Boabe de rouă

Gândul îmi doarme sus pe lucarne,

Un ochi mi se zbate rănit și nervos,

Nordul și sudul îmi intră prin carne,

Iar estul și vestul îmi iese prin os,

Îți scriu poezii mai lungi și mai triste,

Și vântul le poartă pe frunze de toamnă,

Tu stai ca măicuță și citești acatiste,

Amorul fierbinte neștiind ce înseamnă.

Îngeri te-ndeamnă să cânți din psaltire,

Inima-ți bate în ritmuri de toacă,

Pogoară minuni în chilii, mănăstire,

Duhovnici, păcate, de pe tine dezghioacă.

Rămân împietrit ca o statuie uitată,

Iar rănile mele sunt acum cimitir,

Și frunza de toamnă se simte trădată,

Și cred c-am să mor ca un ultim martir.

Prohodul să-mi cânți sub un clopot nervos,

Apoi doar tăcere și nici un cuvânt…

Căci vreau să aud cum îmi intră țărâna în os,

Crucea cum geme și groapa urlând.

Strigătul mi-e plânset,

Plânsul mi-e rânjet,

Rânjetul mi-e zâmbet,

Zâmbetul mi-e grimasă,

Iar grimasa mi-e urlet.

Urletul mi-e geamăt,

Geamătul mi-e suspin.

Suspinul mi-e mângâiere,

Iar mângâierea, strigătul meu,

Cufundat atemporal în tăcere.

Frigul miroase a rânced pământ, 

Totul e galben ca o gutuie, 

Păsări se-nalță spre ceruri cântând, 

Copacii stau falnici ca o statuie. 

Ploaia o simt ca pe-o furtună în plete, 

Și port cu natura un duel permanent, 

Trupul îmi frige și parcă mi-e sete, 

Apusul zăresc dar pasul mi-e lent. 

Frunzele aștern un covor infinit, 

Toamna își face bagajul să plece, 

Galbenul crud s-a risipit, 

În ceața măruntă și ploaia cea rece. 

Mă latră potaia din lanţ,

Hrănită cu carne din mine, mai dulce,

Mai bine-o lăsam acolo în șanţ,

Mai bine-i făceam atuncea o cruce.

Gelos sunt pe oase că nu le mănâncă,

Pe băţul cel zvârl pentru aport,

Doar muşcă potaia din rana-mi adâncă,

Şi latră întruna a mort.

Mă latră potaia din cușcă,

Pe care-o înveleam când ningea,

Acum sare la mine și mușcă,

Atuncea pe mâini mă lingea.

Mă latră potaia, acuma căzut,

Şi sare precum un ghepard,

Dar ieri, ce se-ntâmplă am văzut,

Vecinu-o hrănea printre gard.

Ești vinovata lumii fără vină,

Un semn de foc în apa vie,

Iar dacă te-aș uita, aș fi pământul,

Ce-și pierde cerul în altă galaxie.

Pe tine te iubesc ca pe un fir de viață,

Ce-și lasă seva-n trup și sânge,

Și-n trupul meu cuprins de gheață,

O primăvară timpurie încă plânge.

Pe tine te iubesc ca pe o rană

Ce nu se-nchide-n trup, ci-n veșnicie,

Și fiecare strigăt de prigoană,

L-am strâns și preschimbat în poezie.

Ești rădăcina luminii din privire,

Un felinar aprins în mersul meu,

Și fiecare pas făcut, îmi dă de știre,

Că umbra ta îmi e alăturea mereu.

Se aude un plânset în noapte,

E luna lovită de-o stea,

Se întoarce Pamântul pe-o parte,

Să absoarbă durerea din ea.

Se întrezăreşte o pâlpâire fadă,

Regina Nopţii e aproape moartă,

Viral se răspândeşte un zvon pe stradă,

Că Soarele şi-ar fi găsit altă consoartă.

Privim cu totii înspre Lună,

Dar jinduind, doar eu şi tu,

Să-i vindecăm durerea sa nebună,

Şi sentimentul… Déjà Vu.

Să-i recreem o trena argintie,

Să-i geometrizăm un “clar” …

De-a pururi pentru noi să fie,

Cel mai romantic loc stelar.

Unde ești tu, luceafăr blând?

Cu fața senină dar ochii flămânzi?

Unde ești tu, luceafăr abandonat?

Să-mi povestești cum lumea te a trădat.

Unde ești,stea căzătoare?

Să mi pun o dorință ce nu moare

Și când totul va fi mai bine

Să mă săruți pe frunte,poate îți vei aduce aminte.

Unde navighezi,val nedumerit?

În ce țărm o să devii liniștit?

Unde ești tu,val de dor?

De ce nu te simt,lângă al

meu amor?

Unde sunt eu,pe lună,acum?

Fără al tău dor,doar vin și fum

Să te scriu fiind o nebună,

Uitând ca și eu puteam cere o mână.

Cu tine iubirea există așa!

Altfel nu poate fi...

Irepetabilul amor grăiește cum vrea!

Își cântă partitura scrisă de el sau de ea..

Povestea de azi este alta,las-o să vină!

Are alte culori iar glasu-i diferă,

Mișcările-i sunt grațioase,

Deschide-ți bine ochii,

Visează,iubește și speră!

Valsează purtat doar de briza albastră...

Uită trecutul, lasă durerea iubirii apuse!

Ce-i dispărut este acum Strigoiul ce-ți fură prezentul...

Lasă-te dus pe marea cea mare

Primește la tine în gânduri Oceanul cu valuri,

Eternul locuiește în suflet

Și cântă refrenul sau imnul bucuriei,

Irepetabile sunt iubirile toate!

(26 februarie 2023 Horia Stănicel-volumul de poezii în curs de apariție Irepetabila iubire.)

Trec zilele prin viață ca o adiere. 

Azi suntem aici, mâine poate nu. 

Ne facem planuri, ne grăbim, ne supărăm... lăsând semne

Și uităm cât de repede se poate rupe firul...

Nu știm care îmbrățişare e ultima, 

Care vorbă va rămâne de suflet cusută

Care zâmbet îl vom pierde din priviri,

Care poveste, în orice clipă, de uitare va fi răpusă...

Trec zilele...sunt încă tânără, anii nu mă trădează 

Trec zilele... absent fiind ai rămas peste tot

În suflet, în minte, în ganduri, în vise

Trec zilele și din inimă, nu știu de tot...să te scot.

M-a învățat pasu-nainte,

Bine să faci, cunoașteți limita,

Și a mai spus al meu părinte,

Fii bun copile, iartă, dar nu uita

Demult și-a încheiat călătoria,

Plecând în zborul lin spre Cer,

Sub masă și-a lăsat ea doctoria,

Acoperită bine de-un lăicer

Prin rugă numele-i chemăm,

Și ajutor Divin cerem mereu,

Îi spunem c-am învățat cum să iertăm,

Chiar dacă uneori ne este tare greu

În inimi dragostea-ți purtăm,

Și-ți ducem dorul măicuță bună,

Pe tine-n veci nu te uităm,

Iertare dăm, până ca

Soarele...s-apună!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Cu toţii iubim în regim de viteză,

Şi mame, şi taţi, şi amanţi,

Ne e mângâierea-n proteză,

Şi suntem mereu deranjanţi.

Biletul trimis în anii de şcoală

E acum un desen ori un cod,

Atingerea e şi ea virtuală,

Sentimentul iubirii ne este schilod.

Cu toţii iubim în regim de viteză,

C-o inimă întârziată şi ea,

Iar dragostea ne este obeză,

Prin SMS ne vom trimite-o bezea.

Scrisoarea trimisă în tinereţe,

Timidă în plic s-a ascuns,

Emoţia citirii pare să îngheţe,

Nicicând, ea nu-şi mai află răspuns.

Şi brusc ne-am oprit din viteză,

Ceva s-a stricat la motor...

S-a rupt a mângâierii proteză,

Iar inima tânjeşte de dor şi amor.

Hai să iubim cu toată viteza înapoi,

Primul sărut în dar să mi-l aduci,

Aruncă I-phonul acum la gunoi,

Şi spune-mi timid vorbe dulci.

 Și poate totuși intr-o zi te voi imbratisa

Cum n-ai să crezi c-ar face-o cineva vreodată

Cred c-atunci sufletul mi-ar vibra

Ca-n degustarea unui vin de viță aleasa

Și poate totusi intr-o zi ne vom privi râzând

Și cu vinu-ti om celebra regăsirea noastră

Când luna plină se va vrea strălucind

Printre perdelele de la a ta fereastra

Și poate intr-o zi tot dorul nu-mi va fi in zadar

Sa te întorci c-un strop de vin în dar

În ciuda a tot sa spui ca și ție ti-a lipsit

Al povestii noastre...final fericit.

29.08.2024