Nu mai cred in noi de ieri

Ti-am inchis usa asteptarii

Si iata-ma...asteptandu-te 

Vii mai greu ca niciodata 

Atunci cand stii ca te vreau acasa.

Iubirea ta fara cuvinte

Si plina de gesturi nepotrivite

Ochii tai din mare imi vorbesc

Si ochii mei din pamant te privesc

Si acum sa vrei alinarea mea

Sau te mai minti ca ai trecut fara ea ?

Ca ai gasit pe alta care sa-ti dea

Dar nu poate sa-ti dea ce nu poate avea.

Ma asez si stau aici

Si in gand esti tot aici

Langa mine , pe o banca

Ce era candva a noastra.

O, canta din ora-n ora

La fiecare cincizeci si noua

Canta cu amintiri ,miros de scrum

Si lectii de chitare din anii buni.

Bună dimineața iubito,

Drum bun spre casă iar iti spun,

Am gândul prins la tine,

Cu veșnicul suspin când nu-s la tine-n brațe,

Iar clipa când vom fi-mpreună nu-i prea departe!

Iubito tu ești frumoasa mea din vise,

Te voi iubi cu mult mai mult ca-n vorbele promise,

Doar faptele contează știi bine ți-am mai spus-o,

Iar îți repet cu bucurie sfântă

Tu ești frumoasa mea iubită

A Cerului trimisă!

(6 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

A fost odată, ca-n povești,
A fost ca niciodată,
Un suflet blând ce-mi dăruia
Iubirea lui curată.

Din ochii ei, lumina blând
Se revărsa sub stele,
Iar eu, pierdut, rătăcitor,
Nu m-am întors la ele.

În nopți tăcute, visător,
Te-așteptam fără teamă,
Dar timpul crud și trecător
Ți-a șters iubirea-n seamă.

Credeam că dorul va păstra
Ce n-am știut să-ți spun,
Dar am uitat că dragostea
Se pierde-n vânt nebun.

Și-ai plâns, iubire, ai oftat,
Mi-ai spus cu glas tăcut:
„Nu vreau un vis îndepărtat,
Ce moare-ntr-un sărut...”

Dar azi, când umbra mea se-ntoarce
Din lumea de mărgean,
Îți caut chipul printre șoapte
Și-n lacrimi de cleștar.

Te văd în zori, te simt în noapte,
În dorul necuprins,
În rugăciuni ce-și spun în șoapte
Un vis ce nu s-a stins.

Ne-am regăsit sub cerul blând,
În rugi și legăminte,
Și am jurat, cu dor arzând,
Să fim ca-nainte.

Dar viața, vânt fără odihnă,
Ne-a dus pe drum străin,
Și n-am știut că o privire
Ne poate fi destin.

Iubirea mea, floare de foc,
Te-aștept la capăt de noroc,
Cu sufletul în mâna-ți lină,
Să fii a mea, să-mi fii lumină!

Fierbeau cartofii, iar tu frământai
cu gesturi venite din altă poveste.
Eu stăteam pe marginea lunii
și-ți urmăream mâna cum despica pătrunjelul,
ca pe un vers obraznic, crescut în abis,
iar sarea cădea-n oală, ca literele
dintr-un poem scris cu dor pe pielea mea.
Mâncarea - o spovedanie fierbinte,
servită pe altarul păcatului.

Ne iubeam fără cuvinte, fără scenarii,
doar cu respirații și miros de cafea.
Bucătaria ta era altarul plăcerii,
unde timpul se-mpăca lent cu focul,
iar tu, în halatul acela de mătase ce-ți aluneca de pe umăr,
miroseai a vanilie și păcat.
Atingerea ta se prelingea, lent, prin aburii moi,
îmbrățișându-mă pe furiș, în colțuri
unde nici lumina nu mai îndrăznea să pătrundă,
în timp ce peretele tresărea la șoaptele tale adânci,
pe care doar mâinile le mai știau.

Și-atunci mi-ai așternut în timpane, printre gemete rostogolite-n dodii:
„Rămâi.”
Iar timpul s-a strâns, ca o clipă-n pendul,
între coapse și glasul tău răgușit.
Tăcerea noastră mirosea a gutui
și-a ceai lăsat prea mult pe jar -
și a tine, desfăcută-n metaforă.

În palme-adun ce-atinge talpa ta

Pământ, în el sădindu-mă pe mine

Udându-mă cu ploi lacrima grea

Să-mi crească rădacinile spre tine

Înalt s-ajung cătându-ți urma ta

Atent, scrutând de sus tot orizontul

Încerc să te găsesc frumoasă stea

Sperând să-mi dai cu tine antidotul

Din vise-adun flămând lumina ta

Arzând în noapte umbrele din mine

Te chiamă strălucind iubirea mea

Strigând cu raze calde către tine

De nu te-ajung să caut umbra ta

Cu ea înlocuindu-mă pe mine

Să umble umbra ta cu umbra mea

Iar eu, urmându-ți pașii, lângă tine

Din mâna mea lipsește mâna ta

Privirea nu-ți ajunge în privire

Te-aud dar nu știu unde-i gura ta

Mă-ntreb de am s-ajung până la tine

Incert pun adevărul în mister

Rămân  toate-ntrebările uimite

Răspunsurile fug plutind în cerc

Priveliștea tăcerii mă surprinde

Gonindu-mă-n absență n-am reper

Iau timpul și-l arunc în amintire

Golindu-mă de azi rămân cu ieri

Un mâine nu m-ajunge fără tine

Ce tristă-i ziua care vine 

De lacrimi zilele sunt pline

Urma lor se așterne în barbă 

Un gând rebel  vrea s-o șteargă.

De atâta dor și de pustiu

Vorbesc în gând ,așa mai știu

Vă che pe rând,vă strg pe nume

Sperând să vă adun din lume.

Sunteți duși doar de nevoi

Ca-n vremuri grele ce război

Rămase-s casele pustii

Bătrânii sunt ai nimănui.

Rămas-am singură și tristă 

Odihnă am pe un colț de prispă

Tăcută și îndurerată

Cu ochii țintă către poartă...

Poate azi sau poate, mâine 

Voi auzi lătrat de câine

Și dragii mei să intre în casă

Să-i văd pe toți cum stau la masă.

Luna își face apariția pe cer, 

Peste față simt un mic ger.

Frigul nu mă oprește din a vorbi cu ea,

Trebuie să îi spun povestea mea: 

Eram nefericită, prinsă într-o cușcă, 

Nu aș fi știut că stăpânul mușcă. 

Probabil că țineam la el, nu mai știu,

Sentimentele oglindite s-au pierdut in pustiu. 

O rază de soare mi-a încălzit fața, 

Aceasta topea bările de gheață. 

M-a îndrumat să evadez, 

Pe stăpân n-am apucat să-l consolez.

Am lăsat în urmă trecutul, 

Ca o pasăre liberă am distrus scutul. 

După raza de soare am fugit, 

Momentele alături de ea m-au înnebunit. 

Fericită eram acum cu ea, 

Am aflat cum se simte dragostea.

Inima mea de gheață s-a topit,

Zâmbetul cald m-a dezmorțit.

M-am apropiat prea mult de soare, 

Mă dezintegrez fără remușcare. 

Aș putea să mor de dragul lui, 

Raza mea, renașterea discomfortului.

O iubesc prea mult s-o îndepărtez, 

Raza mea cuceritoare, hipnotizez.

Sub vraja ei eu sunt, 

Nu vreau să scap de aici prea curând. 

Fă ce vrei cu mine, doar nu pleca. 

Nu sunt în stare să fiu rănită așa. 

Karma nerăbdătoare mă așteaptă, 

Să trăiesc trădarea fostului stăpân nedreaptă.