8 Martie

era o vreme când înotam ca un pește

în liniște

nu-mi mai amintesc

dacă eram om sau pește

dar sentimentul singurătății lucii

era același

liniștea se insinuase între noi ca o aripă nemișcată de lebădă

pluteam

simțeam cum îmi apar riduri în jurul ochilor

de-a lungul nopților lungi

zilele îmbrăcate în haine vărgate jucau zaruri pe prichiciul ferestrei

cu Alina

pisica mea albă

sub tălpile mele înecate-n nisip

trosneau cochiliile scoicilor fără scoici

și

mai ales

fără perle

pescărușii parcă își înghițseră limbile

desupra apelor învrăjbite de valuri

cineva așezase între mine și lume o coală transparentă de sticlă

în care se spărgeau ca niște fulgi opalescenți de zăpadă

toate sunetele…

în noaptea aceasta albă și neliniștită

ca un zbor de lebădă

mai lungă decât toate nopțile anului

care își dă sufletul

am uitat colivia cu păsări măiestre

deschisă

mă întorsesem o clipă în timp

nu mai mult de o clipă

însă destul ca să rămân fără nicio pasăre

înconjurat de liniște

de sloiuri reci de liniște

singur

de mâine va trebui să-mi caut alte păsări măiestre

frumos colorate

nu pot lăsa colivia goală

cele mai multe au plecat spre alte meleaguri

răsfățate de Soare

cele care au rămas s-au ascuns prin scorburi

din calea frigului

nu-i simplu deloc să găsești o pasăre măiastră

în mijlocul iernii

îmi spune Dolores

mai ușor găsești o femeie

care să-ți mângâie fruntea

în liniște

să-ți dăruiască o colivie de aur plină de vise

cât o mie de păsări măiestre

haide

mai bine

să ne resetăm inimile

la zero și un minut

să desfacem ultima sticlă de șampanie

și s-o luăm de la capăt...

în mirificile și fabuloasele Câmpii Elizee

prin care trecuseră cu gândul  poeții antichității

primăvară era veșnică

toate vânturile băteau numai din vest

adunate  la un loc

apele singurului râu sfințite cu nectarul fericirii

te făceau să uiți toate necazurile

sub umbra arborilor de tămâie

oameni erau fericiți mai tot timpul

practicau călăritul

întrecerile atletice

dădeau cu zarul

însuși Cronos se oprise acolo

îmbătat de licoarea înțelepciunii

strecurată de Rhea

dar și Orfeu

fiul regelui trac Oeagrus și al Calliopei

născut din Apollo

Anchise

tatăl lui Eneas

Kadmos și Harmonia

Menelau, Ahile sau Patroclus

aproape toată antichitatea

până la Maria de Medici și Marie Antoinette

care au denumit niște câmpuri sterpe

Champs-Élysées

un fel de Axe historique

dintre două gânduri sublime

sărmane Macron

după aproape trei mii de ani

avec toutes vos places de la Concorde

Charles de Gaule

de la Bastille

avec toutes vos sources triomphales

et vos magasins de luxe

s-a terminat visul...

încă te văd

te aud

te simt

încerc să-ți spun telepatic toate acestea

în lipsa cuvintelor

buzelor

corzilor vocale

e inutil să stingi lumina

să-nchizi geamurile

s-amesteci culorile Soarelui

cu albastrul infinit al cerului

pe aceeași pânza albă a zilei

sufletul meu atârnă de inima ta neagră

ca un strugure

ai grijă

asigură-te când schimbi direcția de mers

ca să nu rămâi singură

așa cum m-am trezit eu  însumi într-o dimineață somnoroasă de Mai

îmbrăcată în doliu

cineva îmi pusese mâinile și picioarele în lanțuri de argint

și mă închisese în mine

singur

 între două bătăi de inimă neterminate

 de atunci  în cartierul acesta toate luminile-s stinse

semafoarele au încremenit pe roșu

e foarte riscant să treci strada de pe-o inimă pe alta

se aud și acum sirenele ambulanțelor care fură copii

și adună noaptea morții din intersecții

mai bine-ai lua-o spre zorii zilei de mâine pe jos

vei ști că te-aștept după lumina gălbuie a vieții

din fereastră

pe care… am lăsat-o aprinsă.

Madame Chibritescu, o doamnă în toată puterea cuvântului , poftise în dimineața accea, la micul dejun, care era același de ani de zile, și o porție de mure. Băiatul de casă, Ion Alui Suveică, cam încet la minte, rămase cu gura căscată.

- Numai dacă urc în pădure, tanti Adela!

- Nu mă interesează unde te urci, vreau mure și gata!

- Atunci mă duc, bodogăni Suveică resemnat, dar nu mă așteptați mai devreme de amiază!

- Si eu ce mănânc la micul dejun? se impacientă doamna Chibritescu. Mai bine merg cu tine!

Suveică ridică din umeri indiferent.

- Faceți cum vreți, că nu vă duc în spate!

Pădurea era la o zvârlitură de băț, murele însă erau ceva mai sus, pe niște râpe destul de prăpăstioase.

- Ești sigur, Ioane? îl tot întreba ea nerăbdătoare. Sper că n-ai încurcat potecile?

- Stați liniștită, tanti Adela, am fost de o mie de ori aici!

Nu mult după aceea, văzură tufele de zmeură și mure.

- E cam greu de ajuns acolo! aprecie doamna Chibritescu, al cărui elan matinal scăzuse văzând cu ochii..

- Vi se pare! o contrazise Suveică râzând. Dacă urcă ditamai moș Martin, de ce n-am urca și noi?

- Mă rog, ia-o tu înainte!

Cu chiu cu vai ajunseră la locul cu pricina, unde Suveică se trântise la pământ, epuizat, iar doamna Chibritescu dispăruse printre tufișiri. La un moment dat o auzi țipând, de parcă ar fi mușcat-o un șarpe, apoi o văzu prăvălindu-se la vale. Crezuse că va muri, dar își făcuse iluzii degeaba. Simandicoasa doamnă se oprise după câteva tumbe caraghioase în tulpina unui brad cu hainele vraiște. Abia atunci observase că nu purta nimic pe dedesupt.

- Ce te uiți ca prostu`! il beșteli ea, aranjându-și cu pedanterie fusta motolită. Ajută-mă să mă ridic și hai acasă! Mi-a trecut pofta de mure!

Făcură drumul înapoi în tăcere. Aproape de locuința mătușii sale, aflată chiar lângă stradă, Suveică se angajase în traversare fără să se asigure și puțin lipsise să nu fie luat pe capota unei mașini.

- Doamne, Ioane!? îl dojeni doamna Chibritescu necruțătoare. Nu ești deloc vigilent!

Reproșul mătușii îl enervă la culme.

- Recunosc că sunt cam neatent, tanti Adela, răspunse el aproape spășit, dar cine era mai înainte cu „vigilența” în sus?

ecoul  trecerii timpului

ricoșează asimetric din oameni  în lucruri

și invers

în funcție de distanță

nimeni nu scapă

e ca un pumn de boxer învelit într-o mănușă de mătase

în plex

sau ca un pas apăsat peste inimă

în fiecare clipă auzi câte un vaier ricoșat

dintr-o piatră

câte un răget de cerb încolțit

într-o lume cu reacții în lanț

și ecouri

contrar oricărei legi ale mecanicii despre mișcări rectilinii uniforme

și repaus

n-ai nicio șansă

.

numai acel impuls mesianic

imprimat la naștere

ne mai ține în viață

după aceea ricoșăm haotic

dintr-un ecou în altul

la început

apoi din ce în ce mai slab

goliți de sunete

fără nicio explicație…

.

filozoful o să spună agnostic

că ecoul se sustrage cunoașterii noastre

ca Dumnezeu

științific pare o aberație

ar fi de neînțeles ca tu să strigi în pustiu

și ecoul să se spargă în ceruri

.

Big Ben-ul  bate în Turnul Londrei

ora exactă

când timpul ajunge la fix

ecoul însă se-ntoarce-n Marele Clopot

asimetric

la o secundă distanță

în alt timp…

Mulţumită ţie,​
Vîntul lin adie..
Datorită chipului tău-
Soare vom avea mereu.
N-am mai şti noi ce-s suspine
Vom cunoaşte doar ce-i bine
Cît pe lume vei trăi
Pace-n suflete va fi.
Cît pe lume eşti FEMEIE -
Va-nflori orice orhidee!
Cu 8 Martie felicitări,
Succese şi multe realizări!!

Mamă,te rog nu te grăbi,

Astăzi este ziua ta.

Ziua când toți îți vor oferii,

Motive să strălucești ca o stea.

Câte mărțișoare să ți mai dăruiesc?

Ca să te poți vedea,

Sunt fericită,fără să trăiesc,

Pentru ca tu ești mama mea.

Ce frumoasă ești,mamă!

Când te bucuri ca un copil,

Ce divina doamnă,

Ce uită de ce e umil.

Astăzi mămica mea,

Mărțișor ți aș da,

Un sur ștrengăreț legat de o stea,

Dar nu mai mare decât dragostea ta.

Sa fi femeie este un lucru mare
In martie fiind precum o floare
Care in suflete asterne culoare
Cu ale sale petale din dotare.

Dar cine este oare cea mai mandra dama
A carui chip cu totii il avem in rama
Si tot ea in suflet ne pune o flama
Noi fiind focul ce arde intr-o mama.

Ce poate fi mai scump pe acest pamant
Decat sa vezi o mama ce da avant
A ceea ce poate creea mai sfant
Un fiu caruia sa ii ofere invatamant..

Tu, mama, pe mine m-ai onorat
Stiind ca sunt singurul tau baiat
Pe care tu tot timpul l-ai educat
Si de prea multe ori m-ai iertat.

Mereu, mama, esti o dulceata
Foarte atenta la orice chichineata
Mintea ta fiind o fortareata
Iar mie oferindu-mi tot in viata.

Multumesc ca imi esti alaturi
Dandu-mi cele mai bune sfaturi
Chiar si atunci cand fac figuri
Si iti vine sa ma scuturi.

La multi ani cu sanatate
Mult noroc si spor in toate
Pentru ca tu m-ai adus departe
Fiind cea mai dulce dintre tarte!

Aroma ta, e ca o grădină înflorită

Care îmî încântă nervi nărilor

Mi se face pielea de găină

Când îțî simt mâna ta fină.

Glasul tău asemenea vuietului

E limpede ca și albastrul cerului

L-am memorat în capul meu

Să-ți pot vorbi, când mi-e greu.

Iubirea necondiționată e o minune

N-a fost ceva mai frumos pe lume

Minune ce transformă oamenii

În izvoare nesecabile de dragoste.

Eu simt emoția, prin ochii tăi

Tu prin iubirea mea în văpăi

Cum s-au alipit inimile împreună

Suntem una, o singură făptură.

Ca două jumătăți unice de puzzle

Diferențele noastre, perfect se completează

Un trandafir roșu se creează

Care ne acoperă toate defectele.

Ne scăldăm în soare și iubire

Pe o bancă, într-o zi de vară

Mi-ai topit inima de ceară

Cu un zâmbet, cu o sărutare.

Spre al iubiri trandafir

Să mă duci de mână sper

Trăind clipa, mă cuprinde emoția

Dar privirea ta îmi mângâie inima.

Ești visul care nu se termină

Vreau să adorm cu iubire

Când contemplez la frumusețea ta senină

strălucirea ta mă amețeste.

Viața mea fără tine

Îi ca o furtună neagră

Zâmbetul tău, curcubeu minunat

Mă repune pe ale dragostei strune.

Ești frumoasă ca o căprioară

Prin păduri înflorite du-mă

Nu mă lăsa singur în ciumă

Ciuma lumi de plictiseală.

Îți ofer un roșu trandafir

Și îți șsptesc blând în ureche

Te iubesc mult,mai mult ca orice

Cât de mult te doresc, nu ști.

Ochii mei Însetați beau

Din fântâna de cristal, cea fermecătoare

Oricât sorb, mai cu foc te vreau

Estera, minune fără de asemănare.

Mama trăiește cu teama,

Inima ii exprima spaima,

Te va diploma,își va asuma,

Ea va lăcrima,

Când o vei subestima,

Pe tine te va parfuma,

Tie iti va apară emblema,

Ea nu va exclama când o vei supăra,

Va acopera totul cu o mușama.

Femeie -

dimineața care respiră lumină,

tăcere caldă

în care învață inimile să bată.

Pe umerii tăi

se odihnește oboseala lumii,

iar palmele tale

sunt izvoare unde setea se liniștește.

În brațele tale

copilăria prinde rădăcini,

iar cuvintele tale

sunt semințe de rugăciune

aruncate în pământul dragostei.

Ești icoană vie,

aprinsă discret

în altarul fiecărei case,

o candelă care nu se stinge

nici când vântul veacurilor se ridică.

Din lacrimile tale

se nasc râuri de răbdare,

din jertfa ta tăcută

se țese echilibrul lumii.

Tu aduni durerea

ca pe o ploaie de toamnă,

și o prefaci încet,

în primăvară.

Fiecare mamă,

fiecare fiică,

fiecare femeie care iubește

poartă în inimă o taină de cer.

Și astfel, fără zgomot,

fără slavă,

lumina trece prin tine

și se revarsă peste lume.

Femeie -

înger cu pași de pământ,

mângâiere pentru rătăciri,

rădăcină a iubirii.

De aceea te-a așezat Dumnezeu

în inima lumii:

să fii sprijinul ei nevăzut.