Nu pot sa scriu un poem de iubire

Смотрел однажды на звезду

Думал далеко Она,

Но по пути попал в грозу

Снова в сердце пустота.

Смотрел, ни раз, ни два

Но понять так и не смог,

Как полюбить её навсегда

Наверное я был слишком строг.

Между нами Солнце и Луна

Думал может я ей нравлюсь,

Но в конец понял как она цена

Что без неё я не справлюсь.

(Вдохновления одиночной ночи)

Iubita mea frumoasă,ce bine-ai spus,

Că sunt căzut într-un abis al fericirii..

Nu tu cu dragostea ce are valurile cât muntii m-ai împins

În al iubirii hău prăpăstios ce n-are fund?

Și nici ecoul nu-l auzi oricât de tare ai striga,

Eu stând ca o statuie fără viață,

Paralizat de frumusețea ta

Și fascinat de vraja vorbelor ce-mi spun că mă iubești...

Cum crezi tu oare că mai pot spune ceva,

Când fericirea ce mi-ai daruit-o mă ține prizonierul tău,

Lipsit de glas poetic precum bine vezi...

Însă când tu îmi ceri iubirea s-o declar în vers,

Eu,biet umilul tău pe viață al iubirii sclav,

Îți scriu și cânt nemuritorul imn de-amor,

Dorind să te aduc la pieptul meu,

Să te iubesc,să te ador!

(2 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

O stea s-a stins,

Dar necuprins de frumoasa a fost a ei strălucire..

Și tot așa,când se stinge-o iubire 

Lumina ei ramane inchisa-n amintire...

O stea s-a stins,s-a stins și-o iubire,

Ca o ploaie de vara,ca un cânt de chitara,

Ca un val zbuciumat,ca un vis ne-mplinit,

Ca un zambet in noapte,ca un foc părăsit,

Ca o lacrimă tristă,ca un crin ofilit....

N-am de gand sa-ti ies in cale

Chiar de vezi din departare

Ca te-astept cu rabdare

Am tot stat si am gandit

De ce am de suferit?

De ce sa astept intr-una?

Si sa tot sper ca nebuna..

Ca o data ai veni

Bucurie inimi

Sa imi faci si sa nu pleci

Niciodata sa nu treci

Linia din departare

Ca iubirea mea, moare

De te-ntorci fara sa mi spui

Numele cui vrei sa-i pui?

Si de nu mi-l dai mie

Nedat sa fie, o vesnicie 

E-atâta nepăsare că pare-a fi normală

Şi inima de-arunci e-o chestie banală

 De ea dacă te-ncurci înseamnă că-i o boală

Știu mulţi a te trata cu-o nepăsare goală

Un psiholog mi-a spus să torn sufletu-n cană

S-adaug nepăsare că-i cea mai bună zeamă

Cum? te-ai îndrăgostit? Eşti anormal, ce dramă

Să-ţi pese doar de azi, de tine şi de mamă

Uită de toţi şi toate că nu-i mare scofală

Să-ţi pese de nimic să foloseşti ca armă

Prefă-te fericit când ieşi prin lume-afară

Nu asculta de suflet, e-un prost fără de şcoală

Încet, inima caldă, de nepăsare-ngheaţă

De-atâta nepăsare de tine nu-ţi mai pasă

Din om se pierde om, devine o paiață

Trăind nepăsător storci sufletul de viață

Intr-o lumea sumbra

Unde se traieste sub umbra

Exista o mare speranta

Care exista in ignoranta.

Este un mic cuvant

Care creaza un avant

Care te face sa existi

Si cu tupeu sa te misti

Este un lucru minor

Care exista sub un nor

Sau poate un copac

Ce este din bumbac

Aceasta entitate exista peste tot

Si creaza mult zgomot 

Ea se creaza din vorbire

Si se numeste Iu………..