Mereu e primăvară

Ce-mi pasă că trec clipe

Şi că nu se opresc,

Atâta timp cât numai

La tine mă gândesc!

Ce-mi pasă că trec zile

Şi că-s tot mai puţine,

Atâta timp cât iarăşi

Îmi este dor de tine!

Şi ce dacă trec anii

Şi nu se-ntorc din drum,

Atâta timp cât încă

Te mai iubesc şi-acum!

O pasăre de pradă e iubirea,

Ce de pe creasta inimilor noastre,

Se avântă ca să prindă mântuirea,

Cu al său clonţ şi ghearele-i măiastre.

Cu văzul ascuţit ca o săgeată

Şi auzul fin ce foşnetul surprinde,

Flămândă către pradă se îndreaptă

Prin nesfârşita noapte, şi o prinde.

Cu mare poftă rupe atunci din ea

Şi după ce îşi simte guşa plină,

Adoarme pe o ramură sub stea,

Până în zori cu veşnică lumină.

Iubito, tu eşti bio,

Tu chiar eşti, nu te faci,

Ai ochi ca două mure

Şi-n loc de buze fragi.

Obrajii tăi cei roşii,

Sunt fără doar şi poate,

Ca două coşuleţe

Cu mere bine coapte.

Şi umeri-ţi cu pieptul

Şi gâtu'-mpodobit,

Arată ca salcâmul

Ce tocmai a-nflorit.

Un nufăr alb şi gingaş

Este al tău mijloc,

Ai glezne delicate

Ca florile de soc.

Iubito, tu eşti bio,

Chiar eşti, nu te prefaci,

Iar eu iubesc natura,

Deci te iubesc şi-mi placi!

Nu stelele aprinse

Pe boltă, mă uimesc,

Ci ochii tăi albaştri,

Atunci când mă privesc.

Nu mă uimesc nici Câinii,

Nici cele două Urse,

Ci gura ta cea dulce

Şi ale tale buze.

Nici ale lunii raze,

Din nori când se ivesc,

Ci nopţile cu tine

Alături, mă uimesc.

Cum aş putea eu crede,

Că printr-o întâmplare,

A luat praful de stele,

Umana înfăţişare.

Că ochi ce inimi fură,

Nu sunt decât hazard,

La fel ca buze care

Tot ce sărută ard.

Că părul mătăsos

Cu firul său cel fin,

A apărut din pulberi,

Aşa ca din senin.

Cum aş putea eu oare,

Să cred că doar noroc,

A fost atunci când lutul

A devenit mijloc.

Şi sânul alb şi dulce,

Ce naşte dulci dorinţi,

Şi mâinile ce oferă

Îmbrăţişări fierbinţi.

Că din ţărână stearpă,

Cumva s-a nimerit

Să iasă inimi frânte

De dor neostoit.

Cum aş putea eu crede,

Că al dragostei fior,

S-a-nfiripat în inimi,

Cu totu'-ntâmplător.

Că dragostea curată,

Ce-i mai presus de fire,

Întâmplător se naşte

Din praf fără simţire.

Cum aş putea eu oare,

Să cred că e firesc,

Din întâmplare lutul

Să spună te iubesc.

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,

Pentru că ai pictat

Lângă Adam pe Eva

Cu părul lung buclat.

Cu ochi fermecători

Şi gene languroase,

Sprâncene arcuite

Şi buze mătăsoase.

Cu gâtul graţios

Şi sân seducător,

Cu mijloc de clepsidră

Şi cel mai fin picior.

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,

Pentru că ai pictat

Lângă Adam, femeia,

Un înger întrupat!

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,

Îţi mulţumesc frumos,

Că în tabloul vieţii

Ai dat şi o tuşă roz!

Mă uit pe geam, privesc ușor

Și văd cum cerne din cer domol

Mulți fugișori de nea 

Ce frumos e, ai vedea.

Cum se-aștern încet, curat,

Făcând așternut minunat,

De un alb imaculat,

Strălucind neîncetat.

Gândul meu însă la tine zboară,

Prințesă, mica mea comoară,

Că ești atât de frumoasă

Printre fugișorii de nea

Așternuți pe coastă.

Ești minunată, te iubesc,

Micul meu chip îngeresc,

Bună dimineața îți spun,

Că te iubesc ca un nebun.

I was searching the late realm,
Laddering the core bookcase,
Opening every script and psalm.
Vehement emotions for collapse,

Each drop of blood surveying for
Your precious bittersweet kisses,
Odyssey adventures to my endeavor,
Uplifting me to your happy promises.

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"

    Te-aş ruga, să nu mai plângi,
    Căci îi vremea să te culci,
    În vise Toamna să o strângi,
    În boabele de struguri dulci...
    
    Priveşte frunzele cu ochi mijiţi,
    Cum se cutreieră în cale,
    Cum stau bostanii de pitiţi,
    În lojele de cucuruz din vale...
    
    Priveşte soarele-n amurg,
    Cum poleiază-ntreaga zare,
    La umbrele prelungi ce curg,
    Ca zdrenţele pontonului în mare...
    
    Ascultă cum răsare luna...
    Nu-i adiere-n liniştea deplină...
    Pe cer fără ecou stă scris-o stea,
    Ce se cutremură-n surdină...

Unde sunt ochi-aceia blânzi fără de nori

Sufletul bun, focul aprins, lumina caldă

Unde e inima pictată în culori

Au dispărut, toate s-au dus plecate-n grabă

Unde sunt eu?, unde esti tu?, ce sa-ntâmplat?

Unde-am ajuns?, unde-am greșit?, ce mai contează?

Mă plimbă dorul printr-e nori neîncetat

Vorbim puțin și tot mai rar, tăceri mă ceartă

Unde mai pot să te zăresc zâmbind din nou

Când te-ai ascuns, unde-ai pitit inima caldă

Unde sunt brațele să-nchidă-n ele dor

Topind toți demonii, ferid suflet să ardă

Unde sun stelele când noaptea-mi dă fiori

Cu ochi-nchiși una plutind în vis se-arată

Mă luminează suflet tandru până-n zori

Când mă trezesc vreau să adorm, poate mă iartă

Unde-am săpat să-ngrop iubirea cresc doar flori

S-au înecat de-atâta lacrimi curse-n șoaptă

Le-am întrebat de știu cărarea către doi

Și mi-au răspuns: „unde ai inima plecată”

Unde te-ai dus tu sufletul trist atins de dor

Din amintire te hrănești nutrind speranță

Unde e îngerul  ce-antins aripi de zbor

Unde-am ajuns, ce m-a răpus, unde mă poartă

Zilnic îți scriam,

cu dor și teamă,

dar tu tăceai,

ca o rană.

Te făceai că n-ai

nici glas, nici minte,

iar eu vorbeam

doar cu cuvinte.

Îți trimiteam

inimi, nu fraze,

dar le lăsai

să ardă-n raze.

Un semn așteptam —

măcar un punct,

dar tu tăceai

ca un drum frânt.

Acum e gol,

nici nu mai doare.

Când nu primești,

iubirea moare.

In suflet eu te port iubito

Ești fericirea din castel

Ești roua de pe frunze toamna

Ești albul iarna sus in tei.

Zimbetul tău m-ambată iară 

Inebunesc privind la el

Și fără să clipesc m-apropii

Că sa ador mirosul tău.

Ești pentru mine o comoară 

O nestemată dulce vie

Din cer tu ai venit la mine

Eu te iubesc la nebunie.