Același nor

Eu mă uitam mereu după privirile tale

cu timiditatea unei secunde albastre,

sperând să rămân prinsă-n ochii tăi de mare,

și astfel marea să poarte amândouă privirile noastre.

Ca atunci când peștii se aranjează într-un val,

în dimineți amorțite și reci ca oricare,

Să vadă-n reflexia apei dinspre mal,

doi oameni care și-au găsit locul în mare.

Pământul părea că și-a pierdut viața

și noul pământ era în mare și tu în lumea aceasta

vorbeai cu scoicile, cu meduzele, cu steluțele de mare dimineața,

și ai vorbit și cu mine, și-ai încercat, și ești cea mai dulce pentru asta.

Atât voiam să îți scriu, cred ca acum ar trebui sa dorm…

dar dacă totuși vrei să știi,

să-ți vorbesc s-a simțit

ca o zi de primăvară în care am realizat că toți copacii au înflorit… și ca o luptă cu rechini.

(Acum chiar gata,

Noapte bună!)

Cred că prima persoană

care a pășit pe pământ

din când în când

și-ar fi dorit să exiști

să trăiască la tine în gând.

Pentru că dacă eu aș fi fost

prima persoană de pe pământ

și tu încă nu ai fi existat,

te-aș fi sculptat din al meu gând,

exact așa cum ești acum,

versiunea umană a soarelui de sus.

Arggsjdkdkkdnfnfnfnfnfmfmxmcmfmjss

(nu pot continua)

De ce zâmbești atât de drăguț?

Cred că am întârziat puțin…

(cam câteva mii de ani)

și acum că mă gândesc, n-aș fi vrut ca primii oameni să fim noi doi,

Că, la cât de frumoasă ești,

ai fi făcut pământul să se rotească atât de tare

încât ultimii oameni care au pășit vreodată pe pământ…

am fi fost tot noi.

Mă întreb ce faci când vara te alintă,

Când razele se-aștern pe trupul tău ușor,

Când soarele, de tine se frământă

Și noaptea te cuprinde-n vis domol.

Mă întreb cum dormi și dacă-n liniștea adâncă,

Te-mbrațișează stelele pe rând,

Și dacă noaptea, tăcută și blândă

Îți mângâie obrazul c-un sărut.

Mă întreb ce simți când gândul te atinge,

Când dorul meu te cheamă-n tainic fel,

Când cerul te veghează și te simte,

Și eu te scriu, de aici, pe-un colț de el.

Mă întreb ce faci când nu ai somn,

Când te asemeni cu o furtună,

Când luna îți șoptește încetișor:

“Închide ochii… noapte bună!”

Aș vrea să mă pierd în adâncul ochilor tăi,

Unde se ascunde un mister nemărginit,

Să prind fiecare scânteie din ei,

Și să-mi amintesc prin ce lumi i-am mai iubit.

Aș vrea să aud îndeaproape bătăile inimii tale,

Să simt vibrația lor la mine pe tâmplă,

Iar aerul să miroasă a tei, a ploaie și… hmm… a tine,

Și timpul, în sfârșit, să ne ajungă.

Să simt palma ta strângând-o pe a mea ușor,

Șoptindu-ne cuvinte ca între complici,

Să-mi pierd degetele printre șuvițele tale,

Să te alint…

Deja mi-e dor de tine,

Cât aș vrea să fii… aici!

Am visat că eram cu tine pe pământ,

unde vara nu mai ardea atât de tare,

iar iernile, deși păreau crude,

uitaseră de mult,

cum să mai fie cu adevărat friguroase.

Pământul nu știe mereu să-și potrivească vremea,

cum nu știe mereu nici să facă loc celor care iubesc cu sufletul dezbrăcat și gol,

prea multă inconsistență și prea mult “puțin”

pentru cât visam noi.

Așa că într-o seară,

neputând să trăim în aceste condiții de vreme nebună,

am invocat din nori și din constelații un dragon…

cu aripi mari cât o promisiune

și fără să privim înapoi l-am încălecat…

Următoarea oprire…

PE LUNĂ!

Drumul… ce lung a mai fost,

dar măcar vântul îți mângâia blând chipul,

și tu adormeai în brațele mele… ah…

și ce frumoasă mai erai când te atingea răsăritul.

Desigur că mai erau și turbulențe,

nu știu dacă cauzate de cerul tot mai apropiat,

sau dacă era de vină dragonul

nostru

puțin cam necalificat.

Bine măcar că am ajuns într-un final,

după un milion de escale făcute de dragon printre stele,

ne-am găsit în sfârșit locul nostru

și-am debarcat împreună într-un loc plin de ele.

Acum că m-am trezit din vis,

și vezi din ce vis greu,

sper să ne găsim locul pe pământ,

pentru că nu există nicio șansă să merg și în realitate cu același dragon pe același traseu.

Și dacă m-am trezit,

nu înseamnă ca te las să pleci din visul meu.

M-ai atins blând, ca vântul serii,

Ca un fior cules din tei,

Și-n clipa aceea, printre tăceri,

Eram doar noi… cerul și ei.

Un colț de cer, un pas spre zori,

Un vis ce-n lume se desprinde,

O clipă fără trecători,

În care totul se aprinde.

Sub ochii tăi, oglinda mării

Printre comori uitate-n vreme,

Ca doi străini purtați de valuri,

Zburam pe nori, în valsul lebedei.

Nu mi-ai vorbit, dar te-am simțit,

Când mâna ta s-a prins de mine,

Și-n pielea arsă de-al tău timp,

Mi-ai dăruit puțin din tine.

Când te scriu in versuri

Parca-mi curgi prin vene

Ca o furtună liniștită 

Ce spală orice durere...

Esti muza mea fierbinte

Și te scriu in cuvinte

Te scriu in rimă dulce

Poate gândul te ajunge

Îți scriu cât pot de frumos

Deși în suflet nasc haos

În strofe mă spovedesc

De dorul ce-ai lăsat să trăiesc...

Let me see your face

It is a smile for a grace.

Happy moments to remind

To keep them in your soul and mind.

A window wide open to sky

An opportunity given to eye,

To look deeply into the haven

Without being a craven.

The rainbow after the rain

It is crowning your brain.

And your thoughts aim

To a silent song as a claim.

Cum aș putea să văd răsăritul,

Când trăiesc și simt apus

Eu nu-mi doresc decât să ating infinitul

Să m-npletesc cu ăl`de sus.

Nu pot să ajung pe ale culmii lume

Nu pot să mă întind  spre albastra zare,

Că toate lanțurile lumii

mă țin pe loc-n așteptare.

Încerc și mă zbat să ating nemurirea

Dar totul în jurul meu cunoaște destrămarea

De vreau să iubesc, nu am pe cine iubi...

De vrea să mă iubească nu are pe cine iubi...

Căci eu n-am înțeles niciodată iubirea

cu al ei tumult ce-l poartă-n sân

cu dorul și drama

și plânsul și viața

Cu tot ce are ea în noi de-adus.

~C.N.F~

Eu chiar am fost convins până să-ţi văd privirea,

Că stelele pot arde mai aprig ca iubirea,

Însă când m-am uitat la ele şi la tine,

Tu străluceai mai tare în nopţile senine.

O clipă m-am gândit că poate mi se pare

Şi am privit şi luna, la fel strălucitoare,

Dar ca şi mai-nainte, când m-am uitat la stele,

Pe lângă a ta sclipire pălise ca şi ele.

Atunci mi-am zis că, totuşi, pe cerul fără nor,

Există constelaţii, ce prin grandoarea lor,

Pot ca să eclipseze fragila strălucire,

Ce delicat îmbracă sensibila iubire.

Ba chiar mi-am spus, pe lângă atâtea galaxii,

Iubirea este o glumă, o joacă de copii,

E doar o luminiţă care abia se vede

Printre atâtea Căi Lactee şi Andromede.

Dar când mi-ai dat şi gura cu dulcile ei buze

Şi am pătruns şi taina plăcerilor ascunse,

Trezit ca dintr-un somn adânc, am înţeles,

Nu arde ca iubirea nimic în Univers!

Visez adeseori,

Că ploaia,

Mi te aduce înapoi

Și-atunci aștept cu-nfrigurare

Să plouă iar,

Poate apari…

Uneori, visez

Că ești o stea-ntre stele,

Însuși Luceafărul

Pe cerul vieții mele,

Și-aștept să vină noaptea iar,

Tu să apari.

Alteori, visez c-aștept

Pe-un țărm de mare,

Din valuri să răsari

Precum măretul Soare

Să mă mângâie razele tale,,

Dacă apari…

CB

Ce fericit mă simt când spui

Că sunt așa cum m-ai visat,

Și mulțumesc Celui de Sus

Că jumătatea bună mi-a lăsat

Tu ai venit cândva spre mine

Iar eu m-am pus în calea ta,

Și de aici a început povestea

Pe care nicicând n-o poți uita

Era pe timp frumos de toamnă

Când amândoi ne-am întâlnit,

Și am simțit cum cordu-mi bate

Cu puls mărit de om îndrăgostit

Dar cum să-i spui ce te frământă

Cuiva ce nici măcar nu te cunoaște,

Așa că doar am aruncat un zâmbet

Sperând că-n viitor ceva se naște

Și mult nu a durat s-o văd din nou

Pe bancă la căminul studențesc,

Când lângă ea ușor m-am așezat

Și tupeist i-am spus ce îmi doresc

Speranțe nu mi-a dat prea multe

Pentru-a ieși cu mine la plimbare,

Dar a cerut un mic timp de gândire

Răspuns, ce l-am citit..ca aprobare

Și nu m-am înșelat că am aflat

Că cererea mi-a fost acceptată,

Și de atunci am rămas împreună

C-așa a hotărât a noastră soartă

Eram atât de tineri și visători

În astă lume plină de păcat,

Cu greu, ușor am trecut anii

Iar pe dușmani noi i-am iertat

Și timpul a trecut peste noi doi

Făr' a ne spune că îmbătrânim,

Dar cine se mai uită-n buletin

Când zi de zi mai mult.. noi ne iubim!