Ce n-ași da...

1.Ora 2 dimineața

Și prefer să imi vezi fața

Distrusă de trecut și de dezamăgiri,

Cu ochii mei pustii.

2.Mâna mea, în mâna ta

Așa imi apărai inima

Visând la o speranță pentru ,,noi”

Pentru care luptăm amândoi..

3.Ai fost în mintea mea,

Pentru a mă lumina

Crezând ca așa o să îmi revin,

Neștiind că sentimentele mele vin.

4.Și totul acum este distrus,

Și visul meu s-a dus

-Scânteie dintre noi ,stinge-te!

Și du-te pe apa sâmbetei!

5.,,Ușa “ pe care am descuiat-o,

Păstreaz-o!

Pentru fata ta perfectă

Pentru ca eu sunt defectă.

6.Ții la mine și mă placi,

Dar prefer să nu te bagi

Neștiind dragostea pe care ți-o port,

Călcând în picioare tot…

7.Nopți la rând plângând,

Mă lași să mă frământ

Pentru decizia pe care o vei lua,

Deși știu că nu sunt eu cea care va conta!

8.Nopți la rând pierdute,

Pentru un suflet cu duplicate

Iubind defectul principal,

Ca pe un câine sărman.

9.Scanteia apare la fiecare privire,

Iubind acea sclipire

Și totul pare normal ,

Până la final…

10.,,-Luptă,luptă pentru tot ce suntem noi!”

Dar nu suntem pe aceași lungime de undă amandoi

Tu în cautarea fetei perfecte

Iar eu iubindu-ți toate aceste defecte!

11.Sinceră am fost de la început,

Necrezând ca e de neconceput

Ca iubirea dintre doua suflete,

Poate provoca atâtea regrete!

12.Săruturi fine pe pielea mea,

Ai reușit să îmi furi inima

Neștiind în ce m-am băgat,

Te-am îndepărtat…

13.Indecis de sentimentele pentru ,,noi”,

Ai reușit să îmi dai fiori

Și toate momentele purpurii,

Au devenit doar amintiri…

14.Crezi ca sentimentele dispar,

Dar eu tot apar

În urma ta crezând,

Că mai ai un ultim cuvânt.

15. Momentul în care eu voi renunța,

Știu ca tu vei fi plecat deja

Într-o lume în care visele se îndeplinesc,

Eu visând la tine ….împietresc.

16. Grija pe care încă mi-o porți,

O vei da la toți

Crezând ca vei găsi ce căutai,

-Fericire,tu îmi lipseai…

17. Sufletul îmi este sfărmat,

Pentru un om căruia nu i-a păsat

Fluturii iubirii … molii sunt,

Distruși de omul care sunt…

18. Iubindu-te în taina nesfarșitei gândiri,

Am preferat să nu știi

O rană din nou va apărea ,

Iar tu vei dispărea!

19. Din calea fericirii tale voi pleca,

Sperând să mă pot îndeparta

De un suflet ce il iubesc

Dar sentimentul este unul evreiesc.

20. Zeitate nu mi-ai fost nici azi,nici ieri,

Dar temple îți croiesc

Pentru inima bună pe care o ai

Iubindu-te cu tot ce ai..

21. Prietenia în dragoste s-a transformat

Nopți la rând pe coridorul întunecat

Sufletele noastre iubindu-se

Cum alții nu reușise..

22. Ne rănim voluntar

Că dragostea e ca un Car

Carul Mic și Carul Mare

Iubindu-se în depărtare..

23. Sacrificii sunt dispusă să fac

Pentru un asemenea bărbat

Pentru care femeia îi este o zeitate

Cum nu am mai văzut în altă parte;

24. Ți-am acceptat principiile

Pentru un simplu vis cu tine

Devenind aceași inimă

Iubindu-ne fără măsură..

25. Dar nu am curajul să o fac

Să îti spun cât de mult te plac

De frica principiilor tale

Mă vei ține la depărtare.

26. Și visele, doar vise rămân

Iubindu-mă ușor, plăpând

Până diminețile reci mi te fură

Dar măcar am un simplu zâmbet pe gură..

27. Am sperat doar că vei lua decizii corecte

Pentru două suflete pereche

Care se vor lupta la nesfarșit

Pentru un vis neîmplinit.

28. Lacrimile nu îmi vor dispărea

Până cand tu nu vei apărea

În viața mea, un duh poți să fii

Singura dorință să îmi fii!

Aș dori mereu să-nmugur,

Să port haina roz a naturii,

Să-nfloresc la bun augur

Și să țin pur simțul firii.

Să aud susur de izvoare,

Să văd mereu albastru cer,

Cântecul să mă-nfioare

În spirit liniștit și de mister.

Pe patul mut, cu ochiul trist,

Privesc spre cerul nevăzut,

În gânduri parcă mă despart

De tot ce-a fost și ce-am pierdut.

E liniște și-o pace rece,

Ce-nvăluie al nopții ceas,

Iar eu în taină-mi caut vreascuri,

Să aprind iarăși al vieții pas.

O lacrimă-n tăcere cade,

Pe chipu-mi palid, ostenit,

Și-n roșul hainelor se-așterne

Tot dorul meu ne-mplinit.

În ochiul stins se-ascund povești

Ce nimeni poate nu le știe,

Dar astă seară, în tăcere,

Îmi fac din ele poezie.

Să te aștept îmi pare bucurie

Chiar dacă așteptarea pare nesfârșită,

Nici tu nici eu nu avem grabă mare,

Noi vrem doar veșnicia fericită!

Îmi este de ajuns ținându-te de mână,

Visez să îți sărut piciorul

Unde să fie mai multă bucurie,

Decât găsesc în vise și la tine...?

Pe zi ce trece mai mult te vreau și te iubesc

Cu siguranță e jocul ce vine din speranță,

Și pot să-ți scriu versete de amor,

Ce par să nu se mai termine.

Frumosul,fericirea,dragostea ești tu,

Poemele îți aparțin ,știu bine

Îmi tot sosec de undeva din Cer

Nu știu să-ți spun cine-i cel care le trimite

Îmi este de-ajuns gândind la tine,

Și toate se transformă în mister!

(9 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Nu pot crede ,privindu-i mai bine 

Atent ,iscoditor așa cum se cuvine.

Ce bine semănăm oamenii , unii cu alții

Aceiași ochi, aceiași frunte înaltă 

Acelaș sânge,acelaș mers bipet

Și nu pot înțelege ,cum sufletul,simțirea

Pe oameni îi împarte

În îngeri și în demoni

Pot jura că am întânlit 

Asemenea oameni...

Rog zorii să te cheme
S-aduci șuvițe de gânduri  înapoi
Să mă preumblu  printre ele
Într-un joc copilăresc în doi.
Din  liniștea clipei de azi
Și de mâine
Îți voi fura sămânța dulce
A vorbelor tale,
Așezându-le toate pe - o tipsie
Hrană  dimineața să îmi fie.
Când nu te mai zăresc
Și cerul rupe  zdrențe din nori
E  ora înserării
Mă-nchid în cupola nopții
Cu vise deșarte
Peste ochii acoperiți de pleoape.
Bat orele…
În geamul timpului  bat
Deschid fereastra cu privirea,
De  gânduri înveșmântat
Rog zorii să te cheme
Și  ziua să - mi dea iubirea.

Cum se numește oare  

Acea persoană care moare  

De prea multă tristețe și dor  

În al serii amurg amețitor?

E oare acel băiețel iubăreț  

Ce odinioară era zvâcnet?  

Iar acum ce s-a întâmplat  

De e atât de dezolat?

Îl doare prea tare dorul,  

Gândul luându-și zborul,  

Către a inimii aleasă,  

Încercând să o găsească.

De ce plângi acum, băiete,  

Acum când pe cer sunt stele?  

Nu știi tu oare că-n al tău vis  

O poți vedea cu al său dichis?

Iar acum calmează-te ușor,  

Alungă-ți gândul disprețuitor.  

Zâmbetul tău reapărând,  

Pe-al tău chip cât mai curând.

Frunză lată din poieni,  

Sunt flăcău de la Deleni,  

Unde-i ceru' plin de stele  

Ca ochii muierii mele,

Frunza verde ca măslia,  

Sunt flăcău din Bucovina,  

Și-am venit în astă seară,  

Tocmai ici la dumneavoastră,  

Să vă spun, iubită gazdă,  

O pățanie de-a noastră.

Am plecat de-un an de-acasă  

Să îmi fac și eu nevastă  

Dintr-un sat, dintr-o comună,  

Să cunosc o mândră bună.

La distanță de vreo lună,  

Mi-am găsit o fată bună,  

Frumușică mai era,  

Dar de muncă nu știa.

Ea știa să se aranjeze,  

Machieze și penseze,  

Și pe-acasă nu dădea,  

Nici de tac-su o bătea.

Și de rău nu-i șade bine,  

Când se duce, parcă vine.  

De mâncare n-am ce zice,  

Face cate-o mămăligă,  

De nici câinii n-o mănâncă.  

Nici motanul de pe stradă  

N-o mănâncă, nici s-o vadă.  

Și de crudă ce era,  

Nici la porci nu le plăcea.

De sarmale ce pot zice?  

Îi place să le mănânce,  

De ziceam să-mi facă ea,  

Mă ducea la mumă-sa.

Zurgălăi și clopoței,  

Ia urați o dată, măi! Hăi, hăi!

Eu mi-am luat una mai mică,  

Ard-o focu de geloasă,  

Niciodată nu-mi dă pace,  

Și doar nervii știe să-i toace.

Cred că face și blesteme,  

Cum vede-n telenovele,  

Că de când eu sunt cu ea,  

Dau din necaz în belea.

Să vedeți și dumneavoastră,  

De credeți că n-am dreptate,  

Ce se întâmplă într-o seară,  

Când plecam spre aparate.

Ușurel mergeam pe stradă,  

Și-am văzut doi ochi de fată,  

Ochi căprui și buni de joc,  

De-am rămas oprit în loc.

Gându' iară îmi zbura,  

Limba mi se-ncâlcea,  

Graiul mi se bâlbâia,  

Iar inima mi se oprea.

Și-auleu, ce-aș fi vrut  

Ochii feti să-i sărut!  

Mă uitai ceva mai bine,  

Aoleu și vai de mine!  

Nu-i nici fată, nici nevastă,  

Era mă-sa la fereastră.  

Stătea dânsa și privea,  

Cum mă-ndrăgosteam de ea.

Și multe, multe am mai spune,  

Că noi știm destule glume.  

Și dac-am scăpa a spune,  

Multe zile am rămâne.

Iar acuma pe sfârșite,  

Am făcut o socoteală.  

Și-am să iau vreo trei parale  

Chiar din casa dumneavoastră.

Și de coniac o sticlă plină,  

Să-mi șterg gâtul de rugină.  

De-ați avea și sarmale,  

Să scăpăm noi și de foame.

Am mai veni și la anul care vine,  

Să vă găsim din nou cu bine.

Clopoței și zurgălăi,  

Ia urați o dată, măi! Hăi, hăi!  

Frunză verde ciocălăi,  

Și-nc-odată mai, flăcăi! Hăi, hăi!

Îchii tăi albaștri găsesc alinare,  

În părul tău, o dulce senzație.  

Ești grijulie și atentă, deși nu merit,  

Cu fiecare gest mă faci fericit.

Sfioasă și dulce, ești o comoară rară,  

Te-am pierdut o dată, n-o voi face a doua oară.  

În brațele tale mă simt mereu în siguranță,  

Împreună, dragostea noastră mereu va rămâne aprinsă.

Aș vrea să-ți spun în fiecare zi cât de mult te iubesc,  

Să-ți arăt că pentru mine ești tot ce contează.  

Fiecare moment petrecut alături de tine e o binecuvântare,  

Cu tine, dragostea mea nu cunoaște limite.

Tu mereu îmi vei aparține, iubita mea micuță,  

Te ador dincolo de cuvinte și te voi iubi o veșnicie.  

Să ne clădim împreună o întreagă împărăție,  

Tu și cu mine, pentru totdeauna, într-o iubire nebună.

Așteptând mesajul tău,  

Simt că mi se face rău.  

Am un gol în stomac,  

Și nu știu ce să fac.

Prima dată când ți-am scris,  

Am fost curios și indecis.  

Am încercat să-ți vorbesc,  

Temându-mă să risc.

Totul a început ca o glumă,  

Credeam că e de umplutură.  

Dar după ce te-am cunoscut,  

Eu sincer m-am îndrăgostit.

Acum, fiecare zi înseamnă așteptare,  

Un mesaj de la tine, o alinare.  

Și sper că dragostea noastră va dăinui,  

Căci în inimile noastre mereu va trăi.

Sfletu-mi înfruntă pustiul,

Precum codrul tău subtil.

Stau si scriu nedumerit,

Gândindu-mă la cumplit.

A ta plecare ne-a îndurerat,

Sufletu-i adânc sfâșiat,

Drumu-i si el-ntunecat,

Melancolic şi nevindecat.

Lacrimi curele cad încet,

Pe sicriul tău din lemn,

Având un sentiment nedemn

Ce mă macină incert.

De când ai plecat,

Sufletu-mi e sfâșiat,

Și continuu a suspinat,

De tristețe încețoșat.

Dar în noapte, visurile-mi poartă,  

Umbrele trecutului pe umeri m-apasă,  

Încerc să te regăsesc printre amintiri,  

Sperând să îmi alini aceste răni târzii.  

Fiecare zi trece tot mai greu,  

Gânduri răpimdu-mă tot mereu,  

Sufletul tânjește după prezența ta,  

Și totuși, lumina ta pare a se estompa.  

Într-o zi, poate, timpul va vindeca,  

Durerea ce acum mă sfâșie grea,  

Păstrându-te în intimă amintire,  

Ca o stea ce ma veghează-n vecie.  

Dar până atunci, cu dor te-ndemn,  

Să mă veghezi, înger blând,  

Și când noaptea mă va cuprinde, 

 Să-ți simt prezența ce mă-nlănțuie.

De ce iubirea doare fără rost,  

În loc să-ți fie soare-n adăpost?  

Ea-ți aduce doar ploi și furtuni,  

Iar visurile-s acum tăciuni.

De ce trebuie să fie așa mereu,  

Să nu te pot vedea, drag vis al meu?  

Să-mi plângă sufletul, de dor îndurerat,  

Începând să doară când de liniște-i sfâșiat.

De ce mereu îmi lipsește alinarea,  

Al tău sărut cu gust de cireșe-n vară?  

Acum sufletu-mi e tot mai adânc sfâșiat,  

De dor măcinat și-n agonie tot zac.

Și chiar de dorul mi-e alinare,  

În amintire sunt în brațele tale.  

Căci, și când totu-i greu,  

Ești lumină-n gândul meu 

Aducându-mi mereu un zâmbet,  

Pe-al meu chip tot mai supărat,  

Făcând acei nori grei de furtună,  

Să se transforme într-o semilună,  

Luminând al meu cer tulburat,  

Și-alinându-mi sufletul de dor sfâșiat.  

Căci chiar și-n clipele de mare agonie,  

Dragostea ta rămâne veșnică alinare.