O TEMPORA!

Cumplite vremuri în zadar trecură,
Răpind a lumii inocentă vară, 
Prea multele cetăți căzute-n ură, 
S-au risipit în fum, ca să se-nalțe iară... 

Pe când femeile țeseau în tihnă, 
Și pruncii, cu blândețe, își păzeau, 
Bărbații lor lipsiți de odihnă, 
Război, în slava zeilor, porneau... 

Se-ncrucișară în lumina lunii, săbiile reci, 
Topind amurgul într-a nopții stele salbe. 
Întunecate-n sânge, armurile, ajuns-au seci, 
Nemaipurtând pe scuturi trupuri albe... 

Căci al cetății zid stă încă în picioare, 
Iar corbii zboară-n cercurile mii, 
Și ruguri nesfârșite-n cer se înălțară,
De prefăcu adânca noapte-n zi...

    Tu, râzi copile cu păr aurit, 
    Te scaldă în rouă la răsărit, 
    Iar norii pe cer de stau să fugă, 
    Tu, cântă-le-ncet o mică rugă... 
    
    Ghiocei, mititei, stau să răsară, 
    Şi-n calea ta, au să tresară, 
    Soarele blând îţi va dărui, 
    Pe obrăjor, un mic pistrui... 
    
    Şi nu uita, chiar de va fi vremelnic, 
    Să desenezi pe strada cerului prielnic, 
    Micuţe, minunate, opere de artă, 
    Create simplu-n cretă colorată... 
    
    Şi de va fi să plouă, să nu plângi! 
    Nu ştii că ţii în palma mâinii stângi, 
    Un curcubeu înmiresmat de soare, 
    Ce-a curs din creta ta culoare?

    Fragile rânduri se redeschid, 
    spre tine-mbobocind în floare, 
    sclipind în aurul plăpând, 
    mărgăritare mici, de soare, 
    ca nişte uşi, deschise-n aşteptarea 
    amurgului învineţit de mare...
    - valuri verzi încremenite, în 
    roşcatele-adâncimi solare -. 

    Te-aştept... însingurat pe ţărmul 
    viselor, în care eşti 
    Jasmine, sau mai degrabă,
    Floare Albă de Cireş...

    Hai, vino-n lumea mea absurdă,
    cu pletele turnate în argint,
    înveşmântată-n flori de lună,
    strivind sub talpă, alga crudă...
    Nu ezita, nici o minută
    căci fără tine sunt statuie mută... 
    înveşmântată-n catifea, 
    pândind cu coada ochiului apusul,
    şi prima tresărire-n stea.

    Lipsit de substanţă,
    gol, tânjesc după tine,
    să mi te cuibăreşti,
    în sufletul meu absent, 
    albastru, hoinărind,
    în petice de viţă de vie...
    
    Şi-am să mă-ntorc, 
    vin vechi înnobilat,
    pe buzele tale însetate oricum, 
    de parfumul trupului meu, 
    obosit în praful uitării, 
    obosit de-atâta drum...

    Cu ochii mijiţi printre palme,
    Îndărăt de cuvinte, năvalnic de calme, 
    Respir doar mireasma-albastră de tei,
    Pândind doar o urmă a paşilor mei... 
    
    Din negura cărţii cu slove-aurii,
    Cules-am din ele cu sutele-n mii,
    Deasupra mi-e cerul livid şi complet,
    Cu multele stele pictate cochet... 
    
    Peste valul deşart al gândului meu,
    Ecou peste veacuri al versului greu, 
    O umbră pe frunte, departe-îmi petrec,

    Un ultim popas cu tine să-mi trec… 

Cât mai există mări, cât mai există munți,
Și-o mai fi cer cu stele, ce-nchid cu laur frunți,
Te voi visa cascadă, să-mi picuri de pe gene,
O năvălire-n ropot, ce-mi curge rece-n vene.

Cât mai există zboruri înalte, nefrânte,
Și-or mai fi temple mândre, săpate în cuvinte,
Te voi căta prin mine și te-oi găsi cu scuze,
C-amar și dulce-mi trece, sărutul tău pe buze.

Cât mai există nopți tăiate-n liniștea cea  sfântă,
Te voi dori din lumea celor care nu cuvântă,
Că mi-ai părut, a bărcii felinarului lumină,
O stea din cer, căzută fără de vreo vină...

Cât mai există frunză verde în livada cu măslini,
Te voi afla din nou, din cântul miilor de heruvimi,
C-am adormit citind, fără să vreau, aseară,
Aceste rune scrise, pe trupul tău de ceară.

Îmi pierd pașii pe alei,

Gânditori  și tremurați

Sus prin crengi adie vântul 

Plâng scaeții scutrați.

Într-un creștet de coroană

Tânguie un cuib golit,

Astă vară își avea casă

Glas voios de ciripit.

Se înalță în văzduh

Brațe tinere pe ram

Iscodind spre orizonturi

Cine-i despuia de daruri?

Picând una câte una,

Frunza pomului suspină,

Se așterne pe cărare,

Deschizând căi de lumină.

Se aștern încet pe luncă

Picuri mici de ploaie rece

Și un ecou din stâncă 

Glasul  toamnei îl petrece!

Rubine agățate pe case și pe garduri,

Sub nesfârșitul cer pastelat cu farduri,

Renasc din cufărul de prisosință,

În care cuprul redevine metal de referință.

Din iarbă sângele s -a scurs de-o vreme

Și aerul învinețit pare să-l cheme,

Dar viața s-a mutat în proaspetele-i nări,

Ecoul verii răsună tot mai vag în zări.

Irina Anghel 

Octombrie 2023

Luna recoltei

Bogată în dăruire

Toamna,culori pastelate pe frunze căzute

călcate de oameni grăbiți

cu timpul ce fuge

din calendar.

Imbata-te toamna cu roua căzută pe boabele de struguri din șirul de vie și apoi odihneste-te pe galbejitele frunze căzute din teiul din curte. Diminețile răcoroase de octombrie te vor scoate din amorțeală si cu un pic de soare ve-i sclipi ca o zi faină de vara.

Pe cer curg norii negri plini de apă,

Pe care preoții prin rugă-ncearcă,

Să fie auziți, să se deschidă trapa,

Și Dumnezeu spre noi, fața să-ntoarcă

 Dar norii încărcați, purtați de vânt,

Se duc plutind, de noi nici că le pasă,

Par supărați pe oameni și pământ,

Și picătura binecuvântată nu o lasă

Apa din râuri e tot mai puțină,

Izvorul de mult timp a secat,

A dispărut și apa din fântână,

Țăranul amărât, dă vaca la tăiat

Trăim azi vremuri tare tulburate,

Și-n bine refuzăm să ne schimbăm,

Postim tot postul, fără a face fapte,

Și un bănuț celor în nevoi nu dăm

Pădurea nu mai atrage ploaia,

Că a rămas golită de copaci,

Iar noi nu știm să-ntoarcem foaia,

Străinilor ce ne-au furat, lăsat săraci

Atunci, cum norul să sloboadă,

Picuri de apă pe-a noastră glie,

Când văd că țara-i toată pradă,

Vânată și înstrăinată prin hoție

...............................

Dar știu cum am putea aduce norul,

Și apă binecuvântată să primim,

Vânt să le facem, cum vrea poporul,

Celor ce ne-au furat și jaful să-l oprim!

Cer, pământ, apă și foc

Voalul nopții plin de stele

Munți, câmpii și văi adânci

Ploie în  stropii mai mari ,mai mici

Cer  cusut pe orizonturi,

Niște noțiuni concrete,care

Dispersate,adunate 

Sub un numitor comun

Face un tot ,pe care Domnul,

 L-a asezat pe orbită

Ca dar și ispită 

Și l-a numit Pământ.