Flama

O flama mi-ai aprins

in inima, precum o floare

ce infloreste constant

suflete tinere avem

de ce sa ne mai ascundem

de lume?

cand ai putea avea

totul tau, pe mine

fara reguli, fara temeri

esti ca o flama

sufletul tau se aprinde

cand ma strangi in brate

esti focul meu

imi incalzesti viata. 


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Stefy poezii.online Flama

Дата публикации: 7 марта

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 550

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Inima de inger

Inima de inger

Ce greu e sa o ai

Cand nimeni nu ti-o pretuieste

Cand nimeni nu ti-o vede.

 

Incerci sa fii bun

Incerci sa daruiesti iubire

Dar tot ce obtii

Este doar ura. 

 

Plangi si iar plangi

Faci un ocean de lacrimi 

Si te ascunzi 

Ca sa nu-ti vada lumea vulnerabilitatea. 

Еще ...

Stele

Vad stele in ochii tai

vad viitorul nostru

printre stelele albe

ce stralucesc mereu.

 

Minunat destin avem

sa fim doar noi doi

impreuna pentru totdeauna

la bine si la greu.

 

Vreau sa fim precum

soarele si luna

amandoi indragostiti

si plini de speranta.

Еще ...

Angel (poezie in engleza)

I'm a sad sweet-hearted angel

yearning for a boy

I'm waiting for him to come

to our house made of clouds

on a sunny day

and I'm still crying

because I miss him so much

and I wish he was here

hugging me and

making me happy.

Еще ...

Aripi de foc

Aripi de foc

S-au nascut

Dintr-o flama de iubire

Si tu sufletul mi-l alini. 

 

Ma imbratisezi, ma saruti

Iar inima mea arde

De parca ar fi prima data

Cand iubesc. 

 

Daca flacara nu se va stinge 

Promite-mi sa ramai mereu

Asa cum esti tu

Bland, elegant si iubitor.

Еще ...

Стихи из этой категории

Iubire

Să poți avea o clipă

Muiată-n stropul fericirii,

Și să răsară un fir,

O floare a simțirii.

 

Apleacă-ți privirea,

Dă-mi speranțe așteptate,

Sentimentul ascuns

Al unei iubiri neuitate.

 

Culege lumina din stele,

Laur în patina vieții,

O umbră a bucuriei

Din ramura tinereții.

 

Plăcutele vise, dorite,

Leagănă o melodie

Pe firul unui gând

Ce sub sentimente adie.

 

 

 

Еще ...

Distanta dintre noi

Apus frumos de vara 

Parca ar fi prima oara

Am în minte zeci de gânduri 

Dar m am pierdut printre rânduri

 

Când vine vremea sa pleci 

Și palmele mi s reci

Și sufletul mi e gol

Și o sa mi fie dor

 

Dar sa te întorci te aștept 

Căci inima ce mi bate n piept

E doar a ta, numai a ta

Iubire, pentru totdeauna 

 

Și atunci când o sa vii

Și privirile se vor întâlni 

Zeci de pomi vor înflori 

Iar noi vom fi din nou copii

Еще ...

Dacă ai știi cât te iubesc...

Nu ai mai crede ca-s nebuna,

Ca am ceva ce ma omoară,

Eu mai aștept decât un,, buna", 

Sa faci ca totul sa dispară, 

 

Dacă ai știi cât țin la tine, 

Un univers, o-întreagă galaxie, 

Chiar mii de stele sa îmi vina, 

Eu le resping, fiindcă te vreau pe tine. 

 

Nu cred ca știi, de câte ori, 

În vise tu îmi apăreai, 

Erai ca soarele în zori, 

Ce ma-ncalzeai, ma protejai.

 

Nu cred ca știi ce e iubirea, 

Nu știi ce-i în inima mea, 

Nu știi tu care mi-e menirea, 

Te vreau doar în viata mea, 

 

Nu îmi doresc decât cuvinte, 

Sa aibă sens, sa aibă noimă , 

Nu îmi doresc acum romane, 

Nici dagoste numai de formă. 

 

Sa ma iubești, îmi e deajuns, 

Sa știu ca simiți la fel ca mine, 

Sa știu ca toată viata mea, 

Cu tine voi fi chiar de mâine.

 

Dacă ai simții cu adevărat, 

Acea iubire pura, 

Nu ai mai spune ca-s asa, 

Atâta e nebună. 

 

Nebuna poate după tine, 

Nu e obsesie, e doar o dragoste, 

De vrei sa ma-înțelegi atunci e bine, 

Dar tu ma vezi doar ca pe-o pacoste. 

 

De ma întrebi ce e iubirea, 

Cuvintele nu îți vor demonstra nimic,

Stai lângă mine, citeste-mi privirea

Și vei afla totul rapid. 

 

 

Еще ...

Prea multă sensibilitate în norvegiană

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

For mye følsomhet

 

Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.

La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .

La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!

Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"

Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.

Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.

Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.

Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.

Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).

Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.

Еще ...

Bunica

Cu ochii mici

Strălucind ca praful de sclipici

Mă privește cu iubire

Văd în ochii ei un buchet de fericire

Al ei zâmbet încântător 

Ar face ziua bună tuturor 

Cu părul alb de bătrânețe

Mă privește cu blândețe 

 

Sfatul ei e cel mai bun

Te duce pe cel mai reușit drum

Chiar de nu vei reuși 

Ea mereu lângă tine va fi 

Te iubește neîncetat 

De ea cine nu a ascultat

Doar ea știe să iubească 

Lângă ea cine n-ar vrea să crească

 

Te privește cu duioșie 

Lângă ea e copilărie 

E un somn dar ochii nu-s închiși 

E un vis prin ochi deschiși 

Visul nu se termină 

E un vis din inimă 

Doar bunica știe bine

Ce simți tu , ce-ți place ție

 

Trebuie să o prețuiești 

Că într-o zi n-ai s-o mai găsești

Și mult , mult timp ai să-ți dorești

Să o vezi să o iubești

Pentru unii ea nu e nimica 

Pentru mine e un diamant 

Ce reflectă iubirea

Pentru mine e bunica

 

E liniște în odaie 

Pe bunica o aștept 

Ce se-întâmplă e nedrept 

Că ea nu se mai întoarce 

Privesc icoana de pe perete

Sunt poze cu bunica 

Ale ei portrete 

O lacrimă de durere 

Cade pe covorul croșetat de ea

De mâinile ei muncite 

În vremuri vechi, dar fericite

 

Bunica nu este doar o persoană

Este ca a doua mamă

E un înger păzitor

Pe ea o simți 

E ca un dor 

Unii nici n-au cunoscut-o pe a lor

Era frumoasa și puternica

Este veșnica bunica

 

Еще ...

Rime de iubire

Azi, mi-a venit așa deodată,
Cu foc să te îmbrățișez,
Dar, ești departe și-ți creez,
O rimă doar, îmbrățișată.

Și, ți-o trimit ca-ntr-o scrisoare,
Pe-o caldă aripă de vânt,
Când îți va coborâ în gând,
Să simți a mea îmbrățișare.

Mai fac o rimă și-n pereche,
Să te sărute în ureche
Și, ca un răsărit de soare,
Duios în suflet să-ți coboare.

Să te învăluie-n iubire,
Ca într-un voal de-argint, subțire,
Astfel, privindu-te, oricine,
Iubirii tale să se-nchine.

Și, să-nțelegi cât te visez,
În orice zi, în orice noapte,
Încep și rima-ncrucișez
Dar, tot iubire o s-arate.

Nopți împletesc și sori în ea,
Spre tine o trimit și, fie
Să împletească-n viața ta
Numai surâs și bucurie!

Să te înveselesc nițel,
Îți scriu acum și-um mic gazel.
Mă cerți? Trimit la tine dorul,
De-o ști să te-mbuneze el.
Nu vrei nici dor? Îți trimit gândul
Sau, iată, am găsit alt fel:
Am să trimit la tine vântul
Să mângâie-al tău păr rebel
Și, să-ți șoptească-ncetinel,
Iubirea mea-ntr-un cântecel.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍