A iubi viața...

Poate-ai ars într-un vis,

Care nu m-a cuprins,

Poate eu am tăcut,

În conflictul aprins...

Dar tăcerea m-a frânt

Ca pe-un ram prea subțire,

Și-am căzut pe pământ,

De un dor de iubire.

Dar te-ntorci, și nu spui

Ce-a fost rău, ce-a durut,

Și-apoi spui orișicui,

De un om dispărut...

Te mai caut, trudit,

Uneori până-n zori,

Umbra ta a fugit,

Luminată de-alți sori.

Mi-e teamă să spun,

Că nu te mai vreau,

Apoi mă supun,

Și otrava ți-o beau.

Te aștept, nefiresc

Fiindcă timpul căzu...

Dar mereu mă gândesc,

Oare cine ești tu?

Prin odaie frigul parcă umblă,

Ca o vină fără de iertări,

Umbra ta îmi stă pe tâmplă,

Ca un rest de vechi îmbrățișări.

Pe sub uși tăcerea intră,

Ca un fum dintr-un incendiu stins,

Ne-am ucis cu aceeași flintă,

Și-am crezut că am învins.

Dar rămâne-n spate vântul,

Răscolind cenușa de sub noi,

Ca și cum ar căuta cuvântul,

Care să ne întoarcă înapoi.

Viața pune masca ei de ceară,

Peste noi și clipele plăcute,

Iar iubirea, ca o lumânare,

Arde strâmb și mult prea iute.

Plouă cenușiu peste cuvinte,

Ca pe-un câmp de vise părăsit,

Timpul roade și dezminte,

Tot ce-am fost și ce-am iubit.

Și rămâne-o ultimă întrebare,

Ca un clopot care bate un sfârșit:

Dacă dragostea nu moare,

Ce a fost în noi, și ce-a murit?

De aș fi o literă, de exemplu            V

aș curta întruna pentru voi un          I

ca să nască-n astre pe întâiul          A

și să țese-n slove neînțelesul          Ț

care pe o ață să înnoade un            A

De aș fi o literă, de exemplu           M

aș dubla iubirea pentru același       A

cerul îmi va da din genom un          M

și cu alfabetul v-aș îmbrățiș -          A

De aș fi o literă, de exemplu           I

aș lua din urmă pe rămasul            U

voi sluji la bine să câștig un           B

de la inimă voi cerși un                   I

din regrete am să smulg un           R

ca să fiu eternă ca începutul          E

De aș fi ceva, de exemplu vers,

aș împrăștia, pe pământ o știre,

că la începuturi peste univers,

(erau trei cuvinte):

VIAȚA , MAMA și IUBIRE.

În noapte plânge un poet,

Cu gândul printre stele,

Și murmură ceva încet,

Târând picioare grele.

Agale merge spre pustiu,

Și nimeni nu-l mai știe,

Cu ochiul mic și pământiu,

În toate vede poezie.

Și urlă moartea lângă el,

Iar îngerii îi plâng pe umăr,

Din spate pare-un bătrânel,

Dar trupu-i încă-i tânăr.

Și pasu-i cade neatent,

Iar toamna de sub talpă urlă,

Un gin sosit din transcendent,

Ce lacrimi împrejur azvârlă.

Își cântă versul funerar,

Zdrobit de ploaia  rece,

Și-un bocet se aude clar,

Pe unde trubadurul trece.

Se prind în valsuri hohotind,

Și ploi, și toamne, și-un vânt lent,

Și cântă-ntruna, suferind...

Un biet poet cu pasul neatent.

Sunt regii iarăși albi la față,

Căci duhurile rele cântă-n lume,

Iar soarele apune-n dimineață,

Și moartea încet răsare din genune.

S-a întors Adam cu spatele la Creator,

Iar Eva complotând ne-a stins Lumina,

Satan e încununat cu slavă și onor.

Şi-n loc de trâmbițe, se aud suspine-n Ucraina.

Mai marii lumii iar ciocnesc potirul,

Aruncă plebei în scârbă firimituri,

Le umple încontinuu acasă cimitirul,

Şi țipă Siria de sub dărâmături.

La hărți și frontiere au dat foc,

Se aud amenințări pe cer albastru,

Noi ăștelalți nu mai contăm deloc,

Şi plânge Africa aflată în dezastru.

Ne-au vaccinat, drept vite de pripas,

Și n-am știut dacă-i așa ori nu e...

În lume cântă demoni într-un glas,

Dansează kazacioc, America și UE.

Eu nu am haine omenești,

Ci cântec port pe mine,

Și peste cărnile trupești,

Port versuri bizantine.

O fabulă am drept cravată,

Iar la rever port un sonet,

Cu jind se uită lumea toată,

Eu le ofer câte-un verset.

Cu lungi romane-s încălțat,

Două proverbe-mi sunt șosete,

Și umblu despuiat prin sat,

Iar criticii îmi scriu pamflete.

Pe cap am o baladă lungă,

Și-o doină ce o țin la piept,

Biblioteca o îndes în pungă,

Citesc, și moartea o aștept.

Eu nu port straie ca oricine,

Ci-s îmbrăcat în poezie,

Și sunt croite atât de bine,

Că mă vor ține-o veșnicie.

----.
Swollen trunk
--...
On pleasure drunk.
...--
Not giving shade
.....
But getting light with shame
--...

...--
Spreading roots,
-----
Scrolling water,
.....
Feeding green,
-....
Turning black
.----
And doping under driving. Abyss.

No light no earth and ground,
All dark all laugh and sound,
Under a silent deafened life,
Under blinding light my thumb sways,
Deep under light I see my wife
Shining black but bright into my eye.

I take a sip of transparent red,
Burdening the ground yet seeking high
Looking up at the sun but laying still
Seeking light, recieving blindness,
Blinding light goes like a pill,
Down the path and up to the leaves
Leaving spring, bringing the fall.

Wooden frame, holding the soft,
Comes from use, from roots down below,
Soft holding the swollen trunk,
The trees giving a blow,
On the drunk trunk down low,
With the alive red flow.

Îmi ard în piept cuvinte grele,

Pe care nu le pot rosti,

Și mă prefac că râd de ele,

Că poate așa v-oi amuți.

Ca și cămilele port în cocoașă,

Sudalme de barbari și anateme,

Iar vorba rea mi-o tai din fașă,

Ca să nu scap spre cer blesteme.

Mai prind din zbor câte o vorbă,

Și-o port, că nu mi-e dat s-o spun,

Și fac din semn și alfabet o ciorbă,

S-o dau la muți ca hrană pentru drum.

Îmi țin în palme liniștea aprinsă,

Ca pe un soare fără raze-n jur,

Și-n mine crește, mută și întinsă,

O limbă veche, fără de cusur.

Mă plimb vorbind ades fără cuvinte,

Cu pași purtați prin adieri de vânt,

Și fiecare gând ce-mi vine-n minte,

Îl izolez, să nu purceadă în cuvânt.

Și strâng în mine oasele vorbirii,

Le-așez sub limbă, ca-n morminte,

Să nu mai vină versul amintirii,

Să-mi ceară iarăși trupul de cuvinte.

Suspin adânc, adânc suspin,

Specific vremilor ce vin,

Cârd de cocori, ce strigã-n cor

Durerea noastr-a tuturor;

Poem al anilor târzii,

Cântat cu glasul celor vii!

Oftat, de pace rãpitor,

Venindu-ne din viitor,

Prelungã zicere din nai

Şi crainic, care strigã: "Vai!",

Jãratic, flacãrã de foc,

Neaşteptat sfârşit de joc...

Pe culmi de munţi şi jos, în grind,

Sunt luminiţe ce se-aprind

Sclipind, ca-n palmã, doi bãnuţi,

Nãdejde, celor ce-s pierduţi,

Prãdaţi de haitele de lupi,

Precum o hainã, când o rupi.

Un nor trecu înspre apus.

Mã uit mai bine: alţii nu-s

Sau, cel puţin, nu fac scântei,

Sã cadã flãcãri lungi, din ei,

S-aprindã pulberea de jos,

C-un bubuit gãlãgios!...

O, ţara mea! Ah, Neamul meu!

Speranţa ta, e Dumnezeu!

Fãrã de El, scãpare nu-i!

El, sprijin este orişicui

Care Îl cheamã-n ajutor:

Îl face prinţ moştenitor!

Ajungã rãul, cât a fost,

Dar nici sã plângem, n-are rost!

Ci sã-ndreptãm privirea-n sus,

Sã-L aşteptãm, cum ni s-a spus,

Pe Mirele neprihãnit,

Cu suflet bun şi liniştit.

Noi suntem toți de la țară,

Cu fața curată,

Cu vorba mai rară,

Cu treapta mai 'naltă la scară.

Noi suntem toți de la țară,

Cu somnul pe frunze afară,

Cu gândul ce-ntruna ne zboară,

Spre zori și apoi înspre seară.

Noi suntem toți de la țară,

Cu mână vânjoasă de fiară,

Cu spatele drept care cară,

Orice povară...

Noi suntem toți de la țară,

Țăranul ce câmpul își ară,

Copilul cu vita de sfoară,

Roada ce șade-n cămară.

Noi suntem toți de la țară,

Cu viața și dulce, și-amară,

Cu ruga către Fecioară,

În fiece seară.

Vă spun pentru ultima oară,

Nu suntem o pradă ușoară,

Iar neamul nicicând n-o să piară,

Căci suntem toți de la țară.

Deschid încet ochii,

În ei-mi bate vântul,

Și iată, mă văd 

Zburând.

Plutind, spintec norii,

Zbor iute, ca gândul,

Pe lună m-așez, 

Cântând.

Pe soare, prin ploaie,

Prin rouă și brumă 

Mă poartă ușor 

Adierea de vânt.

Ș-abia ce-am atins 

Alba norilor spumă,

Când, brusc, m-am trezit,

De pe leagăn căzând.

o sclipire –
nu e singură.
umbra o urmează
ca o respirație
care nu s-a născut
fără piept.

fiecare pas
împletește drumul
înainte să existe.

nici început,
nici sfârșit —
doar noduri
care se țin de mână.