8 Martie

Am scris deja in multe feluri
Diverse poezii,
Dar vreau sa iti arat si alte moduri,
Sa definesc iar a iubi.

Nu am sa-ti dau vreo floare
Ca n-am gasit niciuna,
Sa aiba o valoare,
Mai mare ca iubirea.

Asa ca iti astern
Pe-o coala de hartie,
Din nou un vers modern
Si plin de veselie.

Caci primavara ne-a batut
Din nou subtil in poarta,
Si un cadou ea ne-a facut
8 Martie te-asteapta.

Sa fi femeie este un lucru mare
In martie fiind precum o floare
Care in suflete asterne culoare
Cu ale sale petale din dotare.

Dar cine este oare cea mai mandra dama
A carui chip cu totii il avem in rama
Si tot ea in suflet ne pune o flama
Noi fiind focul ce arde intr-o mama.

Ce poate fi mai scump pe acest pamant
Decat sa vezi o mama ce da avant
A ceea ce poate creea mai sfant
Un fiu caruia sa ii ofere invatamant..

Tu, mama, pe mine m-ai onorat
Stiind ca sunt singurul tau baiat
Pe care tu tot timpul l-ai educat
Si de prea multe ori m-ai iertat.

Mereu, mama, esti o dulceata
Foarte atenta la orice chichineata
Mintea ta fiind o fortareata
Iar mie oferindu-mi tot in viata.

Multumesc ca imi esti alaturi
Dandu-mi cele mai bune sfaturi
Chiar si atunci cand fac figuri
Si iti vine sa ma scuturi.

La multi ani cu sanatate
Mult noroc si spor in toate
Pentru ca tu m-ai adus departe
Fiind cea mai dulce dintre tarte!

Am învățat atâtea de la tine 

Și încă mai e loc

Un zâmbet sincer și o vorbă caldă 

Asta ești tu,făptură dragă 

Norocoasă mai sunt eu

Avându-te în drumul meu 

Iară alături îți voi rămâne 

Mereu și tot mereu 

Un mod mai bun nu am găsit 

Femeie dragă, 

Ca să îți spun, ești de neprețuit 

La mulți ani sănătoși și norocoși!!!

Mama trăiește cu teama,

Inima ii exprima spaima,

Te va diploma,își va asuma,

Ea va lăcrima,

Când o vei subestima,

Pe tine te va parfuma,

Tie iti va apară emblema,

Ea nu va exclama când o vei supăra,

Va acopera totul cu o mușama.

Mamă,te rog nu te grăbi,

Astăzi este ziua ta.

Ziua când toți îți vor oferii,

Motive să strălucești ca o stea.

Câte mărțișoare să ți mai dăruiesc?

Ca să te poți vedea,

Sunt fericită,fără să trăiesc,

Pentru ca tu ești mama mea.

Ce frumoasă ești,mamă!

Când te bucuri ca un copil,

Ce divina doamnă,

Ce uită de ce e umil.

Astăzi mămica mea,

Mărțișor ți aș da,

Un sur ștrengăreț legat de o stea,

Dar nu mai mare decât dragostea ta.

Vreau să iți prind lipiciul buzelor,

Ca un mărțiṣor, în mugurii pieptului;

Să sfârii de clocutul roşu al venelor,

In corul heruvimilor şi sunetul clopotului.

 din robinetul meu de la baie picură timpul

pic-pic-pic

cineva a oprit apa rece de ieri

îmi amintesc

ciudat e că și-n cadă curge tot timp,

la fel în chiuveta din  bucătărie,

nu-mi vine să cred,

cum aș putea admite așa ceva

mă-ntreb

nu m-ar crede nimeni

cum mi-ar sta să mă spăl pe mâini cu chestia asta,

domnule Kafka,

să fac duș,

să-mi prepar micul dejun,

cafeaua

și să nu-mi pierd mințile?

forma mea se schimbă în fiecare zi

după cum răsare Soarele

sau cântă păsările

încerc zădarnic să rămân în mine

în omul de-acum

să șterg cu buretele înmuiat în apele Timpului

memoria mea asimptotică

ancestrală

acea de vânător

de culegător de fructe și scalpuri

sărind din epocă în epocă

din genă în genă

și  regăsindu-mă mirat pretutindeni

în tot ce-am fost de-a lungul  milioanelor de ani de istorie

adunat la un loc

într-o arhivă a evoluției

digitalizată

inaccesibilă înțelegerii mele

împovărătoare

infiltrându-se insidios

 în locurile mele de restriște

în arborele meu genealogic de la Facere

desconspirînd omul cavernelor

canibalul

regele zeu al  Egiptului

creștinul din amfiteatrele romane

sfârtecat de leii

gladiatorul nemilos

migratorul sălbatic        

maiașul înfrățit cu civilizațiile extraterestre

renascentistul îndrăgostit de arte

internautul perplex și extatic

da

forma mea trece prin toate furcile caudine ale minții

într-un joc ocult de abstragere secvențială a realității latente

din mine

care mă înspăimântă

descoperind îngrozit că n-am fost niciodată singur

în măsură să-mi asum viața

n-am făcut decât să mai adaug un capitol în acest fișier cosmic

deschis cu mult înainte de naștere…

umbra mea dispăruse, vai, deodată
(se dizintegrase nevăzută ca un atom)
degeaba strigasem şi bătusem din poartă
în poartă
nimeni nu văzuse pe-acolo vreo umbră
umblând fără om

bătrânii spuneau că umbrele-şi însoţeau
trupurile în peregrinările lor
( încoresetate de-o voinţă supremă )
dar umbra mea fugise chiar înainte să mor!
şi-atunci, mă întreb, cum naiba să ies
din această stânjenitoare dilemă?

simplu, fără să priveşti înapoi
( îi auzii glasu-n urechi cum mă scurmă )
dacă am încăput, iubitule, într-o inimă
amândoi
de ce n-am încăpea tot așa… într-o umbră?

- încotro?

- nu știu!

- cerșetorul de colo

pe care-l văd, invariabil,  de-o viață, scormonind zorii,

își plimbă umbra slugarnică de cum răsare și apune Soarele,

se hrănește cu resturi și măruntaie în putrefacție,  

însă merge hotărât  înainte!

- eu cred că se-nvârte într-un cerc!

- dar nu renunță!

- nu mai are la ce!

- întotdeauna există ceva pentru care merită să trăiești:

o floare, o femeie, un vis, speranța în minunea

care se va întâmpla mâine!

- el nu mai speră!

- atunci de ce-ar mai cerși stele?

n-am mai văzut până acum pe altcineva cerșind stele!

Întinde umil palma neagră, bătucită, terminată cu degete lungi

și se vaietă:

-„Miluiți-mă, oameni buni, cu o mână de stele!”

în timp ce oamenii îi aruncă mirați câte-un bănuț galben:

- cumpără-ți singur!

iar el strânge în cocioaba sa de sub bolta cerului

bănuț cu bănuț,

milioane de bănuți galbeni!

- speranța moare ultima! nu-i va ajunge toți banii din lume

să-și cumpere o „mână de stele”!

- nici viața, probabil! toți avem câte un vis luminos înainte!

- eu i-aș zice mai simplu umanitate!

există atâta umanitate în noi încât Universul e prea mic

în comparație cu excesul nostru de omenie

revărsat ca un fluviu peste inima acestui biet cerșetor

îndrăgostit de stele…

iubirea ta îmbrățișează tot infinitul

așezat între noi

.

e singurul loc de pe Pământ în care dispare gravitația

.

 unde  infinitezimalele particule de materie cuantică

adunate în jurul inimilor noastre

se amestecă omogen

.

transformându-se într-o singură particulă Higgs

fără sarcină

.

indestructibilă și umedă

.

ca o lacrimă

.

ca un fluviu de lavă care topește stânca

.

 trezește urșii din hibernarie

.

reconfigurează toate graficele existenței

.

legile fizicii

.

reflexia ochilor tăi n-are un termen de comparație

.

e ceva inefabil

.

precum albastrul de Voroneț

.

întunericul impenetrabil  în care înoată Universul acesta

.

ochii Papei Francisc

.

din care se revarsă un ocean de iubire

.

singurătatea tulburătoare a florii de colț

.

cândva o pasăre a dragostei

împietrită în zbor…

nu-ți vine să crezi că exiști în afara memoriei  tale

că joci un rol principal într-o piesă de teatru stradal

cu statui vivante

(asemenea orgoliilor noastre!)

nici vorbă să te regăsești în jocul acesta infantil

care atrage cel mult zâmbete

îți simți sufletul ruginit

scârțâind ca o ușă nedeschisă de mult

prins la mijloc

exclus

neavând la îndemână alt mijloc de comparație decât mintea

adică tot mintea

cea care afirmă și neagă în același timp

complicând totul

denaturând totul

cu ani în urmă

am văzut um om sărutând o piatră

„ aceasta e singura mea certitudine!”

mi-a răspuns

„fericit e cel care se poate feri de ispitele minții!”…