Următoarea oprire

Când ești departe și te-aș vrea lângă mine,

cerul se scaldă-n ploi grele, nu-i de mirare…

Că îmi arunci visele peste marginile lumii,

până când

te strâng din fiecare picătură

și te adăpostesc în sufletul meu,

frumoasa mea îmbrăcată în raze de soare.

Și cum arzi la mine în piept,

îmi cuprinzi inima în valuri de dulce pace.

Iar din ploaia deasă și nesfârșită

te adun din nou,

să-ți ating sufletul cu al meu,

și să te adăpostesc la mine în brațe.

Mi-am zis că eu de fapt nu am curaj,

că nu pot să te aduc în realitate,

că-ți scriu și parcă mai mereu

te țin în poezii departe.

Mi-am zis că eu nu am habar cum să iubesc,

credeam că în dragoste se tace și se îndură,

se pierde dureros, se plânge iar

privind cu neputință la timpul ce te fură.

Nu știu să te iubesc cum se iubesc cocorii,

nu știu să te iubesc cum se iubesc doi oameni ținându-se de mâna mai mereu,

eu știu să te iubesc în neputință,

eu știu să te iubesc în felul meu.

Și nici tu nu ești om să te iubesc ca omul,

și nici nu ești cocor să spun ca te iubesc când treci în zbor,

tu esti o floare și din flori

n-am cum decât în poezii să-ți spun cat te ador.

Te-am urmărit plimbându-te cu trandafirii,

te-am urmărit cum te duceai, veneai și încă o dată,

am observat când tot treceai pe lângă mine,

cum dragostea din ochii tăi te face să pari mai înaltă.

Eu nu mai vreau să tac, dar dacă tac

să știi că-i din iubire,

că nu știi ochii tăi albaștri ce îmi fac

când mă privești așa de parcă ești din mine.

Eu nu mai vreau să tac, nu vreau să rămâi un vers,

să mori așa nedemn în poezie,

să mori de parcă în zadar

ți-ai zidit dragostea în mine.

 E noapte și observ mai bine în jur

cum funcționează pământul,

Se pornește de la ceva mic

și se termină acolo unde ne ajunge doar gândul.

Se începe de la ce-i nevăzut

De la ființe mărunte,

în continuare la ce e văzut,

dar tot așa vietăți mici și multe.

După care încep să se înalțe

fire de iarbă, copaci, oameni, porumbei mesager,

cu scopul de a ajunge

cât mai aproape de cer.

Nu ajungem la cer,

dar tindem spre el,

si mai mult de atât

la ce-i mai departe într-un fel.

Poate te întrebi unde vreau să ajung,

ideea este că cei care au ajuns dincolo de cerul albăstriu,

au descoperit cu alte cuvinte ca noi locuim de fapt pe…

O ROCĂ PLUTITOARE ÎN SPAȚIU!

Îmi repet argumentul ăsta cu roca în minte,

când mi-e teamă să fac ceva… și la mine să știi, uneori funcționează,

trăim într-o lume așa instabilă

că exact in acest moment am putea fi într-o gaură neagră.

Deci în aceste condiții de viață limitată,

frica de orice altceva…

e nejustificată.

Și nu vreau să ajungem într-o gaură neagră,

să ajungem să locuim în spațiul greu…

înainte să știi cât de mult

locuiești deja în lumea din sufletul meu.

Trec umbre pe lângă noi,

vin și se duc,

iar ale tale n-au mâini

să le apuc.

Mă gândesc mereu

cum dintre ele să te smulg,

să te aduc mai aproape,

să te iubesc ca un năuc.

Teoretic vorbind,

umbrele există doar în lumină,

așa că aștept dimineața, nu adorm

Să te văd venind îmbrăcată-n dulceață,

cu pielea încă caldă de somn.

Noaptea dorul de tine e atât de mare

că simt luna crescându-mi în piept,

rotundă și grea,

apăsând pe coaste.

Știu că ești undeva,

într-o țară în formă de pește.

Nu mă orientez prea bine în spațiu,

dar cumva,

inima mea știe sigur

unde pieptul tău este.

Aproape-i dimineață și aștept lumina

să-ți vânez umbra

mergând odată cu tine,

să-mi potrivesc pasul

după ritmul pașilor tăi.

Că noaptea-i prea goală,

iar eu sunt prea plină de tine

când nu ești cu mine.

Și-atâta dimineața

am așteptat să vină de departe,

că am adormit...

și când m-am trezit

era tot noapte.

Lumea e mare,

Tu ești mică, mică,

Cam cât o furnică,

Și încep să-mi fac griji

Că eu fiind mai mare decât tine,

Tu încapi în inimă la mine,

Dar eu, îmi fac gânduri serioase,

Și am nevoie cineva să-mi zică,

Sau dă-mi o explicație științifică…

Cum este posibil să încap în inima ta mică.

Mi se pare adorabil că ești așa de mică,

Dar dacă te superi când îți spun că ești mică cât un strop,

O să spun altfel, că ți-a rămas lumea mare,

Și nici măcar nu-ți scriu poezia asta sub lentile de microscop,

Și nici măcar nu ești așa de mică,

(Ești puțin mai mare decât un atom)

O combinație între ocean și om.

Acum că am stabilit că nu ești mică

ca o furnică,

O să-ți spun că te iubesc și că ești cea mai scumpă,

Și că mâine este posibil să nu-ți pot scrie

Pentru că trebuie să-mi pierd timpul prețios la o nuntă…

(multe puncte de suspensie)

O să fie așa multe persoane frumoase…

O să stau pe lângă ele și o să danseeeeez,

Poate o să ni se atingă și mâinile din greșeală, cine știe…

Glumeeesc 🥺

Știi că hobby-ul meu preferat este să te tachinez 😈

Ce păcat că am stabilit că ești mare,

Dacă acceptai că ești mică cât o furnică,

Te luam în buzunar ca pe un fluturaș plăpând…

Dar, da, ce păcat, am stabilit că ești mare

Și o să pot să te iau cu mine numai în gând.

Dragul meu fulg de nea,

Coboară-mi din gând,

Pe-un colind sau pe-o stea,

Să te prind în mâini.

Să te port în palmele mele,

Să-ți cânt colinde cu dor,

Fulg de nea, visător.

Fulg de flori.

Să-ți urez Crăciun senin,

Dulce alb, luminos,

Îmi lipsești atât de mult,

Fulg de gând frumos.

Să stăm împreună un ceas,

Printre colindători,

Să-ți mângâi obrajii roșii de la ger,

Fulgul meu zâmbitor.

Să stăm numai noi,

Printre oameni de zăpadă,

Să ne strângem în brațe tremurând de frig,

Fulg de nea, să nu te topești niciodată.

Dulce alb pe pământ,

Fulg de nea, fulg de gând.

Fulg de nea, fulg de dor,

Fulg de nea, fulg de gând, fulg de flori.

Adunaţi, scăzuţi, înmulţiţi, împărţiţi,
despărţiţi, amândoi,
suntem unul,
- o suprafaţă întinsă şi netedă -
matematica n-are nici o treabă cu noi,
o inimă şi cu o inimă fac o lebădă…

braţele noastre sunt o ramură care arde,
trupurile noastre un trunchi de măslin, în zăvoi,
ne-adunăm şi ne iubim prin mansarde
apoi împărţim fericirea la doi.

unul şi cu unul nu face niciodată doi,
- matematica noastră e ca o sabie,
ca un fir de trifoi -
o inimă şi cu o inimă fac o vrabie…

Oare unde, când sau cum?!…

Am ajuns doar doi străini.

Atât de mult ne-am iubit,

C-am rămas singur pe drum.

Oare unde, cum sau când?!…

Te aștept, deși nu vii.

O să te întorci la mine,

Măcar cu un simplu gând?

Oare unde, când sau cum?!…

S-au pierdut visele noastre,

Umbre reci pe drumuri vaste,

Rămas-au doar vânt și fum.

Oare unde, cum sau când?!…

Lacrimi, calde și tăcute,

Printre rânduri…

Se ascund.

Oare unde, când sau cum?!…

Am devenit iar un…

Single…

Dintr-o piesă de album.

Oare unde, cum sau când?!…

Dintr-o pagină de versuri

Sentimente pe hârtie,

Am rămas doar cu un rând.

Oare unde, când sau cum?!…

S-au pierdut dorințele,

Precum o țigară aprinsă,

S-a transformat tot în, scrum…

Oare unde, cum sau când?!…

Dintr-o inimă de piatră

Și un suflet de gigant.

A devenit iar plăpând.

Oare unde, când sau cum?!…

Vom mai regăsi ce-a fost?

Sau e doar un vis anost,

Ce s-a stins odat’ cu noi?

Oare unde, cum sau când?!…

De mi-ai scrie…

Chiar de doare…

Cu greu, o să îți răspund.

Oare unde, când sau cum?!…

Vom mai regăsi iubirea?

Oare?… Poate niciodată…

Poate… chiar acum.

📅 06-09-2024

Când iubești îți pasă ...

De fiecare lacrimă vărsată

De fiecare adiere a vântului Care-ți vorbește pe glasul lui

De norii toți ca de poveste,

De orice șoaptă ce-ți sosește

De soare,ploaie,mare,munte

De vorbe calde și lucrurile mici mărunte

De gândurile toate,fie rele fie bune,

De fete și băieți din sate,

Și de orașele aglomerate,

Iubirea le ține pe toate!

Eu mă gândesc acum la tine,

Tu mă primești cum se cuvine,

Adio tu singurătate!

(7 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubito, să ne rostim cuvinte de iubire,

Amorul să ne fie dialog,

Iar noi îmbrățișați să stăm pe-un nor în formă de săgeată,

Ce-i tras de zeul Cupidon...

Iar marea care-ți place ție

Să ne privească cu ochi din valuri liniștite,

Iar tu să mă săruți fără oprire,

Cum ne-am promis la început de drum!

Iubito, eu am secretul cuvintelor vrăjite,

Ți le trimit mereu să le săruți și tu,

E vorba despre a noastră poveste de iubire,

Cu mine și noi doi și-o melodie,

Ce spune magic taina ei...

Să fie însăși fericirea cea promisă,

De undeva Din Cer chiar de la Zei?!

Iubito, să ne rostim cuvinte de iubire,

Amorul să ne fie dialog,

Iar noi îmbrățișați să stăm pe-un nor în formă de săgeată,

Ce-i tras de zeul Cupidon...

(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Mi-e dor, dar nu știu cum,

Mai pot să simt chiar și acum,

Dorul, care mă-nălța ,

Spre delicata atingere a ta.

Bucurie, tristețe, ură

Toate le simt în astă viață dură,

Dar ceea ce tu mi-ai oferit,

În nici o viață n-am simțit.

Astăzi, ești doar o neînțeleasă amintire.

Dar și acum când soarta face să fii lângă mine,

Vreau să te țin, să simt căldura ta, 

Ca pe Dorul ăsta crunt, să-l pot alunga.

Lacrimi de april se scurg pe obraz

Vântul îmi poartă visu-n neant

Primăvară mi-era inima toată 

Dar tristețea m-a îmbrățișat deodată.

Și scriu o poezie-n seară 

Vreau sa adorm în gând c-o lună

S-o rog să te-mbrațiseze 

Să-ți șoptească lin... noapte bună!

Să-mi trimiți în noapte vise

Să îmi țină somnul lin

Colorate... jucăușe 

Cu parfum dulce de vin!