Бесценная звезда

Я разгадал тебя, как сложный шифр,
По каплям собирая твой портрет.
Но в голове звучит знакомый рифф,
И где-то там опять погаснет свет.

Мы ищем правду в шёпоте дорог,
Где шрамы прошлого на сердце, как печать.
Я подвожу единственный итог,
Ты та, кого не страшно потерять... и вновь встречать.

Пусть грань тонка, и мир летит в рассвет,
В глазах твоих застывший океан.
Я ждал звонка, искал простой ответ,
Но снова влип в красивый твой обман.

А где-то там танцуют на углях,
Там ритм и боль сливаются в одно.
Я разгадал... но в этих зеркалах
Нам встретиться, похоже, не дано.

Я не знаю что со мной

Что вокруг происходит

Но главное, что я с тобой

И остальное меня не волнует

Когда впервые, увидел я тебя

Бабочки в животе зашевелились

Я не знал, что любовь так слепа

Что в другом мире очутились

Когда я начал плакать по ночам

В невидимых стенах врезаюсь

За рукой прыгали по облакам

И тебе во всём признаюсь.

(Первый стих, надеюсь вам понравиться)

Любовь —
странная штука.
Взгляд, улыбка, смех и радость —
всё они затягивают, обманывают.
А потом понимаешь, что всё было зря.
Моменты, дни, ночи пролетели, как секунды,
оставляя только чёрную дыру в моём сердце.

Мы можем быть друзьями,
а можем разъехаться по домам и всё забыть,
и притворяться незнакомцами, будто это нормально.
Что я допустил?
От огня в твоих глазах остался только дым,
а от воспоминаний — только тепло в моей груди.

Меня влечёт твоя способность
соединять слова в предложения,
а предложения в целые истории.
Каждая история, разная жизнь,
а конец — тот же.

Может, наша любовь незаконна,
а может, это я всё испортил.
Я хотел как лучше — а получилось ужасно.
И что я ожидал?
Что в конце нашего пути нас ждёт хэппи-энд?
Ха! Смешно.
Потеряв надежду и смысл,
в итоге понял, что не жил вовсе.

M-ai sclipit dintr-o privire,

O privire de neuitat.

Dar la prima întâlnire,

Sămânța dragostei ai plantat.

Zâmbetul tău ce mă orbește,

Mă face fericit de zi cu zi.

Dar când dispare îmi zdrobește,

Inima în părți o mii.

Ochii tăi nemărginiți,

Îmi fur inima prin mituire.

Devin tot mai infiniți,

Fără nicio șansă de supraviețuire.

Să ții minte întotdeauna,

Lângă tine voi fii mereu.

Nici furtuna și nici minciuna,

Nu ne vor despărți de Dumnezeu.

(Dedicată unei persoane speciale)

В долине гроз, где солнце нет,
Сияет последний лунный свет
В долине роз, где смерть пришла,
Вдруг поняла, что обречена

Нет смысла жить, куда-ж идти,
Ей надоело в этот миг
Падать в грязь, не видеть мир,
Дальше путь, уж не найти

С детсва я так ждала,
Принца на белом коне
Бесполезно года два,
Простаяла в этой темноте.

Целая история, с начало до конца,
Тупо было ждать, этого жеребца.
И вот конец историй, которого я нашла,
Петелька и дерево, мои навеки друзья.

Ты светишь ярче, чем ночные фонари,
Когда поёшь, всё в мире умолкает.
Давай устроим рандеву в часы зари,
Туда, где голос твой до неба долетает.

We laugh so loud, we don't care who can hear,
Through every high and low, we make it through.
I never have to hide a single tear,
'Cause I'm only truly me when I'm with you.

И на краю земли, где мы с тобой вдвоём,
Твоя улыбка разгоняет тучи.
Мы просто дышим, искренне поём,
И этот миг для нас, он самый лучший.

With Friday windows down and feeling free,
You hit the perfect notes, I sing along.
There’s nowhere else that I would rather be,
Than right here by your side, inside our song.

Пускай бегут года, как поезда,
И пусть порой бывает в жизни сложно.
На рандеву к тебе лечу всегда,
Ведь без тебя мне просто невозможно.

So keep on shining bright and standing tall,
The greatest melody I ever knew.
You know my heart, you always catch my fall,
And I am only me when I'm with you.

Stau și mă gândesc

La zilele cu soare 

Când totul era un zâmbet

Când soarele era mare 

Luna și stelele se-ntâlneau

Azi e ploaie, mâine ninsoare 

Eu mă plimb, așa poate

Apare ziua-n care soarele rasare.

Pe străduța ce-o parcurg 

Parc-apare o raza de soare,

Soare ce de mult nu l-am văzut 

Că-n cap la mine i furtuna mare 

Cu rafale și războaie 

Între creier și inima mare 

Căci unul spune ce-l doare 

Iar celălalt nu-i da ascultare!

Nu-i da ascultare...

Pentru că ar afla ca doare

Dragostea ce pentru tine-i mare! 

Unul spune ce și cum 

Despre cum s-au scurs pe rand 

Toate sentimentele

Ca pământul printre degete.

Celălalt se revoltă

Până-n ziua primăverii 

Când ghiocelul se apleacă

Florile înfloresc iarăși 

Iar soarele apare 

Totul-i de un verde aprins 

Inima e fericita nevoie mare 

Iar creirul tot cu mâinile legate, 

Strânse bine, iar la gura scoci 

Căci inima speră 

Că după atâta așteptare 

Asta-i șansa,

Creierul sa vadă

Iubirea cea adevărată!

de Dicu Alexandra 

(Țin să menționez că probabil sunt greșeli de scriere, iar aceasta poezie este prima pe care o scriu) 

Paradisul nostru se destramă...

Doare...doare atât de mult

Tu-mi spui să mai stau, să nu plec,

Dar eu ştiu ce am de făcut.

Prea mult m-am hrănit cu iluzii

Şi am visat prea mult,

Tu-mi spui să nu mă grăbesc

Dar eu ştiu ce am de făcut.

Fii pe pace,  eu nu voi suferi

Sunt puternică, o să mă descurc.

Tu-mi dai sfaturi despre viaţă

Eu...ştiu ce am de făcut

Negreşit că o să-ţi pară rău

Te vei gândi cândva la trecut

Nu mă opri, te rog

Eu ştiu ce am de făcut!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Vi kender hinanden af synet

hvor mange flygtige øjeblikke

aldrig på deres måde

de stoppede ikke

sikker og hurtig gang

Vi kender hinanden af synet

kun øjnene i stilhed

sagde de så mange gange

alt, hvad de ønskede

da de mødte deres lys...

Ikke engang ved et uheld

Jeg sagde ikke et ord

I så mange møder,

dette stirrende spil

det morede os begge.

Vi kender hinanden af synet

men det er altid en fornøjelse

hukommelsen at beholde

og anmeldelse

øjnene du har kendt i en menneskealder

mødes om morgenen

og når det sner, og når det regner

i bil 179.

Vi kender hinanden af synet...

Også!

Vi kender hinanden af synet

hvor mange flygtige øjeblikke

vi stoppede aldrig på deres vej

sikker og hurtig gang

Vi kender hinanden af synet

kun øjnene i stilhed

sagde de så mange gange

alt, hvad de ønskede

da de mødte deres lys...

Ikke engang ved et uheld

Jeg sagde ikke et ord

I så mange møder,

dette stirrende spil

det morede os begge.

Vi kender hinanden af synet

men det er altid en fornøjelse

hukommelsen at beholde

og anmeldelse

øjnene du har kendt i en mennesk

ealder

mødes om morgenen

og når det sner, og når det regner

i bil 179.

Vi kender hinanden af synet...

Også!

Noaptea se lasă tăcută pe vale

Drumul e lung pe îngusta cărare

Pădurea-i în beznă

Doar luna și o stea

Face lumină în inima mea .

Foșnetul frunzei sparge tăcerea ,

Fructele coapte își anunță căderea ,

Păsări nocturne își tânguie glasul

Drumul e lung și-i lungă cărarea ...

Noaptea-i târzie și-i neagră

Mă așteaptă-n grădina din vale

Iubita mea dragă!...

Dragă ,scumpă surioară 

Nu va fi clipă să nu doară,

Că te-ai îndepărtat de mine,

Căci țin enorm la tine..

Am greșit și mi pare rău,

Și mi e dor de chipul tău;

Am răscolit prin amintiri,

Dezvăluind uitatele trăiri.

Căci port in mine vină,

C-am fost de voi străină;

Alături nu ți -am.fost,

Regretul nu-și mai are rost.

Nu din ură am.vorbit;

M-ai judecat prea pripit.

Pizma nu mă definește ,

Doar suferința mă umbrește.

Să te fac părtaș la ea,

A fost greșeala mea...

În viață iertăm spre-a fi iertați,

Să fim de traume vindecați.

Tânjind al tău zâmbet,

Te voi purta mereu in suflet.

De ce ești tristă dragă fată,

De ce îl jelești de parcă a murit

El doar nu te-a iubit 

Și nu te-a prețuit. 

I-ai pus inima pe tavă,

Dar lui nu ia păsat

A plecat cu alta

Și de tine a uitat

Haide, fii puternică,

Nu mai plânge atât

Viața merge înainte

Nu te distruge dintr-atât.