Aș pleca, dar aș mai sta...
Pe lungi alei întunecate,
Stau băncuțele posace,
Și suspină întreaga noapte,
Că de oameni sunt sărace.
Eu mă plimb de-a lungul lor,
Aș pleca, dar aș mai sta,
Că de tine îmi este dor,
De ochii tăi, de gura ta...
Să stăm singuri pe-o băncuță,
Îngânați de glas de greieri,
Să-ți ating mâna călduță,
Ochii mari să ți-i cutreier.
Să plutim în vis pe stele,
Luna să ne fie nună,
S-aud glasul dragei mele,
Cum mă strigă, cum răsună.
Să cădem într-o poveste,
Plini de farmec și iubire,
Apoi să le dăm de veste,
Tu mireasă și eu mire.
Dar nu ești...și singuratic,
Mă cufund în noaptea grea,
Bate-un vânt ușor molatic,
Aș pleca, dar aș mai sta...
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 26 июля 2024
Просмотры: 261
Стихи из этой категории
Другие стихотворения автора
#Интересно
Поэма: Asumarea sinelui
Поэма: Există "nu există "/Poem de dragoste.
10 cărţi pe care oricine ar trebui să le citească măcar o dată în viaţă
Поэма: În van „nebunu”-ncearcă
Поэма: Omul
Dorian Furtună despre echilibru și manipulare. Fragment din cartea „Cugetările unui (ne)cunoscut”
Поэма: Atâta timp cât mă iubești de Andra în daneză
Поэма: Iubește-mă
Cartile vechi si care nu mai pot fi citite pot deveni fluturi, inimi sau portrete cu indragostiti