Chipul norilor

Am greșit atât de grav...

Nici Dumnezeu nu poate ierta

Fapta unui om bolnav 

Ce nimeni-n veci n-o va purta.

I-am șocat pe toți, pe Dis și Deus,

I-am scârbit cum nu credeau;

La Judecată nu voi fi adus,

Nemuritorii mureau de mă vedeau.

Tată! Voi putea eu oare

Să obțin a ta iertare?

Iadul cel mai rău să mă-nghită,

Sunt ființa cea mai umilită, 

S-aruncați cu pumnale-n mine,

Pământu-mi scuipă al meu sânge,

Sunt mort-n extrema rușine

Că mi-am făcut tatăl a plânge. 

Am simțit cum se topește 

Sufletu-n mine de disperare,

Cum viața de tot mi-o stârpește 

A lui lacrimă și-ntristare.

Tată, nicicând nu voi primi iertarea

Și-mi refuz șansa, mântuirea,

În genunchi mă prăbușesc la toți-n cale

Să mă-ngroape tot în smoale,

Să-mi smulgă inima s-o rod,

Sângele prin gât să ardă, 

Să mă zbat ca un irod. 

Nicicând chinul să sfârșească,

Suferința să-mi sporească,

Cu remușcări să mă străpungă 

Căci mi-am făcut tatăl să plângă!

Podul tălpii tale-nalte, 

Înălțându-l, să-l așezi 

Peste-al feței mele moale, 

Umbră-n ea să îi sculptezi.

Sărut călcâiul tău suav, 

Ce se sprijină pe vise, 

Peste buze-n toc puhav 

Amprenta-ți pecetuidu-se.

Calcă-mi lacrima-n deget, 

Ridicându-te pe unghii; 

Poartă-mi cugetul cu freamăt 

Spre ceruri ce le-njunghii.

De piele când te desprinzi, 

Sărut talpa-n ultim salt, 

Setea muzelor s-o stingi 

Când iubi-vei pe-un-ălalt.

Iară eu, picând în urma ta, 

Scufundat în mări de țuci, 

Buzele-mi vor fi săgeata 

Ce-o să cauți s-o seduci.

Putem, oare, să iubim... ș-atât?

Fără profanare-atingerilor,

Inutilul hieroglifelor,

Muțenia sonatelor ce-n

Veci nu v-or să exprime ce-

O ființă simte-n adâncime?

Iubirea n-aparține nouă să 

Vorbim în amănunte, căci 

Ea vine când dorește,

Când ți-e drag te părăsește;

Supuși suntem ciudățeniei, 

Adâncindu-se-n mister - frumoasă-i

Precum viața coace suferințe noi...

*

Vreau să iubesc.... ș-atât!

Un suflet captiv în trandafir:

Brațe ascuțite-agățătoare ce

Amor profund doare,

Haine rare, dezgolind trupul perfect,

Curgând sânge regal, zemos,

De viață plin și capricios, 

Plăcut privirii și-n miros....

Singur ar crește veșnic, iar în 

Mână mi se ofilește, dar

Cine-ar iubi o frumusețe-ascunsă?

Plăcut e să te stingi de tânăr pe

Culmile extazului când de soare t-

Eliberezi, de trup, având doar

Vise și miros-mbătător al

Gândurilor tale...

*

Dar frică-mi e c-aceastea-mi e

Damnarea, să nu am parte de la

Deus ce-am cerut și încă sper!

Pe când ceru-i-ntunecat

stele strălucesc puternic 

eu-ți vorbesc întins culcat

când veghezi însingurat...

De atâtea ori mă rog să vii,

să cobori ca dintr-o navă,

să mă iei sau să rămâi,

să fim doar noi doi... 

Iar de fiecare dată îmi 

trimiți plăceri deșarte, 

să te uit printre extaze,

să-mi pierzi dragostea prin raze...

Mă transformi în ceilalți oameni,

ce nu știu cum se iubește,

mă împingi spre animalul

ce de trup se îngrijește. 

Dar te-ascult ș-accept cu drag 

orice îmi trimiți în vag,

gândul meu e îndreptat 

către-ți sufletul-ndepărtat... 

Regăsesc puțin din el 

în orice trup ce-am cunoscut 

trimis de tine să m-afund,

să fiu simplu om în vânt...

Îi voi iubi pe toți ce m-au 

văzut în trupul intim, 

trădându-te-n noaptea ta, 

să știi că primul te-am iubit 

și singur ești ce-n suflet, 

nu în trup, eu te-am primit...

Îmi trebuie un Dumnezeu să mă salveze,

Să mă spânzure de-o limbă de campana,

S-adun în mine urlete sfinte disperate,

Morții-n urmă pașii cu teamă să cate;

Pe-un cer crepuscul lungit pe-o câmpie 

De unde munții albaștri-n trepte urc

Și se pierd în cer, jertfe-ți aduc ție 

Ce-ai dat viață al meu amor.

M-am prăbușit până-n Infern, pân' la Dis,

Suferința-i la ea în paradis,

Apoi m-a tras în sus, în abis,

"Doamne! De ce la timp nu m-ai ucis?

În extazul cel mai mare,

La apogeu de-amor în ultima suflare,

Să mă sting, să simt răcoare, 

Să mă topesc urât ca floare!"

Dar Moartea m-a privit șocată,

Asemenea dragostea n-a văzut evocată,

Să mor în chinuri din pasiune?

De parcă am fi din altă dimensiune.

Muritori de rând n-o pot avea,

Iar noi doi, divini prin excelență,

O ducem pân' la ceru-al nouălea:

Îngerii-și pierd din esență, 

Sfinții își contestă a lor existență, 

Poate să le fie nimbul cât mai sfânt, 

Tot se alege praful în curând. 

Primul a fost ce s-a mișcat,

Iar cu noi a încetat. 

Având în față pe Cel Dintâi, 

Făcătorul răului și-al binelui căpătâi:

Tremură lumină în fața noastră!

Ți-ai pierdut onoarea măiastră!

..............

Astfel, ultima suflare Universul și-a dat-o, 

Dumnezeu părăsește scena-n muzică, vibrato, 

Al nostru amor atât fu de temeinic, 

Încât n-a fost învins nici de-atotputernic. 

Spațiu-n jur se îngustează, 

Pe inimă pumnale-mi presează, 

Întunericul devine greu,

Nu-l mai simt pe-al meu aheu. 

Viața, pauză a eternei Morți, 

Devine chin fără a-l meu soț, 

Și-atât îmi place suferința, 

De viață nu-mi va ierta ființa. 

Iubite! Prin ce lumi te-a blestemat, 

S-ajung eu îndurerat, 

Să-mi grăbesc sfârșit de zile,

S-ajung la braț cu tine? 

Mă-nspăimântă când la stele meditez

Și le văd împrăștiate-n Univers;

În Eden, împreună ne visez,

Îl avem pe Dumnezeu advers. 

Poate să fie Spațiul cât de infinit,

Să existe altele fără sfârșit, 

Sufletul meu ție-ți aparține

Până la Sfârșitului fine. 

De-aș putea trăi numai în tine,

Să uit de tot, să uit de mine,

Să primesc amor ce mi se cuvine,

Să-ți simt atingeri divine! 

Dar te ține-ndepărtat,

Deus, să fii blestemat,

Că suferim noi, separați, 

Pentru halu-n care arați! 

O să vină vremea noastră,

Să trăim în lume-albastră

Și niciun zeu nu va să ne despartă, 

Căci avem aceeași soartă. 

....

Lacrimi de sânge am vărsat la cer

Fără să știu prin ce universuri 

Plânge, așteptându-mă-n versuri,

Cel ce-mi este înger!

Te voi iubi ca nimeni altul

Te voi iubi ca un nebun

Chiar dacă lumea toată îmi va râde-n față

Precum prostește râde publicul la circ..

Când vei vedea iubirea-mi oarbă

Ce strigă tare ca un târgoveț,

Să știi că eu sunt prințul tău călare

Chiar dacă par o slugă demnă de dispreț

Și vine să te scoată din castelu-n care

Pari condamnată pe vecie

De un nebun ce a fugit cu cheia mai demult!

Te voi iubi așa de tare,

Încât voi pune la pământ

Și turnul unde stai captivă

Plus zidul cel mai sumbru și înalt,

Te voi răpi cu o iubire mare,

Ce arde tot ce-i stă în cale

Ce nimeni niciodată n-a văzut!

(1 feb 2024 -Vasilica dragostea mea)

    Fii îngerul meu,
    Cu aripile deschise,
    Să mă cuprinzi la sânul tău,
    Eliberat de vise...
    
    Fii îngerul meu,
    Poartă-mă-nalt,
    Spre infinit,
    Visul meu împlinit...
    
    Fii îngerul meu,
    În sufletul meu,
    Întâia mea dorinţă -
    Celesta mea fiinţă...
    
    Fii îngerul meu,
    Îmbracă-mă-n tine -
    Fii haina mea,
    În negura morţii.

1.A fost odată-n zori de vis

Din sânge ‘nalt de-mpărăție

Un prinț cu chip de paradis

Și amor de bogăție

2.Zâmbet blând și chip angelic,
Cu-n umor aparte, fin,
Ochi nisipoși și nas safiric,
Și un glas,diamantin..

3.Noaptea ascultă șoapte moi,

Vise cad lin pe cer senin,

Umbre joacă-n pași de foi,

Tăcute, fără vreun suspin.

4.El privește cum pe cer

Ea creează constelații

Și cu-n vals mare de fulger,

Frânge vaste galaxii

5.Ea-l observă de pe lună

Sufletul de amor se umple,

Lunca-n lat și lung se-adună

Când ea stă pe gând în tâmple,

6.El se uită-n cer pe nori

Visează-n dulci fantasme,

Ea privea de zori în zori

Din suflet ies miresme.

7.Îl vede-o zi, îl vede cinci
Împărăteasa prinde drag,

Zi de zi-l vede pe lunci

În căsuța de sub fag.

8.Iară-n orișicare noapte,
Când Maria șade-n lună,
Plin de dor de om pornește,
Pe-o furtună muribundă

9.Sta’ la fereastră clătinată,
Oftând lacrimi șiroaie,
De amor pășește beată,
Pe-o umbră de văpaie.

10.Și cum penele-i se mișcă

Fluierând pe al lui pat,

Îl atinge,parcă-l pișcă,

Pe al ei mândru curat.

11.Codrin tresare deodată,
Neștiind ce a văzut,
Fata zboară speriată,
Lăsând pe pat un aer mut.

12.Trecu o zi,trecură cinci
Dorind simțiri umane,
Întristată-n lacrimi seci,
Se aruncă în oceane.

13.Și din cercuri luminiș

Unde magic a căzut

Palme-n perle sar cruciș

Din adânc necunoscut,

14.Ochii-nchiși de gene dulci

Se-nalță din zarea neagră,

Pe-o trăsură albă-n fulgi

Maria-n tunet dă și zboară..

15.Și ajunge-a lui fereastră

Stă pe codrii ei de vânt,

Iar cu o iubire sumbră

Pășește-n casă și în gând

16.Se așterne pe-al său vis,
Cu tenul alb și moale,
Și cu rouă aprinsă-n iris
Începe a merge agale.

17.Zboară falnic peste dealuri,
Și-l zărește ea pe tânăr,
Cu emoții dalbe-n vene,
Se-alunecă pe umăr..

18.Ca un fulg de nea,de-argint,
Ce cade magic din Olimp,
Luminată, ea se arată,
Ca un strop,mișcat de timp:

19.O zeiță,ochi din aur

Aripi albe de zăpadă

Un pas rece de cutremur

Pielea-i fină,înghețată

20.Iară-n glasul ei cromatic

Se aud foșnete moi

Are corpu’-i pare mitic,

Și-o coroană de zori.

21.Blânda batere de vânt

O dansează peste iarbă ,

Ea vioaie,el cu-n gând,

Ea șoptește-n vis,arzând:

22.-Raza mea cea aurie,
Prima-n gândul tău de vânt,
Vino-ncoa a mea iubire
Să fii zeu pe-un cer de gând

23.Căci din umbre de pe stele

Eu îți răscolesc și lumea,

Tatăl meu mi-e soarele

Iar muma mi-e pădurea.

24. În palate de cristal,

Te-oi duce veacuri multe

Și lumea toată din astral

De tine or s-asculte.

25.Numai,dă-mi o sărutare,

Pe-a mele buze crăpate,

Căci nu simt din depărtare

Dragostea,pe chip de arte.-

26.Căzând pradă-n ochi de aur,
El grăiește cu dorință:
-Oi avea ochi de tezaur,
De mă cauți cu voință

27.Dar eu sunt un simplu om,
Tu ești zeița lunii sus,
Dar te vreau, al meu simptom,
Și-oi fi raza ta de apus

28.Doar lasă-ți moartea-n umbră

Și fii al meu dulce fior,
Ne-om uni a noastră fibră,
Uniți magic cu amor.

29.Mă voi prelinge încetișor
Pe pielea-ți înghețată,
Te-oi săruta,de sus în jos,
Să rămâi..paralizată.-

30.-Să îmi ceri chiar nemurirea?

Nemurirea,spui,e-un fleac..

Eu mi-aș pierde și puterea,

Căci gura ta mi-e cer și leac.

31. Însă tatăl nu-mi dă voie

El nu cunoaște moarte

Iar eu rătăcesc vioaie

Printre stelele deșarte.-

32.Îmbătată-n suferință,
Face călătorii eterne,
Căci vrea să fie ființă,
Cine-i dă murirea? Cine?

33.Se zboară-n cer plângând,
Cu palme înecate-n dor
Suspină rouă tremurând,
Se șade-n lună ușor.

34.Și-ncepe să picteze
Basme vii, cu stele,
Toarnă-un vals de umbre
Umbre-n ape de filele…

35.Trecu o zi, trecură cinci

Și iarăși noaptea vine

Pândea la geam cu ochi adânci

Și dorințe cu suspine,

36.Iar din taina lui iubire,

Se aud șoapte de mister

El o plânge cu durere,

Ea se aprinde-n zori pe cer.

36.Fantasma ei de ceară

Rotește un cerc de vânt,

O audiere-n palmă sacră

O minune-n cer urmând.

37.Și cum sta nedumerită

Scriind romane peste cer,

O pitică doamnă moartă

Cu ochi vii,surâs etern

38.Cu cristale roși de cosmos

Într-un păr de diamante ,

Se înalță zgomotos

Cu epitete fermecate,

39.E-un miros,cadavru viu,

Ține-n mână un toiag

O trestie cu aur sângeriu

Ca un templu de smarald..

40.Și alunecă prin văi

Cu-n aer imperial,

Leșină flori și galaxii

Și stelele se mișcă-n vals.

41.Joacă valuri colorate

Peste praguri de furtună

Și-i aduce nestemate,

Unui codru de lumină.

42.Și ea zboară universuri

Dorința-i să-l găsească ,

Ochii sunt ca două faruri

Noaptea-n lat s-o liniștească

43.Pe-o trăsură de dragoni

Vine ea purtând un foc,

Străbate tăceri și baloni

În vraja nopții, fără ochi

44.În final vede pe tânăr,

Adormit,cu mâna-i sus,

Are părul parcă-i cufăr

Și o față de sedus.

45.Intră-n visu’-i de alamă

Cu ochi morți de-mpărăție

Un vampir făr’ de coroană

Cu pas de-amor,de beție

46.Pașii ei dau incolor

Peste flori pustii-n pădure

Iar în frunte poartă-un dor,

Și pe piept un nod de mure..

47.Unde-l vede, într-un lac

Nuferi roșu de amor,

Scânteiază luna-n prag

Și plutesc obositor.

48.Apa-n cercuri se rotește

De-ale lui aruncături

Ea înoată, se ivește,

Și-l privește dintre murmuri.

49.Trupu-i pare vis de gheață,
Foc în ochi și-n piept furtună,
Ea se-apropie cu dulceață
El o vede-n clar de lună.

50.El, stingher, nu dă-napoi,
Căci dorința îl sfâșie
Vocea-i tremură în ploi:
-Tu ești vis... sau feerie?-

51.Ea cu glasul mort de demon

Și cu palma-i pe obraji

Îi șoptește:- Te vreau om,

Să mă sfărâmi din miraji

52.Căci de dorul tremurând

Venit-am a doua oară,

Să-ți absorb iubiri din gând

Să devii a mea comoară..

53.Căci mămica-mi vântul rece,

Iar tatăl meu soarbe din ea

Și sub venele-mi,de-aproape,

Se-ascunde o umbră rea

54.Ce cuvântă lacrimi grele

Mă conduc în iad de ură,

Flăcări ce ard pe sub piele

Iar tăcerea mi-e armură.

55.Totuși cer o sărutare,

Una..și-apoi te-oi duce

Peste mări uitate-n zare,

Veacuri multe de-or străluce-

56.Auzind-o cu blândețe

Tremurând de ochii ei

Îi șoptește,luând în brațe,

Vraja gurii cu scântei:

57.-Te coboară tu pe lume

Să fim doi magici porumbei,

Și nu ne-or ști de nume

Și-om pierde urmele de zei.

58.Stând sub crengile de plopi

Oi ține capul pe-ai tăi sâni,

În brațe strâng a tale nopți,

Din anii ce curg ca fântâni

59.Și când te ridici pe vârfuri

Eu te țin de subțiori

Plutesc cu tine în valuri

Îmi scald dorințele-n fiori

60.Și te sărut la infinit

Îți arăt în crengi amorul

Și stăm sub roșul asfințit,

Înot ochii tăi ca lacul-

61.-Cum ai vrea să mă cobor

Sau nu înțelegi tu oare?

Tu ai viață, ești muritor

Iar eu sunt nemuritoare?

62.Oi primi o altă lege

Mă dezleg din zeitate

Suflet de om ce mă unge,

În aceste mări deșarte.-

…

63. În vremuri întunecate

Plină-n dragoste de om,

Ea în dor aprins străbate

Zboruri în al iubirii somn.

64.Sub rochia-i se astup

Mii de galaxii în zbor

Ani lumină lin se ascund

Sub secunde,cad ușor..

65.Aripi blânde de rubin

Scot scântei însângerate,

Purtând al iubirii chin

Peste flori de stele sparte,

66. Cade-n groapa fără timp,

Nu-i nici ochi ca să îl vezi,

Liniștea se face-n chip

Și nu-i gând ca să-l visezi.

67.Iară ea în nebuloasă

Într-o clipă parc’-ajuns

Iar cu plânsete pe față

Demiurgului i-a spus:

68.-Dătătorul meu de viață

Reia-mi al nemuririi nimb,

Ia-mi puterea de zeiță

Pentru amor tu dă-mi în schimb,

69. Un trup de carne,cald,supus,

Un surâs de muritoare,

O inimă cu dor ascuns

Și-un zâmbet dulce de floare..

70. Doar iubirea lui mă arde

Când visez și tremur toată,

Că el stă pe-a mele coarde

Și în codri mă sărută..

71. Când pășesc sub clar de lună

Îi închid eu geana dulce,

Și mă zbor pe o furtună

Cu un zâmbet plin de luce.

72. Sufletu’-mi vrea pasiune,

Pasiune-n roșu apus,

Să gem cu ochii de minune

În zori să mă prindă sus-

73. Tatăl ei.. și trist și rece

Cu un răcnet clar și gol,

Urlă-n umbra ce îl trece

Suflet prins în necontrol:

74.-Niște zei nu au iubire

Iar tu dorești alte reguli?

Pe tronul lor, fără safire,

Tu trăiești goale amoruri?

75.De ai știi câți oameni mor

Și se nasc spre a muri,

Ei n-au reguli, n-au zeul lor

Ei sunt oase cu figuri..

76.Cere-mi orice, fără moarte,

Îți creez alte pământuri

Îți dau și stele și dreptate

Îți dau pământu-n lanțuri,

77.Sau poate vrei țărmuri în larg

Să conduci și să le spulberi,

Sau vrei catarg lângă catarg,

Să străbați marile oștiri?-

78.Ea, îmbrăcată-n fantezii

Și cu rouă de vulcan

Cu un trăsnet de la codrii

Urlă precum un titan:

79.-Mi-l doresc, pe veșnicie,

Fac orice, doar dă-mi un corp

Lăudat, tu,pe vecie,

Vei rămâne, ori zeu ori mort!-

80. El, gândind singurătăți

Cu-n ușor rânjet de fier,

Pășește-n noaptea fără ceți,

Șoptește într-un glas sever:

81.- Vei primi ce-ai vrut copilă,

Trup din carne și din oase

Așa cum ai vrut,cu silă,

Să sfidezi a noastre soarte

82.Vei fi primul zeu ce moare

Pentru-n suflet jalnic de om,

Și-ai să pierzi a mea onoare

Și pe veci al lunii tron,

83.Vei renaște din durere

Cu un chip de fetișcană,

Ochi albaștri de putere

Și un corp finuț de zână,

84.Vei avea un păr din aur

Galben precum soarele,

Și un glas fin de tezaur,

Ce va căra apele.

85. Să nu reziști tentației

Unui muritor din oase,

Din raiul zeilor,tu vei

Rătăci pământuri moarte-

86. Însuși Demiurgul zisă,

Cel fără umanitate

Soarta fiicei va fi scrisă,

Cu un trup firav aparte

87.Din universul cel pustiu,

Răsare un bob de stea

Care zboară timpuriu,

Constelațiile de nea.

88.Ca un fulger ce străbate

Ani lumină în secunde,

Printre stele ea abate

Ale nopții plete ude.

89.Zile lungi se risipesc

Pân’ la stânca ei de viață,

Unde timpul stă-n îngheț

Și lumina n-o răsfață

90. Într-o bulă de petale

Ca un vis cu glasuri stinse,

Adormită,ea plutește

Printre astre necuprinse..

91.Somnul ei încă păstrează

Dorul de sărut sub soare,

Căci ea printr-un gând visează,

Prințul ei sub zori de zare.

92. Încă cade, încă doarme,

Și contemplă sărutări

Sub emoții de fantasme,

Sub nemuritoare mări..

93.Iar,ajunse-n cer pe nori

Cu rubin de sânge-n frunte,

Ca Icarus cade-n zori

Și tăceri adânci pătrunde.

94. Zeci de mii de vrăbiuțe

O așază pe pământ

Oi,capre și pisicuțe,

Vin s-o trezească din gând.

95. Lângă casa de sub fag

Ea deschide geana dulce,

Și-l vede pe ușă-n prag

Pe al ei prinț ce străluce

96.Ea cu trup de fetișcană

Și cu păr din aur moale,

El cu emoții o cheamă

Ea aleargă prin petale,

97.O unire ca în basme

Se formează când îl atinge

Două inimi,bat aprinse,

Într-un dans ce nu se stinge

98. Însuși cerul dirijează

Blândul lor sărut astral,

Soarta-n taină îi veghează

Într-un legământ real,

99.Codrin o sărută dulce

Când se lasă peste ea,

Se revarsă să se culce

Peste pieptul ei de nea..

100. Sunt uniți pe veșnicie,

Ea cu glasul îngeresc:

-Ești al meu,a mea lucie

A mea lumină,Te iubesc!-

101. Și, de-atunci, o stea pe boltă
Tremură din când în când,
E iubirea lor, cea strânsă..

Ei se iubesc,pe-acest pământ!

Spune-mi vântule tu spune

Daca-i întâlnit în calea ta,

O ființă dragă mie

Ce mi-a furat inima?

Cum, nu știi tu cum arată?

Când suflai în părul ei,

La-ntâlnirea cea visată

Și plimbarea pe sub tei!

Nu pot crede c-ai uitat-o

Și să nu-ți aduci aminte,

De-ale noastre sărutări

Și iubita mea cuminte!

Oare nu pot să-ți mai cer

Să te vânturi c-altădată,

Să te duci și să te-ntorci

Pe o pală cu-a mea fată?

Văd că-ncepi să fii domol

Cànd îți cer să fugi mai tare,

Nu-mi mai ești de ajutor

Pentru mine n-ai valoare.

Nu te mai aud măi vântule

Sau n-ai fost deloc pe-aici,

Și-am vorbit în vânt cu mine

Dute vânt, n-ai ce să-mi zici.

Chipuri triste,chipuri grave,

Cuibăresc pe străzi pustii

Fără uși și fără geamuri

Un culcuș pentru o zi.

Că nomazi am fost odată

Asta ține de trecut...

Azi nomadă-i țara toară!

Ne întoarcem în trecut?

oare dragostea mea merită salvată?

și dacă ți o dau...va mai fi întreagă?

te gândești la mine ca la un posibil inamic..

eu nu sunt inamicul nimănui,

as spune ca sunt doar plină de frici..

mi-am lăsat curajul la poartă, tu ia-l.

oare sunt cea bună sau doar un salvamar?

nu mai știu să număr, defect profesional.

inca știu să citesc, te pot citi în poezii.

oare sunt încă vie? sau pe muchie de cuțit 

nu știu dacă știu ce vreau, mai lasă-mă puțin,

as vrea sa cred ca nu ma doare..

dar te caut în răspunsuri, semne, zâmbete și duhuri.

nu știu cine sunt, poate de asta nu știu încă ce vreau,

dar cred ca vreau sa stau cu tine, sa nu ma mai chinui la fel de mult.

o energie străină bate la ușa mea,

eu nu îi deschid, o las ca să mă vrea..

o las ca să mă cânte, să mi spună povești,

iar noaptea să mi dezvăluie că încă mă iubești.

iau trenul pân' la tine, dar nu știu unde ești,

aș vrea să fiu cu tine, nu să culeg cireși,

oare dacă te strig, mă vei chema de acolo?

am să ți aflu adresa și vom fi pentru totdeauna –

....împreună...iar dragostea mea salvată.