Iarnă

Ți-aș scrie pe tâmplă, cu cerneală tăcută,
Că te port în gânduri, ca-ntr-o rugă mută.
Că te-am pus pe inimă, loc de icoană,
De când ai zâmbit, și m-a durut toamnă.

Mi-ești dor deși ești, mi-ești drag deși ești,
Cum ești numai tu în toate poveștile mele firești.
Mi-e gândul o horă, și-n mijloc ești tu,
În rochie albă, cu pasul tăcut, dar curat ca un „nu”.

N-am cânt să-ți dau, nici flori n-am în mână,
Dar ți-aș da o viață, legată de-a ta cu sârmă bătrână,
Să nu se desfacă, să nu se-ncovoaie,
Să fim noi doi duminică-ntr-o gară de la țară.

Și dacă n-ai spus „te iubesc” niciodată,
Să nu te grăbești, să nu fii supusă vreodată.
Că eu te iubesc, și-n așteptarea mea caldă,
Te cresc în cuvinte, ca-ntr-o fântână adâncă și dalbă.

Mă credeam muritor ca orice om,
Cu teama-n oase și cu frig în sânge,
Dar când iubirea ta mi-a fost ca un pom,
N-am mai simțit cum viața mea se stinge.

Tu m-ai făcut să uit că pot să mor,
Că trupul ăsta-i trecător și slab,
Mi-ai dat în palme cerul tău din dor
Și m-ai suit pe cel mai înalt prag.

Acum aș merge gol prin ploi de foc,
Aș bea venin și mi-ar fi dulce-n gură,
Aș sta în drum la moarte pe loc
Și i-aș vorbi cu mâna ta pe frunte, caldă și curată.

Căci ce mi-e moartea când tu ești la cap,
Când îmi respiri în piept și mă alinți,
Mi-ești mai aproape decât orice adevăr
Și mă înveți că veșnic nu te-nvinți

Decât dacă iubești așa cum știi
Să iubești tu, femeie, doar cu trupul,
Cu părul tău desfăcut în copii
De vise grele, cu al tău trecutul

Făcut uitat de sărutări adânci.
Și-acum, când mă privești, mi-e clar de tot:
Nu pot să mor atâta timp cât mă gândești
Și-atâta timp cât eu te port în ochi și-n somn și-n tot.

Sub tălpi, nu e pământ.
E pielea celor plecați,
întinsă peste oasele unei rugăciuni
care n-a mai ajuns la cer.

Țărâna visează.
Se mișcă noaptea,
își schimbă poziția în somn,
așteaptă o respirație veche
să-i spună că e iarăși vie.

Dar nimeni nu se mai întoarce
în trupul în care a murit.

Timpul e un fier de plug ruginit,
îngropat în pământul care nu mai vrea nimic.
Nu taie brazde,
ci doar așteaptă,
ca un animal rănit
care s-a ascuns să moară în liniște.

Toate secundele sunt boabe de porumb
care n-au încolțit.
Și tot ce-am lăsat în urmă
se face iarbă.
Iarbă și uitare.

Te port în toate cele nevăzute,

În firul de iarbă ce tremură-n vânt,

În pașii din ploaie pe drumuri tăcute,

În toate rostirile fără cuvânt.

Ești cântec de frunză pe tâmpla pădurii,

Ești scama de aur din raze de seară,

Ești pasăre-naltă, fugind de arsura

Privirii ce-n mine de tine tresară.

Te port în spinarea cuvintelor grele,

Ca pe o coroană ce nu se arată,

Ești rana ce mântuie fără să doară,

Ești setea ce spală, dar nu se arată.

Am vrut să te scriu, dar n-ai loc în hârtie,

Ești mai largă ca cerul, și-adâncă ca lutul,

Ești ființa ce trece prin carnea pustie

Și lasă în urmă tăcerea și scutul.

Dacă-ai fi o lampă-ntr-o noapte de iarnă,

Aș rupe din somn ca s-ajung să te-aprind,

Dacă-ai fi o rană, ți-aș da voie să doară,

Ca-n pielea mea ruptă să știu că te prind.

Când mă gândesc la tine, se-oprește secunda,

Nu mai curg ceasurile, doar ochii îmi plâng,

Căci nu știu ce ești, ești femeie, ești umbră?

Sau poate lumină ce-mi străbate pământul?

Tu nu ești o simplă: ești toate laolaltă,

Ești locul de care nu pot să mă rup,

Ești calea ce trece prin inima spartă,

Și încă mă ții, chiar când lumea-i abrupt.

Moartea n-are nici glugă,
nici cal.
Are doar o coasă ruginită
și răbdare.
O ține la dos
și vine seara,
când toți dorm
și-și scutură visele.
Trece ușor,
ca o frunză tăiată-n aer,
și lasă în locul tău
o liniște
care nu poate fi strigată.

Mă întreb cu ce am greșit eu oare 

Când fericirea doar o amintire pare.

Zâmbetele tale dulci s-au dus departe, 

Iar acum o mare de regrete ne desparte.

Drumul meu după pașii tăi se ghida, 

Ritmul inimii mele doar tu îl puteai schimba, 

Dar nu mai e nimic cert în lumea de astăzi, 

Și doar cu tine acum aș găsi ale realității oglinzi.

Cu gândul dus departe, dar mereu la tine,

Știu că doar vina mai e-n suflet la mine

Si aștept și doar la greșelile veșnice mă gândesc, 

Până când, tristă, singură și îngândurată ațipesc.

O vreme, m-ai făcut să mă simt liberă și curajoasă, 

Însă acum orice hotărâre a mea mi se pare copilăroasă.

Cu tine puteam fi oricând, oricine, 

Dar am rămas să fiu eu doar cu mine.

Poate că povestea noastră se încheie aici, 

Poate că am să aștept de furie să te vindeci, 

Sau poate că voi accepta și acum vina ca fiind a mea,

O crimă obișnuită în lumea pașnică din iluzia ta.

"Amurg, dar tu ?

Hai la mine în brațe,

E atâta loc pentru tine aici,

E atâta loc pentru iubirea dintre noi,

Și dacă totuși nu pleacă abisul,

Se va închide cerul mai departe...?

Spune-mi despre tine,

Și mai apoi...?

Chiar dacă clepsidrele se numără....,

Ne mai rămâne puțin pentru noi..."

::::::::::::::::: Astăzi 06.04.2026

Să nu-ți dorești să fii ca alții

Să nu-ți dorești să fii ca ei,

Chiar dacă merg pe drumuri grei.

Chiar dacă par mereu senini,

Poartă în suflet răni și spini.

Să nu râvnești la ce afișează,

Căci fericirea lor e-o mască groasă.

Zâmbesc, dar poate-n nopți târzii

Se tem de gânduri și pustii.

Nu știi ce luptă duc în gând,

Ce visuri mor, ce plâng oftând.

Ce n-au primit și cât au dat,

Ce lacrimi poartă-n pas grăbit, uitat.

Tu nu ești ei. Și nici nu vrei

Să te transformi în chipuri grei.

Învață-ți pasul, drumul tău,

Fii soare-n nor, și glasul tău.

Căci nimeni n-are ce ai tu –

O cale unică… și un „acum”.

Să nu-ți dorești să fii ca alții,

Când frumusețea-i să fii al tău pașii.

Poate-ntr-o zi ne-om intalni

Cândva la un apus de soare

De-un vin alb in doi sa ne bucuram

Și sa ne dam o-mbratisare.

Ani o s-aștept sa ne vedem din nou

Desi sa uit de tine tu mi-ai spus

De-ai ști ce dulce-i aşteptarea

Când tot ce-astepti e un vin la apus

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Augnablik af einlægni

Augnablik af einlægni

í staðinn fyrir bless

gefum smá fegurð

þennan síðasta klukkutíma.

við höfum ekki breyst

það er bara skoðun

Ekki taka orð sem sjálfsögðum hlut

eða ómerkilegt látbragð.

Nei, við höfum ekki breyst

það er bara tilviljun

Við værum það samt

og hvað sem við tölum um

við erum ekki tveir ókunnugir

Ástin mín.

Augnablik af einlægni

það væri háleit látbragð

við höfum hugrekki til að viðurkenna það

að við elskum hvort annað.

Augnablik af einlægni

þeir mundu eftir okkur

af okkar góðu árum

myndi minna okkur á þessa síðustu stundu

Augnablik af einlægni

í staðinn fyrir bless.

við höfum ekki breyst

það er bara skoðun

Ekki taka orð sem sjálfsögðum hlut

eða ómerkilegt látbragð.

Nei, við höfum ekki breyst

það er bara tilviljun

Við værum það samt

og hvað sem við tölum um

við erum ekki tveir ókunnugir

Ástin mín.

Augnablik af einlægni

það væri háleit látbragð

við höfum hugrekki til að viðurkenna það

að við elskum hvort annað enn

Augnablik af einlægni

þeir mundu eftir okkur

af okkar góðu árum

myndi minna okkur á þessa síðustu stundu

Augnablik af einlægni

í staðinn fyrir bless.

Augnablik af einlægni

það væri háleit látbragð

við höfum hugrekki til að viðurkenna það

að við elskum hvort annað enn

Augnablik af einlægni

þeir mundu eftir okkur

af okkar góðu árum

myndi minna okkur á þessa síðustu stundu

Augnablik af einlægni

í staðinn fyrir bless.

Lumina coboară asfințind ruginie

Cresc umbre topindu-se încet spre infinit

Iarba închide ochii legănată de vânt

Adoarme ascultând șoaptele frunzelor

Palide raze îmbrățișează pământul

Curgând agale pătrund prin fereastră

Se-așează pe pat să-mi țină de urât

Mângăie perna chemându-mă să dorm

Tăcut privesc cum adoarme luna întinsă pe nori

Aștept să se stingă-ntuneric

Răbdătoare noaptea șade cu mine la masă

Ocupând întunecată scaunul gol

Clipa îngheață lung adormind rece

Doar timpul e treaz alergând sacadat

Mai sunt prezente gândul și liniștea

Înăuntru clocotește singur părăsit

Erupe umed închizând pleoapele

Curge uscând strălucirea cumplit

În patul lipsit de suflete doarme somnul