Mă duc în 🔥

Mi-e sete de tăcerea ce-ți tremură pe buze,

De taina ce tresaltă în trupul tău aprins,

În tine curg izvoare iar ochii-ţi sunt ecluze,

Ce-opresc păcate mute cu lacrimi de nestins.

În ochii tăi de jar sclipesc chemări divine,

Și-n irisul adânc se frâng lumi de mister,

Se naște nemurirea din visurile-ți pline,

Iar eu mă pierd în tine ca nourii prin cer.

Pe buzele-ți de foc se-așterne rugăciunea,

Un cântec fără glas ce suie către zări,

Și-n mângâierea ta își pleacă fruntea luna,

Topind în al meu sânge eterne depărtări.

În palma ta, furtuna, se stinge în lumină,

Și focuri ancestrale îmi ard tăcut în piept,

Tu ești o rugă moartă, dar dulce și divină,

Un dor ce-l port pe buze, și taina ce-o aștept.

Din glasul tău răsare o toamnă-ntreagă-n mine,

Cu frunze de-ntuneric ce cad încet pe trup,

Și-n tine se adună păcate și destine,

În care se revoltă, același pătimaș sărut.

Un cer ce-și pierde norii mi-e sufletul de-acum,

Pe care-l mistui lin, ca jarul într-un vânt,

Tu ești ispita veche ce-mi arde orice drum,

Și-aș vrea să fiu o clipă din timpul tău mărunt.

Dar sunt un fir de iarbă uitat într-o pădure,

Ce-și scrie-n umbra lunii un ultim jurământ,

Că te-oi iubi o viață... iar inima să-ndure,

Tot focul tău, iubito, până voi fi mormânt.

Doar inimile știu mai bine

Doar inimile știu mai bine

Cine iubește pe cine,

Cine tresaltă în tăcere

Și cine plânge în cădere.

Doar ele simt când dorul doare,

Când visul piere în uitare,

Când arde focul stins demult,

Când glasuri mute spun mai mult.

Doar inimile, fără teamă,

Se-ntorc la ceea ce le cheamă,

Chiar dacă timpul le desparte,

Iubirea le unește-n moarte.

Doar inimile știu mai bine

Cine rămâne în suspine,

Cine, deși se pierde-n zbor,

Trăiește-n celălalt… și mor.

O dâră ca de sânge

Ni-i soarta-n astă lume,

C-un prădător feroce,

Adulmecând pe urme.

Dar care nu dispune

De colţi şi nici de gheare,

Ci-şi urmăreşte prada

Cu coasa la spinare.

Hai să fugim iubito!

Ca să scăpăm cu zile,

Să ne-ndreptăm degrabă

Spre munţii de iubire.

Şi-odată ajunşi acolo,

Mutându-ne de tot,

Să cultivăm iubire,

Al morţii antidot.

Când spun amor , eu  spun  iubire ,

Când  spun  iubire , spun  amor ,

Și-n  fericita  potrivire 

Găsesc  mereu , același  dor  ..

Când spun iubire , spun  dorință  ,

Iar când  dorință spun , mi-e  dor 

De  minunata  consecință 

A  unei  clipe  de  amor  . 

Când spun  acestea , ca  un cântec 

Răsună  glasul  meu , ușor  ,

Vibrând  în  suflet  și  în  pântec 

Romanța  dulcelui  amor  ..

Atunci , sărut  a  pozei  gură  ,

Și-n  fericirea  cea  de  vis 

Renaște-o  clipă  din  natură ,

Duetul  nostru  interzis  ..  

Stefan Kaurek

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Ég hef aldrei verið eins heppin og aldrei áður á ævinni,

því í fyrsta skipti sem þú brosir til baka.

Ég trúi ekki á drauma, sama hversu mikið ég reyni

En ég vona að ég sjái þig einn daginn

við fjólubláa sólarupprásina, þegar við hittumst aftur,

sömu leið verður farin.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Ég hef aldrei verið eins heppin og aldrei áður á ævinni,

því í fyrsta skipti sem þú brosir til baka.

Ég trúi ekki á drauma, sama hversu mikið ég reyni

En ég vona að ég sjái þig einn daginn

við fjólubláa sólarupprásina, þegar við hittumst aftur,

sömu leið verður farin.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Ég hef aldrei verið eins heppin og aldrei áður á ævinni,

því í fyrsta skipti sem þú brosir til baka.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Draumurinn tekur enda, sólin sökk í sjóinn

og þegar ég vaknaði fann ég þig ekki lengur.

Mă uit pe fereastră

Sperând c-ai să vii.

Și floarea din glastră

Cu noi vrea să fii.

M-aș duce de-acasă,

M-aș duce-n pustii,

Căci toate din casă

Tânjesc ca să vii.

Privesc pe fereastră

Sfârșitul de an

Și floarea din glastră

Privește în van.

Când toate din casă

Tânjesc ca să vii

M-aș duce de-acasă

M-aș duce-n pustii!

Scumpei mele soții Valeria, 30 Decembrie 2022, ora 05:30

Buburuza cea micuță

Are fustiță drăguță,

Un maiou cu bulinele...

Ochelari cu două stele.

Uite că sosește vara,

A plecat și primăvara,

La bunica v-om pleca,

Cireșele v-om mânca...

Că și ele au bulinele,

Înăuntru sâmburele,

Fix ca bulinele mele,

Dar mai vreau și căpșunele...

(A.Țurcanu

Dacă aș muri și m-ar cerceta savanții,

ar descoperi un ocean de iubire în mine...

în fiecare celulă — dorințe pasionale,

născute din lipsa unui răspuns.

Dacă aș fi murit,

m-ar fi îngropat sub o salcie pletoasă,

ce plânge cu lacrimi amare,

în țara plopilor,

în acea lume fără speranță...

Pământul ar simți tristețea mea

și rădăcinile ar învăța să sufere.

Florile s-ar închide în tăcere,

iar vântul m-ar striga pe nume

cu glasul tău — pierdut...

Ar fi o moarte fără sfârșit,

căci dorul nu moare cu trupul 

el se prelinge în neant

și arde tăcut în umbrele tărzii

ale unei iubiri neîmpărtășite.

A.Turcanu

@reper

Pe suflet e foarte trist...

Sufletul nu observă...

Ce pierdem speriind la ziua de mâine...

Se știe că nu ne este dat să fim împreună,

Dar totuși, din nou te vreau...

Scuze că nu am avut grijă,

Iartă-mă pentru toate, scumpul meu,

Eu știu, mă urăști pentru ce am făcut,

Da, știu...

Nu suntem compatibili...

De aceea nu putem fi împreună.

Nici nu te-ai gândit că mă voi frige de iubire...

Câte ori noi

Am încercat din nou să o luăm de la capăt?

De câte ori ne-am certat și am fugit de probleme...

Între noi e o depărtare tot mai mare...

Cuvintele sunt în plus...

Eu vreau să afirm doar un lucru:

„Te iubesc” — asta a spus tot...

E o umbra? 

Un miraj?!

Un ecou

 Sau un viraj?

Temniță

Sau libertate?

Fericire

Sau păcate?

Umbra-n suflet,  

Sau e casă ?

Rană... sau 

Momeala-n plasă

E și miere 

Și durere,

E și chin 

Dar si plăcere 

E și soare ,

E și bezna ,

E și rana mea 

Pe gleznă ...

Eu un gând 

La răsărit ,

Dar și omul 

Cel iubit ....

Aveam doar 16 ani...

Aveam doar 16 ani,

Când începusem să iubesc.

Și nu știam ce va urma

Și cât aveam să pătimesc...

Visam mereu acel băiat,

Nu prea înalt, cu ochi căprui,

Un farmec ce nu-l vedeam,

În ochii nimănui...

Îl iubeam fierbinte și frumos,

Cum n-am iubit vreodată,

Nu știam că va urma

Să fiu ades trădată.

Îl iubeam atât de mult

Că nu vedeam nimic,

Chiar de plângeam în noapte

Și înghețam de frig...

Îl iubeam atât de mult

Că mă rugam la îngeri

Să-i șoptească că mi-e dor,

Și suportam înfrângeri.

Așa a durat, ani la rând...

Până ce m-am răcit.

Azi mă simt de parcă

Nicicând nu l-am iubit...

Cândva iubind fără hotar,

Și mii de vise ce-am avut,

Mi-au devenit coșmar...

Amintiri ce am avut

Vor rămâne pagini scrise,

Care cândva erau

Cele mai dorite vise...

Cândva un înger de fetiță

Cu ochii ca și marea,

A simțit pe pielea ei

Ce amară e trădarea...

Azi nu mai am nici vise,

Și nici pagini scrise,

De el nu am povestit

Chiar dacă l-am iubit.

Azi totul e diferit,

Nu vreau să mai iubesc,

Destul am suferit,

Și într-un final mă bucur...

Că totul s-a sfârșit...

Doar ura mă poate debarasa de iubirea ta,

Fă-mă să te urăsc, să te uit în tăcere,

Să cred că omul care credeam că m-a iubit vreodată

E doar o umbră pierdută, un vis ce se risipeste-n vânt.

Fă-mă să înțeleg că tu nu ai fost decât o fantezie,

Un vis ce se topește în zorii unei dimineți reci,

Un dor ce nu se stinge, o poveste ce se rupe-n mii de cioburi,

Dar inima mea, rănită, refuză să te lase să dispari din sângele meu.

Inima mea strigă, în tăcerea nopții adânci,

Te caută, te cheamă, cu fiecare bătaie ce se frânge,

Oprește-te... oprește-te să fiu prinsă în durerea asta,

Fa-mă să te urăsc, ca să nu mai simt cum iubirea mă doboară.

Fiindcă mă doare să te iubesc,

Mă doare ca un dor nesfârșit ce frânge fiecare fibre,

Dar niciodată nu te voi uita cu adevărat,

Căci tu vei trăi mereu, într-o durere ce nu se stinge, dîn inima mea.