Am sânge de reptilă

Tu, iartă-mă, Hristose!

Tu iartă-mă, că-s om

Şi că sunt şi piron

Ce încă-Ţi trec prin oase.

Că-n coastele-Ţi împunse,

Eu suliţă încă sunt

Şi spin pe capul sfânt

Şi oţetul de pe buze.

Tu, iartă-mă, Isuse!

Că Te tot răstignesc,

Cum tot păcătuiesc

Şi tot îmi caut scuze.

De parcă nu-Ţi ajunge

Să simţi de sânge scurse

Picioarele-Ţi străpunse,

De mii de ani pe cruce.

Tu, iartă-mă, Isuse!

Privesc cuprins de uimire la a mea fotografie,

Cum din a mea viaţă a reuşit să lege

O clipă trecătoare de un petic de hârtie,

Fără să lase clipa vreodată să mai plece.

Şi uitându-mă pe poză din ce în ce mai mult,

O stranie senzaţie mă-nvăluieşte lent,

Să văd cum clipa care prin viaţa mea a trecut,

O retrăiesc aievea de parcă ar fi prezent.

Prins de fotografie timpul încremenit,

Captiv cu el mă ţine ca pe un prizonier,

Ce nicio graţiere vreodată n-a primit

Şi nici să evadeze nu va putea-n vreun fel.

Căci dacă prin clepsidra cu timp ce se hrăneşte,

Clipele curg întruna şi nu se mai întorc,

Trecând prin poză timpul o clipă se opreşte,

O clipă ce în poză mereu mă ţine-n loc.

Şi astfel când din viaţă va trebui să plec

Şi-al meu trup în ţărână se va preface uşor,

În timp ce o veşnicie prin moarte am să trec,

Pe un petic de hârtie rămân nemuritor.

Păcatul ne e lege,

Cârtim şi judecăm,

Minţim cu sânge rece

Şi-ntruna ne certăm.

Îi prigonim pe ceilalţi

Şi aspru-i pedepsim,

Când am putea aproape

De ei, mereu să fim.

Şi ne-nfruntăm confraţii

Şi moartea le dorim,

Le aducem acuzaţii

Şi rău de ei vorbim.

Şi pacea nu ne place,

Suntem răzbunători

Şi mari războaie facem

De mult prea multe ori.

Şi te-njurăm Hristoase,

În loc să ne rugăm

Şi lungi piroane-n oase,

Zeloşi îţi împlântăm.

Şi te urâm de moarte,

Când spui să nu greşim,

Când Tu, de fapt, Isuse

Vrei să ne mântuim.

Şi te urâm de moarte,

Când spui să ne iubim,

Când noi, de fapt, Hristoase,

Vrem să Te răstignim.

Oricât de mult, Isuse,

Noi Te vom răstigni,

Tot nu vom face faţă

La cât poţi Tu să învii!

Oricât de mult, Hristoase,

Te vom crucifica,

Tot nu vom ţine pasul

Cu cât poţi Tu învia!

Oricât de mult, Isuse,

Noi Te vom răstigni,

Tot nu vom face faţă

La cât poţi Tu iubi!

Oricât de mult, Hristoase,

Te vom crucifica,

Tot nu vom ţine pasul

Cu cât poţi Tu ierta!

Hristos a înviat!

Doamne Doamne, Doamne Doamne,

Câte primăveri şi toamne,

Câte flori şi câte poame,

Câte amorezate doamne,

Vor mai fi şi eu nu, Doamne,

Doamne Doamne!

Doamne Sfinte, Doamne Sfinte,

Câţi stejari şi câte ghinde,

Câte gâze efemeride,

Câte fete îndrăgostite,

Vor mai fi şi eu nu, Sfinte,

Doamne Sfinte!

Doamne Isuse, Doamne Isuse,

Câtă iarbă, câte frunze,

Câţi gândaci şi buburuze,

Câţi ochi verzi şi roşii buze,

Vor mai fi şi eu nu, Isuse,

Doamne Isuse!

Nu ştiu ca tine doamnă să fi avut iubită,

Să fie misterioasă ca bolta infinită,

Să fie fascinantă precum o galaxie

Şi ca o constelaţie mirabilă să fie.

Nu ştiu ca tine doamnă să fi avut vreodată,

Iubită mai frumoasă ca bolta înstelată,

Senină ca să fie ca cerul plin de stele

Şi caldă ca văpaia ce freamătă în ele.

Nu ştiu ca tine încă să fi avut vreo doamnă,

Să fie delicată ca bolta diafană,

Să aibă exuberanţa cometelor sprinţare

Şi faţa luminoasă ca razele de soare.

Surâsul să îi fie o stea ce nu apune,

Îmbrăţişarea tandră, a spaţiului genune,

Să aibă strălucire ca de Cassiopeie

Şi alb să-i fie sânul precum Calea Lactee.

Nu ştiu ca tine doamnă să fi avut femeie!

Probabil că te-ntrebi

De ce te tot privesc,

Fiindcă nu ştiu iubito

Şi mâine de trăiesc.

De ce te alint întruna

Aşa stăruitor,

Fiindcă orice-i posibil

Şi poate mâine mor.

Şi mă întrebi surprinsă

De ce de tine scriu,

Fiindcă mă tem ca mâine

Să nu fie târziu...

Vreau doar să mă asigur

Că mă comport cu tine

Ca şi cum niciodată

Nu va mai fi alt mâine.

LOVE EARTHIANS

There never was, never will be

A better time for sweeter dreams.

Stop wasting precious energy

On running from this joyful realm of IN possibility

I fear myself as any other man,

Of what I can there is no end...

For Love or hate is not the same

To honor Earth and Life here spent.

Wrapped up in plastics,

Markets thrive with one use objects

That deny the beauty of a rising shine

While pockets fill and hearts die young.

We tell ourselves apart with lies

Of differences and petty crimes,

But then we go to full blown wars

And wipe us stupid to no goal.

I sometimes catch myself enact

A tragedy of what's to come

Those moments hurt as if they ARE

And twist like daggers in my heart.

The pain so real, that it cuts...

It cuts all strings of willingness from life,

It darkens everything inside,

And shatters hope from help outside.

A battle started in the mind

Will poison all beings alike,

And drop in darkness just to fight

The nothingness without the light.

But bear in mind, it's worth the climb

Back to the light of joy and love and kind.

And with this light you come alive

In ways that cherish every life.

I am a part of something more

You know it: deep down we're a soul

That links us all to one big° whole

Only through Love and kind resolve.

Precum un tranfir în câmp,
Eu vreau sa te ating
Tu îmi apari in orice gând,
Eu dorul cum să-l sting?!

Precum o stea in cer apari,
Eu vreau să te cuprind
În visul meu tu doar erai,
Eu dorul cum să-l sting?!

Precum o pasăre in zbor,
Doresc eu să te prind
Tu oare ştii ce este dor?
Eu dorul cum să-l sting?!

Buzele tale dulci şi moi,
Privirea, caracterul
Aici suntem numai în doi,
Eu sunt ca prizonierul,

Sunt prizonier în ochii tăi,
Zâmbetul tău omoară
Tu lecuieşti cu sare răni,
Durerea să dispară.

Leit a unei simfonii
Eu vreau iubirea s-o aprind,
Tu ai făcut multe prostii
Cu tine dorul am să-l sting.
 

          De unde știe  neaua

          Că-i vremea să se aștearnă

          Pe ramuri  și la tâmple

          Și că se face  iarnă?...

          De ce clipa netrăită

          S-a prefăcut în scrum?...

          Din toată iubirea  noastră

          Doar cioburi pot să adun?...

Te las să pleci, dar nu mă sting,

În suflet flacăra o sting,

Dar doar puțin, cât să nu doară,

Cât să rămân pe-a mea cărare.

Te las, dar nu mă dau bătut,

În pieptul meu e-un vis tăcut,

Ce crește-n nopți cu lună plină,

Și nu se frânge, nu suspină.

Te las, dar lupt, căci știu prea bine,

Că orice-i scris va fi cu mine.

Și dacă-i drum, și dacă-i dor,

Eu merg pe el fără fior.

Te las, dar nu renunț nicicând,

Căci soarele răsare blând,

Și-n fiecare răsuflare,

Îmi regăsesc a mea chemare.

Când seara cade, totul e tăcere,

Un dor mă prinde-n mreje de durere.

Din zări îndepărtate vin chemări,

Sufletu-mi plânge, prins între cărări.

Te caut printre umbrele târzii,

În amintiri ce dor și-s vii.

Ești ca un cântec ce nu-l pot uita,

Ca o lumină-n noaptea grea.

În visuri blânde chipul tău răsare,

Ca o speranță vie, călătoare.

Te simt aproape, dar ești prea departe,

Iar dorul meu se-nalță peste moarte.

Purtat de vântul rece dintre munți,

Sufletul meu te strigă din adânci.

Ești parte vie-n gândul ce-l păstrez,

Un dor ce niciodată nu-l șterg.

Prin ploi și nori, prin timpuri fără rost,

Îți simt prezența, chiar dacă n-ai fost.

Pe drumuri lungi și străzi fără lumină,

Îți caut urma, inima-mi suspină.

Fiecare zi e ca o întrebare,

Când vei veni din depărtări amare?

Te chem cu glasul tainic al iubirii,

Și te aștept la marginea privirii.

Sub cerul plin de stele tremurânde,

Dorul meu arde-n clipele profunde.

E ca un foc ce nu se stinge-n vânt,

Un cântec mut, dar veșnic și profund.

Nici florile din câmp nu pot să-mi spună,

De ce e dorul rana mea cea bună.

Căci doare, dar mă ține viu și treaz,

În fiecare zi și-n orice ceas.

Aș scrie dorul meu pe frunze verzi,

Să-l simți când sufletu-ți începi să-l pierzi.

Și când va fi să mă găsești pe mine,

Să știi că dorul meu duce spre tine.

Și astfel, dorul sufletului meu

Va fi povestea unui vis mereu.

Un legământ de gânduri și simțire,

O șoaptă-n veșnicie, o iubire.

Pe-o margine de cer respir

Cât încă inima îmi bate

Cu-n suflet vesel, alteori trist

Viața mea, plină cu de toate.

Ochi-mi admira minunile naturii

Creionul îmi desenează cuvântul 

Buzele au gustat din capcana iubirii

Picioarele pe-alei îmi poartă gândul.

Sufletul îl port mereu cu mine

Fericirea o pot simți din plin

Dar caut o portiță către tine

Pe drumuri care nu mai vin...

Am nopti și zile, ore, minute

Am dimineți și seri plăcute 

Dar am și lacrimi muribunde

Ce cad sensibil, pe tăcute.

Am totul si nimic acum,

Timpul abia mi-l mai trăiesc.

Am foc, aer... rău și bun,

Cu toate astea... nu îmi folosesc.