Death
I am sorry,but you are dead
You have reach the inevitable end
There is nothing left
I know this feels kinda bland
There is nothing that I can do
To preserve you
Even if I tried to do it
It will hurt me to see you disappointment
But don't shed a tier
For something that fells unreal
Maybe may words don't comfort you
Like I would hope to
But don't you know the saying?
For every end there is a new beginning
Now take my skelly hand
And let's look at what the univers has planned!
Категория: Стихи о смерти
Все стихи автора: Dumitrescu Alexandru
Дата публикации: 25 апреля
Просмотры: 70
Стихи из этой категории
O mare durere
Ne-am adunat cu toţii, venind din depãrtare,
În casa pãrinteascã a unui camarad;
Însã de-aceastã datã simţim de la intrare
Miros de lumânare şi cetinã de brad.
Se vede lume multã, se cântã şi se plânge,
Plâng jerbe, plâng coroane, buchetele de crini
Iar inima-mi se rupe, fiind fraţi, de-acelaşi sânge,
Români de-aceeaşi seamã şi spiţã de latini.
Vedem încã o datã care e sensul vieţii,
Cã nu e veşnic trupul, cã suntem muritori,
Cum vezi adesea toamna, în faptul dimineţii
Cinteza cãlãtoare şi cârdul de cocori.
Cãci chiar dintru-nceputuri, când cãpãtã putere
Când îşi fãcu intrare în neamul omenesc,
Solia morţii-i strânge în negrele-i unghere
De la Adam încoace, pe cei care trãiesc.
De mii de ani apucã cu gheara ei tenace
Şi-adunã praful lumii în sumbrul ei veşmânt,
Cã tot ce e ţãrânã, în humã se preface
Dar viaţa n-o astupã lopata de pãmânt!
Cãci viaţa, tare este! Şi moartea n-o va-nvinge!
Şi-n Ziua Judecãţii, chiar Moartea va muri,
Prin veşnica sentinţã, ce n-o poate respinge!
Ah, cât de-aproape-i este înfricoşata zi!
E, totuşi, mare jalea şi plâng şi fii şi fiice
Când moartea le desparte cãrarea celor doi!
Rãmân orfani pe drumuri, un dor, o cicatrice,
O casã pãrãsitã şi-un gol în sat la noi...
Plânsete neauzite
După fiecare drum,
În urmă e lăsat un scrum.
Un scrum plin de durere,
Ce aduce o adâncă tăcere.
Pierderea cuiva este dureroasă,
Dar de altfel şi firească,
Ea te lasă fără zâmbete
În suflet îți aduce tunete.
Un ultim rămas bun e tot ce-ți poți dori,
Deoarece moartea nu o poți preveni.
Nu îți stă în putere,
Să opreşti această durere...
Viața e un lucru valoros
Ce trebuie luat în serios
Fără suferință şi plâns
Viața nu-i ceva de ascuns.
Cum este?
Cum este sa te intrebi in fiecare dimineată :
Cat va mai dura ?
Cand peste orasul pustiu se aseaza nemiloasa ceată,
Nu se simte lovitura.
Cum este sa te intrebi in fiecare amiază :
De ce ma aflu aici, acuma ?
Dupa ce norii scrumează,
Toti pot sa inceapa a fuma.
Cum este sa te intrebi in fiecare seară:
De ce mi am irosit ziua ?
Tot ce ai facut ii dezgustară,
Dar la fel va fi si maine, nu vei evolua.
Cum este sa te intrebi in fiecare noapte :
Cum pot scapa de probleme ?
Din intuneric raspund niste soapte:
- Doar franghia pune capat la dileme.
Singur în raclă
Singur în raclă,
Veșnicia aștept,
Și-o lâncedă faclă,
Îmi pâlpâie-n piept.
La cap plânge-un crin,
Rămas fără apă,
Îl ud cu-al meu chin,
Și cerul se crapă.
Umblă-o fecioară,
Pe drumul pustiu,
Și păsări ce zboară,
Îi strigă că-s viu.
Cu brațele-ntinse,
Pe vânturi mă frâng,
Și doruri ucise,
În tăcere mă plâng.
Pe tâmple-mi coboară,
Ninsori fără timp,
Și iernii, spre seară,
Îi dau soare la schimb.
Mormântul mă cheamă,
În lunci fără glas,
Și-n suflet cu teamă,
Îi strig, bun rămas…
Dar moartea ezită,
Să-mi cearnă hotar,
Căci umbra-mi albită,
Se-ascunde-n altar.
Singur în raclă,
Veșnicia aștept,
Și-o lâncedă faclă,
Îmi pâlpâie-n piept.
UN CHIP NECUNOSCUT DAR BLÂND!
Era în zorii zilei ,când somnul e mai dulce .Visam .
Primisem un semnal să mă uit la ușă ,în special pe
mânerul ei care se mișca cu încetinitorul ,fără
nici un zgomot .Încetineala mi-a dus curiozitatea la
extrem .Cine îmi deschide ușa fără să-mi atragă
atenția ,era contra obiceiului din casa noastră .În
sfârșit în deschizătură apare chipul unei necunoscute ;
nici doamnă , nici hârcă bătrână cu figura răutăcioasă ,
ci o bunicuță mai mult plăcută ,calmă ,blândă ,dar cu o
privire hotărâtă îmi face semn să tac și să o urmez .
Înțeleg ce urmează și vreau să mă conformez ,dar
emoțiile mă trezesc și apariția dispare ca un balon
de săpun .
Semn că am visat au rămas bătăile inimii repezi
și borboanele de sudoare de pe frunte ! Mă desmeticesc
și mă străduiesc să tălmăcesc visul .Poate fi așa ușoară
plecarea din astă lume ?Atunci de ce teama de moarte e
așa de teribilă?
Vizitatoarea mea era parcă din altă lume ,o pot descrie chiar .
Era o femeie de vârstă mijlocie ,energică așa ca dintr-o fotografie
veche ,cu capul descoperit ,părul strâns într-o coadă groasă pe
stânga . Purta o fustă lungă ,vișinie și un cojocel subțire din care
ieșeau două mânici largi ,bogate .Avea o privire ageră ,hotărâtă .
Să trag o concluzie , nu pot ,dar nu mai am nici-o frică ,dacă vine
să mă conducă numai ea știe unde!...
Răsturnarea încălzirii globale
Îmi strange groaznic fașa de la vene
Am vrut să tai răul pe verticală
Dar a curs sânge
Am trecut gândurile negre ce s-au lăsat grele
Printr-un filtru critic
Aveam unghiile date cu ojă roșie dinainte,
Presimțeam că se asortează cu momentul ce avea să vină.
Mă priveam în ochii minții în oglindă,
Speram să nu mai doară umbra.
Mă străduiam să spăl păcatele, să le opresc
Dar iertarea e Sfântă, prea apăsătoare pentru un păcătos.
O manifest în neputință și mă străbate,
Pătrunde adânc prin crăpături,
Își face culcuș.
Anii trec, rămâne îngropată, uitată
Cu crucea dărâmată.
O mare durere
Ne-am adunat cu toţii, venind din depãrtare,
În casa pãrinteascã a unui camarad;
Însã de-aceastã datã simţim de la intrare
Miros de lumânare şi cetinã de brad.
Se vede lume multã, se cântã şi se plânge,
Plâng jerbe, plâng coroane, buchetele de crini
Iar inima-mi se rupe, fiind fraţi, de-acelaşi sânge,
Români de-aceeaşi seamã şi spiţã de latini.
Vedem încã o datã care e sensul vieţii,
Cã nu e veşnic trupul, cã suntem muritori,
Cum vezi adesea toamna, în faptul dimineţii
Cinteza cãlãtoare şi cârdul de cocori.
Cãci chiar dintru-nceputuri, când cãpãtã putere
Când îşi fãcu intrare în neamul omenesc,
Solia morţii-i strânge în negrele-i unghere
De la Adam încoace, pe cei care trãiesc.
De mii de ani apucã cu gheara ei tenace
Şi-adunã praful lumii în sumbrul ei veşmânt,
Cã tot ce e ţãrânã, în humã se preface
Dar viaţa n-o astupã lopata de pãmânt!
Cãci viaţa, tare este! Şi moartea n-o va-nvinge!
Şi-n Ziua Judecãţii, chiar Moartea va muri,
Prin veşnica sentinţã, ce n-o poate respinge!
Ah, cât de-aproape-i este înfricoşata zi!
E, totuşi, mare jalea şi plâng şi fii şi fiice
Când moartea le desparte cãrarea celor doi!
Rãmân orfani pe drumuri, un dor, o cicatrice,
O casã pãrãsitã şi-un gol în sat la noi...
Plânsete neauzite
După fiecare drum,
În urmă e lăsat un scrum.
Un scrum plin de durere,
Ce aduce o adâncă tăcere.
Pierderea cuiva este dureroasă,
Dar de altfel şi firească,
Ea te lasă fără zâmbete
În suflet îți aduce tunete.
Un ultim rămas bun e tot ce-ți poți dori,
Deoarece moartea nu o poți preveni.
Nu îți stă în putere,
Să opreşti această durere...
Viața e un lucru valoros
Ce trebuie luat în serios
Fără suferință şi plâns
Viața nu-i ceva de ascuns.
Cum este?
Cum este sa te intrebi in fiecare dimineată :
Cat va mai dura ?
Cand peste orasul pustiu se aseaza nemiloasa ceată,
Nu se simte lovitura.
Cum este sa te intrebi in fiecare amiază :
De ce ma aflu aici, acuma ?
Dupa ce norii scrumează,
Toti pot sa inceapa a fuma.
Cum este sa te intrebi in fiecare seară:
De ce mi am irosit ziua ?
Tot ce ai facut ii dezgustară,
Dar la fel va fi si maine, nu vei evolua.
Cum este sa te intrebi in fiecare noapte :
Cum pot scapa de probleme ?
Din intuneric raspund niste soapte:
- Doar franghia pune capat la dileme.
Singur în raclă
Singur în raclă,
Veșnicia aștept,
Și-o lâncedă faclă,
Îmi pâlpâie-n piept.
La cap plânge-un crin,
Rămas fără apă,
Îl ud cu-al meu chin,
Și cerul se crapă.
Umblă-o fecioară,
Pe drumul pustiu,
Și păsări ce zboară,
Îi strigă că-s viu.
Cu brațele-ntinse,
Pe vânturi mă frâng,
Și doruri ucise,
În tăcere mă plâng.
Pe tâmple-mi coboară,
Ninsori fără timp,
Și iernii, spre seară,
Îi dau soare la schimb.
Mormântul mă cheamă,
În lunci fără glas,
Și-n suflet cu teamă,
Îi strig, bun rămas…
Dar moartea ezită,
Să-mi cearnă hotar,
Căci umbra-mi albită,
Se-ascunde-n altar.
Singur în raclă,
Veșnicia aștept,
Și-o lâncedă faclă,
Îmi pâlpâie-n piept.
UN CHIP NECUNOSCUT DAR BLÂND!
Era în zorii zilei ,când somnul e mai dulce .Visam .
Primisem un semnal să mă uit la ușă ,în special pe
mânerul ei care se mișca cu încetinitorul ,fără
nici un zgomot .Încetineala mi-a dus curiozitatea la
extrem .Cine îmi deschide ușa fără să-mi atragă
atenția ,era contra obiceiului din casa noastră .În
sfârșit în deschizătură apare chipul unei necunoscute ;
nici doamnă , nici hârcă bătrână cu figura răutăcioasă ,
ci o bunicuță mai mult plăcută ,calmă ,blândă ,dar cu o
privire hotărâtă îmi face semn să tac și să o urmez .
Înțeleg ce urmează și vreau să mă conformez ,dar
emoțiile mă trezesc și apariția dispare ca un balon
de săpun .
Semn că am visat au rămas bătăile inimii repezi
și borboanele de sudoare de pe frunte ! Mă desmeticesc
și mă străduiesc să tălmăcesc visul .Poate fi așa ușoară
plecarea din astă lume ?Atunci de ce teama de moarte e
așa de teribilă?
Vizitatoarea mea era parcă din altă lume ,o pot descrie chiar .
Era o femeie de vârstă mijlocie ,energică așa ca dintr-o fotografie
veche ,cu capul descoperit ,părul strâns într-o coadă groasă pe
stânga . Purta o fustă lungă ,vișinie și un cojocel subțire din care
ieșeau două mânici largi ,bogate .Avea o privire ageră ,hotărâtă .
Să trag o concluzie , nu pot ,dar nu mai am nici-o frică ,dacă vine
să mă conducă numai ea știe unde!...
Răsturnarea încălzirii globale
Îmi strange groaznic fașa de la vene
Am vrut să tai răul pe verticală
Dar a curs sânge
Am trecut gândurile negre ce s-au lăsat grele
Printr-un filtru critic
Aveam unghiile date cu ojă roșie dinainte,
Presimțeam că se asortează cu momentul ce avea să vină.
Mă priveam în ochii minții în oglindă,
Speram să nu mai doară umbra.
Mă străduiam să spăl păcatele, să le opresc
Dar iertarea e Sfântă, prea apăsătoare pentru un păcătos.
O manifest în neputință și mă străbate,
Pătrunde adânc prin crăpături,
Își face culcuș.
Anii trec, rămâne îngropată, uitată
Cu crucea dărâmată.
Другие стихотворения автора
Năluca
Ca o nălucă eu m-am ascuns
În întunericul ce pace mi-a adus
Ascuns de lume,nevăzut
Și mai preus de toate necunoscut
Zilele trec,iar nopții eu pierd
Secunde fără rost
Pierdute în întunericul stufos
Fără scop,ca un mort umblător
O umbră printre stele
Am încercat să ating luna
Dar am putut oferi doar durere
Și scuzele rănile nu drege
Dar nu-i totul doar chin
Voi aștepta în deplin
Ziua când vom fi din nou
În aceeași gară de metrou
Va trece timpul mult si bine
Dar speranța că poate va fi ca înainte
E singurul lucru care mă menține
Te rog nu o distruge,că mă omori pe mine
Dansul regretului
Ca o balerină ea dansa
Pe scena ce viața ne-o oferea
Captura privirea la toată lumea
Fără ca ea măcar a încerca
Cu o față,de Piccaso pictată
Cu ochii verzi ca smaraldele
Cu mâinile ei primitoare
Și cu un corp,care ar stârni valurile
Eu ca un mielușel în capcană am căzut
Și prețul pe care la cerut
Pentru un dans ce o viață eu am vrut
Va fi mult prea scump
Dar pentru un moment nu am realizat
Modul în care dansa era prea captivant
Mă interesa doar cum ea ma făcea a simți
Un foc în locul inimii
Cu o maionetă ziceai că se juca
Când ea cu mine dansa
În încercarea mea de a menține ritmul fără a cădea
Eu în prăpastia din care nu am mai ieșit voi intra
Când sfoara începea și se rupea
Eu tot rugam a încerca
Să o mențină puternică pentru a nu cădea
Dar parcă din adins ea o slăbea fără ai păsa de viața mea
Și când sfoara la un moment dat s-a rupt
Eu în abisul rece și negru am căutat
O singurătate dureroasă
Pe care ea nu o interesează
Și când mă întrebi acum dacă sunt bine
Eu râd și mă întreb pe sine
Dacă tu cvhiar vrei să ști cât de rău îmi e fără tine
Sau e doar o prostie pentru a arăta simpatie
Trecutul cu pauză
Cum reușești să vindeci rănile de cuțit?
Întrebarea nu are un răspuns nemaipomenit
Dar e diferit pentru oricare rănit
Plin de sânge este cel care aproape a murit
Nedreptățit,jignit,rănit,toate au înrăutățit
Viața unui suflet care dragoste a simțit
Pentru un alt suflet la momentul nepotrivit
Când ea de lume s-a despărțit
Însă nu era chip ca povestea aici să se fi sfârșit
El indiferent de amar era mereu necontenit
Și nu a lăsat-o,indiferent de "pumnii" pe care i-a primit
Și prin durere el tot nu s-a oprit
A se îngriji ca ea să știe că el e încă aici
Prin oricâte ea l-ar pune,nu s-ar clinti
Trecutul ca un șarpe ce își vară adânc colți plini de venin
Pentru a distruge prezentul care se bucură fără chin
Însă e greu mereu a spune,că încercarea lui are un scop anume
Pentru că în final nu știe nici unde va ajunge
Dar el tot speră,chiar dacă a mai scăzut la viteză
Pentru că trebuie să vadă cum le merge în sinteză
Dacă viziunile li se înclinează în direcție comună
Pentru a face cea mai bună relație împreună
Deși cei drept,viteza cu care merg,nu e tocmai pe placul lui mai nerăbdător
Dar face compromis că n-are încotro și îi respectă decizia celei care vrea să îi fie amor
Până la urmă nu se poate plânge,când în sfârșit are șansa spre mai multe
Când după toată durerea poate în sfârșit o relație să rezulte
Anotimpurile
Trece primăvara
Și vine vara
Și eu mă gândesc la ploaia de toamnă
Cu Anul Nou din iarnă
Alegeți războiul
Război civil,război civil
Unde protestanții nu sunt puțini
Înarmați până în dinți
Sângele lor va reface din nou pământul fertil
Război între bande
Din sate până în capitale
Ai să ajungi fără familie și proprietate
Când luptele vor fi terminate
Dar războiul convențional
Va rămâne fără problemă
Răspunsul la orice dilemă
Nu există un răspuns mai bun decât cel operațional
Fiecare război mondial
Venind cu un cost monumental
A avut un efect valoros
În crearea fiecărui colos
Războiul religios
A fost cea mai buna scuză pentru cel victorios
Câștigând teritoriu si prestigiu
Dându-le putere fără obligiu
Război de independență
Doar cei cu perseverență
Își vor elibera națiunea
Și își vor îndeplini viziunea
Războiul rece
De la mare până la cerul fără margine
Nu e luptat cu arme,ci prin spionare
Și prin războaie de proximitate
Războiul de propagandă
Fără scrupule și cu mare importanță
Îți poate crea,dar si distruge întreaga națiune
Doar asigurăte ca tu tragi sforile
Războiul cibernetic
Cel mai nou dintre războaie
Îți poate afecta electronicele
Din siguranța bazelor lor fortificate
Războiul biologic
Nu doar omoară,ci îi și torturează
Este aproape cel mai toxic
Mai ales pentru o țară suprapopulată
Războiul nuclear
Cel care distruge la un nivel particular
Este Robert Oppenheimer
Cel care distrugătorul de lumi s-a poreclit
Si el moartea a devenit
Păcătosul
Omul ce minte zilnic și fără rost
De parcă nu știe adevărul deloc
E obișnuit cu viciul
La fel de bine cum își știe pinul
Bărbatul ce se afemeiază
O soție nu o să aibă
Și o să caute plăcere
Până va cade în tristețe
Cel ce îl insultă pe aproape
El singur și-o face
Când singur va rămâne
Pe al său drum plin de cuie
Dar cel care omoară
A făcut cea mai mare rană
Pentru care o să plătească
O viață întreagă
Persoana care tot fură
O să învețe cum merge
Dacă nu se mai oprește
O să simtă pe pielea lui cum e a pierde
Dar cea mai rea dintre toate cele
Este în Dumnezeu a nu crede
El este tatăl,fiul și duhul sfânt
Căruia toți ar fi trebuit să se închinat
Totuși nu e vreme să fi disperat
Că Domnul de izbeliște nu te-a lăsat
De la început ne-a cunoscut ca nimeni vreodată
Și până la moarte va fi totodată
Roagă-te ca să te apropi de el cum ști că poți să o faci de fiecare dată
Împrăștie cuvântul sfânt ca niciodată
Ajută-l pe aproape cum te-ai ajuta pe tine
Și dă-i lui Dumnezeu un motiv de bucurie
Năluca
Ca o nălucă eu m-am ascuns
În întunericul ce pace mi-a adus
Ascuns de lume,nevăzut
Și mai preus de toate necunoscut
Zilele trec,iar nopții eu pierd
Secunde fără rost
Pierdute în întunericul stufos
Fără scop,ca un mort umblător
O umbră printre stele
Am încercat să ating luna
Dar am putut oferi doar durere
Și scuzele rănile nu drege
Dar nu-i totul doar chin
Voi aștepta în deplin
Ziua când vom fi din nou
În aceeași gară de metrou
Va trece timpul mult si bine
Dar speranța că poate va fi ca înainte
E singurul lucru care mă menține
Te rog nu o distruge,că mă omori pe mine
Dansul regretului
Ca o balerină ea dansa
Pe scena ce viața ne-o oferea
Captura privirea la toată lumea
Fără ca ea măcar a încerca
Cu o față,de Piccaso pictată
Cu ochii verzi ca smaraldele
Cu mâinile ei primitoare
Și cu un corp,care ar stârni valurile
Eu ca un mielușel în capcană am căzut
Și prețul pe care la cerut
Pentru un dans ce o viață eu am vrut
Va fi mult prea scump
Dar pentru un moment nu am realizat
Modul în care dansa era prea captivant
Mă interesa doar cum ea ma făcea a simți
Un foc în locul inimii
Cu o maionetă ziceai că se juca
Când ea cu mine dansa
În încercarea mea de a menține ritmul fără a cădea
Eu în prăpastia din care nu am mai ieșit voi intra
Când sfoara începea și se rupea
Eu tot rugam a încerca
Să o mențină puternică pentru a nu cădea
Dar parcă din adins ea o slăbea fără ai păsa de viața mea
Și când sfoara la un moment dat s-a rupt
Eu în abisul rece și negru am căutat
O singurătate dureroasă
Pe care ea nu o interesează
Și când mă întrebi acum dacă sunt bine
Eu râd și mă întreb pe sine
Dacă tu cvhiar vrei să ști cât de rău îmi e fără tine
Sau e doar o prostie pentru a arăta simpatie
Trecutul cu pauză
Cum reușești să vindeci rănile de cuțit?
Întrebarea nu are un răspuns nemaipomenit
Dar e diferit pentru oricare rănit
Plin de sânge este cel care aproape a murit
Nedreptățit,jignit,rănit,toate au înrăutățit
Viața unui suflet care dragoste a simțit
Pentru un alt suflet la momentul nepotrivit
Când ea de lume s-a despărțit
Însă nu era chip ca povestea aici să se fi sfârșit
El indiferent de amar era mereu necontenit
Și nu a lăsat-o,indiferent de "pumnii" pe care i-a primit
Și prin durere el tot nu s-a oprit
A se îngriji ca ea să știe că el e încă aici
Prin oricâte ea l-ar pune,nu s-ar clinti
Trecutul ca un șarpe ce își vară adânc colți plini de venin
Pentru a distruge prezentul care se bucură fără chin
Însă e greu mereu a spune,că încercarea lui are un scop anume
Pentru că în final nu știe nici unde va ajunge
Dar el tot speră,chiar dacă a mai scăzut la viteză
Pentru că trebuie să vadă cum le merge în sinteză
Dacă viziunile li se înclinează în direcție comună
Pentru a face cea mai bună relație împreună
Deși cei drept,viteza cu care merg,nu e tocmai pe placul lui mai nerăbdător
Dar face compromis că n-are încotro și îi respectă decizia celei care vrea să îi fie amor
Până la urmă nu se poate plânge,când în sfârșit are șansa spre mai multe
Când după toată durerea poate în sfârșit o relație să rezulte
Anotimpurile
Trece primăvara
Și vine vara
Și eu mă gândesc la ploaia de toamnă
Cu Anul Nou din iarnă
Alegeți războiul
Război civil,război civil
Unde protestanții nu sunt puțini
Înarmați până în dinți
Sângele lor va reface din nou pământul fertil
Război între bande
Din sate până în capitale
Ai să ajungi fără familie și proprietate
Când luptele vor fi terminate
Dar războiul convențional
Va rămâne fără problemă
Răspunsul la orice dilemă
Nu există un răspuns mai bun decât cel operațional
Fiecare război mondial
Venind cu un cost monumental
A avut un efect valoros
În crearea fiecărui colos
Războiul religios
A fost cea mai buna scuză pentru cel victorios
Câștigând teritoriu si prestigiu
Dându-le putere fără obligiu
Război de independență
Doar cei cu perseverență
Își vor elibera națiunea
Și își vor îndeplini viziunea
Războiul rece
De la mare până la cerul fără margine
Nu e luptat cu arme,ci prin spionare
Și prin războaie de proximitate
Războiul de propagandă
Fără scrupule și cu mare importanță
Îți poate crea,dar si distruge întreaga națiune
Doar asigurăte ca tu tragi sforile
Războiul cibernetic
Cel mai nou dintre războaie
Îți poate afecta electronicele
Din siguranța bazelor lor fortificate
Războiul biologic
Nu doar omoară,ci îi și torturează
Este aproape cel mai toxic
Mai ales pentru o țară suprapopulată
Războiul nuclear
Cel care distruge la un nivel particular
Este Robert Oppenheimer
Cel care distrugătorul de lumi s-a poreclit
Si el moartea a devenit
Păcătosul
Omul ce minte zilnic și fără rost
De parcă nu știe adevărul deloc
E obișnuit cu viciul
La fel de bine cum își știe pinul
Bărbatul ce se afemeiază
O soție nu o să aibă
Și o să caute plăcere
Până va cade în tristețe
Cel ce îl insultă pe aproape
El singur și-o face
Când singur va rămâne
Pe al său drum plin de cuie
Dar cel care omoară
A făcut cea mai mare rană
Pentru care o să plătească
O viață întreagă
Persoana care tot fură
O să învețe cum merge
Dacă nu se mai oprește
O să simtă pe pielea lui cum e a pierde
Dar cea mai rea dintre toate cele
Este în Dumnezeu a nu crede
El este tatăl,fiul și duhul sfânt
Căruia toți ar fi trebuit să se închinat
Totuși nu e vreme să fi disperat
Că Domnul de izbeliște nu te-a lăsat
De la început ne-a cunoscut ca nimeni vreodată
Și până la moarte va fi totodată
Roagă-te ca să te apropi de el cum ști că poți să o faci de fiecare dată
Împrăștie cuvântul sfânt ca niciodată
Ajută-l pe aproape cum te-ai ajuta pe tine
Și dă-i lui Dumnezeu un motiv de bucurie