Atlas

With the lights on, the amphitheater rises into the scenic congeries of emotions.

And sitting in a chair.

I look in my front seeing a little ghost reading a poem, this poem, with a lot of beauty and courage she looked at the empty chairs seeing only me applauding the interpretation.

The ghost ashamed fled to the left exit whispering millions of words in an uncertain time, every word, letter sounds different and invokes different emotion and feelings.

Now...the ghost departed
The Lights no longer light the historic amphitheater
Only the poem read by the ghost remained in my mind

I started to repeat the poem over and over again until the light turned on again
Somebody applauding me from far

I realised that I was the ghost whose life is
like history...

It repeats itself.

"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""

Mișcătoare peisaje,
Iar ilustrează înaintatele falnice forje,
Efect al dorinței, ale împotrivirii marcaje

De lângă râul rece trec,
Odată cu un veșnic tăcut cântec
Revizuit în ochii, să mă înec

Dar dintre turnurile de fier răsare,
Emanată aurie, dornică păsare

Timpurie perioadă când nu aștept,
Iris cenușiu al turnurilor, aș vrea drept,
Niciun cuvânt scris sau zis, luat ca fapt
Eră dublă pe privirii, în dulci tăceri apt.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

În murmurul nopții reci, în îmbrățișarea foilor calde,
În adâncuri izbucnește, în rânduri de perdele sofisticate,
Un zâmbet dulce luna îmbujorează, și stelele invidioase îndată,
Dar nocturn discret ce-mi ia respirația toată
Astrul zilei, nevinovat asupritor, mă distrage și îmi face dor
De a simți în prezența-i blândă, realitatea ce în inimă-mi dator.
Dar al ei zâmbet divin îmi amintesc
Cum o altă poveste a nopții nu mai doresc.
O rază de lumină aș voii
Să se răsfrângă în surâs, sub tandrețea săgeților aurii.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Sounds of falling grinds of iron,
Calls by my core sadly agitation,
Patience and hunger I shall hold,
Cherry tea sweet as precious gold.

Because I'm starving for completion,
Thinking for my mind an eviction,
Snatched by shadows' grasp,
Beautiful banana cake to handclasp.

But empty both the core and mind,
Patiently for your precious astound,
Waiting for the sauvorous clash of lips,
Pair of hands flourish as eternal chips.

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"

Înviorătoare coroană a nopții,
Mângâiată cu bijuterii-n văzduhul bolții,
Ilustrând un misterios tablou minții.
Pandantiv nevăzut de ochii zilei,
Așternând pe ale dorinței cerești alei,

Renegate, călătoare,
Escală pe abis, încuiate în dorințe, stele căzătoare.
Rugăminte bizuită al abanosului cer,
Ă-l din prim dans, pe suflet liber,
Unificat in două părți, a nopții mister.

Căci o singură privire a abisului,
Ăltora anomalic, tristă capcană a oftatului,
Necunoscută de mulți, dorită numai spre duet,
Un alt suflet, dans al ochilor, din priviri balet.

Dau cuvânt nopții cristaline,
Așteptând zburător mesaj în pene,
Unde să aducă dorinței pufoase perne.

Poate aceleași cer să zărim
Orice mișcare a cerului să citim
Zilei nevinovate ai da povestirii
Eterne vise de dulci priviri

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

In the troubling silence I make a gasp,
Slowly touching the wooden gate,
As my blind vision runs late,
I feel a sharp pain like a wasp.
Blinded by the cold mud,
A rotten root in hand I take.
Playing it like an expired turd,
I hear a sound I didn't make
Perhaps I'm not alone,
Not in this wrecked creek,
It was the sound of a door steek,
In my mind lone insane.
I find unease but mercy,
Justice but cruelty.
The lone root becomes five,
Crawling on me like an olive.

"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""

Trec clipele ca valul lin,

Și viața curge-n al său rost,

În urma noastră lasă-un spin,

Dar și amintiri ce n-au un cost.

Privim spre anii ce-au zburat,

Și-n suflet strângem dor și vis,

Uităm că timpul ne-a-nvățat,

Că totul trece… chiar și-nchis.

Adunăm aur, strângem faimă,

Dar ce rămâne e iubirea,

Nu-i loc pe drum pentru o haină,

Ci doar pentru ce-nalță firea.

Să ne oprim un ceas, o zi,

Să prețuim ce-avem acum,

Căci Cerul ne va dărui

Lumină-n loc de al nost’ drum.

frigiderul își găsește o pacoste

o mare amorezare cuprinzându-l:

-drag tare mi-e de ea! în fiecare secundă mă sting pentru a nu o deranja,

pentru a nu o trezi din somnul ei de frumusețe.

[…]

ei bine, el și-a ars becul doar pentru ea

pentru draga lui iubită, leguma.

săraca îngheață mereu când îi este în brațe, tare rău îmi pare…

leguma iubește suportul din hol

acolo sunt așezate milioane de fructe

leguma crede că și ea se poate încadra,

păcat că mai târziu frigiderul va afla.

-hei, leguma mea, chiar crezi că te voi lăsa ? ai dreptate,știu ca îți fac destul rău

însă știu ca dacă te las să pleci îți fac și mai mult rău…

chiar vrei sa pleci de lângă mine?

chiar crezi ca mie îmi convine

să rămân atâtea nopți fără tine?

[…]

leguma n-ascultă de frigider

în final, se mută la suportul din hol,

însă peste trei zile își pierde viața;se usucă și cade în gol

nimănui nu-i pasă, doar îndrăgostitul

care și-a iubit leguma atât de mult

încât a lăsat-o să plece chiar dacă știa că aceasta își va pierde viața.

Tu ești corabia ce mă poartă pe valurile vieții,

Ești raza născută în zorii dimineții,

Ești aripa ce mă ridica-n zbor,

Ești steaua ce-mi hrănește visul,

Mantia ce-mi încălzește inima,

Daca te-ai pierde,cuprinde-m-ar abisul,

Și viața mea s-ar transforma în nor..

Ramai,te rog,pan' la finala clipa,

Când eu,sau tu,ne-om ridica în zbor,

Spre cerul ce ascunde necuprinsul..

Am să te rănesc pînă la oase 

Cu cuvinte, pe cît se poate de frumoase

Am să te înec în dureri 

De vineri pînă vineri

Am să-ți fac viața mai grea 

Ca să nu poți zbura spre cer

Am să te plimb prin viața mea 

Am să te molipsesc de cancer-

Ul iubirii mele

Am să savurez plăcere

Fără bani fără avere, am să te arunc în gol 

Am să te bat 

În pat 

Cînd o să-mi intru-n rol

Am să te fac să plîngi 

Să mă distrugi 

Cu gheață caldă

Inima ta o voi face să ardă 

Să creadă 

Că-i pradă

A mea pe-o viață întreagă 

Si vară și iarnă să tot meargă

La braț, în stînga și în dreapta să strige

După ajutor la palma mea, care frige 

Am să te plimb prin plictiseală 

De-o să zici că-i vreo apocalipsă globală 

Dându-mi seama de ce am făcut,

Un singur lucru a trebuit să schimb.
Și anume, felul meu de a fi.
Nu știu dacă mă va ierta,
Dar vreau să-i demonstrez un singur lucru,
Faptul că nu îi iubesc doar trupul.

Fiind un copil, am multe de învățat,
Iar acest lucru mi-a deschis ochii
Către ce ar trebui să fiu,
Un așa-zis "bărbat" adevărat.
Dar uite că și eu,
Eul liric, tot mă înșel
Iar singurul lucru pe care-l caut
E pacea în suflet,
Căirea prin iubire.

Dar merit oare iubirea asta?

Ce tare mi-a fost frică să scriu despre Luceafăr, 

Știind că Eminescu nu poate fi-ntrecut!

Dar sufletul meu cade, iar stelele-l țin teafăr,

Mă vindecă, mi-cos totul ce trebuie cusut.

Iubesc culoarea-i pală, lucirea-i îngerească

Și cântul lui și-al Lunii; duiosul lor duet,

Ce-ncepe de departe, dar știu că o să crească,

Să-mi lecuiască mintea cu dulcele sonet.

Aștept din nou să vină și să mi arunce-o scară,

O scară incrustată cu basme și cu flori,

Bătând la geam, să mi pună, chemându-mă afară,

Coroana-i cea călită în foc de meteori.

Să-mi dea veșminte albe, să-mi despletească părul,

Să-mi spună o poveste zburând peste câmpii 

Și să-l privesc în ochii-i albaștri ca și cerul,

Până adorm culcată pe norii argintii.