Nici...

Nici luna nu-i pe cer în astă seară, 

E și târziu și e înnorat, 

Nici stelele nu par să-mi fie alături. 

De când ne-am înnoptat.

 


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Andreea poezii.online Nici...

Дата публикации: 19 октября 2022

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 1475

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Culoarea nopții

Culoarea nopții fără tine

E palidă și mult prea rece

Si nici cu timpul nu-mi va trece

Culoarea nopții, fără tine.

 

Еще ...

Gând funebru

O zi de luni, cu soare negru,

Pare că-mi zâmbește dinadins, 

Un pui de flacără nestins

In amintirea unui gând funebru.

 

O zi de luni cu negru soare, 

Pare că-mi zâmbește mai aprins

Și încet prin lume s-a întins

O zi de luni, cu negru soare.

 

O zi de luni, cu soare negru,

Zi întunecată și blestem,

Peste suflet rece din infern,

In amintire.. gând funebru. 

 

O zi de luni cu soare negru,

O monotona așteptare

Spre vecile fără scăpare,

Gând funebru.

 

De Adam Ioana Andreea Lenuța 

Еще ...

Cu aripile frânte

Eu… mi-am dat voie emoțiilor,

iubirii, să mă cuprindă pentru prima oară,

și-acum regret.

 

Nimic nu a fost așa cum m-am așteptat,

ci doar un basm care m-a sedus

și care m-a lăsat într-un pustiu,

târziu…

pe când sentimentele mele aveau aripi.

 

Acum… mă prăbușesc

undeva, într-un loc mai cunoscut…

decât tine.

 

Dar, prăbușindu-mă, rănile se adâncesc.

Vântul trece prin mine și e atât de tăios și rece,

încât… inima mi-o sfâșie la infinit.

 

Aripile se dezintegrează,

bucăți de lumină s-au transformat în întuneric,

lacrimile au secat…

 

De ce nu pleci?

De ce nu mă lași să mă înec în mine,

să plâng până nu mai pot?

 

De ce mai vrei să te mai iau în brațe la plecare?

Căci nu ți-e dor atunci când pleci

și nu tânjești după iubire…

 

M-ai abandonat…

M-ai lăsat să zac, acolo pe podea, cu sângele-mi curgând,

cu lacrimi ce îmi inundau fața,

cu vocea-mi ridicată, care abia se auzea

de vocea ta,

mi-ai acoperit corpul cu palma ta aspră…

mi-e frică!

 

Mi-ai spus că mă iubești de zeci de ori până acum,

dar nu mai simt.

Lacrimile au șters totul și mă simt goală,

rece,

uitată în adâncurile unei ape înghețate.

 

M-ai lăsat de mână exact când credeam că mă vei ține,

și acum plutesc…

cu aripile frânte,

undeva…

în balta propriului sânge.

 

Și noul tău soare…

cum e? Te încălzește?

Îmi doresc să te bucuri de el,

să-l prețuiești.

Iubește-l cum nu ai mai iubit

și zboară-n jurul lui.

 

Te rog, acum, să pleci…

Nu coborî privirea,

nu vreau să mă mai vezi.

Deși eu te voi vedea mereu zburând deasupra mea,

bucurându-te de noul tău soare…

 

Doar pleacă

 și nu te mai întoarce!

 

 

 

 

 

Еще ...

Liniștea ta

Liniștea ta mă adoarme și-mi încetează gânduri

De cum te-aș putea pierde pe viitor

Și nu aud decât vocea ta, care-mi răsună în vise

Și mă ghidează cum să urc pe trepte. 

 

Liniștea ta mă culcă, mă trezește, 

Și parcă tot ce-aș face nu mai controlez, 

Când mă cuprind fiorii liniștii tale 

De care îmi e teama că mă voi despărți. 

 

Liniștea ta mă atacă în negura nopții 

Prin gândurile mele care se duc spre tine, 

Gânduri care nu se întorc, dar de repeta, 

Și mă lasă adormită de dragoste. 

 

In liniștea ta dormeam cu ochii deschiși, 

Căci inima-ți mă lăsa să te visez, 

Și nu îndrăzneam să privesc în viitor sau în trecut, 

Atunci când petreceam timpul lângă tine. 

 

Adam Ioana Andreea Lenuța, 9 aprilie 20:42

Еще ...

La o partida de sah cu moartea

Auzeam voci în stânga și în dreapta mea, dar nu reușeam să îmi deschid ochii. Corpul meu era parcă lipit de pat, absent, un sentiment straniu m-a cuprins. Încerc să țip, țip atât de tare încât mă doare... Dar totul e doar în mintea mea căci gura mi-e încleștată iar glasul mi-a fost înghițit de durere. Fiecare pion pe care îl folosesc, ea , mi-l fură cu toată nerușinarea și mă sărută apăsat cu o adiere de vânt. Fiecare mișcare a mea e urmărită cu discreție de parcă îmi citește gândurile. E aici, în salon, dar nu e prea vorbăreață. Cred că mă ține de mână, mă strânge din ce în ce mai tare. Se joacă cu mintea mea, precum un șahist cu niște simple piese. Sare imediat la gâtul meu cu aceeași strânsoare, simt că mă sufoc. Mă simt ca și când aș fi un cal sălbatic capturat de hoți, bătut și închis între patru pereți, fără pic de lumină și aer. Mă zbat în zadar cu ea, simt că nu am suficientă putere. Totuși simt că vine momentul mutării mele, așa că dintr-o ultimă suflare îmi deschid ochii.Șah Mat. Mă trezesc și îmi spun că a fost doar un vis. O adiere rece îmi mângâie obrazul transpirat. Buzele-mi sunt mov. A fost aici, îmi spun înfrigurată. Perdelele stăteau în bătaia vântului, observ fereastra deschisă.

 

Adam Ioana Andreea (2024-02.06)

Еще ...

Privind spre nori

A fost odată ca niciodată o familie simplă, formată dintr-un bărbat și o femeie. Aceștia aveau împreună o fetiță care era zglobie, îi placeau jocurile copilărești și era dornică mereu să își facă prieteni noi... uneori chiar nu avea astâmpăr să stea locului chiar și pentru două secunde. Era o ființă atât de blândă și de visătoare încă din primii ani de viață. Inventa tot felul de joculețe pe care le juca cu copiii vecinilor.

 

Ea era singurul copil, dar din cauza că erau doar niște oameni simpli, părinții ei munceau din zori și până-n seară pentru a duce un trai normal, nu prea aveau timp pe care să îl petreacă împreună. 

 

Cât timp părinții ei erau la muncă, ea mergea la bunici să stea cu ei. Fetița se juca deseori jocul ei preferat, mai ales când era tristă, și anume, privitul norilor. Aceștia o minunau, dar niciodată nu avea cu cine să împartă bucuria și entuziasmul de a-i privi.  Bunicii erau ocupați sau pur și simplu nu aveau chef, spunând că există lucruri serioase de făcut pe pământ, mai serioase decât privitul norilor.  De cele mai multe ori aceste cuvinte o întristau, dar uneori se consola singură că îi rămâneau ei mai mulți nori de descoperit și că o comoară ca asta nu se poate împărți.  Fetița era mereu senină, deși în dinăuntrul ei se simțea tristă și singură.  Evident, avea zile mai fericite, când nu simțea acele goluri lăsate de singurătate, zile în care uita să se mai întoarcă acasă de la joaca cu copii de-ai vecinilor. 

 

Fetiță a crescut, acum era aproape adult. Seninătatea ei a dispărut odată cu trecerea vârstei și foarte puține lucruri o mai bucurau. Golurile marcate de singurătate au pus stăpânire pe ea. Ii lipsea iubirea din chip, naivitatea din copilărie pe care o vedeai în priviri....era altfel.

 

Într-o zi a cunoscut un băiat, de aceeași vârstă cu ea. Abea a recunoscut din privirea lui că era un suflet bun, copilăros, visător, de parcă s-ar fi văzut pe ea în copilărie. Nu îi venea să creadă că el a rezistat trecerii anilor și a rămas așa.

Au devenit amici, se cunoșteau deja de o vreme și au început să meargă des împreună la picnicuri și apoi, întâlniri de doi. 

 

Într-o zi, la unul dintre picnicuri, ea a îndrăznit să împărtășească cu băiatul comoara descoperită de ea în copilărie, și anume, norii. I-au plăcut atât de mult băiatului încât acesta devenise obiceiul lor preferat. 

Prima persoană care a privit norii împreună cu ea i-a readus zâmbetul pe față. Au privit fericiți norii ani întregi până când au decis să se căsătorească sub bolta cerului însoțiți de nori.

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Odă sub clar de lună

În serile liniștite, cu cer senin și lună plină,

Ești ca o stea, strălucitoare, drăguță și divină.

Cu ochii largi spre lună, vărs puhoaie în rime,

Deși ești aproape, nu ești lângă mine.

 

Adorm când luna pică, răpusă de oboseală,

Soarele se ridică să-ți lumineze iar,

Chipul tău cel blând, pielea catifelată

Oh, mi-ai rămas în gând, cea mai frumoasă fată.

 

Când te privesc, văd colorate flori,

Ești tot ce mi-am dorit vreodată.

Când îmi vorbești, mă trec fiori

Tu ești, drăguța mea, mult visată.

 

Când luna, ușor, apune, iar soarele răsare

Și-ți văd chipul sublim, dis-de-dimineață,

Zâmbetul din nou pe față-mi reapare:

Tu nu ești doar drăguță, tu ești o dulceață!

 

Îmi ești lumină-n noapte, pe cerul meu imens,

Steaua ce nu piere, în lumea mea de vise.

În fiecare gând și-n fiecare vers,

Ești… întregul meu univers.

 

📅 21-03-2024

Еще ...

În plin dor

M-aș pune la somn, am ochii tăi în gând

Și nu pot să mă prefac că nu te aud,

Cum mă privești din mintea mea de sus,

De parcă ai fi aici, mai mult decât eu sunt.

 

Te-ai așezat în gândurile mele,

Nici nu mai știu în ele când ai pătruns…

De fapt știu...

Când îți priveam chipul adorabil pe ascuns.

 

M-aș pune la somn, dar îmi aduc aminte

Cum ochii tăi și ai mei s-au atins în plin dor…

În preajma ta am așa multe emoții, încât,

Nu pot să-ți privesc ochii ușor.

Și orice altceva mi s-ar părea mai simplu,

Inclusiv să învăț să zbor.

 

Еще ...

Ultima suflare

Tu...îmi ești mie slăbiciune 

O obsesie care nu duce niciunde 

M-ai rănit cum nimeni nu a putut

Am rămas fără lacrimi la cât a durut.

 

Vreau din tot sufletul să te întorci 

Vino înapoi,de putere să mă storci

Iubește-mă, lasă-mă, iartă-mă

Dar fii din nou a mea patimă!

 

Să nu mă uiți ca pe oricine 

Iar atunci când va fi bine,

Strigă-mă pe mine dinspre răsărit 

Și prefă-te că niciodată nu ne-am iubit.

Еще ...

Mai vino!

Tu,

Mi-ai așezat pe buze

zâmbet,

Mi-ai pus lumină

în privire,

M-ai învățat ce e

iubirea,

Farmecul vieții,

Fericirea,

M-ai purtat pe-aripi de vis,

Mi-ai dăruit cândva

o floare,

Și-n viață mi-ai adus

doar Soare,

Mai vino o clipă

în visele mele

Și stinge-mi dorul

cu o ploaie de stele,

Lasă Luna să ne îndrume,

mâna în mână

Spre-o margine de lume...

Еще ...

✨ FLOARE DE MAI

Te-ai așezat în inima mea

ca luna într-un loc adormit,

tulburând cu lumină

toate nopțile

pe care le credeam pierdute.

 

Părul tău mirosea

a salcâm înflorit,

iar glasul tău răsuna

în urechile mele

ca un râu ce curge

peste pietrele singurătății.

 

Te priveam

cum privește dimineața

prima floare cde mai-

cu teamă să nu ating frumusețea

și ea să se prefacă în vis.

 

Sub pașii tăi,

iarba făcea plecăciune,

iar vântul își schimba mersul

ca să nu-ți rupă rochia de lumină.

 

Când mă țineai de mână,

timpul se făcea mic,

precum o pasăre 

ce se ascunde în palme,

iar lumea întreagă

devine una cu parfumul tău

rătăcitor prin aer.

 

Tu erai primăvara mea târzie,

floarea crescută pe marginea dorului,

singura minune

care mi-a înflorit în suflet

după atâtea ierni.

 

Și chiar dacă iubirea noastă

a trecut ca o ploaie de mai,

te văd permanent înflorind

prin toate grădinile inimii mele.

 

Floare de mai-

frumoasă și trecătoare-

tu ai făcut din dragoste

cea mai frumoasă rază a luminii.

 

 

 

 

Еще ...

Iubirea Naturii

Natura, tu ești un cântec lin,

Cu vântul blând ce adie-n plin,

Și soarele care zâmbește,

Păduri verzi ce te îmbrățișează.

 

Râurile murmură pe cărări,

Iar florile își împletesc miresme în zări,

Ne faci să uităm de griji,

Să simțim doar liniște, în ritmuri de frunze.

 

Munții ne șoptesc povești tăcute,

Își înalță vârfurile spre ceruri de nori,

Acolo unde sufletul se simte acasă,

Sub cerul fără margini, în albastru profund.

 

Iubim natura pentru că ne dă viață,

Ne face să zâmbim, să fim mai buni,

În fiecare rază de soare găsim speranță,

Și în fiecare apus, o nouă iubire.

 

Când pașii noștri se pierd în pădure,

Simțim cum inima ne bate mai tare,

Natura, tu ești un dar sfânt,

O frumusețe care ne face întregi.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍