Copila

Nu mai simt iubire 

Nu mai simt nimic 

Căci a ta plecare 

Tare m-a mâhnit 

Aș fi vrut să fie vis 

Și să mă trezesc nițel 

Dar a ta iubire 

N-a fost din oțel 

S- topit ca ceara 

Și-am rămas pustie 

Iar dorul meu de tine

Are sa reînvie 

Nu te dau uitării 

Căci eu te am iubit 

Iar inima mea

Nu te-a folosit..

Și gara e pustie 

Și trenul n o sa vie 

Și n ai sa vii nici tu 

Căci ți ai găsit pe altu  

Ești curcubeu după furtuna

Ești cer înstelat cu luna 

Ești liniștea ce o aștept 

Te port cu drag în piept 

Zile multe au trecut 

De când noi doi ne am pierdut 

A trecut aproape un an 

De când în brațe nu te am..

De pe cer as lua o stea 

Sa o pun în palma ta 

Sa iti spun cât te iubesc 

Nu vreau sa te părăsesc 

Esti ca o floare de cais 

Ca un fluture în vis 

Esti răsărit în miez de vara 

Te vreau în fiecare seara 

Ochi frumoși ca marea 

Când vine inserarea 

Ca ma cuprinzi usor 

Suflet plin de dor

Te-as striga în miez de noapte 

Sa-ti șoptesc visele toate 

Sa privim cerul cu stele 

Ești leac al inimii mele

Când e noapte îmi ești vis 

Când e zi ești paradis

În apus îți vad privirea 

Parca tu mi ești nemurirea 

Ti-as scrie povești 

Dar nu știu unde ești

Îți scriu poezii 

De parca ai veni

Versuri multe, nestemate

Lumea mare ne desparte 

Dar când voi privi la stele 

Ești în gândurile mele...

Apus frumos de vara 

Parca ar fi prima oara

Am în minte zeci de gânduri 

Dar m am pierdut printre rânduri

Când vine vremea sa pleci 

Și palmele mi s reci

Și sufletul mi e gol

Și o sa mi fie dor

Dar sa te întorci te aștept 

Căci inima ce mi bate n piept

E doar a ta, numai a ta

Iubire, pentru totdeauna 

Și atunci când o sa vii

Și privirile se vor întâlni 

Zeci de pomi vor înflori 

Iar noi vom fi din nou copii

    Vremelnică-i iubirea mea... 
    Şi schimbătoare, 
    Ca o zi de sărbătoare... 
    
    Ca un nor sprinţar... 
    Ce fuge, 
    Soarele să mi-l alunge... 
    
    Ca o pasăre în zbor... 
    Pân’ la stele şi-napoi, 
    Spre adâncul din zăvoi…
    
    Vremelnică-i iubirea mea... 
    Şi iertătoare, 
    Ca o mamă-ocrotitoare... 
    
    Ca o umbră... 
    -nspăimântată, 
    Ce la tiv de lac s-adapă… 
    
    Ca o frunză-nseninată... 
    Ce adastă aurie, 
    Către marea azurie... 
    
    Vremelnică-i iubirea mea... 
    Finală, 
    Ca o mică portocală... 
    
    Ca un strop strivit de soare... 
    Prins în palmele crăpate, 
    Către buzele-nsetate... 
    
    Ca o duşcă de vin bun... 
    Scurs dintr-o carafă veche, 
    Susur fără de pereche...

Simt că primăvara trezește 

Seva din inima mea 

Vreau să-mi caut cărarea,

Unde, vara trecută te-am așteotat

In foșnet de frunze, te-am sărutat.

Ghioceii, se înalță voioși către soare 

Vin și eu pe cunoscuta-mi  cărare

Iarna, sufletul mi-a fost mâhnit 

Deși te-am căutat, tu n-ai venit 

Pe ramururi cresc din nou frunze și flori 

Iubirea mea doar la tine visează 

Soarele-mi zâmbește printre nori,

Și din nou iubirea-mi e trează.

Везде мы слышим только одно —

считающийся смыслом жизни.

Ищем в каждом человеке

это лёгкое парение,

ведущее к щекотке бабочек в животе,

которая становится

пыткой наших мыслей.

Ai venit târziu -

când în mine

iarna își întinsese imperiul de gheață,

iar inimii mele

îi crescuseră ramuri goale

ca unui copac uitat de păsări.

Tăcerile atârnau grele

ca niște nori de plumb,

iar zilele mele

erau câmpuri părăsite

peste care vântul scria

poeme de singurătate.

Și totuși ai venit.

Ca o ploaie caldă de aprilie

căzută peste un pământ însetat,

ca o rază rătăcită

care sparge vitraliul iernii.

În urma pașilor tăi

au început să foșnească muguri,

iar sângele meu

s-a umplut de lumină

ca un râu dezghețat.

Privirea ta -

două ferestre

deschise spre cer.

Zâmbetul tău-

o pasăre de aur

care mi-a învățat tăcerea să zboare.

Și astfel,

în pieptul meu

a izbugnit o primăvară neașteptată -

târzie,

dar atât de vie

încât până și iarna

a început să înflorească.

Mi-ai încurcat destinul

Mi-ai strămutat cărarea

Pierdut caut prezent

Nu vine-n drum uitarea

Visând lumini de stele

Găsesc rodind tăcerea

Destinu-i piatră grea

M-aruncă-n orb durerea

Pe-un nor se-adună dor

 Sub pleoape arde chipul

Un vis mă plimbă-n zbor

Din lacrimi curge timpul

Mă-ntrebi absent ce fac

Răspunde-n cor declinul

Să mint sau de-am să tac

Același mi-e destinul

Se pare că ți-e greu

S-aduci îmbrățișarea

E tot ce-am vrut să-ți cer

Zâmbind să-ndrepți cărarea

Și-aștept la infinit

Un semn dacă îți pasă

De dragoste mâhnit

Destinul mă apasă

Te-aș putea iubi infinit,

Începând de acum...

Sau de când o să vrei!

Chiar de ieri...

O să-ți scriu un poem de mă lași,

Tu iubirea fiind,

Sau sărutul sau Luna zâmbind,

Celor ce ar vrea să se plimbe sub ea...

Oare tot ce-i trecut a murit?

Amintirele mor sau dor ori plâng,

Sau au aripi ce le-nalță la Cer

Zboară și dispar se topesc?

Cui îi pasă de ieri sau de ce-i apus?

Nu ești tu dragostea însăși

Iar eu sclavul amorului tău,

Viața ce o port la picioare ți-o pun,

Și te rog să mă lași să îți scriu

Cât de mult mi-ai lipsit,

Și că vreau să îți fur al tău de arome parfum și întregul mister,

Sau perpetuum dulcele-ți și de taină sărut...!

Nu ești tu doar un Înger sosit

Ce nu știe decât să iubească etern?

Nu ești tu chiar Amorul cel viu

Care vrea să dea viață celor triști,

Sau pierduți cum sunt eu?

(12/13 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)