Văd toamna în ochii ei

Ce reci și duri suntem, 
Oameni de ceramică... 
Strigăm și protestăm 
Si-n ziua de duminică... 
Trăim, dar nu știu pentru ce și cum, 
Gândim, și nu știu dacă are sens să spun 
Ce jalnici am ajuns, 
Ce goi și reci, 
Ce plini de gheață... 
Încât nu știm să tremurăm 
Căci nu mai avem viață... 
Iubirea.... hm, aproape un arheologism devine 
Si mă gândesc: 
Împrăștiați așa, prin lumea de coșmar 
Când sparge-se-vor aceste trupuri 
De ceramică, va curge sânge sau...? 
Hm... Nu prea cred... 
Va curge-n schimb doar praf și scrum. 

Vrei să spui că încă simți 
Că nu te-ai jucat atunci 
Cu-a mea inimă, trântind 
Amintiri, în stânga și în dreapta?! 

Vrei să-mi strigi că mă iubești, 
Că o să mă înțelegi 
Când căzută-oi fi și moartă 
De atât-alergătură, spre-a ta inimă spartă?! 

Vrei să zici că o să-i cânți 
S-o alinți și să o-ncanti 
Pe-a mea inimă suflată 
De iubirea ta ciudată?! 

Nuuu... Nu te mai cred nicicând 
Te-am crezut o dată, și-nc-odată, și-nc-odată, 
Atâtea ori încât mă tem să mint 
A mea inimă furată și călcată la pământ, 

De-a ta talpă prăfuită 
De argintul altor nopți 
Ce le-ai petrecut cu ele 
Fără să mă-ntrebi de poți, 

M-ai junghiat de pe la spate, 
M-ai rănit adânc și greu, 
Lasă-mi inimă în pace! 
Rămâi vis, dar nu al meu!

Învață să taci atunci când tot ce vrei e să cerți,
Învață să-mparți cu alții bucurii și tristeți,
Învață să șoptești când tot ce vrei e să strigi
Si-nvață să dai când tot ce vrei e să strângi.

Învață să iubești când cel ce te-atacă nu merită iubirea ta
Învață să zâmbești când rana îți desfigurează privirea
Învață să uiți, și-nvață să ierți
Învață să pleci și să nu regreți.

Învață din tot și-nvață din toate, 
Învață de la oameni, învață din carte
Învață de la bătrâni și de la copii,
Învață să-nveți cum în toate - OM să rămâi.

Sunt un om ce uneori mă simt 
Sărac, lipsit de sentimente.

Mă prăbușesc dar mă ridic, 

Si-ncerc să urc mai sus de oponențe.

Atâta-amar, atâta suferință, 
Si mă întreb: dacă exiști, 
De ce mi-e uneori atât de greu să cred, să am credință?!

In nopti cu ploi tacute
Si reci zapezi, si vant
Ma chemi cu soapta-ti trista, dulce,
O, inima de-argint.

Ma chemi sa-ti povestesc fiorul
Ce tu sa-l simti demult nu poti
Fiorul dragostei ce ma topeste,
Dar care, vai, pe tine nu te va topi.

Prea aspra esti cu tine insati,
Prea multe-ncerci sa-ti interzici
Prea mult alergi sa-ti aperi cicatricea
Ce ti-a lasat-o el plecand, atunci.

Atunci cand ti-a spus soptit "iubito, plec, nu pot,
Nu pot sa mai raman cu tine,
Ma cheama la razboi, si vreau sa lupt chiar daca-r fi sa mor
Sa-mi apar tara de dusmani, sa fie pace."

Si l-ai lasat sa plece, si a plecat, si dus a fost, 
Si-ai plans, pana cand a ta inima sensibila si calda, 
S-a transformat intr-una rece, rece,
Intr-o frumoasa inima de-argint.

De ce ma rogi, atunci, sa-ti povestesc fiorul
Dragostei ce cald ma-nfasoara?
De ce ma chemi, vrei oare
Sa iti aduci aminte, sa te asiguri ca nu uiti?

De ce? Ziceai ca nu mai poate fi topita-aceasta inima de-argint, 
Ziceai ca gata, focul n-are putere-asupra ei, nici apa.
De ce, atunci? Raspunde-mi!
Raspunde-mi ca sa stiu!

Si inima de-argint cu soapta-i trista, dulce, imi raspunse:
"Pentru ca desi nu simt, si nu mai pot iubi vreodata ca atuncea,
Vreau sa nu uit c-am fost ca tine-odata, 
Ca am iubit, si-am fost iubita-atunci, demult."
 

În suflet port mereu iubirea,

Căldura voastră, nemurirea,

Cu voi am crescut în mii de feluri,

Mi-ați fost stele și casteluri.

Mama, Tata, inima mi-e plină,

Cu voi alături, viața-i lumină,

Zile senine, nopți cu visare,

Voi sunteți a mea alinare.

În ochii voștri, am găsit speranță,

Prin drumul vieții, plin de ceață,

Cu sfaturi blânde și răbdare,

Ați fost mereu a mea cărare.

Când vântul bate și ploaia cade,

Voi sunteți soarele ce nu dispare.

Of mamă floare de liliac 

Frumoasă ca un copac 

Ce primavara înflorește 

Și numai iubire răspândește 

Tu pentru mine ești tot

Știu..nu prea arăt 

Of mamă floarea vieții mele 

Strălucești ca soarele 

Dintre o mie de stele 

Mama mea rămâne unică 

Între ele

Te mai supăr din când în când 

Și în fața ta mă aplec astăzi 

Și mi cer iertare scumpă mamă 

Căci ești floare de primăvară 

Știu că te-ai chinuit 

Regret că nu am fost cum ți-ai dorit

Și că poate te-am dezamăgit 

Dar astăzi sufletul meu 

Ți-l arăt și îți spun că 

Îmi pare rău 

Tu floarea

mea cu glas 

Liniștitor...

Unica fiinţă Mama mea, icoană sfântă, Mama mea, suflet de pâine, Tu eşti unica fiinţă Care în sufletul meu veşnic va rămâne. Va trece timpul peste mine, Va trece timpul peste noi, Dar tu vei fi unica fiinţă Care mă va apăra de vânt şi ploi. Pentru tine, scumpă mamă, Aş trece munţii în zbor, Căci tu eşti acea fiinţă Care mi-ai dat un viitor. În faţa ta mă închin Şi multă sănătate îţi doresc, Căci tu eşti unica fiinţă Pe care cu adevărat o iubesc. poezie de Vladimir Potlog

Îmi vine să plâng când mă uit la poze*  

Știu că în curând nu vei mai exista.  

Mă uit la tine cum respiri... oare cât timp va mai dura?  

Încerc să strâng amintiri... vreau să rămână așa.  

Cutia se închide, si cu ea...tot ce e viu!

Știu... mă amăgesc... totul va fi pustiu,  

Casa, deși e plină... deja e mult prea târziu.  

Refren: ooooh...oooh

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam să te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin....tot nu-i plin... 

Ce pot să fac ca golul să nu-l simt?  

Tu ești aici cu mine, dar mă topesc privind.  

Păstrez în piept, în suflet, căldura ce mi-ai dat,  

Povața ta, mamă, aripi mie mi-a dat.  

Tot ce-ai avut mai bun, pe noi ai consumat,  

Și ai uitat în timp să zbori și pentru tine.  

Focul tău care ardea... s-a transformat în scrum...  

Refren: ooooh...ooohh

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam să te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin....tot nu-i plin... aaaah...aaaaah

Aripile tale, pe rand s-au frant de tot...de dor...

Ai lasat loc pentru ale noastre...neregretand deloc

Când noi te-am părăsit... tu ai rămas la poartă,  

Privind la pașii nostri ce ne purtau în soartă

La orice oră am fi sosit... poarta era deschisă,  

Și brațe calde ne cuprindeau la piept,  

Și știam atunci... că încă sunt copil,  

Cât mama mă așteaptă... nu sunt un simplu fir.

Refren: ooooh..ooohh..

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam sa te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin...tot nu-i plin...aaaah aaaah

Tot ce-ai avut mai bun, pe noi ai consumat,  

Și ai uitat în timp să zbori și pentru tine.  

Focul tău care ardea... s-a transformat în scrum... unde ești? 

Refren: ooooh..ooohh..

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam sa te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin...tot nu-i plin...aaaah aaaah

Nu-i pe lume mai frumoasa
Mama, decit e a noastra
Scumpa mindra si duioasa
Nu gasesti in lumea asta
Orice floare colorata
Nu-I mai firava ,curate
Dintre miile de stele
Mama-I luna printe ele
Iti dorim un cer senin
Lumina dragoste din plin
Sincer ce sa-ti daruim
Drept simbol ca te iubim
Mama mea e scumpa floare
O iubesc cu-nflacarare
Ea i-o sfinta si frumoasa
Pentru mine-I fire aleasa
No voi vinde pe nimic
Nici pe aur nici pe-argint
Zilnic o voi ajuta
Pentru ca e mama mea
O iubesc si-mi pare bine
Cind ea sade linga mine
Iar cind pleaca undeva
Mi se rupe inima
Cind o vad muncind pe frig
La caldut in cas-o strig
Iar cind soarele o frige
Sufletul in mine plinge

Pe un ram verde de nuc
Jalnic cântă un pui de cuc.
Are sufletul-ntristat
De el mama a uitat.

Refren:
Pui de cuc, tu nu mai-plânge
Inimioara nu ți-o frânge,
Că și-a mea mamă-i plecată
Intro tară-ndepărtată.

Zboară, tu la mama mea,
Ca sărmană-i singurea,
Sa am de toate ea muncește
Ştiu nespus că mă iubește.

Refren:
Pui de cuc, tu nu mai-plânge
Inimioara nu ti-o frânge,
Că și-a mea mama-i plecată
Într-o tară-ndepărtată,

Spune-ică în astă viață,
Nu-i că mama scump odor
Sä am casă-ndestulată
Tot de mama mi-a fi dor.

Refren:
Pui de cuc, tu nu mai-plânge
Inimioara nu ți-o frânge,
Că și-a mea mamă-i plecată
Într-o tară-ndepărtată.