Ultima ploaie
Ultima ploaie a adus flori noi
Deasupra mintii obosite
Plansul naturii e in noroi
Ca viermii in morminte.
Poarta inchisa cu lanturi folosite,
E rupta in bataia vantului hain,
Dar nimeni,doar pietre varuite
Și dorul vechiului suspin.
Timpul ingroapa promisiuni
Caci vremea refuză,nu iartă!
Câte regrete,rugaciuni,
Iubirea lor încă poartă?
Prima privire și gustul amar,
Când brusc au plecat in tacere,
Trezesc dorinta unui nou inceput
De plans ,freamat si durere.
Dar soarele isi face simtita prezenta
Peste linistea sumbrului trecut,
Aduce cu el frumusetea
Și florile care au crescut.
Apusul vietii se repetă,
Pe cer doar inimi purpurii,
Corupte de o iubire dementă
Se sting lumini din oameni vii.
Adanc,in sufletul pădurii,
Copacii ascund momente de neuitat,
Nu oameni!Ci suflete de piatră,
Trădate veșnic in neant.
Furtuna in care au murit
Aduce in ochi lacrimi de sânge,
Lumea aceasta fara rasarit
Dispare, si dorul se frange.
Категория: Стихи о смерти
Все стихи автора: edi petecuță
Дата публикации: 13 февраля
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 212
Стихи из этой категории
Gânduri nespuse
E dificil uneori
chiar să exiști
chiar și să trăiești
Fiind uneori înpins de rutină, de gânduri,de probleme
Pici, într-un gol parcă fiind o scăpare
crezi că se va termina
că acel moment va fi ultimul de durere
Dar abia e începutul
Tristețea te înconjoară
intrându-ți prin gânduri și vise
Depresia parcă erupe din creier spre inimă
Acoperind-o de o pâcmă albă de emoții nespuse
Cazi, te ridici, iar cazi și iar te ridici
Conștientizezi că e în zadar
Că totul s-a terminat
Dar ghici ce... e adevarat.
Trecutul și adevarul te lovesc până numai respiri
Ai sperat ca vei avea o viața bună
O familie, un viitor
Dar au fost minciuni
O minciună ce ți-a stârnit lacrimi
de bucurie, că ți-au dat speranță
dar și de tristețe că ți-au luat speranța
totul s-a terminat, s-a năpustit iarăși noaptea
Soarele nu va mai răsări
Apusul nu va mai fi
Doar noaptea veșnică și rece
Îmi va domina mintea goală de gânduri
Resimt tot, de la naștere până acum
Din clipa conștientizării vieții
Până în cea a morții
vrând ca totul să fie un coșmar
Somnul conștiinței
Fete imbatranite de razboi;
cuvinte tavalindu-se in ura;
pe limbi de foc;torturi;
Patul lui Procust pentru un zambet perfect;
a zambi; ingerii care canta;
ploile de iubire care cad din Cer
si atunci cand totul se crapa;
ferestrele, candelabrele,
bibelourile de portelan,
sufletele, sperantele, visele,
fericirea, orologiile,
continentele, statuile, dintii;
astrele.
Cu fetele imbatranite,
ei sunt foarte frumosi.
Au un zambet perfect.
Sunt castigatori.
Rad si joaca jocul vietii si al mortii
pana la capat.
soffocamento
Valurii nemuritoare,
Iubirii uitătoare
Dar eu, tot aici...
În trecut,
Eu și tu...
Spuma mării,
Mă înghite ,încet.
Așa,cum ai înghițit tu,
Rodul iubirii noastre
Mă scufund în amintirii
Și dansuri nocturne
Îmi ajung până-n plămâni,
Nu pot să respir,
Dar, renunțând în a mă mai zbate,
Și lăsându-mi sufletul de muritor,
Să fie înghițit de frumos.
Și să mor...
Paștele Blajinilor -morților-
Pe aleele tăcute
Mult prea mult înghesuite
Se strecoară printre cruci
Umbre vii ,parcă-s năluci ,
Grea durere ,dor fierbinte
Îi aduce spre morminte .
Sub țărâna răvășită
Plânge o viață neâmplinită,
Plânge lacrima ce-o doare
Sub pământ doarme o floare .
Vântul pașii abia-și simte ,
Ocolind cruci și morminte .
Iz de ceară și tămâie
Să te oprești ,parcă te îmbie,
Chipuri pure și curate ,
De pe cruci te ademenesc ,
Deși-s morți ,parcă trăiesc .
Astăzi ,totuși e-o zi mare ,
Clopotele bat la porți
Este ziua de întânlire ,
Între vii și între morți!...
- -
Tainic șoapta se înfiripă ,
Se aduc vești de la cei dragi !...
Vântul bate din aripă
Toate sunt atât de vagi!...
Mai rămâne doar în urmă ,
Coji de:ouă ,cozonaci ,
Flori și lumânări aprinse
Zi de paște cu cei dragi .
- -
Se așterne iar tăcerea ...
Într-o lume adormită !...
Pe ce căi ?. Și-n care lume
De himere și mistere învăluită ?
Peste cer s-a tras cortina ...
Ce se ascunde după ea ?
Numai Domnul poate spune ...
Și Hristos când va-învia .
- -
Omul taina n-o desleagă ,
El poartă doar un destin ,
Privilegii să-și aleagă ?
De-l primești ...e dar divin !
Tot înainte!
Sub sclipirea bombei solare,
se-agită un mic orășel.
E arșiță mare, multă sudoare,
toți se-aprind ca scânteia pe fier.
Norul grabnic le refuză porunca,
se prezintă la loc răzbunător.
Dar stropii nu cad, așteaptă doar ruga,
sub nor arde tot pământul de dor...
În mijlocul crizei, țipete răsună,
nu se-ndură nimeni, niciun ajutor.
Doi copii se mai țin strâns de mână,
o speranță într-un gest răvășitor...
Dar și speranța câteodată moare,
când te-mpungi pe drumul spre izvor...
Apa se duce, apa tot dispare...
și din măr mai rămâne un veșnic cotor.
Viața e moartă în mica adunare,
însă, undeva se află acel supraviețuitor.
E grea povara vieții, e gravă provocare,
nu toți reușesc să scape neiertător.
Așa că, omul oriunde se găsește,
tot va căuta un mic ajutor.
Și călăuza apare, cu trăsura gonește,
și-l salvează pe cel muritor.
Curioasă din fire, călăuza întreabă:
,,ei, și cum e traiul în micul orășel?"
Omul sfios, nu știe ce să creadă,
,,salvatorul n-a fost oare la măcel?"
Cu gândul la nor, cu teama crescândă,
musafirul răspunde cu-n vag mister.
,,Călăuză naivă... se gândi la osândă!",
o nenorocire venită cu-n aer mișel...
Merge și tot merge trăsura prin vale,
coboară și urcă fără-ncetare.
La mijloc e jocul, i-e mintea în soare,
călăuza pare că-i dă crezare.
O vie se vede din trăsură, ce veste!
și călătorul doar ce-a luat-o-n vizor.
De călăuză se roagă: ,,Doar puțin, oprește!
doar un strop, că mi-e sete de mor!"
Zis și făcut, întocmai se întâmplă,
omul o culege și setea-și potolește.
Mai trece un timp și tot stă la pândă,
la margine de drum, doi saci zărește.
Se-ndură de călăuză să oprească din nou,
câteva straie de-ar găsi prin ele.
Călăuza răspunde: ,,dacă nu te simți rău...".
și omul repede s-a și schimbat în ele.
Sătul și-mbrăcat, într-un somn se pierde,
dar îl trezește un răcnet asurzitor.
Pe drum, o bătrână geme de sete,
,,ajutor, străine! ajutor, că mor!"
Însă călătorul vrea acum să doarmă,
de babă să se ocupe altă soartă.
Și hotărât, poruncește ca din goarnă:
,,tot înainte, că-i oricum moartă!"
Mai merge trăsura, mai merge cât poate,
până ce un copil jupuit zărește.
Călătorul adaugă: ,,și el e pe moarte!",
călăuza spune: ,,dar încă se târăște!"
Cu nervii la pământ, sătul de omenie,
omul se vede stăpânul companiei.
Și hotărât, spune răspicat: ,,tot înainte!"
iar călăuza rămâne supusă tiraniei.
Trăsura iese din acel orășel,
a văzut și altele... destule...
Pe un drum nou a luat-o-n mister,
soluții s-au găsit, chiar cu sutele.
Omul apoi observă o groapă,
,,aici trebuie să facă un ocol."
Dar trăsura se mai mișcă-ntr-o roată,
și nici urmă de cel salvator...
Omul se jelește, zbiară mai puternic:
,,oprește trăsura, nu e drum deloc!"
Doar norul se observă, la fel de grabnic,
ca în ziua când el se-ascundea de foc.
Trăsura nu se-oprește, trăsura cade-n gol,
călătorul se nimicește într-un glas sonor.
,,Și alții au scăpat, târându-se-n nămol,
pe veci să trăiești întunericul arzător."
S. O. S. NE DOARE !
Oare pot fi enumârate ,câte dureri poate duce un părinte
în scurta lui viață pe pământ ?Sunt multe peste care trec
așa se călesc și merg mai departe .De dureri fizice mergi
la medic și te face bine .Dacă pierzi pe cineva , porți doliu
o vreme ,apoi poți uita ...Dar când pierzi un copil e altceva!...
A fost secerat de o boală ,de un accident ,te resemnezi
Domnul ,a vrut să-l ia ...Dar durerea cea mai mare este când ,
l-ai crescut mare și ca părinte îți spui mai e puțin ,și își va găsi
un drum al lui.Un copil e o fericire faci tot să-i fie bine .
Dar când descoperi un adevâr cumplit : copilul tău s-a rătăcit ,
o boală grea l-a ademenit ,ce nu are vindecare,.Tu ca părinte ,
vezi cum raza ta de soare ,moare încet ,încet ...Asta-i durerea
cea mai mare . Unde ,la cine să apelăm ,noi părinții : Pe lume
nu-i durere mai mare . s.o.s. ne doare!
Gânduri nespuse
E dificil uneori
chiar să exiști
chiar și să trăiești
Fiind uneori înpins de rutină, de gânduri,de probleme
Pici, într-un gol parcă fiind o scăpare
crezi că se va termina
că acel moment va fi ultimul de durere
Dar abia e începutul
Tristețea te înconjoară
intrându-ți prin gânduri și vise
Depresia parcă erupe din creier spre inimă
Acoperind-o de o pâcmă albă de emoții nespuse
Cazi, te ridici, iar cazi și iar te ridici
Conștientizezi că e în zadar
Că totul s-a terminat
Dar ghici ce... e adevarat.
Trecutul și adevarul te lovesc până numai respiri
Ai sperat ca vei avea o viața bună
O familie, un viitor
Dar au fost minciuni
O minciună ce ți-a stârnit lacrimi
de bucurie, că ți-au dat speranță
dar și de tristețe că ți-au luat speranța
totul s-a terminat, s-a năpustit iarăși noaptea
Soarele nu va mai răsări
Apusul nu va mai fi
Doar noaptea veșnică și rece
Îmi va domina mintea goală de gânduri
Resimt tot, de la naștere până acum
Din clipa conștientizării vieții
Până în cea a morții
vrând ca totul să fie un coșmar
Somnul conștiinței
Fete imbatranite de razboi;
cuvinte tavalindu-se in ura;
pe limbi de foc;torturi;
Patul lui Procust pentru un zambet perfect;
a zambi; ingerii care canta;
ploile de iubire care cad din Cer
si atunci cand totul se crapa;
ferestrele, candelabrele,
bibelourile de portelan,
sufletele, sperantele, visele,
fericirea, orologiile,
continentele, statuile, dintii;
astrele.
Cu fetele imbatranite,
ei sunt foarte frumosi.
Au un zambet perfect.
Sunt castigatori.
Rad si joaca jocul vietii si al mortii
pana la capat.
soffocamento
Valurii nemuritoare,
Iubirii uitătoare
Dar eu, tot aici...
În trecut,
Eu și tu...
Spuma mării,
Mă înghite ,încet.
Așa,cum ai înghițit tu,
Rodul iubirii noastre
Mă scufund în amintirii
Și dansuri nocturne
Îmi ajung până-n plămâni,
Nu pot să respir,
Dar, renunțând în a mă mai zbate,
Și lăsându-mi sufletul de muritor,
Să fie înghițit de frumos.
Și să mor...
Paștele Blajinilor -morților-
Pe aleele tăcute
Mult prea mult înghesuite
Se strecoară printre cruci
Umbre vii ,parcă-s năluci ,
Grea durere ,dor fierbinte
Îi aduce spre morminte .
Sub țărâna răvășită
Plânge o viață neâmplinită,
Plânge lacrima ce-o doare
Sub pământ doarme o floare .
Vântul pașii abia-și simte ,
Ocolind cruci și morminte .
Iz de ceară și tămâie
Să te oprești ,parcă te îmbie,
Chipuri pure și curate ,
De pe cruci te ademenesc ,
Deși-s morți ,parcă trăiesc .
Astăzi ,totuși e-o zi mare ,
Clopotele bat la porți
Este ziua de întânlire ,
Între vii și între morți!...
- -
Tainic șoapta se înfiripă ,
Se aduc vești de la cei dragi !...
Vântul bate din aripă
Toate sunt atât de vagi!...
Mai rămâne doar în urmă ,
Coji de:ouă ,cozonaci ,
Flori și lumânări aprinse
Zi de paște cu cei dragi .
- -
Se așterne iar tăcerea ...
Într-o lume adormită !...
Pe ce căi ?. Și-n care lume
De himere și mistere învăluită ?
Peste cer s-a tras cortina ...
Ce se ascunde după ea ?
Numai Domnul poate spune ...
Și Hristos când va-învia .
- -
Omul taina n-o desleagă ,
El poartă doar un destin ,
Privilegii să-și aleagă ?
De-l primești ...e dar divin !
Tot înainte!
Sub sclipirea bombei solare,
se-agită un mic orășel.
E arșiță mare, multă sudoare,
toți se-aprind ca scânteia pe fier.
Norul grabnic le refuză porunca,
se prezintă la loc răzbunător.
Dar stropii nu cad, așteaptă doar ruga,
sub nor arde tot pământul de dor...
În mijlocul crizei, țipete răsună,
nu se-ndură nimeni, niciun ajutor.
Doi copii se mai țin strâns de mână,
o speranță într-un gest răvășitor...
Dar și speranța câteodată moare,
când te-mpungi pe drumul spre izvor...
Apa se duce, apa tot dispare...
și din măr mai rămâne un veșnic cotor.
Viața e moartă în mica adunare,
însă, undeva se află acel supraviețuitor.
E grea povara vieții, e gravă provocare,
nu toți reușesc să scape neiertător.
Așa că, omul oriunde se găsește,
tot va căuta un mic ajutor.
Și călăuza apare, cu trăsura gonește,
și-l salvează pe cel muritor.
Curioasă din fire, călăuza întreabă:
,,ei, și cum e traiul în micul orășel?"
Omul sfios, nu știe ce să creadă,
,,salvatorul n-a fost oare la măcel?"
Cu gândul la nor, cu teama crescândă,
musafirul răspunde cu-n vag mister.
,,Călăuză naivă... se gândi la osândă!",
o nenorocire venită cu-n aer mișel...
Merge și tot merge trăsura prin vale,
coboară și urcă fără-ncetare.
La mijloc e jocul, i-e mintea în soare,
călăuza pare că-i dă crezare.
O vie se vede din trăsură, ce veste!
și călătorul doar ce-a luat-o-n vizor.
De călăuză se roagă: ,,Doar puțin, oprește!
doar un strop, că mi-e sete de mor!"
Zis și făcut, întocmai se întâmplă,
omul o culege și setea-și potolește.
Mai trece un timp și tot stă la pândă,
la margine de drum, doi saci zărește.
Se-ndură de călăuză să oprească din nou,
câteva straie de-ar găsi prin ele.
Călăuza răspunde: ,,dacă nu te simți rău...".
și omul repede s-a și schimbat în ele.
Sătul și-mbrăcat, într-un somn se pierde,
dar îl trezește un răcnet asurzitor.
Pe drum, o bătrână geme de sete,
,,ajutor, străine! ajutor, că mor!"
Însă călătorul vrea acum să doarmă,
de babă să se ocupe altă soartă.
Și hotărât, poruncește ca din goarnă:
,,tot înainte, că-i oricum moartă!"
Mai merge trăsura, mai merge cât poate,
până ce un copil jupuit zărește.
Călătorul adaugă: ,,și el e pe moarte!",
călăuza spune: ,,dar încă se târăște!"
Cu nervii la pământ, sătul de omenie,
omul se vede stăpânul companiei.
Și hotărât, spune răspicat: ,,tot înainte!"
iar călăuza rămâne supusă tiraniei.
Trăsura iese din acel orășel,
a văzut și altele... destule...
Pe un drum nou a luat-o-n mister,
soluții s-au găsit, chiar cu sutele.
Omul apoi observă o groapă,
,,aici trebuie să facă un ocol."
Dar trăsura se mai mișcă-ntr-o roată,
și nici urmă de cel salvator...
Omul se jelește, zbiară mai puternic:
,,oprește trăsura, nu e drum deloc!"
Doar norul se observă, la fel de grabnic,
ca în ziua când el se-ascundea de foc.
Trăsura nu se-oprește, trăsura cade-n gol,
călătorul se nimicește într-un glas sonor.
,,Și alții au scăpat, târându-se-n nămol,
pe veci să trăiești întunericul arzător."
S. O. S. NE DOARE !
Oare pot fi enumârate ,câte dureri poate duce un părinte
în scurta lui viață pe pământ ?Sunt multe peste care trec
așa se călesc și merg mai departe .De dureri fizice mergi
la medic și te face bine .Dacă pierzi pe cineva , porți doliu
o vreme ,apoi poți uita ...Dar când pierzi un copil e altceva!...
A fost secerat de o boală ,de un accident ,te resemnezi
Domnul ,a vrut să-l ia ...Dar durerea cea mai mare este când ,
l-ai crescut mare și ca părinte îți spui mai e puțin ,și își va găsi
un drum al lui.Un copil e o fericire faci tot să-i fie bine .
Dar când descoperi un adevâr cumplit : copilul tău s-a rătăcit ,
o boală grea l-a ademenit ,ce nu are vindecare,.Tu ca părinte ,
vezi cum raza ta de soare ,moare încet ,încet ...Asta-i durerea
cea mai mare . Unde ,la cine să apelăm ,noi părinții : Pe lume
nu-i durere mai mare . s.o.s. ne doare!
Другие стихотворения автора
-Eroul căzut-
Pământul doarme sub grămada de regrete
Și dorul iubirii curge rosu pe petale,
Amintiri eterne cad azi de pe perete
Separând pe veci destine inegale.
Urlă mâhnirea de neajunsul tinereții,
Eroic pe câmpul de bombe distrus
Salvarea o scriu cu lacrimi soldații
La ultimul ceas de îngeri dispus.
Dar ziua sfârșește cu ochii închiși
Și prețul a fost doar păcate,
De dragul puterii sălbatic uciși,
Se zbat zeci de inimi curate...
Degeaba se varsă în marea pieirii,
Căci premiul mereu a fost "moarte",
Voința de luptă rămâne acasă
Să plângă un doliu aparte.
Nu s a întors nimeni la bietul băiat
Doar scuza că "tata muncește",
Și viața întreagă rămâne marcat
Privind steaua ce strălucește.
Scrisoarea de adio la cap de mormânt,
Aduce o mulțime de șoapte
"Iertare", rostește un singur cuvânt,
Sub cerul pe care l străbate.
Trec anii pe lângă un suflet pierdut
Și întreabă: "cine a fost oare?",
Pe cruce e scris: eroul căzut...
...Din grija iubirilor tale.
Lumea mea cea tristă
Tăcut,patruns doar de cuvinte,
Ce mi inconjoara frica de a te lăsa,
Usor,usor ma pierd pe mine
Și tot curajul de a lupta.
Salbatic ma ngrozeste gandul
Ca noi am fost,nu vom mai fii
Când fiara mintii mele plange,
Din a iubii,spre a cerșii.
Chiar nu inteleg cu ce am greșit!
Poate ca tu ai fost greșeala,
Cu pumnii plini doar de pamant,
Mai am din lumea ta doar rana.
Amnezic sunt in ochii tai,
Pentru ca nu vrei sa te mint,
Unde am lasat brațara noastra?
Iubirea noastra de argint...
Nu stiu cat e de evident
Ca plang prea mult,doar sa te vad,
Si prea putin acum imi pasă,
Ca ma distrug sa nu te pierd.
Uneori,privirea ta imi da speranta,
Pe care am pierdut o acum mult timp
Cred c am gustat cu drag otrava,
Ce m a facut un clandestin.
Revino in lumea mea cea tristă,
Și fă din lună,un soare arzător,
Ca verigheta ce mi ai dat-o,
Să nu ramană veșnic pe covor.
--Părasit--
M-ai parasit demult,demult,
Si m-ai lasat sa zac plangand.
Nici nu știam ce singur sunt,
Un jalnic om,cu cea mai mare vină.
Iubesc eu steaua de pe cer?Când ea își are luna?
Căci e ca mine stea si ea,dar eu sunt numai ziua.
De ce să vrei doar întuneric,când tu ai soarele pe cer?
Si când se lasă noaptea rece,să stai cu cele care pier?
Te strig in vise si n auzi
Te acuză vorbe ce le ai spus
Când imi șopteai ca mă refuzi
In seara rece la apus.
Ești eșecul ascuns in perfect,
Mă faci sa cred ca eu sunt defect,
Fără tine mă simt incomplet
Și nici nu știu de ce te mai iubesc.
Sărutul tău m-a mângâiat,
Acum mă doare amintirea
Povetsea noastră s ancheiat
Dar nu îți pot uita privirea...
Esența
Ce codru albastru!Ce lume de foc!
Ce zile grabite cand nu stai pe loc!
Dar unde fugim?In stanga?in dreapta?
Spre ce ratacim cand ne trece viata?
De ce tii tristețea in sticla de vin?
Și lacrimile plânse în cea de venin?
Cu ce tratezi rana,cand vine din interior?
Cum iti iei adio cand deja ti e dor?
Ce lume abstracta,ce viață de pion!
Ce zile pierdute,cand nu stai pe tron.
Cine s oamenii care ti erau dragi odata?
Ai scris pe morminte iubirea si ai abandonat o?
Ai pus amintirile intr o coroana care se vestejește?
Sau ai astupat tu cu pamant privirea care te n calzea odata?
Pentru cine te ai trudit atația ani?
Pentru o falsa speranță?
Alergand zi de zi dupa bani,
Iți pierzi a ta importanță...
Eu sau ea?
Îmi pun inima-n balanță,
Și aștept ca să m aleagă,
Dar rămân dezamăgit,
Pentru c-a ales o hoață.
Hoață de priviri și suflet,
Schimbi destinul prin prezență,
Uit de propria-mi valoare
Și îmi pierd din coerență.
N-am să ies învingător!
Vocea-i suavă m-a răpus!
Cine sunt? Un vânzător,
De un vis, treptat, distrus.
Chiar de-ar fi să mă aleg,
Aș trăi un chin greșit,
N-aș putea să mă accept
Fără ea, pân' la sfârșit.
Micul eu vrea să-mi explice,
Că l-am izgonit din mine,
L-am trădat și am fost complice
La un jaf de minți străine.
Am rămas străin de sine.
M-am respins și ignorat,
Am crezut că-i cel mai bine
Să rămân îndurerat.
Ochii roșii țin regretul,
Fața ei doar mă consumă,
Eu, ca om, închid volumul
Și te rog, respinge-mă!
~Etern în memoria ta~
Sunt un câine oarecare,
Vreau să mă hrănești!
N-am nevoie de motive,
Doar să mă iubești.
Mai ții minte când alergam
În urma ta, după sanie?
Parcă a fost ieri...
Nu eram legat de o funie,
Și nici de ale tale dureri.
Amintește-ți cum eu îți eram
Buna dispoziție,
Când aveai o zi mai grea!
Că am fost acolo, pe poziție,
Când lumea părea rea.
Mai știi ce mi-ai promis?
Unde ai fost când am avut nevoie de ajutor?
„O să am grijă de tine!”
Acum tu nu vezi că mor?
Nu te judec, ai necazuri,
Deci poate că e mai bine că te-am părăsit!
Nu înțelegi că erai totul pentru mine?
Și ai să fii până la sfârșit?
Chiar dacă m-ai dezamăgit,
Încă am încredere în tine!
Însă nu ai reușit!
Tu ai vrut să mă păstrezi...
Eu,am vrut să fiu iubit...
Astăzi te-am scutit de o grijă,
Dar să știi că îmi lipsești!
Fără tine n-am putut
Să rămân, să mă trezești!
Voiam să te mai văd odată,
Să m-alinți ca pe ai tăi!
Să sar mereu când nu ți convine
Și să-ți fac doar vânătăi.
Să nu uiți că am fost devotat!
Ține-mă în brațe veșnic!
Și să știi, nu-s supărat!
Pentru tine, sunt războinic.
Ce părere ai că pentru alții am fost doar un câine?
Pentru tine ce am fost?
Doar un paznic de folos?
Un prieten zgomotos?
Sau un suflet fără rost?
Am îmbătrânit cu gândul că o să te văd împlinit!
Dar să știi că prezența mea încă n-a murit!
O să fiu cu tine să te văd fericit!
Viața mea a fost un dar,
Pentru tine, m-am jertfit.
Etern în memoria ta, Bleky!
-Eroul căzut-
Pământul doarme sub grămada de regrete
Și dorul iubirii curge rosu pe petale,
Amintiri eterne cad azi de pe perete
Separând pe veci destine inegale.
Urlă mâhnirea de neajunsul tinereții,
Eroic pe câmpul de bombe distrus
Salvarea o scriu cu lacrimi soldații
La ultimul ceas de îngeri dispus.
Dar ziua sfârșește cu ochii închiși
Și prețul a fost doar păcate,
De dragul puterii sălbatic uciși,
Se zbat zeci de inimi curate...
Degeaba se varsă în marea pieirii,
Căci premiul mereu a fost "moarte",
Voința de luptă rămâne acasă
Să plângă un doliu aparte.
Nu s a întors nimeni la bietul băiat
Doar scuza că "tata muncește",
Și viața întreagă rămâne marcat
Privind steaua ce strălucește.
Scrisoarea de adio la cap de mormânt,
Aduce o mulțime de șoapte
"Iertare", rostește un singur cuvânt,
Sub cerul pe care l străbate.
Trec anii pe lângă un suflet pierdut
Și întreabă: "cine a fost oare?",
Pe cruce e scris: eroul căzut...
...Din grija iubirilor tale.
Lumea mea cea tristă
Tăcut,patruns doar de cuvinte,
Ce mi inconjoara frica de a te lăsa,
Usor,usor ma pierd pe mine
Și tot curajul de a lupta.
Salbatic ma ngrozeste gandul
Ca noi am fost,nu vom mai fii
Când fiara mintii mele plange,
Din a iubii,spre a cerșii.
Chiar nu inteleg cu ce am greșit!
Poate ca tu ai fost greșeala,
Cu pumnii plini doar de pamant,
Mai am din lumea ta doar rana.
Amnezic sunt in ochii tai,
Pentru ca nu vrei sa te mint,
Unde am lasat brațara noastra?
Iubirea noastra de argint...
Nu stiu cat e de evident
Ca plang prea mult,doar sa te vad,
Si prea putin acum imi pasă,
Ca ma distrug sa nu te pierd.
Uneori,privirea ta imi da speranta,
Pe care am pierdut o acum mult timp
Cred c am gustat cu drag otrava,
Ce m a facut un clandestin.
Revino in lumea mea cea tristă,
Și fă din lună,un soare arzător,
Ca verigheta ce mi ai dat-o,
Să nu ramană veșnic pe covor.
--Părasit--
M-ai parasit demult,demult,
Si m-ai lasat sa zac plangand.
Nici nu știam ce singur sunt,
Un jalnic om,cu cea mai mare vină.
Iubesc eu steaua de pe cer?Când ea își are luna?
Căci e ca mine stea si ea,dar eu sunt numai ziua.
De ce să vrei doar întuneric,când tu ai soarele pe cer?
Si când se lasă noaptea rece,să stai cu cele care pier?
Te strig in vise si n auzi
Te acuză vorbe ce le ai spus
Când imi șopteai ca mă refuzi
In seara rece la apus.
Ești eșecul ascuns in perfect,
Mă faci sa cred ca eu sunt defect,
Fără tine mă simt incomplet
Și nici nu știu de ce te mai iubesc.
Sărutul tău m-a mângâiat,
Acum mă doare amintirea
Povetsea noastră s ancheiat
Dar nu îți pot uita privirea...
Esența
Ce codru albastru!Ce lume de foc!
Ce zile grabite cand nu stai pe loc!
Dar unde fugim?In stanga?in dreapta?
Spre ce ratacim cand ne trece viata?
De ce tii tristețea in sticla de vin?
Și lacrimile plânse în cea de venin?
Cu ce tratezi rana,cand vine din interior?
Cum iti iei adio cand deja ti e dor?
Ce lume abstracta,ce viață de pion!
Ce zile pierdute,cand nu stai pe tron.
Cine s oamenii care ti erau dragi odata?
Ai scris pe morminte iubirea si ai abandonat o?
Ai pus amintirile intr o coroana care se vestejește?
Sau ai astupat tu cu pamant privirea care te n calzea odata?
Pentru cine te ai trudit atația ani?
Pentru o falsa speranță?
Alergand zi de zi dupa bani,
Iți pierzi a ta importanță...
Eu sau ea?
Îmi pun inima-n balanță,
Și aștept ca să m aleagă,
Dar rămân dezamăgit,
Pentru c-a ales o hoață.
Hoață de priviri și suflet,
Schimbi destinul prin prezență,
Uit de propria-mi valoare
Și îmi pierd din coerență.
N-am să ies învingător!
Vocea-i suavă m-a răpus!
Cine sunt? Un vânzător,
De un vis, treptat, distrus.
Chiar de-ar fi să mă aleg,
Aș trăi un chin greșit,
N-aș putea să mă accept
Fără ea, pân' la sfârșit.
Micul eu vrea să-mi explice,
Că l-am izgonit din mine,
L-am trădat și am fost complice
La un jaf de minți străine.
Am rămas străin de sine.
M-am respins și ignorat,
Am crezut că-i cel mai bine
Să rămân îndurerat.
Ochii roșii țin regretul,
Fața ei doar mă consumă,
Eu, ca om, închid volumul
Și te rog, respinge-mă!
~Etern în memoria ta~
Sunt un câine oarecare,
Vreau să mă hrănești!
N-am nevoie de motive,
Doar să mă iubești.
Mai ții minte când alergam
În urma ta, după sanie?
Parcă a fost ieri...
Nu eram legat de o funie,
Și nici de ale tale dureri.
Amintește-ți cum eu îți eram
Buna dispoziție,
Când aveai o zi mai grea!
Că am fost acolo, pe poziție,
Când lumea părea rea.
Mai știi ce mi-ai promis?
Unde ai fost când am avut nevoie de ajutor?
„O să am grijă de tine!”
Acum tu nu vezi că mor?
Nu te judec, ai necazuri,
Deci poate că e mai bine că te-am părăsit!
Nu înțelegi că erai totul pentru mine?
Și ai să fii până la sfârșit?
Chiar dacă m-ai dezamăgit,
Încă am încredere în tine!
Însă nu ai reușit!
Tu ai vrut să mă păstrezi...
Eu,am vrut să fiu iubit...
Astăzi te-am scutit de o grijă,
Dar să știi că îmi lipsești!
Fără tine n-am putut
Să rămân, să mă trezești!
Voiam să te mai văd odată,
Să m-alinți ca pe ai tăi!
Să sar mereu când nu ți convine
Și să-ți fac doar vânătăi.
Să nu uiți că am fost devotat!
Ține-mă în brațe veșnic!
Și să știi, nu-s supărat!
Pentru tine, sunt războinic.
Ce părere ai că pentru alții am fost doar un câine?
Pentru tine ce am fost?
Doar un paznic de folos?
Un prieten zgomotos?
Sau un suflet fără rost?
Am îmbătrânit cu gândul că o să te văd împlinit!
Dar să știi că prezența mea încă n-a murit!
O să fiu cu tine să te văd fericit!
Viața mea a fost un dar,
Pentru tine, m-am jertfit.
Etern în memoria ta, Bleky!