l umplu cu versuri scrise profund 

În tăcerea de ceară ce arde mocnit

Cuvintele se aprind mai mult ca oricând

Intr-un alt poem al nopților fără sfârșit.

Te scriu și azi când mai aprig când mai domol

Din amintiri... dintr-o poveste

Te-aș fi strigat dar glasul îmi e gol

Ca un foșnet de toamnă... ce nu mai este.

Te am printre rânduri fără cusur 

Deși mi-ești visul zdrențuit de stele,

Din dor...speranța dă să prindă mugur

Că-ntr-o zi la un vin vom mai sta, cu plăcere.

Mă poți certa de mii de ori

Si poți gândi rău despre mine

Dar din lacrimi mi-au crescut flori

Durerea a trecut și azi... sunt bine!

Poți să te crezi inteligent

Pe locu-ntâi sau cel mai tare

În story-ul nostru esti doar un corigent

Cu nota scăzută la purtare.

Poți cu tăcerea să mă umilești, 

Din gânduri să-mi ștergi amintirea.

Eu am puterea frumos să te păstrez în ochii mei

Acum spune-mi te rog, ce-a fost???... dacă nu, iubirea!

Speranțe infinite am năruit,

Vorbele îmi sunt deşarte!

Tăcerea ta m-a biruit

Azi, totul ne desparte!

Simt disprețul ce mi-I porți,

Altceva n-ai fi știut vreodată!

Îl simt și nici măcar nu știi

Ce nedrept doare câteodată!!!

Am fost ce-a fost mai bun,

Și eu, și tu... o vreme

...prea repede ne-am pierdut.

Plecat te-ai vrut...mult prea devreme!

... Mi-ai fost atât de drag

Ca vinul cel dulceag...

Chip sublim între clipiri

A ochilor mei sclipiri...

Mi-ai fost doar o iluzie,

De-ai dispărut aşa ușor?

...Te mai găsesc in poezie

În câte-un vers chinuitor...

Și mi-ai rămas o toamnă moartă

O iarnă îngheţată de timp,

O primävară bacoviană

Și-o vară mai rece ca nicicând.

Și mi-ai rămas un an trecut

Și-mi ești un an ce o sa treacă..

Și-mi vei rămâne-un dor tăcut

A sufletului iliadă...

Privesc pe geam cum seara plânge,

Cu un gând rece, ce mă ajunge. 

Lumina lunii cade tremurat, 

Pe al meu suflet vechi, dar neschimbat.

Paharul îmi arată ce a fost odată, 

Povestea frumoasă și nevinovată. 

Îmbrățișări, un râs curat, un vis timid, 

Un "o să fim" cald... azi ros de frig.

Simt iar cum timpul trece greu, 

Cu paşi pierduţi în dorul meu. 

Fiecare clipă îmi spune în șoaptă 

Să uit... Că nu te mai întorci vreodată.

Ferestrele îmi sunt ca nişte porţi, 

Spre omul drag, acum doar "mort". 

Nu mort în trup, ci în trăire, 

În dulci promisiuni şi amintire...

M-am tăiat într-un pahar

În care vinul tău a curs cândva.

L-am pătat cu sânge cald.

.... Era paharul meu preferat...

Instinctiv am vrut să iau

Un bandaj să mă pansez,

Dar m-am răzgândit... căci curge

Și-asta înseamnă că...trăiesc.

Și l-am lăsat să mă păteze.  

Un moment oarecum fericit...

...Poate această cicatrice,

Va fi semnul c-am trăit.

Știu că va veni momentul 

Când nu va mai curge nimic, 

Dar până atunci îl las să picure 

Și nu mă voi mai împotrivi. 

Căci cioburile lăsate în urmă 

Sunt semnul că am existat. 

Și doar eu știu că acest dezastru

Era paharul meu preferat...

Pe jos, doar cioburi și sânge 

Ce rulează un film întreg. 

Cândva poate le voi strânge 

Azi, vreau doar .. să meditez.

Că mi-ai fost drag... nu mai contează 

...Tu nu m-ai vrut in viața ta

Și-am obosit să trag să văd că-ți pasă 

Cât să mai bat la ușa ta?...

E decembrie pentru a 3- oară 

Sufletu-mi spune să te-aștept 

C-o sa revii c-un vin ultima oară 

De-ai ști ce dor imi e să mă îmbăt...

............................................

M-am tăiat intr-un pahar

În care vinul tău a curs cândva.

Și mi-am dat voie să fiu slabă,

Lacrimile să-mi alunece pe barbă.

Mi-am dat voie să fiu tristă,

Să-mi fie dor de al tău vin.

Am obosit să tot fug de batistă 

Vreau doar să plâng!... mi-e sufletul prea plin.

Contează doar ce contează

Pentru noi,două umbre însuflețite,

Care vor să conteze și să fie fericite!

Nu contează ce nu contează,

La ce folos să dai ce contează pe ce nu contează,

Să arunci dragostea pe nedragoste,

Sau să crezi că tu contezi mai mult decât celălalt,

Uitând că greșelile tale au alte forme,

Decât greșelile celui pe care astăzi îl pui la colț

Spunandu-ți că tu contezi mai mult,

Decât lumea întreagă,

Uitând că lumea întreagă te are și pe tine în sânul ei!

Ce contează sau ce nu contează sunt doar două umbre efemere,

Și nu uita că astăzi ce contează

mâine poate să moară,

Iar ce nu contează poate să se nască!

(18 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Nici o poezie, nici o lacrimă nu aduce inapoi ce s-a dus

Doar alină pentru o clipă, spală obrajii de durere...si-atât!

Ce s-a pierdut rămâne undeva...departe sau aproape,

În vise, amintiri.... in golul care arde...

Și totuși, cumva imi doresc să merg mai departe

Chiar de dorul de ce n-a fost mă cuprinde in noapte...

Fiecare lacrimă e ca o rugăciune, un semn ca mi-ai fost drag

Că am iubit, că am sperat... c-aș fi contat...

Vreau durerea s-o pot transforma... să fie blândă, 

O umbră... să nu mai doară atât de tare

Deși nu cred vreodată să dispară 

....in lipsa ta doar crește și.... se vrea mai mare...

M-ai zguduit din temelii... tot ce eram s-a pierdut

...Am pierdut o bucată bună din mine...

În lipsa ei nu știu cum să functionez

Și mi se face dor... de mine, lângă tine...

Eu stiu că se merita un rămas-bun mai bun

Decât acela ce nu mi l-ai mai oferit

Povestea si-ar fi păstrat același parfum

De fericire și zâmbete.... de la-nceput!

Din ziua cea de toamnă

Cînd team cunoscut pe tine

Fiecare zi înseamnă

Un impuls de viață pentru mine

Si zîmbetul tău dulce

Pe mine mă seduce,

Iar privirea ta atragatoare

Îmi cucerește inimioara.

Cît de mult aș vrea

Să te mai revăd odată

Si să-ți șoptesc aievea

Că vei fi cea mai fericita fată.

Și după ce va trece timpul peste noi ,

Iarr eu voi fi umbra celei ce am fost,

În alt univers sau chiar aici ,

Știu sigur că voi simți pe buze ,

Încă viu ,

Gustul sufletului tău!

Justina Butaroiu

Din apusurile aurii ale soarelui
Stelele încep să ți se închine,
Strălucind din ochii demiurgului,
În miezul nopților meschine.

În adâncul sufletului meu echitabil,
Aud in codul morse iubiri limpezi,
Mărturisind că te-aș dori veritabil,
Pentru o veșnicie… și încă o zi.

Tu ești in mintea mea acel “nimic”
Când sunt întrebat la ce mă gândesc,
Cu inima ratacită ce bate ritmic
Pe muzica iubirii când pe tine te zăresc…

Un infinit de gînduri moarte,

Trei zile fără zi, văd numai noapte.

O melodie răsuna de departe,

O inima în doua părţi, în două părţi aparte.

Un infinit de glasuri, şoapte,

Trei zile sunt numai eu, departe.

Un sentiment mai mare, forte,

O inima ce nu mai bate, morte.