Jertfa

Dragostea este nebuna desculță

Cu parul lung despletit!

Vorbește noaptea cu stelele și luna,

Nu-i cea despre care poeții spun minciuna făr' de sfârșit!

Dragostea este femeia aceea

Ce-o dorești cum o vezi!

Nemaiștind cine ești,

Gură cască rămas ca un prost...

Așteptând vorbele ce se plimbă într-una,

Ce-ți sosesc la urechi

Și te gâdilă cu dulceața minciunii făr' de rost,

Căci nebuna în năvod ca pe-un pește te-a prins!

Are infinite povești de iubire

Pentru tine-s scornite pe loc...

Dragostea este maestră în toate!

Insolite-s basmele ei

Par dictate de-un drac..

Cine-i știe taina ascunsă,

Poate-i zeița Hera ori Venus

Iar ziua doarme-n cerdac!

Himera aceasta

Are o soră mai mică se pare

Amor i se spune de lume...

Vrăjește doar inimile tandre și bune!

Le ia tot ce poate și fuge!

Amorezii toți o doresc nebunește!

E-atât de frumoasă se pare,

Spun flăcăii ce se țin după ea!

Fericit ești de-o vezi doar o clipă...

Alții spun că-i vrăjită de Soare,

Sau sosită din Cer de pe-o Stea,

Ori că-i Demetra și-atât!

Doar Zeus le știe povestea

De cumva Afrodita-i acolo și ea...

Ferește cursa ce-ți iese în cale

De vrei să nu mori de iubirea cea rece,

Ce pleacă din povestea rostită de Amor și Dragostea ta ce nu trece deloc!

(3/4 martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Iubita mea,

Să știe lumea-ntreagă,

De-a mea iubire pentru tine,

Iar pentru cei ce-ntreabă cu rost,

Sau mai degrabă fără rost,prostește,

Cine-i nebunul care își declară nebună a sa iubire,

Ori nu cumva iubirea este bună

Iar el este pierdut cu firea?

Iubita mea,ieri te-am ținut de mână,

Și m-am simțit plutind pe Lună,

Nu-i Luna astrul celor ce se declară îndrăgostiți?

Ba da,dar noi suntem cu mult mai diferiți,

Tu ești regina nopții ce trece liniștită

Pe la Unirii,piața bine cunoscută,

Iar eu rătăcitorul Cavaler îndrăgostit,

Știi bine că ți-am povestit!

(25 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Cad frunzele galbene,trec clipele...

Copacii-și plâng nostalgic copiii când pleacă,

Ce mor să renască..

Și-așteaptă ca iarna să treacă!

Speranța nu moare ușor...

Iar noi stăm departe visând,

Visarea e gratis vinu-i mai scump,

Și totuși iubirea nu pleacă curând!

Romanța aceasta-i chiar toamna frumoasa!

Privește-o mereu,privește-o dimineața..

Căci toamna zâmbește și cântă-n apus,

Concertul de toamnă nu-i trist cum s-a spus,

Doar dragostea noastră are aceleași culori,

Iubirea nu-i anotimp muribund,

Tristețea ascunde-un fior,

Căci toamna-i romanță de vrei, Sau mai degrabă un cântec de amor!

(3 noiembrie 2022 Horia Stănicel)

Nu voi lăsa să treacă ziua

Fără să-ți scriu ceva de-amor,

Știind că toate-s muritoare

Și-n zbor dispar ca într-un vis..

E trist ce spun,dar asta-i lumea

Se schimbă zi de zi câte un pic,

Doar dragostea mea ce ți-o port iubito,

Nu știe a muri deloc...!

Dar eu mă-ntreb neștiind raspunsul

Mă vei iubi vreodată?

Vei putea?

Sau poate eu însumi sunt iubirea

Ce-o așteptai demult printre suspine?

Ți-o spun acum știind că tu ești totul pentru mine,

Un biet defunct ce-i încă viu...

Căci viața pleacă de la tine

Iubirea fiind în glasul tău!

Am mii de versuri pentru tine

Toate se nasc din ochii tăi..

Nu voi lăsa ziua să scape,

Nici inima să nu-ți grăiască

Ceva ce numai ea poate să spună

Chiar dacă tu nu poți acum

Să mă iubești cum eu aș vrea!

(1 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Doar lângă tine iubita mea,

Îți spun acum și tu știi bine adevărul,

Căci vorbele rostite în cuvinte scrise,

Nu-s goale chiar dacă locuiesc în neputința lor,

Oricât e vara asta de fierbinte,

Eu doar când stau în brațe prins la tine,

Tu fiind cuprinsă în îmbrățișarea mea,

Simt fericirea ce lumea-ntreagă căutând o vrea,

Dar negăsind-o plânge și suspină,

Și moare tristă în singurătatea sa!

Tu ești chiar însăși fericirea pentru mine,

Acum, în clipa verii ăsteia fierbinte,

Crezând naiv într-un amor nemuritor, 

Doar lângă tine frumoasa mea,

Îți spun acum și tu știi bine adevărul,

Căci vorbele rostite în cuvinte scrise,

Nu-s goale chiar dacă viețuiesc în neputința lor!

(24 iunie 2024 Vasilica dragostea mea) 

Ce-i dragostea de nu furtună aurie,

Cu nori și valuri ce se-ncruntă tragic,

Ce face ca în teatru zgomotos spectacol,

Ce-aduce vise colorate zilnic,

Inegalabile trăiri,săruturi și amorul,

Dar poate scufunda corăbiile toate,

Sau poate răsturna ambițioase planuri,

Voi cei naivi aflați acum acestea toate!

Oh... blestemată ești tu dragoste când pleci si lași doar dorul!

(16 februarie-4 aprilie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Sunt mii de ochi cuprinși de lumi pierdute
Încet, iar uneori grăbit se stinge viața unui om
Si totul pare că se scurge într-o mare de noroi.
Căci ea e lumea ce mă plânge
De nopți întregi în zorii zilei.
Căci sufletul s-a trecut în nori, morman.
Si totul pare că rămîne în amintiri,
Doar urma-i plânge într-un dans.

Ma mai aștepți?Așa ca mine 

La răscrucea cea din sus 

Timpul trece ,nu mai vine 

Mai sunt povești ce nu ți am spus 

Mă mai vizezi? În negre nopți 

Când abunzi în taină taina

 Mai poți Din minte ca să mă scoți?

Te mai gândești la mine ?la noi 

Cine știe ce socoți 

Suntem unu? suntem doi?

Doar la mână mă mai porți

Vreau, sa ma despart tine

Eu nu mai suport iubirea

Vreau, ca si in toate ziua

Nu mai vreau acelasi nume.

Sa alerg ca si in noapte 

Cum se misca alinarea

Sa nu vada disperarea

Lasa-mi inima in soapte.

Nu mai vreau aceiasi clipa

Sa o simt in disperare

Ca minciunile amare 

Usa este tot mai mica

De pe-un pervaz mai prăfuit 

Înflorise arțarul argintit 

Uimit, deschid a mea fereastră 

Și văd o pasăre măiastră 

Sclipind de aur și de viață 

Îmi zice ea a ei povață:

''Tânăr bătrân uitat de lume 

Caută de vezi un nume 

Ce conține perechea opusă ție 

Căci vii scris să vă întâlniți 

Și poate, chiar să vă iubiți ''

Eu m-am râs zâmbind ironic 

Și am închis fereastra melancolic 

Pasărea s-a supărat 

Dar de-atunci n-a mai plecat

Plictisit de-a ei așteptare 

M-am dus tiptil la culcare 

Așezat pe un sarcofag 

Din plastic sau din lemn de fag 

Pornesc micul calculator 

Care, abil ca un orator 

Începe visul digital 

Sclipind ca un pixel ireal

Uite apare un videoclip 

Și dispare un microcip 

Iar din chat, toți strigă în cor 

''Ce-i iubirea?Nebunie 

Ce-o urmăresc numai o mie 

Noi ,ai somnului înțelepți 

Stăm lipiți ca doi bureți 

Veșnic enervați 

Dar foarte bine informați!''

''Ce gloată amară de ratați ''

Răspunde un gând în sinea mea 

Și mă afundă mai adânc în vis 

Fără să-mi ceară vreun permis!

Trece ziua, trece noaptea 

Apar programe, dispare-o lume 

Un nou serial capătă renume 

Dar eu , tot rămân legat 

De-al meu scaun uzat 

Pe cap încep să mi se țeasă

Mărăcinișuri de păianjen 

Ce se întind în ritmu de tren

Pielea mi se face scrum 

Iar inima nu face nici bum!

A încetat să bată sărăcuța...

A luat-o moartea cu căruța 

S-a dus și mintea mea departe 

În lumea-n care toți au parte 

De un cod și vieți banale 

Și-o varietate de canale

Brusc, mă trezește o lumină 

Ce pare a veni dintr-o mină 

Uimit, privesc încet în jur 

Și m-am crezut nebun,vă jur!

În fața mea comod ședea 

Un uriaș cu solzi de nea 

Ochii roșii precum focul 

Capul lung, cât mi-e norocul 

Clipesc uimit și încerc să uit 

Că seamănă cu-n șarpe 

Apoi,în oglindă când mă uit 

Urlu de în gât mă rupe 

Pielea în loc mi s-a lipit 

Iar mintea-mi a ciripit 

Veselă nevoie mare 

Îmi bate inima mai tare

Iarăși viu,întreb pe șarpe:

''Cine ești, de ce m-ai salvat?

Pe mine, un om dezaxat?''

''N-ai să crezi d-ați sunt aproape 

Rudă mai veche și mai mare

Cum îmi mai zice orișicare

Platon cu viclenie mă numea 

Demiurgul ,cel ce-o copiat pe Ea 

''Deci ești...''

''Zmeură de pești ''

Mă întrerupse Demiurgul 

''Da,eu sunt Arhitectul 

Ce a creat un vis din procesoare 

Unde eu țin sufletele prizoniere

Dar, știi, uneori mă plictisesc 

Să văd cum suflete amețesc 

În lene adâncă și falsitate 

Copleșite-n nedreptate 

Deci uneori mai scot pe cei ca tine 

Căci vouă Cel de Sus v-a scris 

Să porniți pe drum neîntins 

În căutare de iubire amară 

Ghidați de pasărea măiastră 

Acum, eu plec în mări și peste țări 

Iar tu, să nu uiți de-a inimii chemări!

Zicând aceste stranii vorbe

Se învârte de 3 ori în cerc 

Și dispare într-un semicerc

Confuz,mă întreb nedumerit 

''Și ce să fac în acest moment 

 Liber, la mijloc de apartament?''

Atunci speranța mi-a venit 

''Pasărea măiastră, știe ea 

 Unde să merg și cum să dreg 

 Deschid fereastra ,nu-nțeleg

 De ce-i ea neagră ca un neg?

''Ah,m-ai ignorat un an întreg!

Parazitule, crezi tu oare 

Că noi, păsări călătoare 

Nu avem altceva de făcut 

Decât la pervazu-ți de stătut?

''Îmi cer iertare de-asteptare

Dar chiar încep să caut iubire''

''Bine, fie voia ta,

Un pic te voi ajuta 

Du-te mergi în lumea largă 

Tot ce poți, vezi de-ncearcă

Iar ca sfat ți-l dau pe acesta 

Nu tot ce strălucește e aur ''

Zicând acestea,ea se ridică 

Și dispăru în a cerului azur

Oftând, pe-o ușă scundă ies 

Știind că nu prea am de-ales 

În jos mă uit și văd un labirint 

Din scări verzi și balustrade 

Iar mai jos întuneric de ciment 

Unde o lampă chioară arde 

Înfricoșat,pășesc țipând în gând 

Și aud tăcerea de mormânt 

Cobor încet cuprins de frică 

Să mă împiedic de-o pietricică

Ating peretele străvechi 

Și mă lipesc de ziare vechi

Trag un pic ,se dezlipește 

Mai fac un pas orbește 

Și simt cum picură pe păr 

Tencuiala luată în răspăr 

Îngrozit,mă pun pe fugă 

Întind mâinile a rugă 

Și cad,pierzându-mă-n abis

Neguri grele mă-nfășoară 

Izbindu-mă în treapta ușoară

Apoi cad lin parcă-s ucis

Ieșind ușor din lunga scară

Ajung în fața chiorului bec 

''Mda, sunt ca un berbec ''

Zisei ,după ce mă văd

Vânăt la ochi ,julit la nas 

''Nu trebuia să fi pornit hoinar 

 Umblând pe scări făr' felinar ''

Clipesc un pic și o minune!

Îmi strălucește din genune 

Ieșirea din bloc, vopsită baroc 

În trei culori de omenie 

Galben, albastru-rozalie

De-afară soarele pătrunde cu foc

Încurajat, urmez raza-i de toamnă 

Strada, legendar stradă !

Mă primește ca pe-o ladă

Colo sus în mult noroi 

Se ascunde aprig un moroi 

Drept în față un râu de oameni

Ocolește lungi băltoci 

Pitindu-se prin trotuare 

Sau într-o floare de cicoare

Cocoțați pe doi uluci 

Tot se ceartă 4 cuci

În mijloc, precum o regină 

Tronează o falnică uzină 

Ruginită,sânge-i curge 

Din perete și din sobe 

Iar de afară vântul muge

Muge turbat de boli amare 

Lovind eratic în pereți 

Rupând ramuri de puieți 

Jos,pierdut se uită 

Adolescenți turbați,uitați 

Ce strâng cu scrâșnet de oțel 

Țevi lungi, fragede din fier 

Toți se adună în angoasă 

Urlând cu glas acuzator 

Blestemând pe lume și pe viață

Închinând un templu fără față -

Damei cu coasa 

Iar din cer pe ei veghează 

Soarele palid, precum omul

Răpus de vălul neființei

Urmărind pe toți precaut 

În râul uman un loc îmi caut 

Și mă amestec la un loc 

Cu toți cei fără noroc 

Cu birjari și mici țărani 

Funcționari și năzdrăvani

Când fac stânga împrejur 

Văd că am numai în jur 

Un alt, lung labirint!

Oriunde mă întorc 

Apar rânduri de bloc 

Umbrind cu bolta lor uriașă 

Cerul acoperit de-o planșă 

După perdele încet se-ascund 

Figuri gălbui de grei scheleți

Lângă ele atârnă în gol 

Zeci de balcoane în vârfuri rupte

Încovoiate precum fețele triste 

Brăzdate în lemn de lacrimile ploii 

Urmăresc încet a străzii agonie 

De la parter la părăsita farmacie 

Toate își întind plăcuța de metal 

Asemeni unor mâini ridate 

Ce nu pot fi-n pământ redate

Drumul lung numai băltoci 

Se scurge în valuri sure

Ce-și cântă doine mute

În ritmul metalic al mașinii 

Pierdu-te în necuprinsul cărămizii 

Unui bloc mai post industrial 

Pășesc în apă, afundat ca în troiene 

Pierdut în mulțime grea de plumb 

Mă întreb, cum e cu putință 

Să nu pot urla a neputință?!

Într-un oraș din ținte și morminte 

Unde-i iubirea ce-o tot caut?

Un alt parter lipsit de fler …

Urmat de-o neagră farmacie

Și o albă bancă lucie…

Plictisit, mă opresc în loc 

Și încerc, mai mult în joc 

Doar în față să mă holbez

Iar în față se ridică 

O mare casă luminoasă 

În curcubeu vopsită 

Părea un rai ce viu străluce

Cu a sale becuri zece 

Unite într-un singur nume -

Clubul violetelor alune 

Curios ,mă-ndrept încet 

Spre Clubul celor fără regret 

Deschid o ușă, trec de hol 

Și nimeresc extazul gol 

Asurzit de boxele de plastic 

Orbit de un clarobscur fantastic 

Încerc să ies înapoi afară 

Dar zeci de mâini și corpuri amestecate 

Pe mine cu ele mă luară 

Ca înecat tot dau să ies la suprafață 

Însă vârtejul mă ia tot mai adânc 

Rupând cu muzica-i mai ascuțită 

Minți și timpane 

Nimeni nu-mi știe, nici de nume 

Nici de prenume 

Și totuși fiecare salută 

Lipindu-se precum o lipitoare 

Sau o altă târâtoare 

Băieți cu părul uns în lac

Și fețele zâmbind un posac 

Zboară rapid ca niște drone 

În același ritm de clone 

După fete mai cochete 

Toate-n blugi de marcă scumpă 

Ținând în mâini o mică cupă 

Toate cu părul negru strâns în coadă

Pomadă fadă în pudră groasă 

De păreau Fantome toate 

Din noianul de arlechini 

Prinși de fantome fără forme 

Se ridică Ea, nemaivăzuta!

Cu gene negre de cristal 

Ochii adânci din noaptea marelui abis

Obraji din flăcări otrăvitoare 

Și părul în șuvițe de cobră 

Ce conturează drăgălaș 

Un căpșor de îngeraș 

Trupul suplu de catifea 

Se îndură ca o lalea 

Țintintindu-mi pașii cu un sărut 

Îmi strigă ea triumfătoare 

Să știi că sunt o vrăjitoare !

Acum vei fi al meu pe veci 

Vei fi un sclav de-al meu nebun 

Căci numai eu știu să te îmbun

Moleșit ,schițez o fugă 

Dar ea Iarăși mă sărută 

Mă las topit de caldu-i senzual 

Și înghit cu nețărmuită plăcere 

Și muzică,și club, și slaba mea durere

Ah, tu demon-îngeraș

Crescut în centru de oraș 

Mai dă-mi să gust din vorba ta 

Și să-ți acopăr fața ta 

Într-o prelungă sărutare 

Sânii tăi mă prind într-o îmbrățișare 

Din care nici tu nu ai scăpare 

Nu pot gândi, nu pot simți 

Tot ce eu știu e numai tu

Și parfumul tău violaceu 

De liliacul și scorțișoare 

Dar tu, tu râzi a nepăsare!

Și înjuri cumplit a mea visare 

Uneori,mă lași să fiu lucid o clipă 

Și-atunci mă întreb, mă întreb, mă întreb 

Nu ești cumva o belladona

Ce omoară după ce înghit

Al tău divin, miros 

Nu știu de când eu stau pe-aicea 

Înlănțuit de pasiune

Dar neajuns nici prizonier

Acum ,eu înțeleg, dar prea târziu!

Tu ești vampir ce suge viața 

Lăsând în urmă un om păpușă 

Cu mintea ascunsă în mica-ți nișă 

Am devenit un căpcăun,

Un monstru ce-ascultă numai de tine 

Cu părul albit,și ochi tulburi 

Stau nemișcat ca o statuie 

Până îmi clipești, zâmbind a șotie

Într-o noapte, în Club apare

Un om bătrân, cu-o cruce mare 

Barba căruntă și ochi senini 

Ce nu mai au la ce râvni

Ascuns într-o lungă sutană

S-apropie de mine și de Ea 

''Frumos mai ești călugărașe

N-ai vrea să-ți dau și ție dragă

Un mic pupic, că nu-i nimic

Să guști din darurile cărnii 

Călugăr,drept se ridică 

Și lovi în chipul Ei odată 

Tunând ca un munte la cutremur:

Adevăr a zis cel ce a scris 

''Creșteți de vă înmulțiți

Și pe toate să le stăpâniți 

Ai crescut asemeni unui păianjen 

Dar vei cădea cu atât mai crâncen 

Strivită-n propria ta plasă ''

Atunci, pământul se cutremură 

Lumina întreagă se întunecă 

Și-o ceață de negreață 

O luă, fierbând într-o spirală 

Ce curse în a amurgului năvală 

Rămas în fața lui,el îmi zâmbește 

''Pe lume sunt un simplu pion 

Slab, ca o cetate făr ' bastion 

Tot ce am de la Dumnezeu primesc

De asta,pe El veșnic îl mulțumesc 

Văd că ți-am fost trimis în cale 

Să te îndrum spre vechea-ți căutare 

Neîncrezător privești

Deci uite a mea alinare 

Știu că vei găsi iubire 

Căci de ea nu ai scăpare ''

''Mulțumesc, dar nu cred c-am putere 

Să trec Iarăși prin durere 

Lasă-mă aici să mor

Sau du-mă în câmpul de mohor 

A trăi e a fugi

După dorințe tot mai mari 

Ce ne orbesc de-un vid lacustru

Ce noi îl numim sufletul nostru ''

''Călător rupt în zbor

 Ești bolnav ,dar boala-ți face bine

Căci te vei scula mai sus, mai tare 

Tot ce-ți cer e vii cu mine 

Și nu uita să crezi în tine 

Știu,e greu să începi a merge drept

După ce ai călcat o viață strâmb 

Dar, mai încearcă, crede Iarăși 

Căci de-acum, nimic nu ai 

De a pierde sau de a câștiga ''

Înviorat ,l-apuc de braț

Și îi zic,aproape sufocat :

''Într-adevăr, sunt liber să sufăr 

Ca să pot scăpa și eu trăind

De repetabila povară 

A golurilori ce mă cuprind ''

Astfel purcesem afară

Unde altădată arară 

Înalți plugari și frumoase domnițe 

Și acum în loc le cresc mici romanițe 

Mă duc unde au ieșit primele oase 

Și au cântat cele trei coase 

A morții, a sorții și a suferinței

Mă duc la falnicii brazi 

Ce-au ospătat nomazi 

Mă duc în adâncile izvoare

Ce n-au cunoscut hotare 

Să beau din nou din roua vieții 

Ce curge la apusul dimineții 

Ajutat de micul stareț

Ajung la mijloc de-un lac mai des 

Unde toate păsările ies 

Mă cufund în apa rece 

Și tristețea îndată-mi trece 

Bat de cinci ori pasul pe loc 

Și simt că am chef să mă joc 

Mă îngrop în iarbă verde

Unde nimeni nu mă vede 

Și privesc pe îndelete 

Cerul de un închis albastru 

Ce se tot întinde aspru 

Stele încinse câte o mie 

Rupte de pe o osie 

Iar în centru e regina 

Cu fața ovală ,e însuși luna 

Regina trimisă a sferelor cerești 

Să farmece pe toate cele pământești 

Treptat, se pierd în infinit 

Și lacul, și pădurea cea de negăsit 

Și luna cu a sale stele 

Și omul cu zece bretele 

Rămâne numai o tăcere 

Dincolo de orice durere 

Rămâne numai eternitatea

Ce ne-a adus libertatea 

Rămâne numai gândul nespus

Ce-n viață pe noi ne-a adus 

De-acolo mă-ntorc mai lin 

În lumea omului divin 

Și apare un Apostol călare 

Și-mi zice cu dragă nepăsare 

Sunt Petru om de drumul mare 

Să nu-ți fie cu supărare 

Dar te întorc în lumea mare 

Atunci, am înțeles

De ce eu totuși am purces

M-am întors în trup degrabă 

Și m-am întors în oraș cu grabă 

La o masă de cafenea 

O văd pe EA--Sofia

Îi zâmbesc cucernic, drăgăstos:

''Aici ai fost, iubirea mea…

Notă explicativă:În greacă Sofia înseamnă înțelepciune

Deși afară-i cald 

Și un soare blând străluce

Lunca-i înverziră 

Și merii înfloriți,

În câmp plugarii ară,

Și în vii se taie vița,

Pe drumul înserări

Mai scârție căruța,

E viață pretutindeni,

Eu nu le pot vedea 

Ascunse-s parcă 

De-o jalnică perdea.

Am râs și am plâns cu tine 

În noaptea înstelată 

Mai plâng și acum 

Să râd nu pot 

O rană în suflet încă port .

Iubirea care ne-a încălzit 

Atât a ars 

S-a preschimbat în scrum 

Un singur pas mai e pe drum .