Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space. 

Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.

Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.

Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".

Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."

Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"

Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare. 

Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."

Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."

Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice. 

Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.

Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.

Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.

Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.

Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase. 

Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."

Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.

Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".

Progetto di costruzione più alcune sciocchezze

Cecilia e suo marito stanno progettando di trasferirsi in una nuova casa. Continuavano a cercare su Internet annunci di agenzie immobiliari. In linea di massima non è complicato quello che vogliono, un appartamento con tre stanze, due bagni, un soggiorno, due balconi, di quelli scoperti, che non abbiano muri né finestre (perché a Cecilia piace stare al sole, ad abbronzarsi), una cucina, ma anche uno spazio per riporre le scatole delle scarpe. Da questo spazio di archiviazione partono la maggior parte delle discussioni, il marito di Cecilia non è d'accordo. Pensa che il posto di quelle scatole potrebbe essere proprio sul balcone. Inoltre, lo spazio di archiviazione non gli avrebbe permesso di ampliare il bagno con un'amaca. Praticamente l'uomo desidera un bagno open space.

Si guardano intorno, cercano offerte, ne notano una piuttosto vantaggiosa, un trilocale come desideravano, ma non nella zona centrale della città, ma da qualche parte in periferia, nella zona nord-ovest della città. La location non soddisferà del tutto il bisogno di sole e di tepore di Cecilia, ma che farci, non possiamo averli tutti, dobbiamo comunque rinunciare ad alcuni criteri di selezione che avrebbero voluto per la loro futura Casa.

Mercoledì andranno verso le 9 per parlare con i costruttori. Ma, fin dall'ingresso, Cecilia ha una strana sensazione. L'uomo le chiede perché non sarebbe bello restare lì. Comincia con una serie di ragioni: che è lontano dall'asilo del ragazzo, dalle sue lezioni di pianoforte, dal municipio, dal salone di bellezza che frequenta, da qualsiasi negozio del genere dove possa fare la spesa.

A tutto questo il marito dà una risposta molto "intelligente":,, ci sono i mezzi pubblici". Cecilia nervosa:,, Allora non mi aiuti a spostarmi da un posto all'altro?".

Ancora il marito di Cecilia ha una battuta che fa meravigliare di quanto sia fedele e devoto come marito: "Hai il permesso per tutte le categorie, non ti viene proprio voglia di andare in motorino, ci sono dei taxi che puoi chiamare a qualsiasi ora del giorno e della notte." Cecilia è ancora più accanita:,, Sai una cosa, mi sono fatta le patenti da sola, per dimostrare a me stessa che posso, che colpa ho se nel traffico ho avuto di tutto, come te, chi vuole davvero scontrarsi con me? Ho paura di così tanti partecipanti al traffico." Il marito le dice, con voce timida: "Va bene, ti aiuto con i viaggi".

Per il momento le cose si sono calmate, i due vanno a parlare con i costruttori. Danno loro una pianta dell'appartamento, così potranno vedere più nel dettaglio tutti i dettagli architettonici. Il marito vede il bagno più piccolo e vorrebbe renderlo uno spazio aperto. Esordisce Cecilia, con voce critica e moralizzante: "Non capisco perché ti serve un bagno open space?" Dove hai già visto questo modello di bagno? Al pub?!!"

L'uomo dice che la vuole perché ha idee innovative, non conservatrici, per vedere le cose unilateralmente come Cecilia, per avere tutte le pareti ben disposte, per non venire inclinate a 95 gradi e che il bisogno di perfezione di Cecilia lo congestiona, lo blocca , sembra che tutto sia stagnante a causa delle sue preferenze tipiche.

Cecilia arrossisce, tace, ma nota le cose. Cecilia dice:,, E mi sembra che manchino tante cose, non rimarrei qui, è uno spazio vuoto."

I muratori gli dicono: "Adesso è vuota, perché non ci sono oggetti, siamo riusciti a malapena a costruire i muri, quando ti trasferirai qui, vedrai che la casa inizierà a prendere forma, la decorerai come preferisci, personalizzerai , e tutto il resto."

Cecilia parla con suo marito, vuole convincerlo a rimandare il trasloco finché suo figlio non avrà finito la scuola materna perché è un ragazzo molto emotivo e qualsiasi cambiamento importante potrebbe avere un impatto spiacevole sul suo rendimento scolastico.

Il marito non è d'accordo, rifiuta la proposta di Cecilia e promette ai costruttori che si trasferirà non appena l'appartamento sarà costruito, arredato, intonacato. Accettano tuttavia che lo spazio per riporre le scatole da scarpe sia nel bagno open space.

Cecilia cede, vede che tanto non ha nessuno con cui parlare, ha un'ultima richiesta prima di lasciare l'appartamento dei nonni e cioè: stare attenta a tutti i 20 quadri dei nonni, non perderli, non non scheggiargli il telaio quando li tira fuori dall'auto e li porta all'appartamento. Promette che starà attento, che non li farà cadere, non li graffierà, non toccherà la ringhiera e così via.

Arriva il giorno del trasloco, di venerdì, non è nemmeno andato a prendere il bambino all'asilo, non ha la bussola nella borsa, né le mappe, né l'applicazione "Mappe" installata sul telefono, deve indovinare dove la nuova casa è Se riesce a casa bene, altrimenti dorme per strada.

I quadri di Cecilia, quelli poveri, stanno nel baule accanto a due bottiglie d'acqua Aqua Carpatica, un sacco pieno di scatole di Cremșnit, un altro sacco con otto pacchi di farina, un acquario, non so quante scatole di tovaglioli, stracci e tutto il resto.

Mentre li trasporta, fa attenzione a ogni passo che fa, ma poiché ne ha cinque in una mano e cinque nell'altra, graffia la cornice di un dipinto che tiene nella mano destra. Cecilia non sospetta cosa sia successo finché suo marito non lo inchioda al muro. Cecilia con la sua vista agile, occhio d'aquila che nota anche il più piccolo difetto a +1,75 diottrie, vede il graffio. Dice all'uomo:,, Domani voglio che tu vada al negozio cinese nel piccolo mercato e compri una montatura nuova ma ancora dorata come questa. Non posso guardare questo dipinto, l'hai rovinato con la tua disattenzione!" E davvero, che fortuna era quella? Era solo un dipinto di gatti pelosi.

Il marito le chiede:,, Ma non si può riparare con la colla?" Cecilia seccata da tanta inettitudine,,, No, non si può riparare con la colla. È graffiata, non manca un pezzo della cornice... "

Il marito riflette fuori sulle parole di Cecilia:,, Una donna che non sa nemmeno quello che vuole, non vuole la colla, le do le ragioni per volere la colla." E passa a gesta ancora più coraggiose, rompe l'acquario Cecilia vede tutto dal balcone, le manda un messaggio al telefono per comprare anche un nuovo acquario dal negozio cinese ed eventualmente nuovi pesci dal negozio di animali, mentre lei fatica a rianimare tutti quelli che erano in quell'acquario, metterli alla spina, sotto il getto d'acqua e in un vaso di fiori.

Cosa fare? Il marito di Cecilia avrebbe dovuto sapere che "la fretta rovina il lavoro".

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Egy pillanatnyi őszinteség

búcsú helyett

adjunk egy kis szépséget

ez az utolsó óra.

nem változtunk

ez csak egy vélemény

Egy szót se vegyél készpénznek

vagy egy jelentéktelen gesztus.

Nem, nem változtunk

csak véletlen egybeesés

Amúgy is azok lennénk

és bármiről is beszélünk

nem vagyunk két idegen

Szerelmem.

Egy pillanatnyi őszinteség

magasztos gesztus lenne

van bátorságunk beismerni

hogy szeretjük egymást.

Egy pillanatnyi őszinteség

emlékeznének ránk

szép éveinkről

emlékeztet minket ebben az utolsó órában

Egy pillanatnyi őszinteség

búcsú helyett.

nem változtunk

ez csak egy vélemény

Egy szót se vegyél készpénznek

vagy egy jelentéktelen gesztus.

Nem, nem változtunk

ez csak véletlen

Amúgy is azok lennénk

és bármiről is beszélünk

nem vagyunk két idegen

Szerelmem.

Egy pillanatnyi őszinteség

magasztos gesztus lenne

van bátorságunk beismerni

hogy még mindig szeretjük egymást

Egy pillanatnyi őszinteség

emlékeznének ránk

szép éveinkről

emlékeztet minket ebben az utolsó órában

Egy pillanatnyi őszinteség

búcsú helyett.

Egy pillanatnyi őszinteség

magasztos gesztus lenne

van bátorságunk beismerni

hogy még mindig szeretjük egymást

Egy pillanatnyi őszinteség

emlékeznének ránk

szép éveinkről

emlékeztet minket ebben az utolsó órában

Egy pillanatnyi őszinteség

búcsú helyett.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

Igen, egyszer egy napsugárról álmodtam,

ahol találkoztunk, valahol az űrben.

Soha életemben nem éreztem magam olyan szerencsésnek, mint még soha,

mert először mosolyogsz vissza.

Nem hiszek az álmokban, bármennyire is próbálkozom

De remélem, egyszer csak találkozunk

a bíbor napkeltekor, amikor újra találkozunk,

ugyanazt az utat fogják járni.

Igen, egyszer egy napsugárról álmodtam,

ahol találkoztunk, valahol az űrben.

Soha életemben nem éreztem magam olyan szerencsésnek, mint még soha,

mert először mosolyogsz vissza.

Nem hiszek az álmokban, bármennyire is próbálkozom

De remélem, egyszer csak találkozunk

a bíbor napkeltekor, amikor újra találkozunk,

ugyanazt az utat fogják járni.

Igen, egyszer egy napsugárról álmodtam,

ahol találkoztunk, valahol az űrben.

Soha életemben nem éreztem magam olyan szerencsésnek, mint még soha,

mert először mosolyogsz vissza.

Igen, egyszer egy napsugárról álmodtam,

ahol találkoztunk, valahol az űrben.

Az álom véget ér, a nap lesüllyedt a tengerbe

és amikor felébredtem, már nem találtalak.

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

Hiába

Tavasszal, vibráló lélekkel,

Álmodva várjuk a boldogságot,

És ősszel, amikor a remények elhalnak,

Egy felhőnk maradt,

Mindannyian hiába várunk

Soha többé nem jön boldogság,

Csak egy röpke álom ölelésében

Éjszaka mindig tiszta az ég,

Szárnyalunk őrült vágyakozással a paradicsom után,

De a kórusban látjuk, hogy ez még mindig álom volt.

Mindannyian hiába várunk

A boldogság, ami elkerül bennünket

A lélekben pedig keservesen szitálnak

A gondolatok, amelyek megtévesztenek bennünket,

Hiába könyörögünk,

Hiába fogunk várni

Boldogságra mindig vágyunk,

Nem jövök többet!

Mindannyian hiába várunk

A boldogság, ami elkerül bennünket

A lélekben pedig keservesen szitálnak

A gondolatok, amelyek megtévesztenek bennünket,

Hiába könyörögünk,

Hiába fogunk várni

Annyira vágyunk a boldogságra

Nem jövök többet!

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

Så længe du elsker mig

Hvis himlen falder på dig, vil jeg beskytte dig,

Og det kan komme, skat, og syndfloden, sluk ikke ilden i mit hjerte,

Selv hvis der er et jordskælv, kender du verdens undergang,

Så længe du elsker mig, vil jeg elske dig.

Sidder ved siden af dig,

Sidder ved siden af dig,

Hos dig er nætterne smukkere,

Solen står op i dine øjne.

Sidder ved siden af dig,

Sidder ved siden af dig,

Hos dig er nætterne smukkere,

Solen står op med dig i sengen.

Hvis en komet skulle ramme os, er jeg ikke bange

At du helt sikkert får fat i en raket, så overlever vi,

Selvom der er en tsunami, kender du verdens ende,

Så længe du elsker mig, vil jeg elske dig.

Og når du har svært ved at se,

Jeg er der for at oplyse dig.

Og når du ikke længere tror på dig selv,

Jeg er der for at motivere dig.

Tam-taca-tum-bye, kom her,

Din stemme er en violin i mit hjerte,

Tam-taca-tum-pa, jeg ville nynne dig,

Du er mit livs kor.

Sidder ved siden af dig,

Sidder ved siden af dig,

Med dig er nætterne smukkere,

Solen står op i dine øjne.

Sidder ved siden af dig,

Sidder ved siden af dig,

Med dig er nætterne smukkere,

Solen står op med dig i sengen.

Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!

Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!

Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...

Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...

Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.

Deja facem progrese!

Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții. 

Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.

Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!

Campeonato de espirros

Senhoras e senhores, hoje somos os organizadores de um evento espetacular, conhecemos todos em Ulaanbaatar, a cidade mais bonita da Mongólia, que decidiu sediar este ano um campeonato um pouco fora do comum, trata-se do espirro internacional campeonato. Concorrentes de todo o mundo se reuniram para mostrar que podem, que têm talento e sabem utilizá-lo. Sem mais delongas, vamos começar!

O competidor nº 1 se prepara para espirrar, inspira-expira, inspira-expira e espirra! Mamulica... sim, que espirro, ouviu-se no meio do estádio. Bravo!

A concorrente número 2 cheirou pimenta do saleiro com tampa dourada, lágrimas escorrendo pelo nariz, tenho a sensação de que será algo extremamente melodioso. E espirrar...! Ele espirrou com tanta força que você nem conseguia ouvir... até os gatos espirram com mais força... ainda precisa praticar...

O competidor número 3 também é mergulhador profissional e sabe perfeitamente quanto tempo prender a respiração para espirrar. Estamos nos preparando para ouvi-lo. Isso se desenrola. E este é um espirro brilhante. Muito bom! Foi ouvido até nas planícies vizinhas da Mongólia...

O competidor nº 4 afirma que tem espirros no sangue. Quando criança, ele espirrou em ambrósia e árvores frutíferas e, com o tempo, tornou-se um especialista. Agora ele espirra também. Que espirro dessa vez também...foi detectado por um satélite que fornece internet no planeta Terra.

Já estamos progredindo!

O concurso número 5 possui estudos especializados no assunto. Ela também praticava sozinha espirrando em casamentos, festas ao ar livre, aniversários, Ano Novo com amigos e assim por diante... Começa, prepara, espirra...perfeito 10! Desta vez, foi recebido por um satélite vindo da Lua. A história astrofísica de Morgan Freeman com moléculas de oxigênio impedindo a propagação de sons no Universo não faz muito sentido no caso desta competição.

Os concorrentes seguintes conseguiram nos impressionar ainda mais com a intensidade dos sons produzidos. Houve gente que espirrou tão alto que o som também foi recebido pelos satélites de Vênus e Mercúrio. Esses profissionais só poderiam nos agradar uma vez na vida com o resultado de seu trabalho árduo.

Dos 1000 participantes ouvidos e avaliados, apenas um ganhou o prémio principal, nomeadamente, uma casa no lago nas Maldivas e uma depiladora de última geração. O vencedor é norueguês de origem e é uma fonte de inspiração para todos aqueles que pretendem participar e treinar para um campeonato deste tipo! Parabéns!

          -Da, și eu  am trăit o vreme în Spania ,dar eram la anii când am putut ocoli

aceste pericole.Tineretul însă cade în ispită .Și iar mă întorc la epoca mea de aur...

Nu eram nici săraci și nici bogații doar salariații cu salarii rezonabile și mai puține da-

torii.Egali în fața legii,cum nu este azi

          -Îmi amintesc de vremea când eram licean ; cred că tinerețea îți dă aripi,încât

crezi zbura dacă vrei...Tot acele vremuri au rămas cele mai frumoase,au un  anume

parfum ...Apoi a început armata,după care primul loc de muncă și căte au mai urmat...

          -Îmi amintesc că în ultimul an de liceu veneai acasă cu Doina  și Nelu și vă pre

gătiți  pentru examenul la facultare.Doina învăța bine și vă trăgea după ea..Mi-a plăcut

tare mult de ea și vă-am atras atenția  să  vă purtați civiluzat  cu ea.

          -Da ,am  intrat în viață pe căi diferite,însă prietenia noastră are vechime; curând

vom ieși împreună la pensie.

          -Mai rămâne  să vă faceți planuri: ce veți face atunci? E neaparată nevoie de miș-

care, de implicare într-o activitate oarecare.

          -Uite ,mamă ,am depănat amintiri ,am ajuns și la ele.Mi se pare cam devreme...

          -Cu timpul ai să-ți dai seama ,că la pensie vei trece mereu la amintiri.

           - Am început munca de  marinar-motorist,care mi-a plăcut .Au urmat cursele pe

Dunăre ,pe brațele ei și apoi  cursele pe mare..Toate  s-au terminat la revoluție,sau ce o

fi fost.De acolo s-a destrămat tot ,viața a intrat  pe alt făgaș.Cât de greu a fost ,nu pot spu-

ne .Ne-am privatizat ,am falimentat,,am luat drumul străinătății. M-am întors aproape bă-

trân...cu ce m-am ales,cum spui tu , cu amintiri

          -Tot o amintire a rămas și relația ta cu Gabriela o fată foarte bună ,muncitoare.Nu pot

uita cât s-a zbătut ca să rămână pe linia de plutire.S-a străduit să construiască un viitor pentru

ea,pentru  tine și copilul vostru .A  fost un eșec total S-a reprofilat  și până la urmă eu o consider 

un erou al zilelor noastre în lupta cu viața .Dar v-ați pierdut unul pe altul iar copilul v-a pierdut pe

amândoi Ce tristă poveste...

          -Cine spune că viața e ușoară? Doar naivii

          -În cele din u

11. Consultația

Dragă doctore Gabriel,

Știu sigur că încă din prima zi ai dorit cu ardoare să ai o astfel de pacientă. Iulia, pacienta din salonul-debara, va fi pacienta ta dar, în același timp, trebuie să știi că Iulia a fost și pacienta mea. Este adevărat, nu sunt medic, nu am competențele necesare, dar întâmplarea a făcut să cunosc un caz similar, petrecut cu mult timp înainte chiar în aceste locuri. Este vorba de baronul Aaron von Pieler rămas pe aceste meleaguri după bătălia cu turcii din 1493. El s-a îndrăgostit de o săteancă din Lazaret care suferea de o boală mintală moștenită. Prin dragoste și răbdare a reușit să aducă lumină pe fața Iuliei – nu este o invenție, numele ei era Iulia – și au avut și un copil care nu a mai moștenit tarele mamei sale. Sunt convins că nu o să mă crezi, dar te invit să mergi până la prima casă din marginea satului unde am locuit eu. Aici, într-un scrin vechi, am găsit caietul cu însemnările baronului. Vei găsi notițele sale pe care sunt convinsă că le vei aprecia ca pe o experiență ce merită studiată. Atunci când va veni vremea, când zâmbetul va înflori pe chipul ei redându-i frumusețea pe care o ascunde de atâta vreme, vei putea să te muți cu ea în acea casă. Îmi doresc din toată inima ca acest moment să vină cât mai curând. Până atunci, te rog să ai în vedere că nu tot ceea ce vezi este adevărat și nu tot ceea ce atingi este ceea ce pare!

Să ai grijă de câinele meu, Pufi.

                                                            Cu drag, Iulia

Gabriel lăsă hârtia să cadă la marginea patului și stinse veioza așezată pe noptiera veche. Simțea o oboseală extrem de puternică și aproape că citise scrisoarea fără a reuși să-i pătrundă întreg conținutul. Acum nu-și dorea decât să doarmă. Un somn adânc care să-l ducă în zorii zilei următoare spre acel doctor care visase dintotdeauna să fie. De această dată va intra în salonul-debara așa cum se cuvine. În halat alb, cu dosarul pacientei în mână. Somnul îl cuprinse aproape instantaneu. Nu același lucru se petrecea în casa din marginea satului. Iulia, așezată la fereastra camerei ce dădea spre pădure, privea întunericul cerului străpuns de săgețile de lumină ale astrelor nopții. Ca de fiecare dată când viața ei trecea prin momente de cumpănă, nu se putea opri să nu rememoreze amintirile din acele zile când drumul unei copilării liniștite, alături de părinții ei, se curmase. Primele secvențe care îi stăruiau în minte erau legate de acea ușă masivă care o ținea prizonieră în casă, dependentă de cei mari. Ori de câte ori plecau în oraș cobora în fugă scările de la etajul clădirii și se năpustea asupra ușii ce dădea în stradă. Impasibilă, masiva ușă de lemn refuza să dea ascultare eforturilor mânuțelor ei, iar lacrimile se grăbeau să-i inunde obrazul.

— Mamă, eu de ce nu pot să o deschid?

Mama o mângâia pe păr și îi ștergea lacrimile.

— O să vină și ziua aceea, draga mea. Doar nu vrei să te dai bătută.

— Niciodată, mamă. Doar că vreau să fiu și eu mare și puternică. La fel ca voi. Să plec singură în oraș.

— Ei, vezi! Asta nu o să se întâmple prea curând!

La ieșirea din curte, la marginea șoselei, era cocoțată pe un stâlp o oglindă rotundă destul de mare.

— Mamă, de ce este oglinda aici?

— Pentru șoferii care ies din curte, să poată vedea dacă șoseaua este liberă.

Cum intrai în curtea casei cu etaj, apartamentul lor era la capătul scărilor. În față era un alt apartament ce părea nelocuit. Încă nu mergea la școală și deseori stătea la geamul camerei privind strada largă. După o furtună violentă observase că oglinda așezată chiar în fața porții se strâmbase spre etaj. Parcă o invita să privească și ea dacă drumul este liber. Aduse un scaun și se aplecă mai mult pe fereastră. Se retrase speriată. În oglindă își văzuse propriul chip, dar fața ei era urâțită. Se repezise spre oglinda din hol și răsuflă ușurată. Urechile, nasul, ochii, toate erau la locul lor, pe o față rotundă încoronată de un păr ciufulit pe care refuza să-l pieptene. Se furișase din nou la fereastră, apropiindu-se cu teamă de poziția în care își văzuse chipul. Fața schimonosită era acolo, parcă o așteptase să revină. Ridică o mână și făcu un semn de salut. Oglinda îi răspunse cu același gest. Doar că i se păruse că între gestul ei și reflexia din oglindă trecuseră clipe bune. Plecase de la fereastră și zile întregi nu mai încercase să urmărească magia oglinzii. Aproape că uitase de întâmplare. Doar că, din acea zi, peretele ei parcă începuse să prindă viață. Se auzeau lovituri care păreau a o chema. Toate veneau din apartamentul vecin. Atunci a realizat că în oglindă nu era fața ei, ci chipul unei fetițe care stătea alături. Timp de o săptămână, zi de zi, stătuseră minute întregi făcându-și semne cu mâna. Se obișnuise și cu deformarea produsă de oglindă și începuse să observe că fața noii sale prietene nu se deosebea prea mult de a ei. Toate au luat sfârșit când tatăl ei a surprins-o privindu-și prietena. Amintirile ei erau vagi. A urmat o ceartă în casă, ceartă din care nu a reușit să înțeleagă mare lucru. Erau cuvinte noi pe care nu le auzise niciodată. Tot ce-și amintea era că a doua zi, cu lacrimi în ochi, mama ei îi împachetase lucrurile și că plecase împreună cu tatăl ei la bunicii din partea tatălui.

— Vei locui la bunici. La toamnă mergi acolo la școală. Noi vom veni în fiecare săptămână să te vedem.

Timp de o lună, părinții ei au venit și, de fiecare dată, o alintau mai mult ca niciodată. Dar simțea că parcă fiecare o făcea în felul lui. Între ei ceva se întâmplase. Apoi totul s-a prăbușit. O zi de sâmbătă, o așteptare nesfârșită fără ca mașina lor să poposească la poarta bunicilor. A urmat o noapte în care visele fuseseră atât de amestecate, de înfricoșătoare. Și mereu apărea acel chip, al fetiței de alături, de parcă viața ei ar fi depins de acea străină. Nu înțelegea, dar simțea că prezența ei stricase fericirea din familia ei. În sfârșit, venise și dimineața. O dimineață rece de început de septembrie. Era sigură că va găsi mașina în curte. Dar curtea era goală, iar bunica plângea înăbușit.

— Vino, fetița mea!

A înțeles că o mare nenorocire se abătuse asupra lor. Cu teamă și glasul stins, a întrebat:

— Mama, tata! Unde sunt?

Nu a primit un răspuns, dar știa deja.

— Sunt în cer, fetița mea.

Mai târziu, la înmormântare, a înțeles că în mașină, cu părinții ei, mai era o femeie. Sora geamănă a mamei. Nu știuse până atunci că mama ei are o soră.

În mijlocul camerei era un mic geamantan și o sacoșă. Iulia era pregătită să înceapă o nouă viață. Dar într-o zi se va întoarce aici, în Lazaret. De fapt, încă nu știa unde va pleca sau dacă va pleca cu adevărat. Oricum casa va rămâne liberă pentru Gabriel.

O nouă zi se revărsă cu un soare darnic peste micul sat de pe valea Oltului. Zilele începuseră să crească iar nămeții de zăpadă se străduiau să supraviețuiască sub ploaia de stropi aruncați de camioane de pe şoseaua națională. De culoare cenușie și pătați de mult negru, conurile de zăpadă se încăpățânau să păstreze atmosfera de iarnă. Forfota din spital era în continuă creștere. Doctorul Gabriel se așeză strategic lângă geamul care dădea spre curte încercând să nu atragă atenția asupra lui. Nu era sigur dacă confrații aflaseră că va avea și el o pacientă, fapt neobișnuit pentru un stagiar. La sfârșitul întâlnirii, când toți erau gata de plecare și discuțiile începuseră să se mute pe alte teme decât cele medicale, doctorița Zamfirescu ciocăni cu pixul în masă.

— Un moment, vă rog. Vreau să fac un anunț.

Medicii se întoarseră curioși spre directoare. Știau deja că frumoasa Iulia își luase un concediu fără plată pe o perioadă necunoscută și se întrebau ce ar mai fi putut interveni.

— Deși nu este uzual, am hotărât ca pacienta din salonul-debara să fie de astăzi în îngrijirea doctorului Gabriel. Îmi asum această hotărâre. Doctorul Gabriel va prezenta săptămânal un raport privind procedurile aplicate și rezultatele obținute.

Un murmur dezaprobator se făcu auzit în timp ce toate privirile îl căutau acum pe tânărul pe care nici măcar nu-l luaseră în seamă până atunci. Nu-i deranja că tânăra nu le este pacientă ci faptul că vor fi nevoiți să ia parte săptămânal la un studiu de caz care sigur va prelungi șederea lor în spital.

Biroul se goli treptat. Doar doctorul Gabriel rămase tăcut în dreptul geamului privind spre turn. La urma urmei nu este decât o pacientă, iar el va avea ocazia să arate ce a învățat. Îi reveni în minte visul. Visul pe care acum câteva zile era convins că îl avuseseră și cele două Iulii. Nu scria Iulia că dorea ca el să se mute în sat cu pacienta? Dar nu era obligat să-i urmeze sfatul. El avea propria cale și pacienta din salonul-debara era mult prea reală pentru a putea să apară în oglinda în care își căuta originile. Nu. Nu se va îndrăgosti de nimeni. Nicăieri în cursurile lui nu scria că dragostea este o metodă de tratament psihiatric. Totuși va merge să vadă caietul. O poveste scrisă cu sute de ani în urmă era cât se poate de ispititoare. Deși nu era convins că acel caiet și scrisul ar fi putut aparține unui nobil austriac. În ce limbă era scrierea? Cu ce caractere? Cum de Iulia putuse descifra scrisul?

Un tușit scurt rupse șirul de întrebări pe care Gabriel nu contenea să le formuleze. Pe ușa deschisă intrase Doamna cu un dosar în mână.

— Mergem, doctore?

Gabriel luă cartea pe care o avea în față și o urmă pe asistenta șefă. Intră în salonul debara la câteva momente în urma asistentei șefe, doar după ce aceasta îi făcu semn. Iulia era așezată la masă. În fața ei era cartea lui Rousseau, Emile ou de l’education, o ediție în limba franceză, și un caiet. Probabil acel caiet misterios al cărui conținut era greu de descifrat. Iulia era într-o stare de așteptare pasivă, cu capul ușor întors într-o parte forțând o poziție complet incomodă. Bărbia tremura ușor. Cu puțin timp înainte, asistenta șefă o atenționase de vizita doctorului.

— Domnișoară Iulia, doctorul Gabriel ar dori să stea de vorbă cu dumneata. Vrei să-l primești?

— De ce nu citește caietul? Pot să-i dau caietul.

— Sigur va citi și caietul. Dar doctorul Gabriel este doctorul tău curant. Regulile impun să aibă din când în când discuții cu dumneata.

Iulia nu răspunse. Se ridică din pat și se așeză la masă, în așteptare. Evită să privească spre ușa pe care va intra doctorul.

— Bună ziua. Pot să mă așez?

Iulia nu răspunse, continuând să privească spre un colț al camerei. Pe o parte a gâtului o ieșitură devoala poziția anormală a capului. Cât de simplu ar fi dacă ar putea examina biochimia creierului Iuliei, dacă comportamentul ei ar putea fi înlăturat cum extirpi o tumoare ce a invadat corpul! Boala Iuliei ar putea fi rezultatul unui conflict interior care se manifestă permanent între dorință și apărarea de dorință. Iar el va trebui să radiografieze conflictul încercând să se interpună în acest conflict. Iar în primă fază va trebui să-l intuiască. O boală mintală, fie ea moștenită sau nu, are o evoluţie puternic influențată de factorul sociocultural. Iată de ce investigația lui era practic lipsită de frontiere. Va avea o abordare psihodinamică bazată pe conceptul de psihiatrie biopsihosocială. Dacă ar solicita o tomografie cerebrală, aceasta i-ar spune ce nu este în regulă cu creierul, nu ce probleme are mintea. Așa cum învățase la facultate, un motto al psihiatrului era sintetic cuprins în aserțiunea: “Domeniul minții și domeniul creierului au limbaje diferite. Psihiatrul trebuie să fie bilingv”. După ce va determina manifestarea descriptivă a bolii, încercând să identifice un model cu care Iulia este congruentă, va trebui să determine factorii de unicitate.

Gabriel trase un scaun și se așeză chiar în fața Iuliei. În clipele următoare va afla care va fi reacția pacientului față de clinician: deferentă sau rebelă. Întâmplarea îl ajutase să conceapă un prim experiment, de altfel cât se poate de simplu. Din mica bibliotecă pe care o purta mereu cu el, nu lipsea acelaşi volum care se găsea acum pe masa din salonul-debara: Emile ou de l’education. Puse cartea pe masă alături de cartea Iuliei, păstrând aceeași orientare a copertei. Luă aerul oficial al medicului în plin proces de investigație clinică.

— Cum vă numiți?

— Iulia.

— Numele de familie?

Nu obținu niciun răspuns.

— Prenumele mamei?

Din nou, tăcere. Doar buzele trădară un tremur intens. Gabriel continuă ca și cum ar fi primit toate răspunsurile dorite.

— Prenumele tatălui?

Urmări cu atenție reacția fetei. Fața ei reveni la normal, deci amintirea tatălui nu producea nicio reacție.

— Știți cumva numele de fată al mamei dumnea-voastră?

Se aștepta ca și această întrebare să rămână fără răspuns. Dar, brusc, Iulia întoarse capul spre Gabriel păstrând inclinația nefirească.

— Scrie. Scrie în caiet.

Iulia împinse caietul spre el.

— Vă dau voie să-l citiți.

Gabriel luă caietul și îl deschise chiar la prima pagină. Pe primul rând erau trei cuvinte cu spațieri generoase între ele. Pe al doilea patru cuvinte răspândite și ele aleator. Alăturate nu însemnau nimic. Întoarse pagina. Cam același algoritm era repetat și aici.

— Caietul este un jurnal intim al tău. Nu vreau să te rănesc descoperindu-ți cele mai intime gânduri.

Pacienta se întoarse brusc spre asistenta șefă.

— Unde este Iulia?

— A plecat în concediu. Se va întoarce.

— Trebuie să se întoarcă. Altfel nu pot să îmi împlinesc destinul.

— Care este destinul tău? reacționă imediat Doamna.

— Să am grijă de ea! Totul este scris în caiet, reluă pacienta.

Doctorul Gabriel se ridică de pe scaun și se aplecă spre masă punând mâna pe cartea Iuliei ca și când ar fi dorit să o ia. Instantaneu Iulia reacționă apucându-și cartea cu ambele mâini. Degetele lor se atinseră, iar tremurul începu să cuprindă corpul Iuliei. Își retrase speriată mâinile și se refugie în brațele Doamnei.

Doctorul și asistenta așteptară câteva clipe o izbucnire verbală din partea Iuliei, dar aceasta nu se produse. Iulia se lăsă moale în brațele asistentei care, surprinsă, aproape că o scăpă jos. O așezară pe pat. Tremurul corpului deveni mai intens transformându-se în convulsie iar ochii se pierdură lăsând fără viață fața pacientei. Doctorul Gabriel îi luă pulsul. Totul părea normal. Doctorul o întoarse pe partea stângă și privi ceasul. După o jumătate de minut convulsia încetă și Iulia intră într-un somn adânc.

— Aici nu mai avem nimic de făcut, spuse doctorul și ieși din salonul-debara urmat de asistenta șefă.

În cabinetul asistentelor, doctorul Gabriel făcu câteva însemnări în dosarul pacientei.

— Credeți că a fost o criză de epilepsie?

— În niciun caz. Corpul ei nu era rigid și criza nu a debutat cu convulsii. I se va scoate treptat baclofenul.
Doamna reveni în salonul Iuliei. Luă caietul și începu să-l cerceteze filă cu filă. Căuta cu înfrigurare cuvinte care să facă legătura cu povestea asistentei. În sfârșit, cercetările ei dădură roade. Pe pagini diferite apărură cuvintele: „tenis”, „viol” și „cruce”.

       În noaptea de sâmbătă spre duminică ,dormeam profund

în camera mea ; aud o voce imperativă ,destul de vibrantă...

      -Tantusa!...

Pur și simplu am sărit din pat,m-am desmeticit ,am aprins

lumina...liniște ...chemarea venise din camera alăturată.Era

vocea clară a nepotului meu Cătălin ,care locuiește în Îns.

Baleare -Palma de Mallorca .E singura persoană care îmi spune

așa :Tantusa ,când a început să vorbească,iar eu am primit

cu drag noul nume ,care are o cu tot altă rezonanță când îl

aud .Recunosc că inima a luat-o la trap ,am mers prin toată

casa ...încă îi auzeam chemarea ...Am ieșit pe terasă ,în jur

liniște profundă ,doar din cer cădea o ploaie liniștită în pică-

turi mici .Sigur că ....caut o explicație ...dar rămân fără răspuns!...

  - Fă și tu calculele ,din 1997 sunt pensionară. Însă ,propiu -zis nu am ieșit atunci la pensie pentru că în 1990 ne-am privatizat și am înființat o societate familială ,un bar ,de ne-am ocupat noi. A fost un fel de muncă necunoscută . A fost foarte greu ,dar a funcționat aproape 30 de ani când toate întreprinderile din jur au falimentat și am rămas fără clienți . În ultima vreme ,rămăsesem cu patru ,cinci fideli care veneau încă de la început și mă rugau să nu închid ,că ar trebui să meargă până la gară și este prea departe pentru ei. Unul din clienți era regretatul ANGELO om bun la toate  și foarte serviabil .

 - Dar ce bucurii mai poți să ai acum ? întreabă fiul !..

- Nu mă refer la bucurii materiale,că nu le pot realiza, și nici la bucuriile tinereții ,că nu pot întoarce timpuli Vorbesc despre bucurii mărunte,cum ar fi faptul că voi familia ,sunteți sănătoși și pe linia de plutire în această viață zbuciumată și nesigură ,zise mama        

 - Cum poți să te bucuri de lucruri mărunte?

 - Nu știu de unde am moștenit asta ,dar când mă scol  dimineața, mă bucur că sunt sănătoasă,, mă uit afară și parcă o rază de soare îmi zâmbește numai mie, și-mi urează bună dimineața, Mă salută Ina și Sara (cățelușele mele), bucuroase că mă văd. Mai încolo , în grădină florile udate aseară   sunt vesele ,dansează în bătaia vântului. În copacul mic de lângă fereastră ,păsărelele își fac gimnastica de dimineață. Zorelele de pe gardul de plasă îmi înfrumusățează măsuța unde îmi beau cafeaua în fiecare dimineață

 - Spune..tu ,poți ignora toate acestea?

 - Acum înțeleg de ce îți  place aici,deși ai foarte mult de muncă.

 - îmi place chiar și atunci când se deslănțuie natura cu ploi torenți-ale,tunete și fulgere. Stau  sub umbrar și o ascult. În concluzie  iubesc foarte mult natura, dar voi vă pierdeți mult timp  cu internetul, nu mai citiți o carte , nu mai mergeți în oraș să vă plimbați.. Sunt locuri frumoase de prmenadă: faleza, grădina publică ,stradaDomnească ,locuri  preferate altă dată pentru plimbările în amurg.Unde sunt balurile ,reuniunele cu farmecul lor? Ce se întâmplă acum în cluburi ,și cine le patronează Unde e bunul gust,unde-i decența? Fete mai mult dezbrăcate,muzică asurzitoare,,tineret amețit de băutură și de alte bazaconii pe care le fumează...doamne ..ce schimbări  în rău!...

Îmi amintesc că era o zi de sărbătoare. Deși era decembrie, pe cer era soare,

razele băteau în geamul lângă care mama făcea sarmale. Eram atentă cum le 

înfășura în foi de viță. Ce văd pe geam, era o minune și mă zorește să ies afară 

pe prispă și să strig  toată familia, să arăt ce văd. Numai că, doar eu vedeam .

Eram mirată, revoltată, agitată că cei din jurul meu, nu înțeleg nimic din ce le 

spun eu

     -Fata mea, spune tata, fii calmă și explică ce vezi?

     -Tată, nu vezi cum plutește în aer  două bărcuțe ce trec acum peste poarta grădinii

și se apropie acum de nucul din colț? Uite cum  se leagănă în vânt și se îndepărtează 

de casa lui nenea Bănaga? Uite se pierd în zare. Tata era mai confuz ca mine. Știa că 

nu mint și nici nu pot fabula.Atinci ce se întâmplă? Era ziua de Sf. NICULAIE, cel care ne 

aduce daruri și chiar vărguțe, pentru cei nu sunt cuminți. Despre el știam mai multe, ne

povestea tata seara înainte de culcare. Acum nu-mi era clar ce s-a întâmplat și toată ziua 

am fost tristă. Tata, nici el nu a dormit bine , dar și-a  închipuit că este un semn.

Despre asta mi-a  povestit a doua zi 

     -Fata mea, în cele două bărcuțe, nu putea fi decât sf.Niculaie și îngerii lui, au venit să te 

cunoască și să te apere când va fi nevoie. Explicația tatei m-a liniștit și aproape m-a convins.

     Altfel cumse explică întâmplări care au urmat?

-Am fost înzepezită pe câmp la 15 km de casă, vântul vâjia, troienând zăpada, oprindu-mă să 

înaintez. În pădure lupii urlau, am căzut într-o groapă dar nu aveap jorță  să ies. dar am putut 

vedea întinderea albă pustie și niște umbre în urmă. Mi-am făcut o rugăciune în gând și m-am 

abandonat ...așteptând lupii să mă sfâșie. Dar o voce omenească, mă întreabă :- ce-i cu tine aici?

Nu am putut răspunde, dar m-a țârât până la cel mai apropiat sat și m-a încredințat unei localnice 

întânlite pe drum

-Dormeam, alături de fetița mea de trei ani , care mă trezește strângându-mă de mână, când deschid 

ochii, o toporișcă care se pregătea să mă lovească în cap.

-Când desnădejdea  mă îndeamnă să mă arunc în apele Dunării, doi pescari mă văd, pricep ce gânduri 

am,au venit și cu vorbe bune și sfaturi, mă trimit acasă la copii.

-Când în vizită la o vecină,am văzut într-un vas ceva ce seamănă cu brânza de vaci,am vrut să gust

vecina uimită zice: draga mea nu-i ce pare, e sodă caustică, vreau să fac săpun....

-Când ajung pe malul lacului Brateș , cu forța și cel ce voia să mă înece, trata cu un barcagiu, am fugit 

cât m-au ajutat picioarele și m-am ascuns printre călătorii din gară.

-Când sătulă de viață nu mai știam încotro s-o apuc, cineva s-a îndurat de viața mea.Sigur că am avut 

o carmă ,pe care am plătit-o, am fost iertată și am cunoscut liniștea.

Eu mulțumesc lui sf.Nicolaie, nu-i străin de poveste! 

,                             

,

Draga Satan,

Mi-a trecut prin gând acum ceva timp sa iti scriu o scrisoare si cred a venit momentul sa o fac.Dear devil,ce drăguț suna! Oare s-a mai gândit vreodată cineva la asta? In fine,nu contează. Sunt eu,Andrea! Ma cunosti doar..Vreau ca in primul si in primul rând sa îți multumesc pentru adăpostul pe care mi l-ai oferit in împărăția ta,un loc cool si misterios unde sa îmi găsesc refugiul. Îți multumesc ca existi printre atâtea flori si curcubee. Nu cred ca as fi supraviețuit psihic pe acest pământ fără tine .Îmi plac atât de mult liliecii! Îți multumesc pentru toate darurile malefice pe care mi le-ai oferit,înseamnă enorm de mult pentru mine.Știi tu doar cât de mult îmi place sa ma joc! Nu in ultimul rând vreau sa îți multumesc pentru tot răul care mi s-a întâmplat! Sunt așa de fericita,in sfârșit ma scap de ei si ma duc pe drumul meu,îmi croiesc eu propriul destin! P.S Abia aștept sa scriu despre apa sâmbetei! Totul e ok aici sper ca si la tine. Imi e asa dor sa ma uit la seriale cu Sabrina. A fost o perioada putin mai grea dar o sa-mi revin eu. Draga Satan,dacă tot ți-am scris am o rugăminte la tine..Te rog tine acești "bullies" departe de mine ca imi vine sa nu știu cum sa îți explic. Eu sunt dark si cool si nu pot sa vorbesc cu ei pentru ca nu suntem pe același film si mi se adresează si nu au voie pentru ca nu-mi plake muzica comercială si nici cocalarii. Te rog Satan,te rog din suflet tine-i departe de mine,fa asta pentru mine!Eu sunt cu tech si underground,merge si muzica clasica dar sa fie dark,cât mai dark posibil.Nu mai sunt cine am fost!In alta ordine de idei,chiar sper sa reușesc sa ajung in New-Orleans.Mi-am facut un plan de viitor si am promis spiritelor ca ii duc cu mine.Vreau sa ma țin de cuvânt! Sper totuși sa nu se supere Dumnezeu ca ți-am scris.Stii tu doar ca am schimbat poza cu icoana aia pentru acel trandafir. Era chiar cel mai gotic si vampiric mormânt pe care l-am găsit si a trebuit sa-i las o floare.. si in schimbul trandafirului, ca sa nu fiu nașpa.. am dat la schimb o icoana prețioasa.Vezi? Chiar si atunci cand sunt rea defapt sunt buna.Bunătatea e slăbiciune. Poate trebuia sa păstrez si icoana aia.In fine.Sper ca ți-a facut plăcere sa citești scrisoarea mea!Mi-am dorit de mult sa îți scriu!

Cu drag,Andrea.