Ma vei găsi
De vei veni, mă vei găsi
Exact unde m-ai lăsat
Între pustiu și furtună
Cu sufletul amanetat.
De vei veni, mă vei găsi
Acolo unde am fost împreună
Așteptând cu dor nesfârșit
Să te privesc...ținându-te de mână.
De vei veni, mă vei găsi
Simțindu-te fără nimic să spui
Cu teamă să nu-ntorci privirea
De vei veni, ar plânge până și tăcerea.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Дата публикации: 24 апреля
Просмотры: 136
Стихи из этой категории
Mai mult...
Aroma florilor de tei
Pe-alei…
Un soare-blând,
O adiere caldă
De vânt…
Parfum de rai,
de luna mai,
De dulce primăvară…
Ah! De-ai fi lângă mine
acum,
Tu,
hoț de inimi și de vise,
Ce rătăcești în mintea mea
Și locuiești la mine-n gând,
Ți-aș spune
pentru a mia oară
Că te iubesc azi
Mai mult ca oricând!
Pasiune
Muncim o viață în zadar
Nepăsători de omenie, umiliți
Și chiar dacă totul e murdar
Noi suntem păcăliți
Ca roboții,doar brațele lucrează
Inima e rece și pustie
O adevărată dragoste salvează
Sufletul de la prostie
Aripile înalță creatorul
Și pasiunea îl zdrobește la pământ
Oricare poate fi următorul
Să luăm cu toții din acest învățământ
Dragostea și dorul ne readuce un ecou
Mereu cu capul înainte,doar în zbor
Măreț și slăvit ca un erou
Poetul se renaște când sufletele mor
Fizică a dorului
Dorul e o undă – o oscilație între ieri și acum,
propagându-se prin vidul din piept,
fără un mediu, fără o destinație clară.
Eu sunt punctul fix al pendulului,
iar el, gravitația care mă mișcă înainte și înapoi
pe o axă pe care timpul refuză să o definească.
Îmi imaginez atingerile lui ca fotoni,
particule de lumină care refuză să fie prinse,
dar, când lovesc pielea, generează căldură –
radiație pură, o ecuație a pasiunii.
Din distanță, ne privim ca două stele,
legate printr-o forță invizibilă,
un câmp gravitațional care îmi trage sufletul
înspre un orizont al evenimentelor.
Ce se întâmplă dacă mă apropii prea mult?
Legile îmi spun că mă voi pierde –
energia mea va deveni a lui,
și tot ce sunt va fi o singularitate
într-o lume care n-a învățat să mărească infinitul.
Dar ce e dorul, dacă nu o coliziune?
Două particule care se ciocnesc în vid
și lasă urme în spațiu-timp,
unde amintirile devin traiectorii curbe
pe care sufletele le străbat în tăcere.
Aș vrea să-l ating, să simt
cum forțele de contact îmi redau
toate legile pierdute ale fizicii.
Dar, de fiecare dată,
între degetele mele rămâne doar lumina lui,
ca și cum n-ar fi fost niciodată materie,
ci doar o iluzie a mișcării.
Și atunci îmi dau seama:
el nu e substanță, ci energie,
o constantă universală care,
oricât m-aș strădui să o prind,
se transformă mereu în altceva.
Dor tainic
Imi e dor în taină și nu pot sa-l chem
E un foc ce arde in al bratelor poem
E-atat de departe ...deși în gand mereu
Caci intre noi s-a pus destinul greu...
Sunt captiva intr-un legământ uitat
Și sufletul mi-e pe jumate sfâșiat
Nu ați intelege ce port in piept
O iubire ascunsă ce-o tin în secret.
El n-a vrut sa știe ce mult îl doresc
Cat de tare ma doare sa nu-l îmbrățișez
Pe foaie mi-a ramas ca un vis
Un "ce-ar fi fost"???...cu roșu scris...
Vesnic frumoasă fără egal
Nu-mi amintesc nimic deasupra-ți să existe...
Nici frumusețe, nici amor sau eros plin de pasiune,
Tu ești doar dragoste nebună,
Fie de-o clipă sau poate-o veșnicie!
Ce-ai dăruit,ai rupt din tine,
Și nu se uită...
Tu ești sirena ce-a ieșit din valuri,
Ești frumusețea ce-o visează marinarii
Ești zâna care vine-n visele frumoase,
Ești înger ce șoptește vorbele duioase,
Ai fost iubirea mea nemuritoare,
Precum corăbii temerare sunt aruncate-n valurile mării,
Destin ce-i dus în lumea asta mare!
Neînfricată ai fost dar și frumoasă tare!
Poveștile ce-ai scris toate-s din aur,
Nu au egal în strălucire,
Și poartă pietre prețioase,
Smaralde și safire!
Și chiar minciună de-ar fi fost,
Furtună într-un pahar cu apă,
Ce contează!?
Căci dragostea odată ce-i aprinsă,
Nici moartea n-o poate omorâ!
Amorul naște ființe,
Iar ființele-s amor la rândul lor
Cu glasuri,mers sau formă,
Gingașe-s toate,
Nimic nu-i mai presus de-acestea,
Și totuși lipsit de rațiune este amorul!
Nebunul cu chip frumos
Ce minte fermecat pe toată lumea,
Actor desăvârșit a fost sortit,
Discernământ nu are!
Se vrea doar consumat,trăit,
Și viețuiește precum un pește,
Ce cade-n plasa de pescari,
Se zbate ca să moară totuși în final,
Apoi renaște din propria-i țărână,
Precum pasărea Phoenix face;
Neștiind ce soartă crudă are,
Dar astăzi încă viețuiește;
Parând să prindă chip sau ființă nouă!
Despre amor aduc vorbire;
Aș vrea să-l văd pe cel ce știe să-l ucidă!
Dar știu că nu există!
Iubirea mea încă trăiește pentru tine,
Chiar de se zbate în visele confuze,
Are un ego doar al ei ,n-are rușine,
Și orice-i spun nu mă aude,
Amor,dragoste sau iubire
Am mai spus-o,
Nu sunt decât nemuritoarea nebunie!
(28 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Mai mult...
Aroma florilor de tei
Pe-alei…
Un soare-blând,
O adiere caldă
De vânt…
Parfum de rai,
de luna mai,
De dulce primăvară…
Ah! De-ai fi lângă mine
acum,
Tu,
hoț de inimi și de vise,
Ce rătăcești în mintea mea
Și locuiești la mine-n gând,
Ți-aș spune
pentru a mia oară
Că te iubesc azi
Mai mult ca oricând!
Pasiune
Muncim o viață în zadar
Nepăsători de omenie, umiliți
Și chiar dacă totul e murdar
Noi suntem păcăliți
Ca roboții,doar brațele lucrează
Inima e rece și pustie
O adevărată dragoste salvează
Sufletul de la prostie
Aripile înalță creatorul
Și pasiunea îl zdrobește la pământ
Oricare poate fi următorul
Să luăm cu toții din acest învățământ
Dragostea și dorul ne readuce un ecou
Mereu cu capul înainte,doar în zbor
Măreț și slăvit ca un erou
Poetul se renaște când sufletele mor
Fizică a dorului
Dorul e o undă – o oscilație între ieri și acum,
propagându-se prin vidul din piept,
fără un mediu, fără o destinație clară.
Eu sunt punctul fix al pendulului,
iar el, gravitația care mă mișcă înainte și înapoi
pe o axă pe care timpul refuză să o definească.
Îmi imaginez atingerile lui ca fotoni,
particule de lumină care refuză să fie prinse,
dar, când lovesc pielea, generează căldură –
radiație pură, o ecuație a pasiunii.
Din distanță, ne privim ca două stele,
legate printr-o forță invizibilă,
un câmp gravitațional care îmi trage sufletul
înspre un orizont al evenimentelor.
Ce se întâmplă dacă mă apropii prea mult?
Legile îmi spun că mă voi pierde –
energia mea va deveni a lui,
și tot ce sunt va fi o singularitate
într-o lume care n-a învățat să mărească infinitul.
Dar ce e dorul, dacă nu o coliziune?
Două particule care se ciocnesc în vid
și lasă urme în spațiu-timp,
unde amintirile devin traiectorii curbe
pe care sufletele le străbat în tăcere.
Aș vrea să-l ating, să simt
cum forțele de contact îmi redau
toate legile pierdute ale fizicii.
Dar, de fiecare dată,
între degetele mele rămâne doar lumina lui,
ca și cum n-ar fi fost niciodată materie,
ci doar o iluzie a mișcării.
Și atunci îmi dau seama:
el nu e substanță, ci energie,
o constantă universală care,
oricât m-aș strădui să o prind,
se transformă mereu în altceva.
Dor tainic
Imi e dor în taină și nu pot sa-l chem
E un foc ce arde in al bratelor poem
E-atat de departe ...deși în gand mereu
Caci intre noi s-a pus destinul greu...
Sunt captiva intr-un legământ uitat
Și sufletul mi-e pe jumate sfâșiat
Nu ați intelege ce port in piept
O iubire ascunsă ce-o tin în secret.
El n-a vrut sa știe ce mult îl doresc
Cat de tare ma doare sa nu-l îmbrățișez
Pe foaie mi-a ramas ca un vis
Un "ce-ar fi fost"???...cu roșu scris...
Vesnic frumoasă fără egal
Nu-mi amintesc nimic deasupra-ți să existe...
Nici frumusețe, nici amor sau eros plin de pasiune,
Tu ești doar dragoste nebună,
Fie de-o clipă sau poate-o veșnicie!
Ce-ai dăruit,ai rupt din tine,
Și nu se uită...
Tu ești sirena ce-a ieșit din valuri,
Ești frumusețea ce-o visează marinarii
Ești zâna care vine-n visele frumoase,
Ești înger ce șoptește vorbele duioase,
Ai fost iubirea mea nemuritoare,
Precum corăbii temerare sunt aruncate-n valurile mării,
Destin ce-i dus în lumea asta mare!
Neînfricată ai fost dar și frumoasă tare!
Poveștile ce-ai scris toate-s din aur,
Nu au egal în strălucire,
Și poartă pietre prețioase,
Smaralde și safire!
Și chiar minciună de-ar fi fost,
Furtună într-un pahar cu apă,
Ce contează!?
Căci dragostea odată ce-i aprinsă,
Nici moartea n-o poate omorâ!
Amorul naște ființe,
Iar ființele-s amor la rândul lor
Cu glasuri,mers sau formă,
Gingașe-s toate,
Nimic nu-i mai presus de-acestea,
Și totuși lipsit de rațiune este amorul!
Nebunul cu chip frumos
Ce minte fermecat pe toată lumea,
Actor desăvârșit a fost sortit,
Discernământ nu are!
Se vrea doar consumat,trăit,
Și viețuiește precum un pește,
Ce cade-n plasa de pescari,
Se zbate ca să moară totuși în final,
Apoi renaște din propria-i țărână,
Precum pasărea Phoenix face;
Neștiind ce soartă crudă are,
Dar astăzi încă viețuiește;
Parând să prindă chip sau ființă nouă!
Despre amor aduc vorbire;
Aș vrea să-l văd pe cel ce știe să-l ucidă!
Dar știu că nu există!
Iubirea mea încă trăiește pentru tine,
Chiar de se zbate în visele confuze,
Are un ego doar al ei ,n-are rușine,
Și orice-i spun nu mă aude,
Amor,dragoste sau iubire
Am mai spus-o,
Nu sunt decât nemuritoarea nebunie!
(28 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Другие стихотворения автора
Mozaic de gânduri
Stau pe gânduri şi privesc picăturile cum se lipesc de geam.
Aș ieși un pic în ploaie, poate mă spăl de gânduri și tristețe...
Natura plânge și parcã mă-ncearcă și sufletul meu
Dar e doar o stare.....Şi-aşa, ca și ploaia, va trecel!!!
Mă întreb cum oare-ar fi!?... pentru o clipă de-ai reveni?...
Probabil ochii obosiți, nici n-ar clipi....
Dar sufletul cum oare totul ar gestiona
Cu-atâta dor ce-a strâns în urma ta?...
Tăcerea m-a făcut să înțeleg că nu e vina ta
Tu ai fost cum ai fost... așa ai fost mereu...
Din noi doi... doar eu am fost problema
Te vedeam special, îmi erai drag... știu!... sună a clișeu...
Te-am iubit... chiar de niciodată nu ai fi vrut să știi asta,
Pentru că nu-ți puteai asuma responsabilitatea iubirii mele...
Deși nu de multe ori știai!... când erai aproape și prea aproape,
Cum inima bătea fioros de tare când eram în aceeași încăpere...
Te-am iubit...chiar si-atunci când timpul ne-a devenit dușman
Și distanța dintre noi și-a pierdut pașii, in nemăsurate tăceri...
Te-am iubit... deși doar m-ai învățat cum oamenii te-aruncă
Când din senin au valori morale... și te lovești de ei ca de-o stâncă...
Și-am strâns doar deziluzii și dezamăgiri
C-am avut așteptări prea mari de la tine
De dor, doar eu știu, cât am sperat că-ntr-un târziu,
O minune ai face, și-ai încerca durerea despărțirii s-o ții departe de mine...
Tot ce a mai rămas
M-am îndrăgostit atât de naiv
Cu un suflet adolescentin
De un bărbat
Ce taina vinului mi-a arătat...
Cu fiecare zi ce ne trecea
În mine dragostea creștea
Vinul era firul roșu
Ce ne lega întru totul...
Și după fiece îmbrățișare
Venea promisiunea alteia
Dar la final am rămas cu dor
Neimbrățișată... cu paharul gol.
Azi doar imi plang amintirea
Scriind pe foi despărțirea
E tot ce mi-a rămas de la tine
Un pahar plin... de poezie...
Am să te chem in vis
Am sa te chem in vis, să scriem o poveste
Cu șoapte de iubire si tot ce-i mai frumos,
Frânturi furate din lumini celeste
Umbrite de fantasme ce-au mai fost.
Și când povestea va avea al ei sfârșit
Ne vom retrage fiecare la răscruce
Purtând în suflet amintiri ce au trecut,
Amestecate și iubite toate le vom duce...
Am să te chem in vis, să-nchidem o poveste
Într-o-mbrățișare caldă s-o scăldăm
Luna plină să ne zâmbească prin ferestre
Cu stropi de fericire să ne îmbătăm.
În recele nopții
Noaptea cu al ei aspu si rece oftat
Îmi aduce in gând bărbatul de altă dat'
Raza ce îmi încălzește sufletul trist
Deși și azi, vei rămâne o iluzie la răsărit..
Luna mi-e plină...stelele sclipesc a rece
Simt cum dorul ar vrea să mă înece
Dar vântul în taină îmi șoptește
C-ai fost doar un vis, ce-n suflet mai trăiește.
Privesc spre cer, e tot ce pot să fac
E locul unde dorul te poartă solitar
Departe de gândul fără leac
Ce caută dulceața-ți roșie în pahar...
Și-l umplu cu versuri scrise profund
În tăcerea de ceară ce arde mocnit
Cuvintele se aprind mai mult ca oricând
Intr-un alt poem al nopților fără sfârșit.
Te scriu și azi când mai aprig când mai domol
Din amintiri... dintr-o poveste
Te-aș fi strigat dar glasul îmi e gol
Ca un foșnet de toamnă... ce nu mai este.
Te am printre rânduri fără cusur
Deși mi-ești visul zdrențuit de stele,
Din dor...speranța dă să prindă mugur
Că-ntr-o zi la un vin vom mai sta, cu plăcere.
Ochilor tăi...
Imi amintesc cum ochii tăi m-au fermecat
Încă mă țin captivă intr-un vis necurmat
I-am iubit cum isi iubesc stelele cerul
Cum vinul își iubește paharul...
Mi-amintesc de ochii tăi ca un cântec tăcut
Cum mi-au furat sufletul și m-au pierdut
Azi în ei văd totul și totuși nimic
Ești prea departe, nu pot să te strig...
Mi-au rămas dorul ce arde, speranța ce doare
Un drum nesfârșit, o chemare
Al vieții mele, vis fugar
Norul ce umbrește al inimii hotar...
Nu pot sa-i mai văd, oricât aș spera
Rămân un secret, o dulce durere a mea
Și-n taina nopții, sub cerul cu stele mii
Ii port in suflet, ca pe-al meu destin...
Am incercat să-i uit, dar dorul m-a frânt
Ca rănile ce în noapte mereu se strâng,
Încerc, dar nu e vina mea
Că ochii mei doar pe-ai tăi ii visa.
Mozaic de gânduri
Stau pe gânduri şi privesc picăturile cum se lipesc de geam.
Aș ieși un pic în ploaie, poate mă spăl de gânduri și tristețe...
Natura plânge și parcã mă-ncearcă și sufletul meu
Dar e doar o stare.....Şi-aşa, ca și ploaia, va trecel!!!
Mă întreb cum oare-ar fi!?... pentru o clipă de-ai reveni?...
Probabil ochii obosiți, nici n-ar clipi....
Dar sufletul cum oare totul ar gestiona
Cu-atâta dor ce-a strâns în urma ta?...
Tăcerea m-a făcut să înțeleg că nu e vina ta
Tu ai fost cum ai fost... așa ai fost mereu...
Din noi doi... doar eu am fost problema
Te vedeam special, îmi erai drag... știu!... sună a clișeu...
Te-am iubit... chiar de niciodată nu ai fi vrut să știi asta,
Pentru că nu-ți puteai asuma responsabilitatea iubirii mele...
Deși nu de multe ori știai!... când erai aproape și prea aproape,
Cum inima bătea fioros de tare când eram în aceeași încăpere...
Te-am iubit...chiar si-atunci când timpul ne-a devenit dușman
Și distanța dintre noi și-a pierdut pașii, in nemăsurate tăceri...
Te-am iubit... deși doar m-ai învățat cum oamenii te-aruncă
Când din senin au valori morale... și te lovești de ei ca de-o stâncă...
Și-am strâns doar deziluzii și dezamăgiri
C-am avut așteptări prea mari de la tine
De dor, doar eu știu, cât am sperat că-ntr-un târziu,
O minune ai face, și-ai încerca durerea despărțirii s-o ții departe de mine...
Tot ce a mai rămas
M-am îndrăgostit atât de naiv
Cu un suflet adolescentin
De un bărbat
Ce taina vinului mi-a arătat...
Cu fiecare zi ce ne trecea
În mine dragostea creștea
Vinul era firul roșu
Ce ne lega întru totul...
Și după fiece îmbrățișare
Venea promisiunea alteia
Dar la final am rămas cu dor
Neimbrățișată... cu paharul gol.
Azi doar imi plang amintirea
Scriind pe foi despărțirea
E tot ce mi-a rămas de la tine
Un pahar plin... de poezie...
Am să te chem in vis
Am sa te chem in vis, să scriem o poveste
Cu șoapte de iubire si tot ce-i mai frumos,
Frânturi furate din lumini celeste
Umbrite de fantasme ce-au mai fost.
Și când povestea va avea al ei sfârșit
Ne vom retrage fiecare la răscruce
Purtând în suflet amintiri ce au trecut,
Amestecate și iubite toate le vom duce...
Am să te chem in vis, să-nchidem o poveste
Într-o-mbrățișare caldă s-o scăldăm
Luna plină să ne zâmbească prin ferestre
Cu stropi de fericire să ne îmbătăm.
În recele nopții
Noaptea cu al ei aspu si rece oftat
Îmi aduce in gând bărbatul de altă dat'
Raza ce îmi încălzește sufletul trist
Deși și azi, vei rămâne o iluzie la răsărit..
Luna mi-e plină...stelele sclipesc a rece
Simt cum dorul ar vrea să mă înece
Dar vântul în taină îmi șoptește
C-ai fost doar un vis, ce-n suflet mai trăiește.
Privesc spre cer, e tot ce pot să fac
E locul unde dorul te poartă solitar
Departe de gândul fără leac
Ce caută dulceața-ți roșie în pahar...
Și-l umplu cu versuri scrise profund
În tăcerea de ceară ce arde mocnit
Cuvintele se aprind mai mult ca oricând
Intr-un alt poem al nopților fără sfârșit.
Te scriu și azi când mai aprig când mai domol
Din amintiri... dintr-o poveste
Te-aș fi strigat dar glasul îmi e gol
Ca un foșnet de toamnă... ce nu mai este.
Te am printre rânduri fără cusur
Deși mi-ești visul zdrențuit de stele,
Din dor...speranța dă să prindă mugur
Că-ntr-o zi la un vin vom mai sta, cu plăcere.
Ochilor tăi...
Imi amintesc cum ochii tăi m-au fermecat
Încă mă țin captivă intr-un vis necurmat
I-am iubit cum isi iubesc stelele cerul
Cum vinul își iubește paharul...
Mi-amintesc de ochii tăi ca un cântec tăcut
Cum mi-au furat sufletul și m-au pierdut
Azi în ei văd totul și totuși nimic
Ești prea departe, nu pot să te strig...
Mi-au rămas dorul ce arde, speranța ce doare
Un drum nesfârșit, o chemare
Al vieții mele, vis fugar
Norul ce umbrește al inimii hotar...
Nu pot sa-i mai văd, oricât aș spera
Rămân un secret, o dulce durere a mea
Și-n taina nopții, sub cerul cu stele mii
Ii port in suflet, ca pe-al meu destin...
Am incercat să-i uit, dar dorul m-a frânt
Ca rănile ce în noapte mereu se strâng,
Încerc, dar nu e vina mea
Că ochii mei doar pe-ai tăi ii visa.